Neoplatonismul. Mistica principiului prim

Traditia neoplatonica a privit realitatea in ansamblul ei ca pe o ierarhie ordonata de niveluri din ce in ce mai unitare, pornind de la pluralitatea fenomenelor si terminand cu unitatea absoluta a principiului. Sarcina traditiei a fost aceea de a distinge aceste niveluri, avand mereu ca reper structura elaborata de Platon in partea a doua a dialogului Parmenide. Totusi, acest efort pur rational atinge la un moment dat insasi limita gandirii, deoarece unul absolut – principiu si cauza transcendenta a intregii realitati – este mai simplu chiar si decat gandirea si este, propriu-zis, dincolo de spatiul ontologic, al fiintei. In fata acestui principiu, expunerea filozofica este bulversata si se transforma intr-un discurs inspirat, non-descriptiv, care prefera aluzia si indicatia in locul afirmatiei directe. Ne intalnim astfel cu un alt tip de abordare, pe care l-am putea numi “mistic”. Totusi, limita dintre demersul rational si cel “mistic” nu este deloc usor de precizat.

Tot textul

Lumina Sfintei Învieri asupra Sfintei Naşteri

În creştinism există un punct înalt de lumină a sufletului la care Mântuitorul se referă într-un chip admirabil în Predica de pe Munte. “Lumina care este în tine” depăşeşte orice reprezentare de până atunci asupra felului de realizare a omului. Mai mult nici după aceea ştiinţa despre suflet, cu pretinsa sa rigoare, nu s-a ridicat peste tot la o astfel de înălţime, deşi pe cei mai mulţi dintre ostenitorii săi pământul creştinesc i-a odrăslit. Lumina amintită de Mântuitorul constituie starea cea mai bună a sufletului de nesfâşiere, ci de unificare dată de „adânca şi statornica pace”. Aceste cuvinte sunt luate din Liturghia Sf. Vasile cel Mare săvârşită în primele cinci duminici din Postul Mare, apoi joi şi sâmbătă în Sâptămâna Patimilor. Aplicate la viaţa Sf. Biserici înseamnă că acei care au starea sunt „mai marii”, pilde de atragere a sufletelor şi izvoare de întărire. Este vorba în primul rând de sfinţii Bisericii, dar şi de impresionantul număr al multor fii ai lui Dumnezeu bine realizaţi pe lângă care trecem, de foarte multe ori, fără să ne dăm seama. La taina spovedaniei nu se mai poate trece însă, deoarece realitatea impune. Starea bună a sufletelor creştinilor care vin mânaţi de imboldul unei certitudini (aceea că pot primi Sf. Împărtăşanie) constrânge conştiinţa duhovnicului spre această minunată constatare: „da, este de asşteptat în mod îndreptăţit să se constate că sufletele creştinilor nu prea sunt pătate”. Astfel nici un rost n-ar mai avea sintagma „Tatăl nostru”.
Aceşti fii ai lui Dumnezeu „unificaţi prin pacea adâncă” cunosc, în pornirile inimii, doar noţiunea de „bine”, săvârşit cu mare uşurinţă sau cu un efor de voinţă neglijabil. Ei se ridică chiar peste nivelul lui Iov, fiindcă, în cazul în care sunt încercaţi de suferinţă, o suportă fără crisparea inimii, fără să caute explicaţii şi, mai ales, fără să adreseze reproşuri vreunui semen. Şi cu atât mai puţin lui Dumnezeu. La ei, iertarea lucrează drept ceva de la sine înţeles, de multe ori nici nu se pune problema ei. Iar, atunci când nu vine singură, mintea o poate comanda, atrăgând apoi marea libertate interioară, prin care creştinul recunoaşte viaţa aceasta drept pridvor al Împărăţiei Cerurilor, iar nu deşertăciune. De astfel, în această stare, există relaţia generală între mine şi sentiment. Mintea poate comanda sentimentul, alegându-l numai pe cel generos şi înălţător şi lucrul se împlineşte îndată.
Deoarece există „nori de mărturii” (Evrei 12,1) despre o aşa frumoasă stare se poate spune că, în creştinism „fondul sufletesc” a fost înălţat peste tot ce poate fi cunoscut în lume. Aceasta corespunde şi cu cea mai mare valoare a omului ca „fiu pe pământ al lui Dumnezeu din ceruri”. Astfel stând lucrurile, argumentarea pentru orânduirea tuturor în creştinism vine, în primul rând şi liber de orice s-a scris, din „logica fiilor lui Dumnezeu”. Intrebarea firească de pus stă, de aceea, în cuvintele: „pe ce temei facem aceasta?”, iar nu „unde scrie?”.
Plecând de aici, şi Sfânta Tradiţie prinde consistenţa drept loc al „libertăţii” şi „îndrăznelii” copiilor lui Dumnezeu, despre Sfântul Iacob, episcopul Ierusalimului, o cântare bisericească spune: „ca rudă a Domnului ai îndrăzneală”. Or, despre creştini se poate spune că nu sunt „rude” în genere, ci de-a dreptul fii reali ai lui Dumnezeu, pe care i-a născut harul. De aceea înainte de a se împărtăşii creştinii sunt îndemnaţi să Îl numească cu îndrăzneală pe Dumnezeu drept Tată.
Realizarea creştinilor drept, „fii ai lui Dumnezeu” întrece cu mult noţiunea de „chip” şi „asemănare”, amintite la creaţie. Iar, întrucât toată lucrarea Sfintei Biserici are în vedere creşterea sufletească a omului, de ce să nu împlinească aceasta până la transfigurare vorba „a merge pe picioarele lui?”. Aici stă sănătoasa, incomparabila şi de admirat slăvire a lui Dumnezeu fără cuvinte!
Ea s-a lucrat dintotdeauna prin harul sfinţilor şi, mai ales, prin primirea tainei Sfântului Mir încă de la Botez, prin strădania creştinilor şi întăritoarea şi eliberatoarea pastoraţie săvârşită de miile de preoţi cunoscuţi ori necunoscuţi. Preotul era părinte (cuvântul „popă” înseamnă „tată”), deorece creştinii intuiau, în pastoraţia lui, aportul la creşterea lor sufletească până acolo încât cuvintele “om”, „creştin”, „român” să se acopere ca înţeles. În această împrejurare binele vine de la sine, după cum “Dumnezeu coboară în lume fără să fie silit” (Lucian Blaga). Creşterea sufletească a omului după aceea a Mântuitorului îşi află scopul numai după înţelesurile pe care Sfânta Înviere le revarsă asupra Sfintei Naşteri. Astfel se poate folosi cuvântul de la 1 Corinteni 15, 13-14 pentru a desprinde tâlcul creşterii firii omeneşti a Mântuitorului pentru cea pilduitoare a creştinilor. Acolo se spune: “Dacă nu este învierea morţilor, nici Hristos nu a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră.”
Referitor la Sfânta Naştere se poate spune: „dacă nu există sfinţi şi fii ai lui Dumnezeu cu suflet puternic, Hristos nu s-a născut ca să crească. Iar dacă Hristos nu s-a născut ca să crească, zadarnică este atunci toată propovăduirea şi slujirea (adică şi pastoraţia) noastră, zadarnică şi credinţa voastră”. Or există în creştinism mulţi „fii ai lui Dumnezeu cu suflete puternice”, „mulţi copii ai certitudinii”, pentru care „binele vine de la sine”. Dar numai în Sfânta Biserică, care a luat fiinţă după Învierea Mântuitorului când I s-a dat „toată puterea în cer şi pe pâmănt”. (Matei 28, 18).
Sfânta Biserică este plină de Treime şi Lumină. În ea se nasc creştinii. Şi chiar pruncul nebotezat preia din fondul omenesc la care înălţime l-a adus creştinismul deodată şi veacuri de-a rândul. De aceea ei sunt nu numai “fii ai luminii”, ci „fii de lumină”, ca una de recunoscut în profunzime şi de neînlăturat. Căci reprezintă o strălucire a lui Dumnezeu în care binele, frumosul şi adevărul se întâlnesc şi formează una. Este Împărăţia lui Dumnezeu din suflet. (Luca 17, 21)
Dorim ca Sfintele Paşti – 2009 să înlesnească creştinilor înţelegerea despre cuvintele Mântuitorului „mai fericit este de a da decât a lua”.

Hristos a înviat!

Preot Vârlan Ioan –  Parohia Sf. Nicolae – „Chiurchi” -  Iasi
Tel: 0788.645.261

Cum sa gandim corect si eficient

Cum sa gândim corect si eficient
Nigel Warburton
Adevăr prin consens
Considerarea unor enunţuri ca fiind adevărate numai pentru că există un acord general asupra lor. Nu este o modalitate sigură de descoperire a adevărului, în cele mai multe probleme; din simplu fapt că există un acord general asupra unei afirmaţii nu decurge că acea afirmaţie este adevărată. Dacă experţii vremii au opinii cu privire la ceva, e probabil ca ceea ce cred ei să fie adevărat sau să se apropie de adevăr, totuşi, nu faptul că ei au o opinie cu privire la acel lucru îl face pe acesta să fie adevărat, ci adevărul opiniei lor depinde de concordanţa ei cu realitatea. Chiar dacă experţii într-un domeniu se întâmplă să fie de acord în legătură cu o problemă, nu decurge că punctul de vedere asupra căruia sunt de acord trebuie să fie adevărat, deşi, dacă nu eşti specialist, ar fi potrivit să tratezi foarte serios concepţia asupra căreia experţii au realizat un consens. Dar atunci când oameni care nu sunt specialişti sunt de acord într-o problemă, nu există un bun temei pentru a trata consensul lor ca pe un indicator al adevărului.
Un motiv pentru care consensul nu este un indiciu sigur al adevărului este că oamenii sunt adeseori foarte creduli: sunt uşor de indus în eroare în legătură cu multe lucruri, după cum ştie orice şarlatan. În plus, cei mai mulţi dintre noi suntem înclinaţi spre gândirea deziderativă – credem ceea ce am dori să fie adevărat, chiar dacă nu concordă cu faptele, iar uneori chiar în pofida dovezilor copleşitoare ce contrazic opiniile la care ţinem.
Acolo unde nu există consens, o metodă chiar mai puţin sigură de determinare a adevărului este să ne bazăm numai pe opinia majorităţii. În cele mai importante probleme, majoritatea oamenilor sunt prost informaţi, este cu siguranţă mai bine să ne încredem în minoritatea experţilor care au avut timp să studieze datele existente, decât în concepţiile formate în grabă a majorităţii. De exemplu, se poate ca majoritatea globului să creadă astăzi că destinul nostru este determinat în totalitate de astre. Dar cei mai mulţi oameni care cred asta au o cunoaştere atât de incompletă a astronomiei, încât opiniile lor au puţină însemnătate pentru a stabili dacă poziţia stelelor ne hotărăşte sau nu comportamentul. Prin urmare, atunci când cineva începe o propoziţie cu „Există un acord general asupra faptului că…” sau „Majoritatea oamenilor cred că…”, ar trebui să stabilim clar ce intenţii se ascund în spatele acestor expresii. De ce are importanţă consensul general? Suntem obligaţi să conchidem despre ceva că trebuie să fie adevărat numai pentru că majoritatea oamenilor cred asta? (Desigur, ar putea fi adevărat, dar dacă temeiul pentru care credem acest lucru este că majoritatea oamenilor cred că este adevărat, aceasta este o justificare nesatisfăcătoare.
Afirmarea antecedentului
Orice argument valid de următoarea formă (modus ponens): dacă p, atunci q. – p, prin urmare q
Afirmarea consecventului
Eroare formală care poate părea, la o privire superficială un argument valid. Are următoarea formă de bază: dacă p, atunci q. – q, prin urmare p.
Ceea ce este greşit în acest argument este că, şi dacă cele două premise sunt adevărate, concluzia nu este în mod necesar adevărată: poate să fie adevărată sau poate să nu fie – deci nu este o deducţie sigură. Concluzia este non sequitur: nu decurge cu necesitate. Deşi în multe situaţii aceste erori de raţionament sunt uşor de recunoscut, ele pot fi mai greu de identificat atunci când unele premise nu sunt enunţate explicit.
Ambiguitate
Un cuvânt sau o expresie ambiguă are două sau mai multe sensuri; ea apare numai atunci când un cuvânt sau o expresie pot fi interpretate în mai multe feluri.
Ambiguitatea lexicală: apare atunci când un cuvânt cu două sau mai multe sensuri este folosit astfel încât expresia sau propoziţia care îl conţine poate fi înţeleasă în mai multe feluri. Jocurile de cuvinte se bazează ambiguităţi lexicale.
Ambiguitatea referenţială: apare atunci când un cuvânt este folosit astfel încât poate fi considerat ca referindu-se la oricare din două sau mai multe lucruri. Ambiguităţile de referinţă apar deseori atunci când sunt folosite pronume ca ea, el, al ei, al lui, o, ei, ele.
Ambiguitatea sintactică: numită uneori amfibolie, apare atunci când ordinea cuvintelor permite două sau mai multe interpretări.
Deşi este foarte greu de eliminat orice ambiguitate, oriunde există realmente posibilitatea unei confuzii merită să ne asigurăm că s-a înţeles clar ceea ce aveam de spus
Analogie
Argumente ce se bazează pe compararea a două lucruri pretinse a fi asemănătoare. Argumentele prin analogie se bazează pe principiul potrivit căruia, dacă două lucruri se aseamănă sub anumite aspecte cunoscute, este probabil ca ele să se asemene şi în alte privinţe, deşi acestea nu sunt direct observabile. Acest principiu produce, în cel mai bun caz doar concluzii probabile; rareori furnizează o dovadă convingătoare, deoarece asemănarea în anumite privinţe nu indică întotdeauna cu certitudine şi asemănarea sub alte aspecte. O excepţie o reprezintă situaţia în care este vorba de similaritate a formei logice, caz în care, dacă un argument este valid, orice argument de aceeaşi formă logică trebuie să fie valid.
Argumentarea pe bază de analogie poate părea la prima vedere o formă de raţionare absolut sigură. Cum altfel am putea învăţa din experienţă, dacă nu transferând rezultatele anumitor descoperiri asupra unor situaţii noi, asemănătoare? Totuşi, argumentele prin analogie sunt sigure numai dacă situaţiile comparate sunt în mod relevant asemănătoare, dar din păcate nu există un criteriu simplu pentru asemănările relevante.
Analogiile sunt deseori folosite ca o formă de retorică. În cazul analogiilor mai puternice, ne aflăm pe un teren mai sigur. Totuşi, chiar dacă analogia pare a fi foarte solidă, există încă posibilitatea de a fi induşi în eroare. Ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare sunt foarte asemănătoare şi sunt strâns înrudite; cu toate acestea, primele sunt comestibile, iar celelalte otrăvitoare. Aşadar chiar şi acolo unde se pare că avem temeiuri excelente pentru a trage concluzii ca ferm stabilite. Ceea ce nu înseamnă că argumentarea prin analogie ar trebui evitată, ci doar că trebuie tratată cu atenţie şi că , ori de câte ori este posibil, trebuie căutate temeiuri independente pentru concluzie. Nu ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca o analogie să reziste în orice situaţie sau chiar în majoritatea situaţiilor; totuşi, pentru ca argumentul să aibă forţă, analogia trebuie să facă faţă unor situaţii relevante. Contextul determină în mare măsură ceea ce este relevant. În aplicarea gândirii critice este important să se acorde atenţie cazului particular, fapt rareori recunoscut în cărţile care tratează despre acest subiect.
Antecedent
Prima parte a unei propoziţii de tipul „Dacă…, atunci…” În exemplul „Dacă petreci prea mult timp în faţa calculatorului, atunci îţi vor obosi ochii”, antecedentul este „petreci prea mult timp în faţa calculatorului”.
Argument
Temeiuri aduse în sprijinul unei concluzii, dimpotrivă, o aserţiune doar prezintă o concluzie fără a avea vreun temei deosebit pentru a o susţine, desigur în afară de cazul în care concluzia provine dintr-o sursă cunoscută ca o autoritate sigură în domeniu. Autorităţile demne de încredere sunt de obicei capabile să-şi susţină concluziile prin argumente.
În cărţile de logică, argumentele, în special cele deductive sunt foarte simple, cu premisele distinse clar faţă de concluzie şi cu concluzia indicată prin cuvântul „deci”. În viaţa de zi cu zi, structura argumentelor nu este aşa de uşor de identificat. De obicei, cel puţin o premisă este asumată, şi nu enunţată explicit; concluziile nu urmează întotdeauna premiselor, deseori le preced pe acestea şi sunt rareori indicate ca „deci” şi „prin urmare”. De aceea este necesar ca înainte de a încerca să evaluăm argumentul, să clarificăm relaţia exactă dintre premise şi concluzie. De exemplu, putem întâlni următorul argument:

N-ar trebui să-i îngădui copilului să vadă filmul ”Portocala mecanică”.
Este foarte violent.
Întrebările suplimentare ar putea scoate la iveală că argumentul sugerat era:
Vizionarea filmelor violente îi face pe copii violenţi.
Ar trebui să le interzici copiilor orice îi poate determina să devină violenţi.
Poţi să-i interzici copilului tău să vadă un film.
„Portocala mecanică” este un film violent.
Prin urmare, ar trebui să-i interzici copilului tău să vadă filmul „Portocala mecanică”

Astfel am întemeiat convingător punctul de vedere exprimat. Evident, de cele mai multe ori ar fi extrem de plicticos să expunem în această manieră orice argument condensat. Totuşi, adesea nu este clar modul exact în care premisele susţin concluzia; în asemenea cazuri, merită să prezentăm explicit argumentul de bază.
Observăm că în argumentul de mai sus, dacă premisele sunt adevărate, atunci şi concluzia trebuie să fie adevărată: este imposibil ca toate premisele să fie adevărate, iar concluzia falsă. Asta datorită faptului că structura argumentului este validă. Altfel spus, forma unui argument valid conservă adevărul: într-o asemenea structură, dacă pornim de la premise adevărate, vom obţine cu siguranţă o concluzie adevărată. Mai mult, dacă un argument este valid, trebuie ori să acceptăm ori, în caz contrar, să negăm adevărul unei premise cel puţin. Dacă un argument valid are unele premise adevărate, este un argument concludent.
Unele argumente sunt inductive. De exemplu:

Prin restaurare s-au distrus adesea tablouri importante, toate galeriile naţionale ale lumii conţin exemple de distrugeri cauzate de restaurare. Aşadar politica restaurării tablourilor trebuie abordată cu mare atenţie, de vreme ce există riscul serios de a strica, mai degrabă decât a preveni stricăciunile.

Acest nu este un argument deductiv: nu conservă adevărul. Concluzia sa, că politica restaurării trebuie abordată cu mare atenţie, se sprijină pe dovada că în trecut unii restauratori de tablouri au produs stricăciuni serioase lucrărilor. Temeiurile pentru susţinerea concluziei se bazează pe observaţie şi pe asumpţia că viitorul va semăna cu trecutul, în unele aspecte relevante. Argumentele inductive nu dovedesc niciodată nimic în mod convingător; totuşi, ele arată ceea ce este foarte probabil sau aproape sigur adevărat. Ele pot furniza temeiuri foarte puternice pentru concluzii, deşi nu conservă adevărul, precum argumentele deductive.
Argumentele sunt mai valoroase decât simplele aserţiuni, căci oferă argumentarea pe care oricine o poate aprecia pentru a vedea dacă ea susţine sau nu concluzia dată. Evaluarea argumentelor sub toate aspectele lor este una din cele mai bune metode pe care le avem pentru a decide între punctele de vedere concurente în orice problemă. Dacă cineva prezintă un argument, putem judeca dacă concluzia sa este susţinută sau nu de temeiurile oferite; dacă se recurge la prejudecăţi, retorică şi simple aserţiuni, chiar dacă concluziile se pot dovedi adevărate, nu suntem în măsură să stabilim de ce sunt adevărate sau cum s-a ajuns la ele.
Argument valid
Argument valid cu premise adevărate şi deci şi cu concluzia adevărată.
Argument knock-out
Argument care respinge în totalitate un punct de vedere. De exemplu, unii oameni argumentează că toate adevărurile sunt relative la cultura în care sunt exprimate; din acest punct de vedere, era adevărat acum 700 de ani că soarele se învârte în jurul pământului, dar nu este adevărat astăzi. Totuşi, există un argument knock-out împotriva acestuia, care demonstrează că este un punct de vedere care se autorespinge: dacă toate adevărurile sunt relative, atunci teoria că toate adevărurile sunt relative trebuie să fie ea însăşi relativă, adică adevărată doar pentru unele culturi. Totuşi, susţinătorii teoriei relativismului o tratează de obicei ca şi cum ar fi în mod absolut adevărată. acest argument knock-out respinge dintr-o lovitură relati-vismul, cel puţin în cea mai simplă formă a sa. Relativiştii l-ar putea trata totuşi ca pe un atac asupra unui om de paie.
Argument relativ la ignoranţă
Eroare neformală în care lipsa unor dovezi cunoscute împotriva unei opinii este considerată o indicaţie că aceasta este adevărată. totuşi, necunoaşterea dovezilor împotriva unui punct de vedere nu demonstrează că nu ar putea exista dovezi contra lui; în cel mai bun caz, este un sprijin indirect pentru aceasta.
De exemplu, nu s-au oferit dovezi convingătoare că scenele violente urmărite la televizor îi fac pe copii să fie mai violenţi decât ar fi fost altfel. Nu este surprinzător, căci există foarte multe variabile care trebuie controlate pentru a stabili această legătură cauzală.. a conchide, din această lipsă de dovezi, că prin urmare emisiunile violente nu-i fac pe copii mai violenţi decât ar fi altfel este o greşeală. Este uşor de văzut de ce nu este aşa, de vreme ce exact aceeaşi lipsă de probe ar putea fi folosită pentru a „dovedi” situaţia opusă: că prin urmare emisiunile violente îi fac pe copii mai agresivi decât ar fi fost ei altfel. Ambele concluzii sunt non sequitur.
Argument relativ la persoană
Atacarea caracterului unei persoane cu care suntem în dispută, în loc de a găsi o greşeală în argumentaţia sa. Tradiţional, este cunoscut ca argumentare ad hominem (expresia latină pentru „referitor la persoană”). Argumentul relativ la persoană este de cele mai multe ori o tehnică retorică, deoarece discreditarea sursei unui argument lasă de obicei argumentul în sine intact.
De exemplu, dacă un politician argumentează că micşorarea limitei de viteză în localităţi ar reduce accidentele în care sunt implicaţi copiii şi un jurnalist îl atacă pe temeiul că politicianul a fost amendat de câteva ori pentru exces de viteză şi consum de alcool la volan, acesta ar fi un argument relativ la persoană. Întrebarea dacă politicianul este sau nu un şofer prudent este nerelevantă pentru problema dacă micşorarea limitei de viteză în localităţi va reduce accidentele. Pretenţia politicianului este cel mai bine evaluată prin examinarea dovezilor ce sprijină concluzia. Jurnalistul a deturnat atenţia de la argument pe motivul presupusei ipocrizia persoanei care susţine argumentul. Dar este clar că ipocriţii pot oferi argumente exce-lente: mulţi dintre ei chiar o fac.
Totuşi, în cele mai multe cazuri argumentul relativ la persoană se centrează asupra aspectelor nerelevante ale caracterului, distrăgând astfel atenţia de la argumentele oferite.
Argumente circulare
Un argument circular ia forma:
A pentru că B
B pentru că A
Când nu există temeiuri independente pentru a susţine pe A sau B, acest lucru este descris ca cerc vicios şi ar trebui respins ca formă extrem de needificatoare a erorii petitio principii. Dacă nu există temeiuri suplimentare pentru A sau B, atunci asta este echivalent cu distracţia imposibilă de a te ridica de jos trăgând de ambele şireturi ale pantofilor.
Un exemplu filozofic mai complex şi controversat este dat de unele încercări de a justifica inducţia. Inducţia este metoda de raţionare care trece de la un număr de observaţii empirice particulare la o concluzie generală. De exemplu, dacă după ce am muşcat din mai multe lămâi, conchid că toate lămâile sunt amare, am raţionat inductiv. Totuşi, această formă de raţionare este greu de justificat, deoarece oricât de multe lămâi aş muşca (fiind departe de a reuşi să muşc din fiecare lămâie care există sau care va exista vreodată), este încă posibil ca nu toate lămâile să fie amare: cum pot să fiu sigur că următoarea lămâie din care voi muşca nu va fi dulce? O încercare de a justifica inducţia este a sugera că noi ştim că este o formă sigură de argumentare pentru că ne-a fost de folos în trecut: cu toţii am făcut până acum un număr mare de generalizări inductive reuşite, deci putem conchide că este un mod de raţionare sigur. Dar, examinându-l mai îndeaproape, acesta se dovedeşte a fi un argument circular. A face apel la observaţii trecute asupra cazurilor în care a funcţionat inducţia înseamnă a ne sprijini pe inducţie pentru a dovedi succesul trecut al inducţiei; am putea face asta numai dacă am şti că inducţia este o metodă de raţionare sigură.
Argumentele circulare nu sunt nevalide; cu alte cuvinte, din punct de vedere logic nu este, în sine, nimic greşit în ele. Cu toate astea, atunci când sunt cercuri vicioase, aceste argumente au un caracter informativ extrem de scăzut.
Argumentul apelului la autoritate
Considerarea unor enunţuri ca fiind adevărate doar pentru că o pretinsă autoritate în acea problemă spune că sunt adevărate. Există foarte bune temeiuri pentru a ţine cont de părerea experţilor într-o serie largă de probleme. Viaţa este prea scurtă, iar capacităţile intelectuale prea diferite pentru ca fiecare să fie un expert în toate. Există o diviziune a muncii intelectuale care face raţională căutarea punctelor de vedere ale experţilor atunci când intrăm într-un domeniu în care nu avem temeiuri să ne încredem în cunoştinţele şi în opiniile noastre.
De exemplu , dacă îmi rup piciorul, deşi am nişte noţiuni vagi despre felul în care l-aş putea trata cel mai bine, aş face cu siguranţă mai bine să cer sfatul unui medic care are experienţă în diferite tipuri de fracturi şi are privilegiul unor ani de studiu al medicinii, decât să mă încred în puţinele mele intuiţii despre natura bolii. Doctorul va putea spune dacă mi-am rupt într-adevăr piciorul sau dacă doar m-am lovit rău; dacă este cel mai probabil să se vindece corespunzător în ghips sau dacă îmi trebuie doar odihnă ş. a. m. d. Oricum, nu este vorba doar de faptul că medicul pretinde să fie o autoritate în domeniul fracturilor, ci şi de acela că ajunge la o concluzie pe baza unor raţionamente concludente şi a unor cunoştinţe medicale pe care alţi doctori ar putea să le evalueze şi eventual să le conteste. Pentru că eu nu am cunoştinţe medicale relevante, trebuie să mă încred în autoritatea diagnozei doctorului, aşa cum atunci când am nevoie de un sfat juridic mă bazez pe aprecierea situaţiei făcută de avocat, pentru că eu nu am cunoştinţe juridice sufi-ciente pentru a mă încrede în propriile mele păreri în acea problemă.
În asemenea cazuri, căutăm experţi care au o pregătire relevantă şi a căror activitate este observată de un corp de profesionişti; de aceea avem încredere în judecăţile lor. Totuşi, chiar în aceste cazuri, se cuvine să păstrăm un anumit grad de scepticism. Medicii şi avocaţii nu sunt totdeauna în acord, iar atunci când bănuim că opinia expertului se poate baza pe premise false, raţionamente greşite sau interese personale, este bine să cerem şi a doua părere.
În alte cazuri, respectul fază de experţi poate fi total nepotrivit (vezi ploconire). O tendinţă psihologică foarte periculoasă pe care o au mulţi oamenii este de a se încrede în punctele de vedere ale autorităţilor chiar şi atunci când acestea vorbesc despre subiecte în afara ariei lor de specializare. De exemplu, un fizician care a obţinut premiul Nobel ar putea fi luat în serios de unii oamenii atunci când vorbeşte despre declinul moralităţii (vezi competenţă universală). Respectul faţă de experţi este de asemenea nepotrivit atunci când se caută adevărul în probleme controversate, în care nu există un consens al experţilor. De exemplu, în multe asemenea probleme politice sau filozofice ar fi ridicol să cităm autoritatea unui politolog celebru sau a unui filozof care a susţinut concepţia pe care noi o sprijinim, dacă scopul nostru este să aducem dovezi pentru adevărul acelei concepţii. În asemenea controverse ar putea fi citate numeroase autorităţi care să demonstreze netemeinicia unei anumite poziţii. Unii filozofi par să creadă că este suficient să arate că Ludwing Wittgenstein (filozof celebru din secolul XX) susţinea o anumită concepţie pentru a dovedi că ea este adevărată. dar din faptul că Wittgenstein credea că ceva este adevărat nu putem conchide, pur şi simplu, că trebuie deci să fie adevărat (vezi „prin urmare” greşit şi „deci” greşit).
Pentru a aprecia adevărul a ceea ce a afirmat el este necesar să examinăm temeiurile afirmaţiei sale şi să examinăm punctele de vedere contrare ale altor filosofi. Citarea autorităţii unui filosof este diferită de citarea unui expert în medicină, deoarece în filozofie, spre deosebire de medicină, cele mai multe concepţii sunt puternic contestate.
Principala dificultate pentru cineva care este confruntat cu opinia unui expert este să decidă câtă greutate să-i acorde. Nu trebuie uitat în special faptul că, deşi am stabilit că o persoană este într-adevăr expertă în domeniu, ea este totuşi failibilă; experţi sunt deseori în dezacord, mai ales în domeniile în care dovezile nu sunt cgnvingătoare; şi că, aşa cum am amintit mai sus, experţii sunt de obicei experţi doar într-un domeniu relativ îngust, iar afirmaţiile despre probleme din afara specialităţii lor nu ar trebui luate la fel în serios precum cele făcute în aria lor de competenţă.
Argumentul complicităţii la vinovăţie
Demonstrarea faptului că situaţia în discuţie nu este unică. Este folosit de obicei cu intenţia de a slăbi forţa unui argument arătând că cerinţa de consistenţă ar trebui să-l determine pe vorbitor să aplice aceleaşi principii şi în alte situaţii, ceea ce poate nu vrea să facă. Argumentul complicităţii la vinovăţie înseamnă a arăta că dacă vorbitorul vrea într-adevăr să-şi apere concluzia dată, atunci va trebui să „înghită găluşca” şi să accepte că situaţiile viitoare vor fi tratate în acelaşi mod, sau să explice ce face pentru ca situaţia prezentă să difere de alte situaţii cu care pare să aibă în comun trăsăturile caracteristice.
Unele întrebuinţări ale argumentului complicităţii la vinovăţie sunt dubioase. De exemplu, unii oameni îl folosesc pentru a-şi justifica comportamentul imoral pe temeiul că şi alţi oameni se comportă urât (oricine face la fel).
Argumentul pantei alunecoase
Tip de argument care se bazează pe premisa că, dacă faci o mică mişcare într-o direcţie, poate fi extrem de dificil sau chiar imposibil să previi o mişcare de proporţii în aceeaşi direcţie. Dacă faci un pas pe o pantă alunecoasă, rişti să aluneci din ce în ce mai repede până jos. Cu cât ai coborât mai mult pe pantă, cu atât este mai greu să te opreşti. Dup un timp nu te mai poţi opri, chiar dacă vrei asta cu tot dinadinsul. Această metaforă a pantei alunecoase este des folosită, explicit sau implicit, ca o modalitate de a-i convinge pe oameni că acceptarea unor practici relativ inofensive va duce inevitabil la legitimarea unor practici indezirabile.
Argumentul ad hominem
Expresie latină cu sensul „referitor la persoană”. Este folosită în două moduri principale, care pot crea confuzie (vezi ambiguitate). Fără îndoială, cea mai comună utilizare este acea de îndreptare a atenţiei către o strategie ocolită de argumentaţie, pe care am discutat-o în secţiunea argument relativ la persoană, care constă în a transfera atenţia de la problema în discuţie la un aspect nerelevant a persoanei care o susţine. A califica enunţul cuiva drept ad hominem în acest sens este întotdeauna un reproş; implică a pretinde că aspectele personalităţii sau comportamentului interlocutorului, care au devenit centrul discuţiei, sunt nerelevante pentru problema în cauză.
Un argument ad hominem, în al doilea sens, este o demonstraţie legitimă a inconsistenţei oponentului. Această utilizare a termenului este mult mai rar întâlnită. Un argument este ad hominem în acest al doilea sens dacă presupune întoarcerea argumentului împotriva oponentului (numit uneori strategia „şi tu” sau „tu quoque”) de exemplu, dacă cineva susţine că orice omor este imoral, dar şi că nu e nimic imoral în pedeapsa capitală, atunci (cu condiţia că putem demonstra că pedeapsa capitală este o formă de omor – ceea ce nu este foarte greu) putem folosi un argument ad hominem drept răspuns (în cel de-al doilea sens). Este imposibil să susţii fără să te contrazici că toate formele de omor sunt imorale şi că o formă de omor nu este imorală. Este echivalent cu a spune şi că toate omorurile sunt imorale şi că nu este adevărat că toate omorurile sunt imorale. În acest caz, întoarcere argumentului împotriva oponentului ar demonstra clar că respectivul punct de vedere nu poate fi susţinut.
Este importantă distincţia între cele două sensuri ale argumentului ad hominem, pentru că primul tip este o eroare neformală; al doilea este o strategie argumentativă perfect rezonabilă.
Aserţiune
Exprimare a unei opinii nesusţinute de temeiuri. Facem o aserţiune ori de câte ori spunem pur şi simplu că lucrurile stau într-un anumit fel.
De exemplu, aş putea spune: „Lectura acestei cărţi vă va dezvolta gândirea critică”. Aceasta este o aserţiune, pentru că nu am oferit nici un temei sau dovadă care să susţină acest enunţ.
Simpla asertare a unui enunţ, indiferent cu câtă forţă, nu face ca acesta să fie şi adevărat. A aserta cu încredere ceva nu este un substitut pentru un argument, deşi cei mai mulţi dintre noi, în momentele noastre necritice, ne lăsăm convinşi de oameni care vorbesc ca şi cum ar fi în cunoştinţă de cauză, indiferent dacă este sau nu aşa. Singurul mod în care putem aprecia adevărul unei aserţiuni este ori să examinăm temeiurile şi dovezile care pot fi oferite în sprijinul ei, ori să căutăm dovezi sau temeiuri împotriva acesteia. Cu toate acestea, este obişnuită simpla asertare a unei opinii, aceasta, în parte, pentru că ar părea plictisitoare enunţarea fiecărui temei implicit pentru susţinerea unei opinii, mai ales atunci când discutăm cu cineva care împărtăşeşte mai multe din asumpţiile noastre.
Asumpţie
Premisă neenunţată, luată drept bună, care nu este niciodată afirmată explicit. De asemenea poate avea sensul de premisă neenunţată, punct de plecare al unui argument, presupoziţie.
Tot timpul facem asumpţii; dacă nu ar fi aşa, orice discuţie ar necesita atâtea introduceri, încât n-am mai ajunge niciodată la miezul problemei. Comunicarea cu ceilalţi este relativ uşoară pentru că împărtăşim numeroase asumpţii. Dar este probabil să apară confuzii şi neînţelegeri între doi oameni care încearcă să discute o problemă în legătură cu care au asumpţii foarte diferite.
Avocatul diavolului
Cineva care contrazice cu tărie un punct de vedere de dragul argumentului, mai degrabă decât dezacordul real cu acel punct de vedere. Avocatul diavolului testează în toate modurile posibile argumentul oponentului, în ciuda faptului că deseori este în mare măsură solidar cu el aceasta este o tehnică utilă pentru identificarea fisurilor argumentării şi pentru evitarea gândirii neglijente. Dacă un argument poate rezista atacurilor susţinute ale unei persoane care-i examinează minuţios punctele slabe, este posibil să fie un argument bun; dacă nu le poate rezista, atunci trebuie „cârpit” (de preferat nu prin adăugarea de condiţii ad hoc nelegitime) sau, în(cel mai rău caz, înlăturat.
Oamenii care joacă rolul avocatului diavolului sunt uneori acuzaţi de ipocrizie, în special atunci când aduc critici pe care nu le susţin sincer: nu cred realmente în argumentele pe care le folosesc sau ştiu că este adevărată concluzia punctului de vedere pe care îl atacă. Totuşi, acuzaţia de ipocrizie îşi greşeşte ţinta şi devine probabil, în pare, de asocierile negative ale cuvântului „diavol” din titlu, în dauna conotaţiilor cuvântului „avocat”. Ipocriţii îşi ascund adevăratele intenţii şi opinii; cei ce joacă rolul avocatului diavolului îşi încurajează oponentul să aducă argumente impecabil pentru concluziile sale şi să ţină seama de forţa celor mai puternice argumente de cealaltă parte. Deseori, scopul folosirii acestei strategii este să determine pe cineva să ofere bune temeiuri în sprijinul concluziilor cărora avocatul diavolului le este fa-vorabil, încurajându-l astfel să cerceteze întemeierea unor puncte de vedere care s-ar putea numi numai prejudecăţi, sau poate concluzii adevărate, dar susţinute de argumente slabe. Aceasta, în ciuda aparenţelor, nu este ipocrizie, ci mai degrabă o parte a căutării sincere a adevărului.
„cercetările arată că…”
Expresie des folosită pentru a-l convinge pe ascultător că vorbitorul poate să-şi susţină afirmaţiile cu dovezi empirice ferme. Totuşi este extrem de vag să pretinzi că „cercetările arată” ceva, dacă nu poţi să-ţi susţii pretenţia cu detalii specifice despre presupusa cercetare. Cine a întreprins cercetarea? Ce metode s-au folosit? Ce s-a descoperit exact? Au fost aceste rezultate confirmate şi de alţi cercetători în domeniu? Oricine foloseşte această expresie ar trebui să fie capabil să răspundă la aceste întrebări. Dacă nu este capabil, atunci nu există nici un temei pentru a ne lăsa convinşi de expresie, care astfel e goală de conţinut.
Într-adevăr, este improbabil ca persoanele care sunt experte într-un anumit domeniu să folosească o expresie atât de vagă precum „cercetările arată că”; mult mai probabil, o anumită cercetare. Deci, această expresie trebuie să ne pună în gardă. Unii oameni care o folosesc pot crede sincer că cercetările au arătat ceea ce cred ei că au arătat. Dar, în cele mai multe cazuri, aceasta este doar o gândire deziderativă. Dacă se dovedeşte că cercetările au arătat într-adevăr ceea ce se pretinde a fi arătat, este de obicei o coincidenţă norocoasă, mai degrabă decât ceva ce vorbitorul cunoaşte de fapt.
Competenţă universală
Competenţă într-un domeniu, considerată drept indicator al competenţei şi în alt domeniu neînrudit. Experţii într-un domeniu sunt adesea siguri pe ei când fac comentarii cu privire la alt domeniu despre care cunosc mult mai puţin. Publicul naiv poate face supoziţia nesigură că dacă cineva este o autoritate recunoscută într-un anumit domeniu, trebuie să fie capabil să vorbească cu egală autoritate despre orice alt subiect. Dar supoziţia că cineva este expert în orice domeniu este cu siguranţă falsă; supoziţia că un expert într-un domeniu este o autoritate în domenii neînrudite este de asemenea falsă, de obicei. Singurul temei pentru care ne încredem în experţi este că ei au cunoştinţe în domeniul despre care se pronunţă.
Concluzie
Principala judecată la care se ajunge într-un argument. În ciuda numelui, concluziile nu încheie în mod necesar un argument, în sensul de a fi ajuns la final; deseori sunt enunţate mai întâi concluziile şi apoi temeiurile ce le susţin. De exemplu, în următorul argument concluzia este prima propoziţie:
Familia regală ar trebui abolită.
Ea este un simbol al inegalităţii.
Iar problemele lor maritale oferă un exemplu rău pentru restul populaţiei.

Concluzia decurge logic doar dacă se fac anumite supoziţii despre condiţiile de abolire a monarhiei, ca de exemplu că ar trebui abolit orice simbol al inegalităţii sau oferă un exemplu rău pentru restul populaţiei.
Unul din ţelurile principale ale gândirii critice este să ajungă la concluzii adevărate pornind de la premise adevărate, pe baza unei raţionări corecte.
Condiţii ad hoc
Condiţii adăugate unei ipoteze pentru ca aceasta să fie concordată cu noi observaţii sau fapte descoperite. Dacă ipoteza este ameninţată de un fapt neconvenabil pe care nu-l poate explica, avem două posibilităţi: putem abandona ipoteza şi căuta una nouă, care este capabilă să explice acest fapt nou; sau putem adăuga ipotezei noastre generale o condiţie specială, o condiţie ad hoc. „Cârpeala” unei ipoteze este o strategie ce poate fi acceptată, dar nu întotdeauna.
Este greu de trasat o linie de demarcaţie între detalierea unei ipoteze, în lumina dovezilor ulterioare, şi subminarea autorităţii ei ca generalizare, prin adăugarea multor condiţii de excepţie.
Condiţii necesare şi suficiente
O condiţie necesară este o condiţie obligatorie; de exemplu, a fi capabil să citeşti este o condiţie necesară pentru a înţelege această carte. Nu este o condiţie suficientă, pentru că poţi fi capabil să citeşti şi totuşi această carte să ţi se pară prea abstractă pentru a o înţelege. Capacitatea de a citi nu garantează că o vei putea înţelege, dar dacă nu poţi citi, cu siguranţă nu vei înţelege nimic. O condiţie suficientă pentru ceva este o condiţie care garantează îndeplinirea acelui lucru; cum este, de exemplu, posesia unei Cărţi Verzi o condiţie suficientă pentru a lucra legal în Statele Unite. (Nu este o condiţie necesară, pentru că cetăţenii americani nu au nevoie de o Carte Verde pentru a lucra legal în statele Unite.)
Unii filozofi au argumentat că o condiţie necesară pentru ca un lucru să fie o operă de artă este să fie creat de om; aceasta nu poate fi o condiţie suficientă pentru sa fi o operă de artă, căci numeroase lucruri create de om nu sunt cu siguranţă opere de artă, de exemplu magazia din grădina mea. Unii filozofi au susţinut că faptul de a fi expus într-o galerie de artă şi apreciat pentru calităţile sale estetice este o condiţie suficientă pentru ca un lucru să fie operă de artă: orice lucru de acest gen trebuie să fie, din acest motiv, o operă de artă.
Confuzia toţi/unii
Tip de ambiguitate care apare care apare atunci când cuvintele „toţi” şi „unii” sunt omise, iar contextul nu arată clar care a fost intenţia.
De exemplu, propoziţia „Pisicile au coadă” ar putea fi înţeleasă în câteva feluri diferite. Ar putea însemna „Toate pisicile au coadă”, caz în care este falsă, căci pisicile Manx nu au coadă. Ar putea însemna „Majoritatea pisicilor au coadă”, ceea ce este adevărat. Sau ar putea însemna „Pisicile au în mod caracte-ristic coadă”, ceea ce este de asemenea adevărat.
În cele mai multe cazuri, contextul elimină ambiguitatea. Însă nu întotdeauna. Un motiv pentru care este nevoie să ştim ce s-a intenţionat să se spună este că un enunţ care începe cu „toţi”, precum „Toţi fotbaliştii sunt în formă, poate fi respins cu un singur contraexemplu; pe când enunţuri ca „Unii fotbalişti sunt în formă”, „Majoritatea fotbaliştilor sunt în formă” şi „Fotbaliştii sunt în general în formă”, nu pot fi uşor respinse.
Uneori cuvintele „unii” sau „toţi” sunt omise cu scopul de a face ca declaraţiile să pară mai tari decât sunt în realitate. De exemplu, cineva ar putea spune:
Femeile sunt mai slabe din punct de vedere fizic decât bărbaţii.
Tu eşti femeie.
Deci trebuie să fii mai slabă decât mine, pentru că eu sunt bărbat.
Acesta este un tip de sofistică. Prima premisă poate fi interpretată plauzibil ca „Majoritatea femeilor sunt fizic mai slabe decât bărbaţii”; sigur nu poate însemna „Toate femeile sunt fizic mai slabe decât toţi bărbaţii”, ceea ce este evident fals. Totuşi, acesta este cu siguranţă sensul în care a fost folosită mai sus. Doar dacă este luată în acest sens decurge concluzia din premise: altfel este non sequitur.
Consecvent
A doua parte a unei propoziţii de tipul „Dacă…, atunci…”. În exemplul „Dacă petreci prea mult timp în faţa calculatorului, îţi vor obosi ochii”, consecventul este „îţi vor obosi ochii”.
Consistenţă
Două opinii sunt consistente dacă pot fi ambele adevărate, şi inconsistente dacă numai una dintre ele poate fi adevărată. De exemplu, opinia mea că persoanele care sunt prinse şofând după ce au consumat alcool ar trebui pedepsite sever şi opinia mea că după consumul de alcool oamenii tind să devină foarte încrezători în legătură cu propria competenţă la volan sunt consistente, de vreme ce pot crede în ambele, fără să sugerez existenţa vreunei contradicţii. Opiniile mele că lupta cu taurii este un sport crud şi că Londra se află în Anglia sunt de asemenea consistente, în ciuda faptului că nu există nici o legătură între ele. Totuşi, dacă aş crede că distrugerea ovulelor umane fecundate este imorală şi că folosirea dispozitivului intrauterin (sterilet) este acceptabilă din punct de vedere moral, aş avea, probabil fără să ştiu, opinii inconsistente. Aceasta pentru că dispozitivul intrauterin funcţionează deseori distrugând ovulele fecundate, mai degrabă decât prevenind doar ca ovulele să fie fecundate. Deci, aş crede şi că distrugerea ovulelor fecundate este imorală, şi că folosirea unui dispozitiv care determină uneori distrugerea ovulelor fecundate este acceptabilă din punct de vedere moral. Sau, pentru a reliefa mai puternic contradicţia, aş crede atât că distrugerea ovulelor umane fecundate este imorală, cât şi că nu este întotdeauna imorală.
Aplicarea consistentă a principiilor înseamnă a nu face excepţii fără a avea bune temeiuri. Dacă, de exemplu, un stat intervine în războiul civil din alt stat, să presupunem pe temeiuri umanitare, consistenţa cere ca o acţiune similară să fie întreprinsă în orice altă situaţie cu asemănări relevante. Lipsa consistenţei ar putea sugera că în prima ţară existau interese particulare pentru un anumit rezultat al războiului civil în chestiune şi că principiul oferit nu era motivul real al implicării.
Contradicţie
Două enunţuri care nu pot fi împreună adevărate pentru că unul îl neagă pe celălalt. De exemplu, mă contrazic dacă spun că am fost, şi că nu am fost la New York. Afirm şi neg că am fost acolo. Orice enunţ poate fi contrazis dacă i se adaugă ca prefix cuvintele „nu este cazul ca”.
Corelaţie = confundarea cauzei
Eroarea de a considera o corelaţie drept dovadă convingătoare a unei conexiuni cauzale directe. Două tipuri de evenieente pot fi corelate (adică de câte ori apare unul, apare de obicei şi celălalt) fără să existe o conexiune cauzală directă între ele. Doar din faptul că două lucruri sunt de obicei alăturate nu decurge că unul din ele este cauza celuilalt. Cu toate acestea, mulţi oameni tratează acest lucru ca şi cum orice corelaţie oferă o dovadă a unei legături cauzale directe. Dar o asemenea corelaţie poate rezulta dintr-o cauză comună celor două evenimente, din pură coincidenţă sau poate oferi, la fel de bine, o dovadă pentru o ipoteză alternativă, precum oferă pentru aceea care se presupune că decurge din ea. Asta nu înseamnă că pentru stabilirea cauzelor corelaţiile sunt irelevante: dimpotrivă, ele sunt baza majorităţii judecăţilor despre cauze. Totuşi, este important să recunoaştem erorile comune pe care le fac oamenii atunci când raţionează în legătură cu cauzele.
Corelaţiile pot fi mai degrabă rezultatul coincidenţei decât al legăturilor cauzale; acest lucru se întâmplă în special atunci când există relativ puţine exemple de corelaţii pe care să se poată baza o concluzie.
Descoperirea unei corelaţii între presupusa cauză şi efectul ei ar trebui să fie doar prima etapă în încercarea de a înţelege cauzele diferitelor fenomene; de fiecare dată este nevoie de o explicaţie plauzibilă despre felul cum este determinat efectul respectiv de către cauză. Este de admirat scepticismul sănătos referitor la legăturile cauzale presupuse pe baza unei corelaţii observate, deşi el poate fi dus prea departe.
Cuvinte persuasive
Cuvinte ca „(în mod) sigur”, „evident” şi „clar”, al căror rol principal este să-l convingă pe cititor sau ascultător de adevărul a ceea ce este asertat. Sunt folosite pentru efecte retorice.
În multe cazuri, folosirea unor asemenea cuvinte este justificată, pentru că ar fi plictisitor să înşirăm dovezile copleşitoare în sprijinul unei anumite aserţiuni precedate, spre exemplu, de „evident”. Viaţa este prea scurtă pentru a ne pierde timpul apărându-ne toate aserţiunile, mai ales atunci când există bune şanse ca persoana căreia ne adresăm să împărtăşească multe din opiniile noastre pe acea temă. Totuşi, se întâmplă câteodată să fie nevoie de mai mult decât de înflorirea retorică a folosirii unor cuvinte persuasive. În unele cazuri, cuvintele persuasive sunt folosite pentru a introduce concluzii neîntemeiate. Cititorii sau ascultătorii neatenţi s-ar putea trezi dând din cap în semn de acord când întâlnesc aceste cuvinte familiare, fără să se oprească pentru a vedea dacă ceea ce este asertat este sau nu în mod evident adevărat. Dacă cineva spune „Este evident că trebuie să credem orice mărturie a poliţiei”, cuvântul „evident” stă în locul unui argument pentru această concluzie şi în acelaşi timp ne invită să fim de acord cu vorbitorul. Dar care este premisa implicată de acest cuvânt? Probabil este ceva de genul „Poliţia nu ar falsifica vreodată dovezi şi n-ar minţi sub jurământ”. Totuşi, această premisă sugerată este falsă: din păcate, există cazuri în care ofiţeri de poliţie au falsificat dovezi şi au minţit sub jurământ. Folosirea cuvântului persuasiv în locul premisei îl face pe ascultător să scape mai uşor din vedere ceea ce este de fapt în joc. Acest tip de folosire a cuvintelor persuasive nu este întotdeauna conştient, mai ales în conversaţie. Cei ce folosesc asemenea cuvinte nu încearcă întotdeauna să convingă pe cineva de ceva despre care ei ştiu că nu este adevărat; deseori folosesc doar un mod prescurtat de a-şi exprima propriile opinii.
Deducţie
Raţionare validă de la premise la concluzii. Argumentele deductive conservă adevărul, adică, dacă plecăm de la premise adevărate, concluzia trebuie să fie adevărată. spre deosebire de inducţie, deducţia de la premise adevărate garantează concluzii adevărate. De exemplu, următorul argument este deductiv:
Dacă cineva conduce după ce a băut,
merită să fie amendat.
Tu conduci după ce ai băut.
Deci meriţi să fii amendat.
Dacă premisele sunt adevărate, concluzia trebuie să fie adevărată. Concluzia înfăţişează ceea ce este implicit în premise. Să luăm alt exemplu de deducţie:
Toţi zeii sunt nemuritori.
Zeus este un zeu.
Prin urmare Zeus este nemuritor.
Definiţie persuasivă
Formă retorică prin care un cuvânt este definit într-un anume mod emoţional sau printr-o eroare de tipul petitio principii. În mod caracteristic, definiţia va fi atunci folosită pentru a ajunge la concluzia dorită în problema în discuţie.
De exemplu, cineva care defineşte „democraţia” ca „lege a mulţimii” este vinovat de folosirea unei definiţii persuasive, căci conotaţiile cuvântului „mulţime” sunt negative şi sunt, fără îndoială gândite să stârnească opoziţie faţă de democraţie; în cele mai multe discuţii despre democraţie, acest gen de definiţie ar fi o eroare petitio principii în legătură cu valoarea democraţiei.
Definiţii de dicţionar
Explicaţii pentru felul în care cuvintele sunt şi au fost folosite. Unii oameni consideră dicţionarul ca fiind judecătorul final în problema sensului cuvintelor. De exemplu, asemenea persoane vor presupune că la întrebarea „Ce este arta?” se poate răspunde consultând cel mai bun dicţionar pe care-l avem la dispoziţie. Dar este prea optimist să credem acest lucru: când cineva pune o întrebare de genul „Ce este arta?”, nu cere o informaţie de acest gen. Ştim cu aproximaţie în ce sens folosesc oamenii cuvântul „artă”, dar asta nu rezolvă problema a ceea ce este arta de fapt, sau dacă anumite moduri în care este folosit cuvântul pot fi justificate sau nu. Un răspuns satisfăcător la întrebare depăşeşte cu mult descrierea practicii lingvistice şi ne va spune, poate, dacă este întemeiat să folosim cuvântul pentru, spre exemplu, o oaie moartă suspendată într-un bazin de aldehidă formică.
Simpla înregistrare a folosirii anumitor cuvinte este neutră pentru problema dacă există o justificare independentă pentru folosirea cuvintelor de acest fel. Mai mult, definiţiile de dicţionar sunt de obicei destul de scurte deseori oarecum vagi; uneori oferă doar sinonime sau sinonime aproximative ale cuvântului în chestiune.
Asta nu înseamnă că dicţionarul nu poate fi judecătorul final în unele probleme; dacă vrem să ştim cum sunt întrebuinţate cuvintele şi cum sunt ortografiate convenţional, aici trebuie să ne uităm. Totuşi, este o greşeală să aşteptăm ca dicţionarul să ofere răspunsuri la întrebări teoretice precum „Ce este arta?” sau „Ce este dreptatea?”.
Definiţii stipulative
Definiţii care sunt mai curând rezultatul unor decizii conştiente şi explicite cu privire la felul în care va fi folosit un cuvânt sau o expresie, decât definiţii bazate pe analiza felului în care sunt folosite cuvintele în mod obişnuit. A da o definiţie stipulativă unui cuvânt sau unei expresii este echivalent cu a spune „Voi folosi acest cuvânt sau expresie în acest fel, chiar dacă el este uneori folosit într-un înţeles uşor diferit”. Pentru a evita confuzia, este deseori necesar să clarificăm ce înţelegem exact printr-un anumit cuvânt sau expresie. Asta e important în special dacă îl folosim într-un mod neuzual sau dacă are multe interpretări posibile. De obicei, asta înseamnă a da o definiţie mai restrânsă sau cel puţin mai selectivă decât cea din dicţionar. Ar fi absurd să ne oprim să dăm definiţii tuturor termenilor importaţi dintr-un argument. Pentru a putea comunica, trebuie să facem numeroase supoziţii despre cunoaşterea lingvistică şi opiniile împărtăşite de toată lumea. Totuşi, în special în domeniul cercetării empirice, definiţiile stipulative ale termenilor cheie pot preveni confuzii.
Dovadă anecdotică
Dovadă bazată pe unele relatări despre ceea ce ni s-a întâmplat nouă sau cunoscuţilor noştri. În multe situaţii, aceasta este o dovadă foarte slabă şi implică, în mod caracteristic, generalizarea pornind de la un caz particular.
Expresia „dovadă anecdotică” este des folosită pentru a sugera că dovada este numai anecdotică, deci într-un mod peiorativ. Totuşi, nu orice dovadă anecdotică este nesigură: dacă avem temeiuri să ne încredem în sursa acestei dovezi, atunci dovada anecdotică poate ajuta la susţinerea sau la subminarea unei concluzii. Într-adevăr, multe tipuri de cercetări ştiinţifice încep prin examinarea dovezilor anecdotice des-pre fenomenul ce urmează a fi investigat şi, pe această bază, dezvoltă o metodă de a testa dacă această dovadă este sau nu în sprijinul problemei în cauză. De exemplu, cercetarea unor posibile tratamente ale crampelor nocturne la pacienţii în vârstă ar putea începe de la considerarea dovezii anecdotice că administrarea chininei în apa tonică reduce frecvenţa acestora. Examinarea în detaliu a pacienţilor ar putea dezvălui apoi că dovada anecdotică este nesigură şi că efectul chininei asupra incidenţei crampelor este minim.
Oportunitatea utilizării dovezilor anecdotice depinde de context şi de tipul de dovadă anecdotică de care dispunem.
Echivocaţie
Tip de ambiguitate lexicală în care acelaşi cuvânt sau expresie este folosit de două sau mai multe ori într-un argument, dar de fiecare dată într-un sens diferit. Vorbitorul tratează întrebuinţările diferite ale cuvântului sau expresiei ca şi cum ar avea acelaşi sens. De exemplu, să luăm în considerare această variantă a unei deducţii bine cunoscute:
Toţi oamenii sunt muritori.
Pelé este om.
Totuşi Pelé este nemuritor.
Deci cel puţin un om este nemuritor.
Cum poate fi adevărat în primul exemplu şi că Pelé este un om (şi deci nemuritor) şi că Pelé este nemuritor? Asta pare să fie echivalent cu a spune că Pelé este muritor şi că Pelé nu este muritor: contradicţie pură. Răspunsul este că termenii „muritor” şi „nemuritor” sunt folosiţi într-un mod care creează confuzie, permiţând unei persoane să fie şi una şi alta, fără să fie vorba de o contradicţie.
Ecran de fum
Truc retoric prin care vorbitorul îşi ascunde ignoranţa sau necinstea printr-un jargon lipsit de sens, printr-o falsă profunzime sau sofistică. La prima vedere, ascultătorul naiv poate fi păcălit de declaraţiile care sună inteligent; la o inspecţie mai atentă, se dovedeşte că nu s-a spus nimic important.
Empiric
Bazat pe experienţă sau observaţie. Cercetarea ştiinţifică este empirică: este bazată pe dovezi obţinute prin observaţie, care sunt folosite pentru a susţine sau a respinge o ipoteză. De exemplu, un cercetător care ar dori să descopere dacă un anumit somnifer îi ajută într-adevăr să doarmă pe cei care au insomnii ar face un test empiric. Acest lucru ar putea implica o comparaţie între felul în care doarme un grup mare de pacienţi care au luat somniferul şi un grup asemănător, care nu l-au luat.
Entimemă
Argument cu o premisă suprimată cu alte cuvinte, este un argument cu o asumpţie tacită, fără de care concluzia ar fi non sequitur.
Să luăm următorul exemplu:
Acest ziar publică minciuni în mod făţiş, deci ar trebui interzisă apariţia sa.
Cel ce enunţă această propoziţie poate la fel de bine să înfăţişeze un argument implicit, în loc să aserteze pur şi simplu opinie: există o premisă neenunţată, care, dacă este adăugată, transformă exemplul nostru într-o deducţie. Structura argumentului ar fi:
Oricărui ziar care publică minciuni în mod făţiş
ar trebui să i se interzică apariţia.
Acest ziar publică minciuni în mod făţiş.
Deci acestui ziar ar trebui să i se interzică apariţia.
Evident, ar fi plictisitor şi nenecesar să înfăţişăm întregul argument şi, în cele mai multe situaţii, premisa suprimată ar fi fost destul de uşor de înţeles. Totuşi, în multe cazuri în care asumpţiile nu sunt făcute explicite, scopul este ambiguitatea. Deseori, vorbitorii sunt oarecum neclari în privinţa premiselor implicite; în asemenea cazuri, folosirea lui „deci” sau „prin urmare” poate fi greşită.
Eroare formală
Orice formă nevalidă de argument, adică în care premisele pot fi adevărate fără ca şi concluzia să fie în mod necesar adevărată. spre deosebire de argumentele valide, erorile formale nu conservă adevărul: structura lor nu garantează o concluzie adevărată din premise adevărate. Chiar dacă se dovedeşte adevărată concluzia, ea tot nu a fost derivată printr-o metodă sigură. De exemplu:
Toate vrăjitoarele au pisici negre.
Vecina mea are o pisică neagră.
Deci vecina mea trebuie să fie o vrăjitoare.
Acesta este un raţionament incorect, căci structura sa este nevalidă. Din faptul că vecina are o pisică neagră nu decurge că ea este vrăjitoare, chiar dacă premisa este adevărată. Prima premisă nu ne spune că toate posesoarele de pisici negre sunt vrăjitoare; ci doar că toate vrăjitoarele au pisici negre, ceea ce nu este deloc acelaşi lucru. Pentru ca această concluzie să decurgă din premise, prima premisă ar trebui să enunţe că toate vrăjitoarele şi numai ele posedă pisici negre, altfel lasă deschisă posibilitatea ca vecina celui ce argumentează să nu fie vrăjitoare.. deşi atunci când este enunţat în acest fel este relativ uşor de stabilit ce este greşit în acest mod de argumentare, la prima vedere raţionamentul poate fi totuşi ispititor. Termenul „eroare” este folosit, într-un sens mai slab, pentru orice raţionament greşit.
Eroare genetică
Eroare neformală de forma „x provine din y, deci x trebuie să aibă acum nişte trăsături comune cu y”, deşi de obicei raţionamentul este mai degrabă sugerat decât enunţat explicit. Nu este un mod de argumentare sigur, deoarece în multe cazuri singura legătură dintre un lucru şi descendentul său este cea genetică; doar din faptul că un lucru s-a născut din altul nu rezultă că el are vreo trăsătură importantă comună cu originea sa.
Este uşor de văzut ce este greşit în acest tip de raţionare dacă luăm nişte exemple extreme: puii provin din ouă, dar nu decurge de aici, în nici un caz, că puii adulţi se vor sparge când cad şi nici că sunt ingredientul principal al bezelelor; cărţile sunt tipărite pe hârtia obţinută din lemnul copacilor, dar nu rezultă că ele trebuie udate sau văruite anual.
O formă obişnuită a erorii genetice apare atunci când se examinează originile unui cuvânt cu scopul de a determina sensul său actual. Aici, şi în toate cazurile de erori genetice, poate fi adevărat că există o legătură importantă între origine şi descendenţii ei, dar simpla relaţie genetică nu garantează acest lucru.
Eroare neformală
Orice tip de argument greşit sau nesigur, diferit de eroarea formală. Erorile neformale pot fi forme de argument perfect valide din punct de vedere al structurii lor logice. Eroarea etimologică nu este o formă de argument nevalidă, ci mai degrabă este un mod de argumentare bazat pe premisa falsă că sensul unui cuvânt este întotdeauna fixat de sensul său originar sau de sensul originar al părţilor sale constitutive. Ori de câte ori am catalogat un tip de argument drept o eroare, am indicat dacă este o eroare formală sau neformală; totuşi, deoarece multe moduri de argumentare descrise în această carte au nume bine stabilite, acest lucru ar fi necesitat redenumiri substanţiale, care ar fi putut crea o mai mare confuzie decât menţinerea termenului „eroare”.
Eroare democratică
Metodă de raţionare nesigură ce tratează opiniile exprimate prin vot ale majorităţii ca pe o sursă de adevăr şi ca pe un ghid sigur de acţiune în orice problemă. Aceasta este o eroare neformală. Democraţia politică este de dorit pentru că permite participarea politică la scară largă şi poate asigura un control preţios asupra posibililor tirani. Totuşi, există multe domenii ale vieţii în care votul ar fi o modalitate foarte nesigură de a descoperi care este cel mai potrivit mod de acţiune. Oamenii care cedează erorii democratice simt nevoia să supună la vot o hotărâre ori de câte ori este posibil, presupunând în mod naiv că aceasta este cel mai bun mod de a descoperi adevărul în toate împrejurările sau că este cea mai bună strategie de a lua decizii raţionale. Dar, în mod evident, dacă majoritatea votanţilor sunt în mare măsură ignoranţi în problema pentru care votează, acest lucru este posibil să se reflecte în felul în care votează.
Deseori, cei ce vor să supună la vot decizii importante folosesc procedura democratică pentru a nu-şi asuma responsabilitatea pentru deciziile pe care le iau: cu alte cuvinte, încrederea lor în procedura democratică implică un fel de gândire deziderativă, de vreme ce le convine să nu fie puşi în situaţia de a-şi asuma responsabilitatea finală. Adevărul este că democraţia este preţioasă numai în unele împrejurări; în altele este complet nepotrivită. În general este nevoie de o majoritate informată, nu doar de o majoritate.
Eroarea etimologică
Trecerea nesigură şi deseori greşită de la sensul originar al unui cuvânt la sensul său actual.
Formă de eroare genetică, eroarea etimologică este o eroare neformală. Etimologia este studiul originii cuvintelor. Acest tip de trecere este uneori informativ, dar nu este deloc demn de încredere: datorită faptului că un cuvânt sau o expresie a avut, la origine, un anumit înţeles, supoziţia este că va păstra întot-deauna acel înţeles, chiar dacă este doar o parte a unui cuvânt şi este folosit într-un context diferit, poate cu mii de ani mai târziu, deseori fără a cunoaşte sensul originar. Dar analiza etimologică este doar uneori valoroasă pentru înţelegerea sensului contemporan: nu rezultă că un cuvânt va continua să aibă întotdeauna un anumit sens pentru că acela a fost sensul pe care l-a avut la origine. Pentru cei care şi-au petrecut mulţi ani perfecţionându-şi cunoaşterea limbilor clasice eroarea etimologică este foarte tentantă şi îi cad pradă frecvent. Cu toate acestea, etimologia ar trebui folosită numai atunci când este într-adevăr edificatoare. Problema este că sensurile cuvintelor nu sunt fixate în întregime de originile lor, deşi cuvintele păstrează adesea urme ale sensurilor originare. Cel mai sigur indicator al sensului unui cuvânt este folosirea sa cu-rentă, mai degrabă decât etimologia lui.
Eroarea etimologică este comisă uneori în discursurile politice, ca o formă de retorică. Cei ce scriu discursurile încep adesea prin a căuta originile unui cuvânt-cheie în discurs. Apoi dezvoltă această temă pentru a demonstra punctul de vedere cerut, susţinând că dezvăluie sensuri interesante ce există latent în cuvântul respectiv.
Eroarea jucătorului de noroc
Eroarea de a crede că la jocurile de noroc şansele de câştig cresc pe măsură ce pierzi mai mult. Jucătorii sunt în mod special înclinaţi să creadă că dacă n-au câştigat de mult timp, şansele lor de câştig la următoarea rundă sunt mult sporite. Pentru multe jocuri de noroc, cum este ruleta, asta este doar gândire deziderativă. Într-un simplu joc de aruncat cu banul, este la fel de probabil să cadă cap sau să cap pajură, presupunând că moneda este echilibrată. Deci, dacă arunc cu banul de o sută de ori, este de aşteptat să cadă cap de aproximativ cincizeci de ori. Asemănător, la ruletă este la fel de probabil să cadă un număr roşu sau un număr negru (deşi nu există chiar 50 la sută şanse pentru fiecare, deoarece la majoritatea ruletelor număr zero este verde). De aici, jucătorul necritic va conchide că dacă a căzut cap de mai multe ori la rând sau dacă a ieşit de mai multe ori la rând un număr roşu la ruletă, atunci, după o presupusă „lege a mediei”, este foarte probabil ca următorul să fie pajură sau un număr negru.
Cu toate acestea, cum nici banul, nici ruleta nu au memorie, nu-şi pot aminti în nici un fel rezultatele rotaţiilor anterioare şi nu-şi pot ajusta, în consecinţă, rezultatul jocului în acest moment. Prin urmare, ori de câte ori este aruncată o monedă echilibrată, există aceleaşi şanse de 50 la sută să cadă cap şi probabilitatea aceasta nu se schimbă niciodată, indiferent de câte ori la rând se întâmplă să cadă pajură; ori de câte ori o ruletă echilibrată este învârtită, există exact aceeaşi şansă ca bila să se oprească pe negru.
Jucătorii care-şi spun : „N-am câştigat nimic azi, nici ieri, deci şansele mele de a câştiga mâine trebuie să fi crescut mult” se înşală amarnic. Au căzut peste o versiune a acestei foarte răspândite erori neformale.
Eroarea proastei companii
A ataca punctul de vedere al unei persoane doar pe temeiul că acesta a mai fost susţinut de o persoană care este în mod evident rea sau stupidă. Aceasta este o eroare neformală. Se sugerează că dacă o persoană care este în mod evident rea sau stupidă a susţinut acest punct de vedere, trebuie să fii tu însuţi rău sau stupid pentru a-l susţine. Se vede clar că aceasta nu este o formă sigură de argumentare dacă luăm în considerare exemple particulare.
De exemplu, un savant care, după ce a condus multe experimente ajunge la concluzia că există o formă limitată de telepatie, nu trebuie să renunţe la aceste descoperiri pentru simplu fapt că mulţi oameni cred în telepatie doar din cauza gândirii deziderative. Savantul are dovezi pentru opiniile sale; ceilalţi oameni nu au decât dorinţa ca aceste lucruri să se petreacă. Dar faptul că ei sunt o companie intelectuală proastă nu subminează în nici un fel concluzia savantului.
De obicei, oamenii care folosesc eroarea proastei companii o întrebuinţează ca pe o formă de retorică, astfel încât să vă convingă că punctul dumneavoastră de vedere nu poate fi susţinut. Este tentant să cedezi în faţa acestei retorici, în special fiindcă este tipic pentru persoanele rele sau stupide să aibă numeroase opinii false, de asemenea, poate fi foarte deconcertant să constaţi că eşti de acord cu oameni pe care-i dispreţuieşti total. Totuşi asta nu este suficient pentru a demonstra că, dacă Hitler a avut o anumită opinie, decurge de aici că ea trebuie să fie falsă: avem nevoie de temeiuri suplimentare pentru a susţine că pretenţia este falsă. Până la urmă, Hitler credea că 2+3=5 şi că Berlinul se află în Germania. Această formă de argumentare ignoră faptul că persoanele rele şi stupide au nu numai numeroase opinii false, dar şi multe altele adevărate.
Eroarea proastei companii este deseori o formă de entimemă, adică un argument care are ca premisă importantă o asumpţie neenunţată. În exemplul de mai sus, asumpţia neenunţată este: „Tot ceea ce susţine Hitler trebuie să fie nedrept pentru simplul fapt că este susţinut de el”. chiar dacă Hitler a susţinut multe acţiuni reprobabile şi a fost responsabil pentru unele dintre cele mai grave crime împotriva umanităţii, nu rezultă că tot ceea ce a susţinut sau a crezut el a fost nedrept sau fals.
Eroarea proastei companii poate fi privită în contrast cu ceea ce s-ar putea numi eroarea bunei companii: eroarea de a crede orice lucru susţinut de o persoană pe care o aprobăm. În ambele cazuri, trebuie examinate dovezile şi argumentele, ţinând cont de faptul că, chiar dacă temeiurile oferite sunt slabe, con-cluziile se pot dovedi totuşi adevărate.
Eroarea temeiurilor nesatisfăcătoare
Eroarea de a presupune că dacă temeiurile oferite pentru o concluzie sunt false, atunci concluzia trebuie să fie şi ea falsă. Aceasta este o eroare formală. Doar din faptul că temeiurile pentru care cineva crede un anumit lucru sunt temeiuri proaste, nu rezultă că ceea ce crede acea persoană este neadevărat. Se pot deriva concluzii adevărate din premise false; este de asemenea posibil să le derivăm din premise adevărate, dar prin intermediul unui raţionament incorect. Chiar şi aşa, poate fi tentant să credem că argumentele incorecte sau premisele false nu produc niciodată adevăr. De fapt, ele produc câteodată adevăr; doar că nu-l produc în mod sigur. De exemplu, să considerăm următorul argument:
Toţi peştii depun ouă.
Ornitorincul este un peşte.
Deci ornitorincul face ouă.
Acesta este un argument valid cu două premise false şi o concluzie adevărată. prima premisă este falsă pentru că unii peşti dau naştere unor pui vii; a doua premisă pentru că ornitorincul nu este cu siguranţă un peşte; concluzia, totuşi, este adevărată pentru că ornitorincii fac ouă. Deci în unele cazuri poate decurge o concluzie adevărată, în ciuda faptului că premisele sunt false, ceea ce înseamnă că nu se poate dovedi că o concluzie este falsă doar demonstrând că ea a fost derivată din premise false. Ceea ce se poate arăta prin această metodă este că o persoană care susţine o opinie pe baza unor premise false sau a unei forme de raţionament nevalide nu şi-a întemeiat în mod adecvat opinia. În această privinţă, situaţia este asemănătoare cu aceea în care cineva are o opinie adevărată numai pe baza unei dovezi anecdotice, dovadă ce ar putea totuşi să fie coroborată de cercetarea ştiinţifică.
O cercetare ştiinţifică prost dirijată, care urmăreşte să aprecieze cauzele comportamentului criminal, s-ar putea să ajungă la nişte concluzii adevărate, în ciuda faptului că s-a bazat pe eşantioane nereprezentative şi pe teste statistice necorespunzătoare. Cineva care nu ştie aproape nimic despre computere ar putea identifica în mod corect că unitatea de disc este defectă, chiar dacă modul în care a ajuns la această concluzie a conţinut tot felul de erori de raţionament. Raţionamentul greşit nu garantează în nici un caz concluzii false. Deci, pentru a respinge o concluzie nu este suficient doar să arătăm că ea a fost derivată prin mijloace nesigure; trebuie să producem un argument suplimentar care să demonstreze că ea este falsă.
Eroarea Van Gogh
Formă de argument nesigură ce îşi trage numele de la următorul exemplu:
Van Gogh a fost sărac şi neînţeles în timpul vieţii, şi totuşi acum este recunoscut ca un mare artist; eu sunt sărac şi neînţeles, deci şi eu voi fi până la urmă recunoscut ca un mare artist.
Deşi evident nevalid, acest tip de raţionament poate fi atrăgător în special pentru artiştii care se luptă cu greutăţile şi este o formă mult prea răspândită de gândire deziderativă. De obicei argumentul nu este enunţat explicit; este mai degrabă implicit în felul în care trăiesc oamenii.
Este uşor de demonstra absurditatea erorii Van Gogh cu ajutorul unei parodii: „Beethoven avea o inimă şi o coloană vertebrală şi era un mare compozitor. Eu am inimă şi coloană vertebrală, deci se va dovedi probabil că sunt un mare compozitor.” În această formă, este clar că eroarea Van Gogh se bazează în mod caracteristic pe o analogie slabă: doar din faptul că, în unele aspecte neimportante, semăn cu o personalitate nu decurge că îi semăn şi în altele.
Experiment mental
Situaţie imaginară, adesea forţată, a cărei intenţie este de a clarifica o problemă anume. Experimentul mintal cu „maşina experimentală de produs plăceri” al filosofului Robert Nozick este evident forţat; este foarte puţin probabil că o asemenea maşină va exista în timpul vieţii noastre. Dar nu asta contează. Ideea este de a identifica atitudinea noastră fundamentală faţă de plăcere şi de a ne clarifica intuiţiile în această problemă. Prin urmare, a-l respinge doar pentru că este forţat înseamnă a nu ne da seama care îi este scopul. Problema reală nu este dacă ne-am conecta de bună voie la o maşină experimentală, ci dacă într-adevăr acordăm plăcerii o valoare supremă în viaţa noastră. Experimentul mintal ne oferă o cale de a ne testa intuiţiile în această problemă.
Explicaţii alternative
Explicaţii ignorate ale fenomenului în discuţie. În multe situaţii este tentant să crezi că, datorită faptului că o explicaţie este consistentă cu faptele cunoscute, trebuie prin urmare să fie şi explicaţia corectă. Este tentant în special atunci când respectiva explicaţie este aceea pe care am fi dorit-o cel mai mult să fie adevărată. totuşi, aceasta înseamnă gândire deziderativă şi ignorarea posibilităţii unor explicaţii alternative plauzibile pentru exact aceleaşi observaţii. Eroarea formală a afirmării consecventului este tipică pentru ignorarea posibilităţii unor explicaţii alternative plauzibile pentru exact aceleaşi observaţii.
Când, din existenţa unei corelaţii tragem o concluzie despre o legătură cauzală, suntem în mod special înclinaţi să neglijăm posibilitatea unor explicaţii alternative.
Falsă dihotomie
Prezentarea greşită a alternativelor existente. O dihotomie este o diviziune în două variante; de exemplu, toţi peştii fie au solzi, fie nu au solzi. O falsă dihotomie apare când cineva introduce o dihotomie într-un asemenea mod, încât pare că nu există decât două concluzii posibile, când de fapt mai sunt alte variante nemenţionate.
Falsele dihotomii pot fi introduse accidental sau deliberat (poate şi asta este o falsă dihotomie). Când falsa dihotomie este accidentală, rezultă dintr-o apreciere incorectă a poziţiilor existente; când este deliberată, este o formă de sofistică.
Falsă profunzime
Rostirea unor enunţuri care par profunde, dar nu sunt. Una din cele mai simple modalităţi de a produce enunţuri aşa-zis profunde este a vorbi sau a scrie în paradoxuri aparente: „Cunoaşterea este un alt fel de ignoranţă.” Dacă meditaţia asupra unora din astfel de enunţuri poate dezvălui interpretări posibile interesante, iar într-un context potrivit ar putea fi într-adevăr profunde, odată ce am văzut cât de uşor sunt de produs, vom fi probabil mai greu de păcălit.
Altă modalitate de a realiza falsa profunzime este de a repeta enunţuri banale ca şi cum ar fi profunde, o tehnică favorizată de unii psihologi populari: „La naştere toţi suntem copii.”
A treia modalitate este de a pune şiruri de întrebări retorice şi de a le lăsa în aer, fără a încerca a le da un răspuns: „Este viaţa un joc fără sens?” Profunzimea ar însemna să răspunzi la aceste întrebări, nu doar să le pui.
„fără situaţii ipotetice”
tehnică retorică folosită pentru a evita răspunsul la întrebări incomode despre ceea ce se poate întâmpla. O situaţie ipotetică este o situaţie care este posibil să se întâmple. Cele mai multe planuri de viitor implică a prevedea nişte situaţii ipotetice şi a decide cum le-am putea face faţă în realitate. Unele persoane care deţin funcţii cu autoritate au inventat o modalitate de a evita angajamentul pentru un anumit curs al evenimentelor. Ori de câte ori sunt întrebaţi ce ar face într-o situaţie ipotetică, răspund că este nerelevant şi că nu trebuie să răspundă unor întrebări despre ceea ce s-ar putea întâmpla: ei trebuie să fac faţă lumii reale, nu uneia imaginare. Cu alte cuvinte, refuză să răspundă întrebării numai pe temeiul că este vorba de o situaţie ipotetică. Acesta este numai un truc retoric: „fără situaţii ipotetice”. Evident, unele întrebări despre situaţii ipotetice forţate nu merită un răspuns (însă chiar unele de acest gen merită: vezi experimente mentale).
Gândire deziderativă
A crede că ceva trebuie să fie adevărat pentru că ne-ar plăcea să fie aşa. Această formă de gândire este foarte comună şi tentantă, pentru că ne permite să evităm adevărurile insuportabile. În formele extreme, este o varietate de auto-amăgire; în formele mai blânde, un optimism mai întemeiat. Este surprinzător cât de departe merg oamenii şi câte raţionalizări fac pentru a evita confruntarea cu dovezile care le-ar submina gândirea deziderativă. Gândirea deziderativă poate fi periculoasă deoarece ascunde adevărul în spatele unui văl.
Gândire în alb-negru
Încadrarea oricărui caz particular ca exemplu al uneia din două poziţii extreme, când de fapt există o serie de puncte de vedere posibile., care pot fi susţinute între extreme. Este un tip de falsă dihotomie. Gândirea în alb-negru apare atunci când încercăm să încadrăm lumea în categorii foarte simple, preconcepute. Ceea ce nu înseamnă că gândirea în alb-negru este întotdeauna nepotrivită: în unele cazuri există realmente doar două poziţii care pot fi adoptate. Totuşi, în cazurile în care există situaţii intermediare, gândirea în alb-negru este întotdeauna o simplificare excesivă. Câteodată este mai mult de atât: ea poate fi folosită ca o formă de retorică, precum în clişeul: „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”, care stabileşte o falsă dihotomie de tipul alb/negru, ignorând posibilitatea neutralităţii sau a gradelor de angajare, cu scopul de a convinge auditoriul să se hotărască să susţină cauza respectivă.
Generalizare pripită
Enunţ bazat pe dovezi insuficiente (vezi dovada anecdotică şi provincialism).
Heringi roşii
Formă de irelevanţă care deschide o pistă falsă pentru persoanele naive. Introducerea deliberată a unor subiecte nerelevante într-o discuţie este un truc frecvent folosit. Este un mod special eficient pentru că s-ar putea să nu fie evident, pentru un timp, că pista este falsă, deoarece este caracteristic pentru această formă de irelevanţă să prezinte un interes intrinsec şi să pară de la început pertinentă pentru problema în discuţie. Este dăunătoare într-o dezbatere, în special atunci când timpul pentru discutarea problemei este limitat.
Inducţie
Metoda de raţionare care trece de la un număr de observaţii empirice la o generalizare. Inducţia este de obicei pusă în opoziţie cu deducţia. Inducţia ne poate oferi bune temeiuri pentru a ne încrede în concluzia pe care se bazează ea. Cantitatea dovezilor necesare pentru a sprijini o generalizare variază totuşi de la caz la caz.
Interes personal
Urmărirea cu interes a rezultatului unei discuţii pentru a realiza dacă se ajunge la o anumită concluzie. Oamenii care au interese personale pentru anumite rezultate denaturează deseori dovezile sau mint prin omisiune pentru a-şi atinge scopul dorit.
Totuşi, cum simpla evidenţiere a faptului că cineva are un interes personal pentru un anumit rezultat este un argument ad hominem de tipul argument relativ la persoană, asta nu demonstrează că acea persoană este mai puţin imparţială. Argumentele persoanei trebuie examinate şi trebuie evaluate dovezile oferite. Totuşi, descoperirea unor interese personale ar trebui să ne facă atenţi la posibilitatea de a fi înclinaţi în sensul în care sunt oferite temeiuri, dovezi şi la motivele puternice pentru asemenea preferinţe.
Ipocrizie
A susţine ceva, dar a face altceva. Ipocrizia este acuzaţia îndreptată spre aceia car nu practică ceea ce propovăduiesc. Ceea ce este de condamnat în legătură cu ipocrizia este, în parte, faptul că dezvăluie opiniile inconsistente ale ipocritului. Punctele de vedere exprimate de ipocriţi sunt în contradicţie cu convingerile implicite demonstrate de propriul lor comportament. O persoană care crede într-adevăr ceea ce propovăduieşte nu se comportă contrar convingerilor sale. Dar ipocriţii sunt insuportabili în special pentru faptul că, spre deosebire de oameni care susţin păreri inconsistente fără să ştie, o caracteristică a lor este să le spună altora cum trebuie să se poarte, în timp ce ei se sustrag de la principiile generale pe care le comportă.
Totuşi, ipocrizia nu dovedeşte în nici un caz faptul că predica ipocritului este falsă. Acuzaţia de ipocrizie este o formă de argument ad hominem şi poate fi irelevantă atunci când ceea ce ne interesează este adevărul sau importanţa unui principiu, mai degrabă decât caracterul ipocritului.
Irelevanţă
Deturnarea discuţiei de la problemă prin introducerea unor subiecte care nu au legătură directă cu ea. Când este folosită drept truc, poate lua forma răspunsului politicianului: o tehnică de evitare a răspunsurilor sincere la întrebările directe; sau poate fi datorată introducerii de heringi roşii, sau poate a argumentului relativ la persoană, sau introducerii dovezii anecdotice într-un context nepotrivit. Cel mai adesea este datorată unei lipse de concentrare mentală: rezultatul incapacităţii de a aprecia exact ceea ce este în discuţie.
„înghiţirea găluştii”
Acceptarea consecinţelor aparent de nesuportat care rezultă din principii pe care nu dorim să le abandonăm. Această strategie poate fi foarte deconcentrată când este dată ca răspuns la ceea ce noi crezuserăm că a fost respingerea punctului de vedere al unui oponent. Este surprinzătoare, în general, şi apare atunci când credem că am demonstrat că un anumit principiu trebuie să fie de nesusţinut din cauza consecinţelor absurde sau neatractive care pot fi derivate din el (vezi strategia consecinţelor absurde şi reductio ad absurdum). Dacă cineva admite că acele consecinţe sugerate rezultă într-adevăr şi este totuşi dispus să le accepte, argumentarea poate fi foarte greu de continuat, căci în acest moment devine clar că există slabe speranţe de a cădea de acord, având în vedere că supoziţiile noastre fundamentale sunt despărţite de aşa o prăpastie.
Întrebări complexe
Întrebări formate din mai multe părţi care au aparenţa unor întrebări simple. Folosirea întrebărilor complexe este uneori cunoscută drept eroarea întrebărilor multiple (eroare neformală). Întrebările complexe implică deseori eroarea petitio principii, deoarece în mod caracteristic ele asumă un punct de vedere care este chiar problema în discuţie. Este extrem de dificil a le răspunde în mod direct fără să pară că se acceptă asumpţiile celui care pune întrebarea. Asemenea întrebări sunt des folosite în mod deliberat pentru a-i păcăli pe naivi să facă unele confesiuni sau aparente confesiuni.
Întrebări retorice
Întrebări puse doar pentru efectul lor, nu pentru a primi un răspuns. Uneori, cel ce pune întrebarea asumă că există un singur răspuns posibil pentru ea, caz în care întrebarea retorică funcţionează exact în acelaşi fel precum cuvintele persuasive. În această formă, întrebările retorice sunt doar substitute pentru enunţuri directe. „Cine s-ar putea îndoi că…?” şi „Ar vrea cineva să trăiască într-o lume în care…?” sunt în cele mai multe cazuri echivalente cu „Nimeni nu s-ar putea îndoi că…?” şi „Nimeni n-ar vrea să trăiască într-o lume în care…”. Folosirea acestui tip de întrebări este în mare măsură o chestiune de stil personal de a vorbi şi a scrie.
Totuşi, există altă formă a întrebărilor retorice care este folosită uneori pentru a evita prezentarea unui punct de vedere clar asupra problemei în discuţie. De exemplu, un scriitor care cercetează tema liberului arbitru ar putea încheia un paragraf cu „Suntem într-adevăr liberi să alegem?”. Asemenea înflorire retorică este perfect acceptabilă dacă scriitorul este gata să răspundă întrebării. Dar dacă este lăsată fără răspuns, asta e doar o formă de trândăvie intelectuală.
Este la fel de uşor şi, cu siguranţă, nefolositor să ridici un mare număr de întrebări aparent profunde pe aproape orice temă; dificilă şi importantă este însă găsirea răspunsurilor.
Jargon
Terminologie de specialitate asociată unei anumite profesii sau arii de interes. Termenul „jargon” este aproape întotdeauna folosit în sens peiorativ pentru a sugera că limbajul este în mod nenecesar obscur; „termen tehnic” este denumirea pentru cuvintele de specialitate necesare pentru a comunica eficient despre anumite arii de specializare, dar care nu coboară la nivelul jargonului. Aceleaşi cuvinte pot constitui „jargon” într-un context şi „termeni tehnici” în altul.
Limbaj emoţional
Limbaj care stârneşte emoţie, de obicei exprimând acordul sau dezacordul vorbitorului sau scriitorului cu o persoană, un grup de persoane sau o activitate. Emoţiile stârnite, de obicei, de un asemenea limbaj sunt ura sau aprobarea puternică, mai des prima decât ultima.
Totuşi, acolo unde există posibilitatea unei discuţii raţionale sau a unei negocieri între oameni cu puncte de vedere contradictorii, este bine să fie evitat, pe cât posibil deoarece deseori implică eroarea petitio principii şi de obicei doar le consolidează viziunile opuse. Adesea sunt încorporate asumpţii, care ar fi considerate false dacă ar fi enunţate explicit, dar care pot avea forţă persuasivă atunci când sunt neenunţate.
Folosirea limbajului emoţional nu trebuie confundată cu emotivismul, care este o teorie filosofică despre natura judecăţilor morale.
Linie de demarcaţie
A face distincţie între două categorii care diferă doar în grad. Când există un continuum, ca acela între bogăţie şi sărăcie, pentru unele scopuri, cum ar fi cel de a hotărî cine ar trebui scutit de taxe, este necesar să fie trasată o linie de demarcaţie între ceea ce înseamnă a fi bogat şi ceea ce înseamnă a fi sărac. Linia de demarcaţie poate fi într-o anumită măsură arbitrară, dar asta nu înseamnă că n-ar trebui de fapt trasată deloc sau că nu are nici o forţă; în cele mai multe împrejurări, acest punct de vedere este greşit.
Minciună
Scrierea sau rostirea a ceva despre care ştim sau credem că nu este adevărat. Minciuna este aproape universal condamnată, dar este foarte răspândită.
Unii oameni cred că minciuna este absolut imorală şi nu poate fi niciodată justificată, indiferent de consecinţele benefice care ar putea urma. În general, ei derivă această concepţie din convingerile religioase. Alţi oameni cred că minciuna este imorală pentru că are adesea consecinţe dăunătoare. Chiar dacă nu are efecte dăunătoare într-o situaţie anume, este totuşi imorală pentru că, dacă este descoperită, minciuna subminează practica generală a spunerii adevărului, pe care se bazează comunicarea şi relaţiile umane. Dacă din vanitate aş minţi în legătură cu vârsta mea reală şi dacă minciuna mea ar fi descoperită, deşi în mod direct n-am făcut nici un rău, aş submina la modul general încrederea dumneavoastră, astfel încât ar fi mult mai puţin probabil să credeţi ceva din ceea ce voi spune în viitor. Astfel, orice minciună, când este descoperită, are un efect dăunător indirect. Totuşi, foarte rar, aceste efecte dăunătoare ar putea fi depăşite de beneficiile aduse de o minciună. Dacă cineva este foarte bolnav, a-l minţi în legătură cu speranţa sa de viaţă, i-ar putea da o şansă în plus de a trăi mai mult, în timp ce a-i spune adevărul i-ar putea provoca o depresia care i-ar accelera declinul fizic. În asemenea cazuri, minciuna ar putea însemna a alege răul cel mai mic, deşi nu ar fi deloc de invidiat cel ce ar trebui să decidă dacă să mintă sau nu.
Minciună prin omisiune
Reţinerea selectivă de informaţii, cu intenţia de a înşela. Unii oameni se conving pe ei înşişi că a nu spune ceva incriminatoriu este mai puţin culpabil decât minciuna propriu-zisă. În consecinţă, ei merg până în pânzele albe în a evita să spună ceva ce nu este adevărat, în timp ce sunt destul de mulţumiţi să mintă prin omisiune şi deci să-i inducă pe alţii în eroare. Aceasta înseamnă gândire deziderativă. Ceea ce este rău în a minţi pur şi simplu nu este doar faptul că, în mod caracteristic, asta îi face pe oameni să creadă lucruri care nu sunt adevărate, dar şi că implică amăgirea deliberată şi poate duce la consecinţe nefaste. Totuşi, a minţi prin omisiune implică de asemenea amăgirea deliberată şi poate avea consecinţe la fel de neplăcute ca şi minciuna propriu-zisă. Este deci greu de justificat distincţia morală dintre cele două tipuri de amăgire. Principala diferenţă pare să fie aceea că minciuna propriu-zisă este de obicei mai uşor de dovedit decât cazurile de minciună prin omisiune.
Este o mare diferenţă între a minţi prin omisiune şi a uita pur şi simplu. Prima implică o încercare conştientă de a induce în eroare, ultima poate dezvălui o dorinţă inconştientă de a induce în eroare, dar această dorinţă şi expresia sa nu sunt de genul celor pentru care oamenii sunt de obicei făcuţi responsabili.
„n-am păţit nimic rău din asta”
Formă de generalizare pripită comună şi în mod special agasantă, prin care cineva susţine o practică deloc atractivă pe temeiul că el i-a supravieţuit acesteia. Argumentul implicit este următorul:
Spuneţi că asemenea practici nu ar trebui permise pentru că sunt dăunătoare.
Eu am trecut prin asta şi n-am păţit nimic rău.
Prin urmare, nu aveţi temeiuri suficiente pentru a le condamna.
Acest mod de argumentare poate implica gândirea deziderativă: deseori, pretenţia că „n-am păţit nimic rău din asta” este pur şi simplu falsă. Oamenii care spun frecvent „n-am păţit nimic rău din asta”, vociferează prea mult insistenţa repetată că n-am păţit nimic este edificatoare din punct de vedere psihologic prin faptul că sugerează opusul: anume că au păţit ceva, altfel nu ar insista cu disperare că nu li s-a întâmplat nimic. În unele situaţii, persoana în cauză simte că, de vreme ce ea a trebuit să treacă printr-o suferinţă, şi alţii trebuie să o îndure. Astfel, de exemplu, cineva care a suportat serviciul militar obligatoriu timp de doi ani, ar putea foarte bine folosi argumentul „n-am păţit nimic rău din asta” pentru a-i convinge pe alţii de valoarea serviciului militar în general, când de fapt ceea ce crede într-adevăr este „Eu a trebuit să trec prin asta, deci nu văd de ce n-ar trebui să treceţi şi voi”.
Negarea antecedentului
Eroare formală de tipul:
Dacă p, atunci q.
Nu p.
Prin urmare nu q.
Ca şi eroarea afirmării consecventului, „dacă” este luat aici cu sensul „dacă şi numai dacă”. Următorul exemplu este de negare a antecedentului:
Dacă preţul acţiunilor creşte, te vei îmbogăţi.
Preţul acţiunilor nu a crescut.
Deci nu te vei îmbogăţi.
În acest exemplu, este posibil să te îmbogăţeşti în ciuda faptului că preţul acţiunilor nu a crescut. Creşterea preţului acţiunilor nu este singurul mod în care se îmbogăţesc oamenii.
Să luăm alt exemplu:
Dacă îngraşi solul cu bălegar de cal, îţi va creşte producţia de legume.
Nu ai îngrăşat solul cu bălegar de cal.
Deci nu-ţi va creşte producţia de legume.
Din nou, îngrăşarea solului cu bălegar de cal nu este singurul mod de a creşte producţia de legume: poţi adăuga compost, plante de mare, bălegar de porc şi tot felul de îngrăşăminte anorganice. Deci concluzia nu decurge logic din premise: este non sequitur.
În unele cazuri, contextul şi conţinutul argumentului arată clar că „dacă şi numai dacă”. Acestea nu sunt cazuri de negare a antecedentului. În următorul exemplu, „dacă” nu poate însemna decât „dacă şi numai dacă”:
Dacă ai un bilet la loto, ai şansa să câştigi.
Nu ai bilet la loto.
Deci nu ai şansa să câştigi.
Acesta este un argument valid, căci singura modalitate de a avea o şansă să câştigi la loto este să ai un bilet.
Negarea consecventului
Argument valid de următoarea formă:
Dacă p, atunci q.
Nu p.
Prin urmare nu p.
Această formă de argument este cunoscută sub numele latin modus tollens. Un exemplu de negare a consecventului este:
Dacă plouă, te vei uda.
Nu te-ai udat.
Deci nu plouă.

Non sequitur
Un enunţ care nu decurge logic din premisele care îl preced. Expresia este numele latin pentru „nu decurge”, dar este uzuală în limba engleză şi nici nu există un echivalent englezesc evident. Concluziile non sequitur sunt cel mai clar sesizate când sunt absurde. De exemplu, din faptul că celor mai multe pisici le plac laptele şi că unele pisici au coadă, n-am putea deriva concluzia că David Hume a fost cel mai mare filosof britanic. Ar fi evident o concluzie non sequitur care se învecinează cu fantasticul, indiferent dacă enunţul este sau nu adevărat. Concluziile non sequitur sunt des anunţate de folosirea greşită a lui „deci” şi „prin urmare”, dar contextul unui enunţ poate de asemenea sugera că este vorba de o concluzie derivată din cele spuse mai înainte, chiar dacă nici un cuvânt nu indică asta.
Orice eroare formală are o concluzie non sequitur, deşi multe din aceste concluzii non sequitur sunt mai puţin evidente decât cel de mai sus. Erorile formale sunt prin definiţie forme de raţionare nevalide, cu alte cuvinte, concluzia lor nu decurge din premise.
Unele enunţuri pot părea la prima vedere non sequitur, dar la o privire mai atentă se dovedesc a fi derivate din nişte asumpţii neenunţate. Ar putea părea de exemplu că cineva care spune „Acest fel de mâncare conţine carne, deci n-ar trebui să mănânci” s-ar face vinovat de faptul că trage o concluzie care nu decurge din premisa dată, căci concluzia „n-ar trebui să mănânci” nu decurge din faptul că el conţine carne. Cu toate astea, vorbitorul poate să fi asumat în acest caz premisa neenunţată „eşti vegetarian”. În acest context subînţeles, concluzia nu este deloc non sequitur, ci este mai degrabă concluzia unei entimeme, un argument cu o premisă suprimată. Discuţiile obişnuite sunt presărate cu asemenea aparente non sequitur. La o exprimare mai atentă, multe din ele se vor dovedi concluzii trase pe baza unora asumpţii împărtăşite. Totuşi, sunt obişnuite şi concluziile non sequitur autentice; unele din ele provin din neatenţie, altele din gândirea deziderativă.
Om de paie
Caricatură a punctului de vedre al oponentului, introdusă pentru a-l înfrânge. Literalmente, un om de paie este un manechin de paie folosit pentru a trage la ţintă. Introducere în argumentaţie a unui om de paie este opusul rolului de avocat al diavolului. Uneori este un truc deliberat; în acest caz, este o formă de retorică de proastă factură. Mai des, implică un grad de gândire deziderativă, provenit din aversiunea obişnuită de a atribui o mare inteligenţă sau subtilitate cuiva cu care eşti în dezacord puternic. Încrederea prea mare în propriul tău punct de vedere te poate face să tratezi viziunile discordante ca pe nişte ţinte uşoare, când de fapt ele pot fi mai complexe şi pot rezista la simple atacuri.
De exemplu, într-o discuţie despre calităţile şi lipsurile unei grădini zoologice, cineva ar putea argumenta că ele pot avea un rol important de conservare a speciilor pe cale de dispariţie. Un oponent ar putea denatura acest lucru, tratându-l poate ca pe un echivalent al punctului de vedere că doar speciile pe cale de dispariţie ar trebui aduse în grădinile zoologice. Un mod de a face acest lucru ar fi să se sugereze că susţinerea grădinilor zoologice este absurdă, căci ar implica faptul că speciile care nu sunt pe cale de dispariţie ar trebui eliberate. Evident, susţinătorul grădinilor zoologice oferea doar o modalitate posibilă de apărare a lor şi nu sugera că este singurul mod de a le susţine. Aşadar, prezentând într-o lumină falsă poziţia apărătorului, cel ce argumentează astfel o consideră o ţintă uşor de doborât.
Este celebru atacul doctorului Johnson la adresa filosofiei idealiste a episcopului Berkeley (care pretindea că nu putem avea certitudinea că lucrurile continuă să existe atunci când nu sunt percepute decât dacă acceptăm ipoteza că Dumnezeu continuă să le perceapă); lovind cu piciorul o piatră, a declarat „Astfel o resping”. El vroia să arate că este imposibil să credem că ceva atât de solid precum o piatră era într-adevăr compus doar din idei; dar Johnson greşea dacă credea într-adevăr că idealismul lui Berkeley n-ar putea explica faptul că piciorul său a lovit o rocă solidă. Doar o caricatură a concepţiei lui Berkeley ar fi vulnerabilă la aşa ceva. Deci Johnson a construit un om de paie. Deşi este adesea tentant să aşezi şi să răstorni ţinte uşoare, această activitate nu-şi are locul în gândirea critică.
„oricine face la fel”
Scuză familiară şi neadecvată pentru un comportament nepotrivit, bazată pe argumentul complicităţii la vinovăţie. În general, această expresie nu trebuie luată literal: „oricine” nu înseamnă oricine, ci mai degrabă „mulţi oameni”. Dar din faptul că mulţi oameni fac ceva greşit nu rezultă că nu este într-adevăr greşit.
Pedanterie
Grijă supărătoare şi nepotrivită pentru detalii, deseori pe socoteala a ceea ce este realmente important într-o discuţie. Termenul „pedanterie” este folosit întotdeauna în mod peiorativ.
De exemplu, un pedant care citeşte această carte ar putea obiecta că prima propoziţie a acestui articol şi a multor altora nu are predicat şi deci nu este strict vorbind o propoziţie corectă gramatical. Totuşi, dacă m-aş fi străduit să reformulez definiţiile termenilor astfel încât să fie propoziţii corecte gramatical, ar fi trebuit să sacrific claritatea şi concizia, ambele mai importante pentru scopurile mele decât corectitudinea gramaticală. Mai mult, decizia de a începe fiecare articol în acest fel a fost una conştientă, nu o încălcare accidentală a unor reguli gramaticale; a te concentra asupra acestui aspect al cărţii pe socoteala conţinutului ar fi doar pedanterie şi ar fi astfel complet nepotrivit. Respectarea obedientă a regulilor, mai ales în domeniul gramaticii şi sintaxei este un semn tipic al pedanteriei: ceea ce nu înseamnă că ar trebui să abandonăm toate regulile, ci doar că cele mai multe reguli gramaticale ar trebui încălcate acolo unde res-pectarea lor strictă ar submina scopurile scrierii. Acuzaţia de pedanterie poate fi folosită ca o formă de retorică. Cei ce sunt concentraţi să-i convingă pe alţii de punctul lor de vedre pot respinge pur şi simplu orice critică pe motiv că este o pedanterie. Dacă descoperi vreo greşeală de detaliu în argumentul sau dovada cuiva, poţi fi acuzat pe nedrept de a fi pedant. Această acuzaţie este de fapt îndreptată deseori împotriva celor ce sunt riguroşi în gândirea critică. Cel mai eficient mod de a o întâmpina este să demonstrezi că atenţia faţă de detalii în acel caz particular este potrivită şi relevantă. Din păcate, nu există o regulă simplă pentru a deosebi între pedanterie şi atenţia potrivită şi lăudabilă faţă de detalii. Contextul este cel ce determină regulile cercetării.
Petitio principii
Asumarea problemei care este în discuţie. Uneori implică încorporarea concluziei argumentului într-una din premise. Deseori implică circularitatea. Aceasta este o formă de argument validă, şi nu o eroare formală: dacă premisele sunt adevărate, atunci concluzia trebuie să fie adevărată. Totuşi, de vreme ce petitio principii implică asumarea chiar a problemei în discuţie, este o strategie care nu ar trebui să convingă pe cineva pentru care acea problemă este deocamdată nedecisă.
De exemplu, într-un proces juridic, dacă cineva este judecat fiind acuzat de crimă şi pledează pentru nevinovăţie, referirea la el ca fiind „criminalul” mai degrabă decât „acuzatul”, până când nu i se stabileşte nevinovăţia, ar fi o eroare de tipul petitio principii. Asta pentru că ceea ce este important într-un proces juridic este să stabilească dacă el este sau nu vinovat, iar a-l numi „criminal” ar însemna să asumăm un punct de vedere chiar în problema care este în discuţie. Într-un context diferit, folosirea termenului nu ar duce la petitio principii.
Unele forme de petitio principii se întâlnesc în felul în care sunt puse întrebările. Întrebările complexe sunt adesea de acest fel. De exemplu, întrebarea „când ai început să-ţi baţi soţul?” ar putea fi petitio principii dacă faptul că ţi-ai bătut soţul nu este încă stabilit. Sau dacă o rudă te întreabă ce intenţionezi să studiezi la universitate, dacă este încă de stabilit faptul că intenţionezi să mergi la universitate, atunci ar fi mai corect să se divizeze întrebarea în părţile sale componente: „Intenţionezi să mergi la universitate?” şi „Dacă da, ce ai de gând să studiezi acolo?”. Punerea unei întrebări complexe ar fi altfel un exemplu de petitio principii.
Toate acestea fac să pară că eroarea petitio principii este uşor de depistat; totuşi, în multe cazuri nu este evident ce urmează să fie stabilit. Primul pas în asemenea cazuri este să se elimine orice neclaritate şi să se facă explicită problema în discuţie. Numai după ce acestea au fost clarificate este posibil să se aprecieze în ce măsură este vorba de eroarea petitio principii.
Există o întrebuinţare colocvială în limba engleză pentru „begging the question” cu care petitio principii nu trebuie confundat. Unii jurnalişti folosesc expresia cu sensul aproximativ „necesită întrebarea…”, ca în, de exemplu, „Dificultatea înlăturării resturilor radioactive cere întrebarea: «este puterea nucleară într-adevăr atât de sigură şi de economică precum ni s-a spus?»”. Nu este niciodată nevoie să fie folosit „begging the question” în acest sens, deoarece există numeroase alternative neambigue ca „cere întrebarea” sau „sugerează întrebarea”.
Ploconire
A fi peste măsură de respectuos. Au existat mulţi gânditori mari în istorie şi poate fi tentant să tratăm orice lucru spus de un gânditor pe care îl admirăm ca fiind evident adevărat. Uneori pot exista temeiuri excelente pentru a ne baza pe opiniile experţilor şi pe autoritatea celor ce şi-au dedicat o viaţă întreagă studiului unui anume subiect. Această atitudine poate fi totuşi dusă prea departe şi poate degenera în servilism şi umilinţă excesivă, care stau în calea gândirii critice. Ploconirea înseamnă, literalmente, a atinge pământul cu fruntea ca semn de respect.
De exemplu şi Friedrich Nietzsche a enunţat multe gânduri interesante şi profunde pe o varietate de teme, nu ar fi decât ploconire în faţa sa să luăm în serios sentinţa lui despre femei, (a declarat cu străşnicie „Când te duci la o femeie, ia-ţi biciul”), doar pentru că este un gânditor pe care îl respectăm. Acceptarea necritică a ideilor altor persoane duce la stagnare mentală.
Post hoc ergo propter hoc
Termenul latinesc pentru „după, deci din această cauză” sau mai pe larg „orice s-a întâmplat după asta, trebuie să se fi întâmplat din această cauză”: un tip de corelaţie=confundarea cauzei.
Prejudecată
Opinie susţinută fără bune temeiuri sau fără luarea în considerare a dovezilor pro sau contra adevărului ei. „Prejudecată” este uneori folosit într-un sens mai larg decât acesta, şi anume cu sensul de concepţie ofensatoare, indiferent dacă cel ce o susţine a examinat sau nu dovezile în sprijinul ei; totuşi, această folosire a termenului îi diluează sensul.
De exemplu ,un judecător care ştie că acuzatul a atacat odată un poliţist, s-ar putea să nu fie imparţial dacă aceeaşi persoană este acuzată acum pentru acelaşi tip de atac. El ar trebui deja să fi hotărât că persoana este vinovată. Un patron ar putea înclina în favoarea unui candidat la o slujbă doar pentru faptul că amândoi au urmat aceeaşi şcoală, chiar dacă acesta nu este un criteriu relevant pentru slujba în cauză. Cu alte cuvinte, patronul ar fi luat deja hotărârea că acel candidat este cel mai potrivit pentru post, înainte să examineze vreo dovadă relevantă. O gazdă ar putea avea idei preconcepute despre toţi studenţii pe temeiul că un student chiriaş a plecat o dată fără să-şi plătească chiria. În acest caz, ca în multe cazuri de prejudecăţi rasiale şi sexuale, un grup întreg de oameni este tratat ca şi cum ar avea caracteristici comune, când este clar că nu e vorba de un grup omogen.
Gândirea critică este opusă prejudecăţii. Toţi suntem puşi în încurcătură de prejudecăţi într-o serie largă de probleme, dar este posibil să eliminăm o parte din ele făcând un efort de a examina dovezile şi argumentele pro şi contra fiecărei chestiuni. Raţiunea umană este failibilă, iar mulţi dintre noi sunt înclinaţi să adere la unele opinii, chiar având dovezi împotriva lor; totuşi, chiar micile atacuri împotriva prejudecăţi-lor pot îmbunătăţi starea lucrurilor.
Premise
Supoziţii din care sunt derivate concluzii. Premisele sunt partea unui argument care oferă temeiuri pentru a susţine adevărul sau falsitatea unei concluzii.
De exemplu, în următorul argument două premise conduc la o concluzie:
Prima premisă: Dacă vei zbura peste ocean, vei ajunge obosit la destinaţie.
Premisa a doua: Zbori peste ocean.
Concluzia: Deci vei ajunge obosit la destinaţie.
Observăm că şi dacă nici una din premise nu este adevărată, argumentul este totuşi valid; oricum, dacă premisele sunt adevărate, concluzia trebuie să fie adevărată.
„prin urmare” greşit şi „deci” greşit
Folosire improprie a cuvintelor „deci” sau „prin urmare” pentru a convinge ascultătorii sau cititorii că ceva a fost dovedit, fără ca lucrurile să stea de fapt aşa. Cuvintele „deci” şi „prin urmare” sunt folosite de obicei pentru a indica faptul că ceea ce urmează este concluzia unui argument, enunţat explicit sau nu. De exemplu, în următorul argument, cuvântul „prin urmare” este corect folosit pentru a arăta că ceea ce urmează este o concluzie derivată din premisele date pe cale deductivă:
Toţi peştii trăiesc în apă.
Socrate este un peşte.
Prin urmare Socrate trăieşte în apă.
Cuvântul „deci” ar fi putut fi la fel de bine folosit în locul lui „prin urmare”. În vorbirea de zi cu zi este deseori plictisitor şi nenecesar să enunţi toate premisele unui argument, de vreme ce este de obicei rezonabil să presupunem că persoana cu care vorbim împărtăşeşte multe din asumpţiile noastre. Am fi probabil înclinaţi să spunem ceva de genul: „Socrate este un peşte, deci trăieşte bineînţeles în apă”, mai degrabă decât să expunem întregul argument ca mai sus. Aceasta este o entimemă, un argument cu o premisă suprimată (că toţi peştii trăiesc în apă). Nu e nimic rău în asta, cu condiţia să fie clar ce a fost omis.
Totuşi, unii scriitori şi vorbitori exploatează puterea persuasivă a lui „deci” şi „prin urmare” şi îşi presară din plin discursul cu aceste cuvinte, deşi nu oferă nici un argument pentru pretinsele lor concluzii. Aceasta este o alternativă mai uşoară decât argumentarea concluziilor şi mulţi cititori sunt păcăliţi de ea. Dar, de fapt, presupusele concluzii care urmează folosirii greşite a lui „prin urmare” şi „deci” sunt non sequitur. De exemplu, dacă cineva spune „Boxul cauzează deseori leziuni cerebrale, deci ar trebui interzis”, concluzia care urmează lui „deci” ar fi putut fi derivată din diferite alte premise suprimate, cum ar fi „orice activitate care cauzează deseori leziuni cerebrale ar trebui interzise” sau „Sporturile care cauzează deseori leziuni cerebrale ar trebui interzise” sau „Dacă boxul cauzează deseori leziuni cerebrale, atunci ar trebui interzis”. Lista nu epuizează variantele posibile. Dar dacă premisa nu este evidentă din context sau dacă nu este enunţată, folosirea lui „deci” este greşită: dă aparenţa unui argument, dar de fapt este numai o aserţiune deghizată. Ori este un caz de gândire confuză, ori este o încercare de a convinge cu ajutorul unor trucuri retorice.
Provincialism
Generalizarea cu privire la modul potrivit de comportament, pe baza felului în care se comportă oamenii din jurul tău, este uneori cunoscută ca provincialism. Nu este o modalitate sigură de argumentare. Chiar dacă numele sugerează prejudecăţi despre oamenii care trăiesc în provincie; ideea este că ei nu călătoresc şi cunosc puţin lumea şi astfel au tendinţa de a presupune că ceea ce fac ei în zona lor ar trebui să fie valabil şi pentru restul lumii sau cel puţin este cel mai bun mod în care se petrec lucrurile: evident genera-lizări incerte pe baza dovezilor disponibile.
Aşa, spre exemplu, pentru faptul că un cod al bunelor maniere învechit, dintr-un colegiu din Oxford, dictează că bananele ar trebui cojite cu furculiţa şi cuţitul, unii membri ai consiliului colegiului pot crede că oamenii care decojesc banana cu mâinile sunt lipsiţi de rafinament.
Raţionalizare
Ascunderea motivelor reale ale unui anumit comportament, dând o justificare proprie care, chiar dacă este plauzibilă, nu este adevărată. în cazuri extreme, cei ce oferă aceste raţionalizări ajung să le creadă ei înşişi.
De exemplu, cineva ar putea raţionaliza faptul că a ridicat şi a păstrat un ceas de aur găsit pe stradă în felul următor: „De acord, ştiu că nu este corect, chiar dacă nu făceam eu asta, oricum ar fi făcut-o altcineva. Pe lângă asta, dacă l-aş fi dus la poliţie, nimeni nu s-ar fi obosit să treacă să-l ridice, deci ar fi o pierdere de timp şi energie pentru toată lumea”. Este clar, pentru cei mai mulţi observatori ai acestei situaţii, că motivaţia reală pentru ridicarea ceasului este dorinţa de a-l păstra, dar raţionalizarea acestui act îl face să pară mai acceptabil din punct de vedere social.
Răspunsul politicianului
Tip de irelevanţă des întâlnit atunci când politicienii sunt intervievaţi la radio şi televiziune. Este o tehnică retorică prin care ei evită să dea răspunsuri directe la întrebările la care nu doresc de fapt să răspundă în public. În loc să dea un răspuns direct la o întrebare directă, politicianul produce un discurs scurt (sau uneori destul de lung) pe o temă apropiată. Trucul este de a face ca discursul să aibă o coerenţă intrinsecă; astfel, politicianul pare să aibă o atitudine sigură de sine şi plauzibilă ca răspuns la ceea ce ar trebui să fie întrebări scrutătoare. Această tactică diversionistă îi îngăduie să evite un răspuns onest la o întrebare potenţial devastatoare şi asigură, de asemenea, un oarecare timp de emisie pentru partidul său politic. Este un fel de minciună prin omisiune.
Reductio ad absurdum
Expresie folosită cu referire la două tipuri înrudite de argumentare. Primul sens al expresiei este unul tehnic, în logică, prin care se dovedeşte adevărul unui anumit enunţ pornind, pentru argumentaţie, de la supoziţia că este fals şi arătând că această supoziţie duce la o contradicţie. Cum această tehnică este foarte rar folosită în argumentaţia de zi cu zi, nu are rost să inventăm un exemplu pentru a o ilustra.
A doua tehnică cu numele reductio ad absurdum, mult mai comună şi mai utilă, este aceea de a respinge un punct de vedere arătând că, dacă ar fi adevărat, ar conduce la consecinţe absurde. De exemplu, dacă cineva ar pretinde că orice tratament diferenţial pe motivul sexului este nedrept, ar putea arăta că aceasta ar duce la concluzia că a avea vestiare separate pentru bărbaţi şi femei este nedrept, de vreme ce nu este permis nici unei femei să intre în vestiarul bărbaţilor şi nici unui bărbat să intre în cel al femeilor. Totuşi, intuitiv, aceasta este o opinie absurdă. Deci putem respinge cu încredere pretenţia că orice tratament diferenţial pe motivul sexului este nedrept.
Respingere
Dovada că un enunţ, o afirmaţie sau o acuzaţie nu sunt adevărate. Nu trebuie confundată cu repudierea: dacă repudiezi o acuzaţie, negi doar că ea este adevărată. Repudierea nu necesită dovezi sau argumente, spre deosebire de respingere. Din păcate, multe persoane folosesc cuvântul „a respinge” ca şi cum ar fi interşanjabil cu „a repudia”. Deseori, de exemplu, politicienii pretind că au „respins” punctul de vedere al unui oponent, când de fapt nu au făcut altceva decât să nege că este adevărat. Tentaţia de a folosi cuvântul „a respinge” în acest fel poate proveni din gândirea deziderativă: poate este vorba doar de faptul că este plăcut să crezi că ai subminat punctul de vedere al oponentului doar negându-l. Totuŗi, în sensul exact al acestor termeni, respingerea necesită de obicei mai mult efort decât repudierea.
Retorică
Arta persuasiunii. În loc de a oferi temeiuri şi a prezenta argumente în sprijinul concluziilor, cei ce folosesc retorica întrebuinţează o serie de tehnici precum aserţiunea emfatică, cuvintele persuasive şi limbajul emoţional pentru a-l convinge pe ascultător sau cititor de adevărul a ceea ce ei spun sau sugerează.
De exemplu, o tehnică retorică favorizată în anunţurile de caritate din ziare este introducerea unei false dihotomii: „Puteţi trimite 50₤ asociaţiei noastre de caritate sau puteţi ignora suferinţa altora”. Acest tip de dihotomie sugerează că există doar două variante, dintre care una neatractivă; astfel ar trebui să fii convins să dai banii asociaţiei de caritate. De fapt sunt multe alte lucruri pe care le poţi face pentru a demonstra că eşti preocupat de suferinţa altora.
Altă tehnică favorizată de cei ce fac reclamă este folosirea retoricii vizuale pentru a te convinge că produsul lor este cel pe care trebuie să-l cumperi, făcând o legătură între el şi un stil de viaţă fascinant; sugestia este că, dacă cumperi acel produs, vei avea şi tu un stil de viaţă fascinant. Dacă am avea bune temeiuri să credem că, de exemplu, cumpărarea unui anumit gen de maşină ne-ar catapulta într-o lume a oamenilor admirabili, atunci n-ar mai fi doar retorică; am avea temeiuri să credem acest lucru. Totuşi, în cele mai multe reclame de acest tip nu există argumente plauzibile şi, în multe cazuri în care argumentul implicit este exprimat, el este evident absurd. Cu toate astea, efectul psihologic de a vedea un anumit produs asociat cu fascinaţia poate fi foarte puternic.
Schimbarea subiectului
Schimbarea subiectului argumentaţiei în mijlocul discuţiei. Este o strategie foarte comună pentru evitarea criticilor; de îndată ce punctul tău de vedere devine de nesusţinut, schimbi problema în discuţie cu una asemănătoare, dar mult mai uşor de apărat.
Aşa de exemplu, dacă aş începe prin a susţine afirmaţia că toţi criminalii, fără excepţie, ar trebui să primească automat sentinţa de închisoare pe viaţă, s-ar putea arăta că în categoria „criminal” intră o serie largă de oameni, dintre care unii nu pot fi făcuţi în întregime responsabili pentru actele lor, din cauza unor boli mintale.
Dacă aş continua apoi de parcă încă de la început am vorbi numai despre criminalii care sunt pe deplin responsabili de actele lor, aş schimba subtil subiectul fără să recunosc că am modificat ceva în argumentare.
Deseori schimbarea subiectului într-o discuţie uşurată de o anumită vaguitate a ceea ce era de argumentat iniţial.
Sofistică
Etalare a inteligenţei, prin care nu se respectă principiile raţionării corecte, ci se introduc concluzii improbabile sub faţada unor argumente fictive. Este un termen cuprinzător pentru o întreagă serie de tehnici dubioase, inclusiv petitio principii, argumente circulare, echivocaţie, erori formale şi neformale, falsa profunzime şi retorica.
Exemplul următor este sofistic:
Sofistul: Pisica asta este mama ta.
Stăpânul pisicii: E ridicol; cum ar putea fi pisica asta mama mea?
Sofistul: Ei bine, nu negi că pisica e a ta, nu-i aşa?
Stăpânul pisicii: În nici un caz.
Sofistul: Şi nu este adevărat că această pisică este mamă?
Stăpânul pisicii: Ba da.
Sofistul: Deci pisica asta trebuie să fie mama ta.
Stăpânul pisicii: Oh!
În acest caz, este relativ uşor de văzut că este falsă concluzia sofistului şi nu cu mult mai greu de văzut de ce nu decurge din premisele date. Totuşi, în lanţuri mai complexe de raţionamente, sofistica poate fi deghizată cu mai multă artă şi poate avea efecte mult mai dăunătoare.
Sofiştii erau profesori în Grecia antică, despre care se presupune că îi învăţau pe discipoli cum să câştige disputele prin orice mijloace; se presupune că erau mai interesaţi să-i înveţe modalităţi de a reuşi în viaţă decât modalităţi de descoperire a adevărului. Indiferent dacă sofiştii reali erau sau nu atât de lipsiţi de scrupule cum s-a lăsat să se creadă (poate fi un caz de eroare genetică), folosirea modernă a termenului „sofistică” este totdeauna peiorativă şi de obicei , sugerează că vorbitorul este un şarlatan care este conştient de neajunsurile argumentelor sale.
Strategia consecinţelor absurde
A dovedi că un punct de vedere este fals sau cel puţin de nesusţinut, arătând că dacă ar fi adevărat ar conduce la consecinţe absurde. Este numită uneori reductio ad absurdum. Aceasta este o metodă obişnuită şi foarte eficace de respingere a unui punct de vedere.
De exemplu, aserţiunea că oricine foloseşte droguri este un pericol pentru societate şi ar trebui închis este uşor de respins folosind strategia consecinţelor absurde. Alcoolul este un drog pe care mulţi dintre cei mai mari făuritori ai civilizaţiei occidentale l-au folosit ocazional. Ar trebui deci să-i închidem pe toţi cei care au consumat vreodată alcool? Evident, ar fi absurd. Deci putem fi siguri că generalizarea care ne-a dus la concluzia că aşa ar trebui făcut este de nesusţinut. Ar trebui măcar revizuită afirmaţia, astfel încât să fie clar despre ce fel de droguri este vorba.
Să luăm un alt exemplu. Un politician ar putea argumenta că o metodă bună prin care s-ar putea spori veniturile bugetului ar fi să se investigheze amănunţit declaraţiile de venituri ale fiecărui contribuabil, prin aceasta limitându-se evaziunea fiscală. Totuşi, în practică, acest lucru ar costa mult mai mult decât ar fi posibil de recuperat şi astfel se poate vedea că ajungem la consecinţa absurdă că metoda prin care ar trebui să sporească veniturile sfârşeşte prin a le micşora. Aşa stând lucrurile, avem bune temeiuri pentru a înlătura sugestia politicianului (presupunând, desigur, că singurul motiv pentru a introduce o asemenea metodă era creşterea veniturilor bugetului). Dacă ar putea fi găsită o cale mai puţin costisitoare de investigare a declaraţiilor de venituri, atunci sugestia politicianului poate n-ar mai conduce la consecinţe absurde şi s-ar putea constitui într-o politică viabilă.
O problemă a folosirii strategiei consecinţelor absurde este că în mod obişnuit nu avem un criteriu pentru absurditate; ce este absurd pentru o persoană este ceva de bun simţ pentru alta. Nu e uşor de demonstrat absurditatea unui punct de vedere, în afară de cazul în care acesta implică o contradicţie. Cu toate astea, dacă un punct de vedere are consecinţe evident absurde, avem bune temeiuri pentru a-l respinge.
Supoziţie
Premisă asumată (vezi asumpţie) în sprijinul argumentului, dar nu în mod necesar crezută; uneori cunoscută ca presupoziţie. Supoziţiile, spre deosebire de aserţiuni, nu sunt considerate adevărate; mai de-grabă sunt instrumente pentru descoperirea adevărului.
De exemplu, un ofiţer de poliţie ar putea spune următorul lucru: „Să presupunem că criminalul a intrat în casă pe fereastră. Ar trebui atunci să găsim sigur o dovadă a intrării forţate.” Ofiţerul nu asertează că criminalul a intrat cu siguranţă în casă pe fereastră; nici măcar că este probabil să se fi întâmplat aşa. Poliţistul ne invită să urmărim un lanţ de raţionamente bazate pe supoziţia că criminalul a intrat pe fereastră. Cu alte cuvinte, el ne oferă o ipoteză despre ceea ce este posibil să se fi întâmplat.
Într-o dezbatere despre scenele abjecte urmărite la televizor, cineva ar putea întreba: „Să presupunem că aveţi dreptate în faptul că urmărirea acestora induce violenţă la un mic procent de telespectatori. Putem fi siguri că ei n-ar fi avut acest impuls dacă n-ar fi existat aceste lucruri la televizor?” Probabil vorbitorul nici nu crede aici că urmărirea acestor lucruri dă un impuls către violenţă, însă arată că şi dacă s-ar dovedi că asemenea filme dau impulsuri către violenţă, nu decurge că ele sunt şi singurele în această privinţă. Cu alte cuvinte, vorbitorul ne cere să presupunem, pentru argumentaţie, că urmărirea abjecţiilor poate induce violenţă.
şi tu
Un tip de argument al complicităţii la vinovăţie, echivalent cu a spune „această critică nu este valabilă doar pentru punctul meu de vedere, ci şi pentru al tău.”
tu quoque
Expresie latină cu sensul „şi tu”. Un tip de argument al complicităţii la vinovăţie, echivalent cu a spune „această critică nu este valabilă doar pentru punctul meu de vedere, ci şi pentru al tău”.
Vaguitate
Lipsă de claritate. Vaguitatea nu trebuie confundată cu ambiguitatea, care apare atunci când un cuvânt sau o expresie au două sau mai multe sensuri posibile. Vaguitatea este întotdeauna relativă la context: ceea ce este vag într-un context ar putea fi clar în altul.
De exemplu, când ne completăm vârsta, într-o cerere pentru paşaport, nu are rost să scriem „peste 18 ani”: este mult prea vag. Dar, într-un context diferit, când suntem întrebaţi ce vârstă avem pentru a se putea decide dacă avem sau nu drept de vot, a spune „peste 18 ani” poate fi suficient de clar. Când întrebăm unde se află Turnul Londrei, cineva care ne-ar spune „Este undeva pe malul nordic al Tamisei” ne-ar da un răspuns foarte vag. Nu este ambiguu, însă nu ne dă o informaţie destul de precisă despre cum am putea ajunge acolo. Dar dacă răspundem unei întrebări la un concurs de cultură generală, „pe malul nordic al Tamisei” poate fi considerat un răspuns corect.
Vaguitatea este un obstacol în calea comunicării eficiente. Uneori oamenii care vor să evite să se angajeze într-o anumită acţiune folosesc vaguitatea ca pe un truc. De exemplu, un politician întrebat cum anume intenţionează să economisească banii publici ar putea face generalizări vagi despre nevoia de a creşte eficienţa, ceea ce, deşi este adevărat, nu-l angajează pe nici o cale anume prin care să o realizeze. Un jurnalist bun ar insista să primească informaţii suplimentare despre cum s-ar putea realiza în mod precis această eficienţă, forţându-l să iasă de după paravanul vaguităţii. Sau, cineva care a întârziat la o întâlnire, dar nu vrea să admită că motivul a fost că s- oprit pe drum să bea ceva, ar putea spune: „Îmi pare rău că am întârziat, a trebuit să rezolv ceva în drum şi a durat puţin mai mult decât m-am aşteptat”, lăsând în mod deliberat vagă cauza întârzierii.
Validitate
Calitatea de a conserva adevărul a argumentelor deductive bune (vezi deducţie). Argumentele valide garantează concluzii adevărate, cu condiţia ca premisele lor să fie adevărate. Argumentele valide cu una sau mai multe premise false nu garantează totuşi concluzii adevărate: pot avea concluzii adevărate, dar nu putem fi siguri de asta numai pe baza validităţii lor. Validitatea nu trebuie confundată cu adevărul. Validitatea este totdeauna o calitate a structurii argumentelor; enunţurile sunt adevărate sau false. Argumentele nu pot fi vreodată adevărate sau false, şi nici enunţurile nu pot fi valide sau nevalide (excepţie făcând folosirea cuvintelor „valid” şi „nevalid” în sensul colocvial în care sunt sinonime cu „adevărat” şi „fals”, ca în propoziţia „Declaraţia primului ministru că taxele sunt prea ridicate este validă”). Numai argumentele deductive pot fi valide sau nevalide.
Să luăm ca exemplu următorul argument:
Dacă sună alarma de incendiu, toată lumea trebuie să se îndrepte spre cea mai apropiată ieşire.
Sună alarma de incendiu.
Deci toată lumea trebuie să se îndrepte spre cea mai apropiată ieşire.
Forma acestui argument este:
Dacă p, atunci q.
p
Prin urmare q.
Literele p şi q stau pentru orice propoziţie pe care vrem să o introducem în argument. Indiferent de exemplele date, ele nu vor afecta validitatea argumentului: atâta timp cât premisele sunt adevărate, concluzia trebuie să fie adevărată. Să luăm alt exemplu de argument de această formă, cunoscută ca afirmarea antecedentului (cunoscută şi sub numele latin de modus ponens):
Dacă se descoperă că cineva a încălcat legea, va fi dat în judecată.
Tu ai fost prins încălcând legea.
Deci vei fi dat în judecată.
Din nou, dacă premisele sunt adevărate, adevărul concluziei este garantat.
Următoarea formă de argument este nevalidă:
Toţi oamenii sunt muritori.
Fred este muritor.
Deci Fred este om.
Seamănă aparent cu o formă de argument validă:
Toţi oamenii sunt muritori.
Fred este om.
Deci Fred este muritor.
Totuşi, diferenţa este că primul exemplu nu garantează adevărul concluziei că Fred este om: premisele ar putea fi ambele adevărate şi totuşi Fred să fie o pisică. Pe când în al doilea argument, dacă ştim că este adevărat că toţi oamenii sunt muritori şi că Fred este om, putem spune că este adevărat că Fred este muritor. Formele de argument nevalide sunt numite erori formale (deşi cuvântul „eroare” este folosit de asemenea într-un sens mai slab, cu referire la orice modalitate de argumentare greşită sau chiar la o opinie falsă; vezi eroare neformală şi ”asta este o eroare”).
zigzag
A sări de la o temă la alta într-o discuţie pentru a te apăra împotriva criticii. Este strâns legat de schimbarea subiectului şi de tehnica răspunsului politicianului. Totuşi, în timp ce schimbarea subiectului implică schimbarea esenţei discuţiei, iar răspunsul politicianului este de fapt doar o formă de irelevanţă, zig-zagul implică saltul de la un subiect la altul, în general de la un subiect relevant la alt subiect irelevant. Acest lucru poate fi foarte frustrant într-o discuţie, pentru că cei ce fac zig-zag nu se opresc niciodată îndeajuns asupra unui subiect pentru a nu putea fi criticaţi; tocmai când vrei să-ţi expui obiecţiile, ei au trecut deja la altceva. Acest lucru poate fi folosit ca o formă de retorică, pentru a evita criticile şi deci pentru a face respectivul punct de vedere mai persuasiv; totuşi, deseori se datorează superficialităţii şi lipsei de energie intelectuală pentru a urmări o discuţie până la capăt.
De exemplu, cineva ar putea începe o discuţie despre necesitatea de a se da sentinţe de privare de libertate pentru perioade mai lungi, pentru descurajarea crimelor violente, argumentând că cheltuiala guvernului pentru o asemenea măsură este justificată de creşterea securităţii pentru cetăţenii paşnici. Totuşi, în momentul în care un critic urmează să prezinte dovezi empirice că asemenea măsuri nu au dus de fapt niciodată la o scădere a crimelor violente, primul vorbitor ar putea face un zig-zag, schimbând discuţia spre subiectul înrudit dacă poliţiştii ar trebui sau nu să poarte arme de foc. Asemenea zig-zaguri fac aproape imposibilă angajarea într-o discuţie serioasă, pentru că orice critică este probabil nerelevantă pentru subiectul discuţiei în momentul respectiv.

Aforisme

Aforisme – Free Legal Forms

Proverbe

Cel care cere iertare pentru greşeala sa este ca şi nevinovat. (arab)
Există o sancţiune pentru bine şi pentru rău, dacă întârzie să apară, înseamnă că nu a sosit încă ora. (armean)
Se iartă totul celui care nu-şi iartă nimic. (chinez)
Cine a săvârşit numai bine în cursul vieţii cugetă la moarte fără nici o teamă. (egiptean)
O conştiinţă încărcată este un duşman permanent. (indian)
Niciodată nu mai poţi aduna orezul împrăştiat, până la ultimul bob. (indochina)
Poţi să-ţi speli haina dar nu şi conştiinţa. (persan)
Căinţa este primăvara virtuţilor.
Remuşcare lăsată de faptele de ruşine este mântuirea vieţii. – remuşcarea poate constitui în anumite momente o forţă de orientare a vieţii morale. (Democrit)
O conştiinţă împăcată nu ţine seama de minciunile zvonului. (Ovidius)
Conştiinţa valorează cât o mie de martori. (Quintilianus)
Uitarea nu te scapă de păcate. (Seyfoddin Mohammad Ferghani)
Caracteristica vinovaţilor este neliniştea. (Seneca)
Nu este nici lipsit de înţelepciune, nici mărginit, acela care se ridică după ce a căzut în greşeală, în loc să stăruie în ea. (Sofocle)
Să-ţi pese mai mult de conştiinţa (ta) decât de părerea (altora). (Syrus)
O conştiinţă rea este adesea în siguranţă, dar niciodată liniştită. (Syrus)
Cine a săvârşit o faptă rea şi se căieşte, este iertat de acel păcat; căci el este purificat prin faptul că încetează, zicându-şi: “Nu voi mai face aşa…” (Manu)
Cunoaşterea greşelilor e începutul salvării. (Epicur)
E nebunie a te-ndărătnici-n greşeli. (Eschil)
Oamenii de seamă sunt totdeauna proprii lor critici. (Balzac)
Prin recunoaşterea greşelii, spiritele bărbăteşti se înalţă şi se întăresc. (Goethe)
Este una din tristeţile umane cele mai adânci să avem în trecutul nostru nedreptăţi ale căror drumuri sunt, pentru a spune adevărul, toate barate în urma noastră, pe ale căror victime nu mai este cu putinţă să le regăsim, să le ajutăm, să le ridicăm sau să le consolăm. (Maeterlinck)
Mulţi oameni cred că mărturisirea defectelor lor îi scuteşte de obligaţia de a le îndrepta. (Marie von Ebner-Eschenbach)
O adevărată căinţă este cea mai bună doctorie contra bolilor sufletului. (Miguel de Cervantes)

Timpul
Viaţa întreagă pare prea scurtă celor ce fac binele, dar pentru cei ce fac rău o singură noapte înseamnă un timp nesfârşit. (Lucian)
Piatra de încercare a caracterului omenesc este timpul. (Menander)
Dacă timpul pentru alţii înseamnă bani, pentru noi are un preţ incalculabil. (Goce Delcev)
Ce a trecut a dispărut; ceea ce speri este absent; doar prezentul este al tău. (arab)
S-ar putea ca ziua de mâine să fie a altuia. (arab)
Nu timpul ţi se potriveşte ţie, ci tu potriveşte-te timpului. (armean)
Înainte ca omul să-şi dea seama, iată-l cu părul alb. (armean)
Este un timp pentru a merge la pescuit şi un timp pentru a usca năvodul. (chinez)
Mănâncă fructele când ţi se oferă, fiindcă mai târziu nu vei mai găsi nici o coajă. (indian)
Dacă mlădiţa de bambus n-a fost folosită când era tânără, la ce mai poate servi acum când a îmbătrânit? (malaez)
În amânare se află primejdia. (persan)
Strădania tinereţii este odihna bătrâneţii. (persan)
Măgarul când îmbătrâneşte nu ajunge neapărat mai marele grajdului. (turc)
Preţul tinereţii la bătrâneţe se apreciază. (turc)
Cine l-a văzut pe “mâine”?
Ce osteneală este aceea de a săpa o fântână când arde casa? (Bhartrhari)
Timpul consumă rodul oricărei acţiuni care nu-i îndeplinită îndată. (Pancatantra)
De cele mai multe ori remediul unui lucru neplăcut este amânarea. (Somadeva)
Bătrânului nu-i şade bine nici soldat, nici amorezat. Acestea sunt atributele tinereţii. (Ovidus)
Felul cum întrebuinţăm timpul liber ne trădează caracterul. (Plinius)
Pentru sufletul care doreşte (cu nerăbdare), nimic nu se face destul de repede. (Sallustius)
Socoteşte fiecare zi o viaţă. (Seneca)
Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui îl va face lung. (Seneca)
Îţi petreci cea mai mare parte a vieţii făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic, toată viaţa te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit. (Seneca)
Adesea din cauza deliberării dispare prilejul. (Syrus)
Un minut de îndoială face cât o veşnicie de suferinţă. (Balzac)
Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele. (Cantemir)
Zăbava aduce pierdere, amânarea, pericol. (Erasmus)
A alege momentul înseamnă a câştiga timp. (Francis Bacon)
Cei care îşi întrebuinţează rău timpul sunt cei dintâi care se plâng de scurtimea lui. (La Bruyere)
Care ţi-e datoria? Cerinţa zilei. Pentru a atinge ţintele cele mai înalte şi cele mai grele ale vieţii, trebuie să te apropii de ele prin împlinirea scrupuloasă a sarcinii tale cotidiene. (Goethe)
Nimic nu este mai de preţuit decât valoarea zilei. (Goethe)
Puţini oameni ştiu să fie bătrâni. (La Rochefoucauld)
Oamenii care nu au niciodată timp lucrează cel mai puţin. – împrăştierea este duşmana acţiunii. (Lichtenberg)
Nu este lucru înţelept să spui: “voi trăi”; viaţa de mâine este prea târzie – trăieşte azi. (Martialis)
Pierderea de timp este cea mai ireparabilă şi tocmai ea este aceea care pricinuieşte cea mai puţină nelinişte. (Oxenstierna)
Împrejurarea este foarte importantă în acţiunile omeneşti, astfel încât ceea ce ar fi cel mai bine de făcut acum, mâine (din cauza schimbării timpului) ar fi poate zadarnic şi rău. (Oxenstierna)
Ceea ce n-a avut loc niciodată, poate avea loc mâine. (Maeterlinck)
Mereu ne gândim cum vom trăi şi niciodată nu trăim în prezent. (Manilius)
Când îţi propui un scop, timpul, în loc să crească, scade. (Rivarol)
Pentru mulţi, viitorul visat nu este adesea, decât reîntoarcerea la un trecut idealizat. (Robertson Davies)
Ceea ce vrem să facem, s-o facem atunci când vrem; pentru că acest “vrem” se schimbă şi are scăderi şi amânări. (Shakespeare)
O singură clipă poate schimba totul. (Wieland)

Moartea, impermanenţa.
A fost semănat cuvântul “Mâine” şi nu a mai răsărit. (arab)
Foarte des se încarcă pe spinarea unei cămile bătrâne pielea uneia tinere. (arab)
Moartea este mai aproape de noi ca pleoapa de ochi. (arab)
Pregăteşte-te de moarte înainte de moarte. (arab)
Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte. (armean)
Mormântul este disponibil oricând şi se închide pentru totdeauna. (armean)
Înainte de venirea noastră nimic nu-i lipsea lumii; după plecarea noastră nimic nu-i va lipsi. (indian)
Moartea nu are gură să anunţe când vine. (japonez)
Moartea este oaspetele fiecăruia. (persan)
Moartea este o cămilă care se culcă pe pragul fiecărei case. (persan)
“Noaptea va trece, se vor ivi zorile frumoase, va răsări soarele şi vor râde lotuşii”. Pe când se gândea astfel o albină într-o floare de lotus, o, ce nenorocire! un elefant călcă pe ea. (Appaya Dikşita)
Bătrâneţea stă ameninţătoare ca o tigroaică, bolile se năpustesc asupra corpului ca nişte duşmani, viaţa se scurge ca apa dintr-un ulcior spart; şi totuşi lumea săvârşeşte fapte rele; iată ceva ciudat! (Bhartrhari)
Corpul îi este gârbovit, mersul şovăielnic, dinţii au căzut vederea se stinge, surzenia creşte…, ai săi nu (mai) dau atenţie vorbelor sale, soţia nu-l (mai) ascultă: Vai de omul care îmbătrâneşte! Chiar şi fiul său se poartă duşmănos cu el! (Bhartrhari)
Când cineva aude că s-a furat un lucru neînsemnat din casa vecinului, el pune o pază în locuinţa sa proprie; aşa se obişnuieşte. Dar de ce nu se teme lumea de zeul morţii, care zilnic răpeşte oameni când dintr-o casă când din alta? (Cilhana)
Nimeni nu ştie ce i se va întâmpla mâine cutăruia sau cutăruia; de aceea cel cu minte să-şi facă treburile încă azi. (Carngadharapaddati)
Încă înainte ca (omul) să-şi fi luat plata pentru cele înfăptuite, în timp ce mai este ocupat cu ceea ce încă nu este făcut şi în timp ce-şi caută de treburi pe câmp, în piaţă sau acasă, vine moartea şi-l ia. (Mahabharata)
Asta s-a făcut, asta rămâne de făcut, asta iarăşi s-a făcut pe jumătate: în timp ce omul este preocupat astfel, vine moartea şi îl ia. (Mahabharata)
Înainte de a ne fi pus la cale treburile, ne răpeşte moartea. (Mahabharata)
Ce trebuie făcut mâine, fă azi; şi ceea ce trebuie făcut după-amiază fă-o dimineaţa; căci moartea nu se uită dacă ai terminat treaba sau nu. (Mahabharata)
Ca şi cum cineva ar sta în drum şi ar grăi către o caravană în trecere: “Şi eu am să vă ajung din urmă”; tot astfel este sigur (pentru noi) drumul pe care au mers înaintea noastră părinţii şi strămoşii noştri. Cum ar putea să jelească cineva că-l urmează, de vreme ce nu poate evitat? (Ramayana)
Ei, Bătrâneţe, chiar dacă nu ai aduce nici un neajuns, venirea ta tot reprezintă un necaz destul de mare! (Cecilius)
Urmărindu-ne în fugă, nu demult copii, nu demult tineri, pe negândite ne-a ajuns din urmă (bătrâneţea). (Cicero)
Bătrâneţea este o mutilare a corpului, care rămâne întreg: toate le are şi la toate lipseşte ceva. (Democritus)
Nimeni să nu judece pe cineva că-i fericit, înainte de a-l vedea sfârşind bine; căci numai pe cel mort îl poţi lăuda fără a greşi. (Dionysius)
Moartea, exilul şi tot ce pare înfricoşător să-ţi fie în fiecare zi înaintea ochilor; dar mai ales moartea; şi atunci nu vei (mai) avea niciodată gânduri neînsemnate, nici nu vei dori prea tare ceva. (Epictetus)
Nu există muritor care să fie sigur că va mai trăi a doua zi. (Euripides)
Să-ţi închipui că fiecare zi ce-ţi răsare este ultima. (Horatius)
Cine ştie dacă zeii de sus vor adăuga la totalul de azi, ziua de mâine! (Horatius)
Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani. Moartea pluteşte deasupra capului tău. Aşadar, cât mai trăieşti şi până poţi, fii om de bine. – sarcinile vieţii morale sunt atât de mari şi viaţa atât de scurtă, încât nu trebuie risipit timpul pe care-l avem la dispoziţie. (Marcus – Aurelius)
Omule, ai fost cetăţean în această cetate mare; ce-ţi pasă dacă cinci ani sau trei? căci, după lege fiecare are o parte egală. Şi atunci ce-i de mirare(că te concediază din cetate nu vreun tiran sau vreun judecător nedrept, ci natura care te-a introdus? La fel ca şi cum l-ar concedia de pe scenă pe un actor cârmuitorul care l-a adus. – “Dar n-am jucat toate cele cinci acte, ci numai trei”. – Aşa-i; însă în viaţă cele trei acte sunt întreaga piesă. Căci sfârşitul îl hotărăşte acela care a fost cauza alcătuirii tale, iar acum este cauza desfacerii, tu însă nu eşti cauza nici uneia din ele. Pleacă, deci binevoitor; căci şi cel care te concediază este binevoitor. (Marcus Aurelius)
Trebuie să ne grăbim nu numai fiindcă ne apropiem tot mai mult de moarte, ci şi din pricină că putinţa de a înţelege şi de a urmări lucrurile încetează devreme. (Marcus Aurelius)
Toate sunt efemere, moarte demult. Unii mai sunt pomeniţi câtva timp, alţii au devenit legendari, alţii iarăşi au încetat de a mai exista şi-n legende. (Marcus Aurelius)
Cu ce să comparăm/ A noastră viaţă-n lume?/ Cu barca ce plecat-a/ În zori şi-n urmă/ Nu lasă nici o dâră. (Manzei)
Căzut-am pe gânduri în atelierul unui olar. – Îl vedeam apăsând pe pedală. Şi pregătind cu mişcări iuţi pentru toarta şi gâtul unui vas: picioare de cerşetori, cranii de – împăraţi. (Omar Khayyam)
Adu-ţi aminte că eşti muritor. (Phocylides)
Cei care sunt într-adevăr filozofi, se deprind cu gândul morţii, şi aceasta îi înspăimântă mai puţin decât pe ceilalţi oameni. (Plato)
Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat. (Seneca)
Nimic nu-ţi va ajuta atât de mult să fii moderat în toate lucrurile ca frecventa meditaţie asupra scurtimii vieţii şi asupra nesiguranţei acesteia; în tot ce faci, gândeşte-te la moarte. (Seneca)
Oare nu vei avea grijă mai degrabă să arăţi tuturor că se caută lucruri de prisos cu mare pierdere de timp şi că mulţi şi-au petrecut viaţa adunând mijloace de trai ?…căci ei nu trăiesc, ci numai au de gând să trăiască. Pe toate le amână. (Seneca)
Noi nu voim să trăim, nici să murim: ne stăpâneşte dezgustul de viaţă şi frica de moarte. (Seneca)
O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenţei. Şi dacă vei voi să bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieţii noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viaţă, făcând altceva. (Seneca)
Nu este sigur în ce loc te aşteaptă moartea: de aceea aşteapt-o tu pe ea în orice loc. (Seneca)
Greşeşti, dacă crezi că numai pe mare limita dintre moarte şi viaţă este foarte redusă: în orice loc intervalul este deopotrivă de îngust. (Este adevărat că) moartea nu se arată pretutindeni atât de aproape: (dar) ea este pretutindeni (tot) atât de aproape. (Seneca)
Noi murim în fiecare zi, căci în fiecare zi (ni) se ia o parte a vieţii; chiar când creştem, viaţa descreşte. (Seneca)
Om fiind, să nu spui niciodată ce va fi mâine; iar când vezi pe cineva că-i fericit, să nu determini cât timp va fi aşa. Căci zborul unei muşte nu este atât de iute ca schimbarea în contrar. (Simonides)
Fiecare clipă a vieţii este un pas către moarte. (Corneille)
Cel care aşteaptă moartea moare de două ori. (Bulwer Lytton)
Cei care sunt înmormântaţi aici grăiesc astfel către tineri şi bătrâni: “Ce sunteţi voi acum, asta am fost noi; ce suntem noi acum, asta veţi fi voi”. (Freidank)
Saloanele mint, mormintele sunt sincere. Dar vai! morţii, aceşti reci povestitori ai istoriei, vorbesc în zadar mulţimii furioase care nu înţelege decât limbajul patimii dezlănţuite. (Heinrich Heine)
Moartea are gustul de ţărână iar spaima, gustul de venin. (José Gorostiza)
Un lucru îl putem vedea clar şi plastic numai dacă are umbre şi penumbre: moartea este umbra care dă plasticitate vieţii. (Lucian Blaga)
Ce orizonturi se deschid în faţa celui care, în sfârşit, s-a hotărât, în mod serios, să moară! (Milán Fűrst)
Cel care i-ar învăţa pe oameni să moară, i-ar învăţa să trăiască. (Montaigne)
Tragedia vârstei nu e de a fi bătrân, ci de a rămâne tânăr. (Oscar Wilde)
Iute se apropie moartea de om; lui nu-i este dat nici un răgaz; ea îl doboară în mijlocul carierei, îl smulge în plină viaţă. Pregătit sau nu să meargă, el trebuie să stea înaintea Judecătorului său! (Schiller)
Pasul dintre timp şi veşnicie este scurt, dar teribil. (Scott)
Împresurat de-activităţi/ Ce nu pot aştepta/ uitasem că ar trebui/ Să mai şi mor. (Tadeusz Rózewicz)

Credinţa
A fi puţin credincios înseamnă a nu fi deloc. (chinez)
Allah găseşte o ramură joasă pentru pasărea care nu poate zbura. (turc)
Chiar şi găina când bea apă se uită în sus. (turc)
Tocmai când un şarpe pierduse orice speranţă, istovit de foame şi înghemuit într-un coş, un şoarece, făcând o gaură în timpul nopţii, căzu singur în gura aceluia. Sătul cu carnea lui, şarpele ieşi îndată pe această cale. Fiţi liniştiţi! Destinul este cauza prosperităţii şi a declinului oamenilor. (Bhartrhari)
La început a existat fiinţa, unică, fără (vreo) a doua entitate; unii spun că la început ar fi existat nefiinţa, unică, fără (vreo) a doua (entitate), şi că din această nefiinţă s-ar fi născut fiinţa. Dar cum ar fi posibil aşa ceva? Cum s-ar putea naşte fiinţa din nefiinţă. Fiinţa (este aceea care) a existat la început, unică şi fără (vreo) a doua entitate. (Chandogya – Upanişad)
În tulburarea ei hulubiţa grăieşte către iubitul ei: “Soţul meu, s-a sfârşit cu noi. Jos stă un vânător cu arc şi săgeată ascuţită în mână; în jurul nostru dă târcoale un şoim”. Aşa şi era. Dar un şarpe muşcă pe vânător şi acesta nimeri cu săgeata şoimul. Amândoi porniră iute spre lăcaşul lui Yama. Ciudat este mersul destinului! (Cukla Bhudeva)
(El este) înţelept, atotcuprinzător, Cel ce există prin sine Însuşi. (Ica-Upanişad)
El este mare, divin, cu neputinţă de închipuit, mai subtil decât ceea ce-i subtil; El se află infinit de departe şi aici aproape (în corp); El sălăşluieşte; pentru cei care îl contemplă aici, în cavitatea inimii. (Mundaka-Upaişad)
Cel care cunoaşte pe Brahma suprem… trece dincolo de întristare şi păcat şi liberat de legăturile inimii devine nemuritor. (Mundaka-Upanişad)
Şi fără pază stă cel păzit de soartă; şi cel bine păzit piere, dacă-l loveşte soarta; trăieşte şi cel nenorocit şi părăsit într-o pădure; şi piere în casă chiar cel bine ferit. (Pancatantra)
După cum aurul cel galben se cunoaşte în foc, tot aşa credinţa trebuie văzută în vremuri grele. (Ovidius)
Că există zei deducem, între altele, şi din faptul că în toţi este o părere înnăscută privitoare la zei; şi nu se află vreun neam atât de în afara legilor şi a civilizaţiei, care să nu creadă în zei. (Seneca)
Cine zice îndoială zice neputinţă. (Balzac)
Sunt lucruri în care trebuie să crezi pentru a le putea vedea. (Cervantes)
Minunea este copilul cel mai drag al credinţei. (Goethe)
Gânditorii materialişti au atribuit mecanismului orb evoluţiei mai multe miracole, coincidenţe improbabile şi minuni, decât i-au atribuit vreodată lui Dumnezeu toţi teologii din lume. (Isaac Bashevis Singe)
Credinţele şi hotărârile se macină dacă le cântăreşti mult. (L. Rebreanu)
Închide-ţi o plantă la întuneric şi veţi vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină. Oare viaţa omenească nu produce şi ea astfel de monstruozităţi în tendinţa sa spre lumină?… (Lucian Blaga)
O minune: puterea atât de fragedă a mugurului proaspăt învinge şi sparge scoarţa cea mai tare şi mai dură a unui arbore. (Lucian Blaga)
Crezul zilelor noastre nu mai începe cu conştientul „cred”, nici cu scepticul „nu cred”, ci cu tragicul „vreau să cred”. (Lucian Blaga)
Privesc cum o plantă se întinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se-ntinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?… (Lucian Blaga)
Iisus: fariseii l-au răstignit numai o dată; creştinii de nenumărate ori. (Lucian Blaga)
Pentru cei mai mulţi oameni, „misteriosul” devine „natural”, nu fiindcă parvin să-l înţeleagă, ci fiindcă se obişnuiesc cu el. (Lucian Blaga)
A avea încredere este o dovadă de curaj, a fi credincios este un semn al forţei. (Marie von Ebner-Eschenbach)
Idealul este în sine o realitate în devenire. (N. Titulescu)

Curajul – frica
Marii căpitani se formează în lupta cu marea agitată.
Spaima la nenorocire aduce altă nenorocire. (arab)
Nehotărâtul a primit şi o sută de lovituri de bici şi o sută de lovituri de baston. (arab)
Dacă este să vină primejdia, vine şi stând în casă. (armean)
Cine se teme de urs nu se duce în pădure după lemne. (armean)
Cine se teme de lup nu poate să ţină oi. (armean)
Cine nu se teme de nimic este surprins de primejdie. (chinez)
Cine este adevăratul erou? Cel care are mult curaj faţă de sine însuşi. (chinez)
De ce să te arunci în apă înainte ca barca să se fi răsturnat? (chinez)
Fă-ţi datoria şi nu te teme de nici o răzbunare. (egiptean)
Şi pisica ajunge tigroaică dacă trăieşte în pădure. (indian)
Pisica fierarului nu se teme de zgomot. (indian)
Întreaga apă a mării nu-i ajunge decât la genunchi celui care nu se teme de moarte. (indian)
Marea este ca un bazin de înot pentru cel care nu se teme de înec. (indian)
Nu curajul singur, ci curajul însoţit de prudenţă duce la victorie. (indian)
Arborele desfrunzit este iubitul uraganelor. (indian)
Când mergi, mergi; când stai, stai dar niciodată nu ezita! (japonez-bushido)
Un şobolan încolţit îndrăzneşte să muşte pisica. (japonez)
Un singur fricos dăunează unei armate întregi. (turc)
Omul curajos nu-şi scurtează viaţa înfruntând pericolele. Fricosul nu şi-o păstrează chiar dacă-i precaut. (Abu al-’Ala’ Al-Ma’ Arri)
Nu vă ataşaţi decât de oamenii vrednici de stimă; evitaţi mai presus de orice compania celor laşi; nimeni nu îi respectă, nici măcar cunoscuţii lor. (Alceu)
Îndrăzneala este începutul acţiunii. (Democrit)
Bărbăţia micşorează loviturile sorţii. (Democrit)
Nenorocirea osteneşte; vânturile nu suflă mereu cu aceiaşi turbare; norocul fericiţilor are un sfârşit. Totul trece, totul se schimbă; omul cu sufletul întreg se încrede până la urmă în speranţă. Deznădejdea este laşitate. (Euripides)
Trebuie să îndrăznesc, fie că izbutesc fie că nu. (Euripides)
Pentru mine, adevăratul curaj este prudenţa. (Euripide)
Omul cu adevărat superior este omul prudent atunci când chibzuieşte, pentru că analizează toate riscurile posibile, dar care este cutezător când trebuie să acţioneze. (Herodot)
Sufletul mi-i curajos, căci am îndurat multe suferinţe pe valuri şi-n război. După ele poate să vină şi asta. (Homerus)
Nu uita să-ţi păstrezi sângele rece în nenorocire. (Horaţiu)
Şi zeul ajută o îndrăzneală justificată. (Menander)
Mâhnirea ştie să născocească împotriva ei însăşi rele de două ori mai mari decât realitatea. (Philemon)
După cum copiii se sperie de orice în întunericul orb, tot aşa ne temem şi noi în plină lumină. (Lucretius)
Un om tare, când e lovit, îşi sporeşte puterea. (Seneca)
Nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj ele sunt grele. (Seneca)
Tot ce se poate întâmpla, să ne închipuim că se va întâmpla. (Seneca)
Lucrul de care te temi se întâmplă mai iute decât acela pe care-l speri. (Syrus)
În împrejurări critice îndrăzneala preţuieşte foarte mult. (Syrus)
Când marea este liniştită, oricine poate fi cârmaci. (Syrus)
Când sufletul şovăie, este de ajuns un mic impuls ca să-l îndrepte într-o parte sau alta. (Terentius)
Cine se teme să întreprindă ceva cu hotărâre, aceluia nu-i foloseşte la nimic o (întreagă) comoară de cunoştinţe; oare lampa luminează orbului ceva chiar când o ţine în mână? (Hitopadeca)
Ce nu-i dat să se întâmple, nu se-ntâmplă; ce este dat să se întâmple, nu se poate altfel; de ce nu se bea antidotul acesta, care înlătură otrava grijii? (Hitopadeca)
Dacă nu se expune la primejdii, omul nu vede fericirea; dacă însă riscă, atunci, dacă trăieşte – o vede. (Mahabharata)
Fericirea supremă este anevoie de dobândit, atâta timp cât omul nu face o sforţare eroică. (Pancatantra)
Cei viteji nu-şi pierd curajul, chiar când soarta se arată înfricoşătoare; după cum oceanul nu poate fi sleit, oricât de grozavă ar fi arşiţa care seacă lacurile. (Pancatantra)
Fără curaj, nu se trece peste o nenorocire, chiar (dacă-i) foarte mică. (Somadeva)
Nenorocirile fug (departe) de cei curajoşi, ca şi cum le-ar fi frică de aceştia. (Somadeva)
Fricoşii sunt nechibzuiţi. (Somadeva)
Pe cel neîntreprinzător, lăsător, fatalist şi lipsit de bărbăţie, zeiţa fericirii nu vrea să-l îmbrăţişeze, ca şi o femeie tânără pe un bătrân. (Tantrakhyayika)
Ceea ce trebuie să se întâmple are deschise porţile pretutindeni.(Kalidasa)
Curajul sufletesc depăşeşte puterile fizice. (Baltasar Gracian)
Curaj mare, nobleţe mare. (Baltazar Gracian)
Când lipseşte curajul ştiinţa nu dă roade. (Baltasar Gracian)
Nu mă scârbiţi de război. Se zice că el îi distruge pe cei slabi, dar pacea face la fel. (Bertolt Brecht)
Unul din efectele fricii este că ne rătăceşte simţurile şi face ca lucrurile să ne pară altfel decât sunt. (Cervantes)
A învinge fără primejdie înseamnă a triumfa fără glorie. (Corneille)
Teama de pericol este de o mie de ori mai îngrozitoare decât pericolul prezent, şi neliniştea pe care ne-o provoacă previziunea răului este mai de nesuportat decât răul însuşi. (Daniel Defoë)
„Noroc”- ăsta-i numele pe care cei slabi îl dau curajului. (G. Duhamel)
Mulţi au avut aptitudini extraordinare; însă fiindcă n-au avut curaj, ei au trăit ca nişte morţi şi au sfârşit prin a fi îngropaţi în inactivitatea lor. (Gracian)
Posibilul întreabă Imposibilul: “Unde stai?” Imposibilul răspunde: “În visurile slăbănogilor”. (Tagore)
Curajul presupune organizarea speranţelor. Or, apaticii tocmai la aceasta renunţă – la organizarea speranţelor. Şi rămân cu braţele încrucişate, considerând că şi răul, şi binele se înscriu în fatalitate. (André Malraux)
Cei care au mult de nădăjduit şi nimic de pierdut vor fi întotdeauna periculoşi. (Edmund Burke)
Superstiţia este religia sufletelor slabe. (Edmund Burke)
Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea. (Emerson)
Nu zăbovi să te încumeţi, atunci când mulţimea cutreieră nehotărâtă; este în stare să facă totul omul nobil, care înţelege şi apucă iute. (Goethe)
Adevăratele calităţi ale unui comandant se manifestă în luptă. Lupta este cel mai sever examinator care stabileşte adevărata capacitate a fiecăruia. (J. K. Bagramean)
Prima condiţie a victoriei este sacrificiul. (J. Galsworthy)
Neliniştea tresare la freamătul frunzei. (Joost Van den Vondel)
Observă-te numai bine: sunt împrejurări când laşitatea ţi-o interpretezi ca tărie de caracter: când te reţine de la o faptă rea. (Lucian Blaga)
Lupta reuşeşte mai ales acelora care iubesc mai mult lupta decât succesul. (Lucian Blaga)
Este poate o datorie să vezi prezentul în culori mai negre decât este de fapt: pentru ca din această vedere să izvorască o luptă mai hotărâtoare spre mai bine. (Lucian Blaga)
Curajul este ceva care se formează, care trăieşte şi moare – care trebuie întreţinut la fel a şi armele. (N. Iorga)
Mai contagioasă decât ciuma, spaima se transmite într-o clipită. (Nikolai Gogol)
Dintre toate primejdiile, cea mai mare este subestimarea duşmanului. (Pearl Buck)
Curajul este vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie, a unui scop. (René Quiton)
Plictiseala este expresia supremă a indiferenţei. (Ricardo Leon)
Fricosul se sperie înainte de primejdie, laşul în timpul ei, curajosul după ea. (Richter)
Când există voinţă, există şi cale bătătorită. (Shaw)
Cel care merge pe mijlocul drumului primeşte lovituri din ambele părţi. (George P. Schultz – secretar de stat american în per. 1735-1826)

Suferinţă – răbdare
Piatra cu care dă lumea în tine cade departe. (arab)
Trebuia ca întâmplarea să răstoarne furnica pentru ca aceasta să poată vedea cerul. (arab)
La nenorocire se sting toate duşmăniile. (arab)
Pune-ţi necazurile într-o plasă; unele vor trece altele vor rămâne. (arab)
Sărac fără răbdare, lampă fără ulei. (arab)
Răbdarea este puterea celui fără putere. (arab)
Nu se obţine un lucru plăcut decât răbdându-l pe cel neplăcut.(arab)
Apa care vine mare e un semn că se termină repede. (armean)
Ne-am dus la munte – am îndurat frigul; ne-am dus la câmpie – am îndurat ţânţari. (armean)
Durerea de cap face să treacă durerea de picior. (armean)
Nenorocirea nu intră decât pe uşa care i-am deschis-o. (chinez)
Nu i se pare castronul fierbinte celui care are mâinile îngheţate. (chinez)
Celui ce ştie să aştepte, timpul îi deschide porţile. (chinez)
A nu cunoaşte niciodată suferinţa – aceasta este sărăcia omului! (chinez)
Când se închide rana uiţi de suferinţă. (chinez)
Dacă nu suportăm să trăim printre oameni, atunci cu cine ne vom însoţi? (chinez)
Când nu-ţi place mâncarea, o dai la câini; când nu-ţi place un om trebuie să-l suporţi. (coreean)
Petrece o zi, petrece încă o zi în preajma celui care are necazuri. (egiptean)
Suferinţa mică te face să strigi, suferinţa mare este mută. (indian)
Nu a trecut bine boala că a şi uitat de medic. (indochina)
Frânghia de la găleată distruge cu timpul marginea puţului. (japonez)
Cu fiecare pagubă înveţi ceva în plus. (persan)
Boala grea cu leacuri amare se vindecă. (persan)
Răbdarea este amară, dar dă roade dulci. (persan)
Răbdarea îndrăgostitului e ca apa în sită. (persan)
Durerea altuia e ca zăpada de anul trecut. (persan)
Cine aduce mereu câte o roabă de pământ, cu timpul poate ridica un munte. (persan)
Fiecare pierdere este un avertisment. (turc)
Nu te nelinişti pentru răul de anul viitor. (turc)
Cap fără durere nu are decât sperietoarea din bostănărie. (turc)
Când te strânge încălţămintea toată lumea ţi se pare strâmtă. (turc)
Cine a văzut moartea este mulţumit şi cu boala. (turc)
Pregăteşte-te de nenorociri înainte ca ele să apară. (turc)
Cel mai scurt drum pentru atingerea ţelului propus este răbdarea. (turc)
Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.
Mulţi şi-au mărit nenorocirea din cauză că n-au ştiut s-o suporte. Mai mult decât întâmplarea sau norocul, le-a fost potrivnic (propriul) lor caracter. (Accius)
E util să devii înţelept prin durere. (Aeschylus)
Cei nefericiţi se mângâie când văd pe alţii suferind mai mult decât ei. (Aesopus)
Omul să se gândească mereu la toate cele omeneşti. (Cicero)
Nu există durere, pe care timpul să n-o micşoreze şi să o atenueze. (Cicero)
Anticiparea nenorocirilor viitoare atenuează sosirea lor, căci le vedem cu mult înainte de a veni. (Cicero)
Mereu mă gândeam la nenorociri posibile, înfăţişându-mi în minte fie pribegia departe de ţara mea, fie o moarte prematură, sau alte nenorociri, pentru ca, în caz că mi s-ar întâmpla ceva din cele ce presupuneam, să nu mă consume mai tare durerea abătută pe neaşteptate. (după Cicero)
Facem viaţa şi mai mizerabilă deplângând-o. (Cicero)
Dascălul nebunilor nu este cuvântul, ci nenorocirea. (Democrit)
Este măreţ să te gândeşti la datoria ta chiar atunci când eşti nenorocit. Maxima aceasta are caracterul unei recomandări făcute tuturor acelora care, în nenorocire, sunt înclinaţi a reacţiona prin instincte, nu prin conştiinţa şi puterea lor morală. (Democrit)
Fixează-ţi în minte o regulă şi un ideal de purtare cărora să te conformezi riguros, atât în singurătate, cât şi între oameni. (Epictet)
Adu-ţi aminte că eşti un actor într-o dramă care-i aşa cum vrea cel care te instruieşte în ea: scurtă sau lungă. Dacă el vrea ca tu să joci rolul unui cerşetor, caută să-l joci bine şi pe acesta; tot astfel dacă el vrea să fii în rolul unui infirm, al unui dregător sau al unui simplu particular. Căci datoria ta este aceasta: să joci bine rolul ce ţi s-a dat; alegerea rolului aparţine altuia. (Epictetus)
Nu cere să se întâmple lucrurile după cum vrei, ci voieşte-le aşa cu se întâmplă; şi-ţi va merge bine. (Epictetus)
Nici un muritor nu trece prin viaţă neatins, fără să plătească. (Eschil)
Nu slăbi frânele, când îţi merge bine; iar în restrişte ţine-te de speranţa înţeleaptă. (Euripides)
Suferinţa îi redă prostului bunul simţ. (Hesiod)
De obicei nenorocirea dă pe faţă caracterul, iar fericirea îl ascunde. (Horatius)
Dacă poţi suporta totul, atunci şi trebuie! (Iuvenalis)
De aceea mai ales trebuie observat omul în primejdii pline de risc şi de cunoscut în restrişte cine e. Căci abia atunci scoate el din fundul sufletului vorbe adevărate; masca este îndepărtată şi rămâne numai realitatea. (Lucretius)
Să-ţi spui dis-de-dimineaţă: voi întâlni un indiscret, un neobrăzat, un invidios, un egoist. (Marc Aureliu)
Nu da cu piciorul în cel nefericit, căci soarta este comună (tuturor). (Menander)
M-am învăţat minte uitându-mă la nenorocirile altora. (Menander)
Învaţă compătimirea din (propria) pătimire. (Philemon)
Să ne mulţumim cu ce avem, fără a face comparaţii; niciodată nu va fi fericit acela pe care-l va chinui fericirea mai mare a altuia. (Seneca)
Trebuie să ne gândim la toate şi să ne întărim sufletul împotriva celor ce s-ar putea întâmpla. (Seneca)
Ce multe lucruri neaşteptate au venit! Ce multe lucruri aşteptate nu s-au ivit niciodată! (Seneca)
Înţeleptul, atent şi apărat împotriva oricărui atac, nu dă înapoi în faţa atacului sărăciei, al jalei, al infamiei, sau al durerii. (Seneca)
Nu trebuie să revolte ne nimic din toate acestea. Am intrat într-o lume în care trebuie să trăim după aceste legi. (Seneca)
Toate, din pricina cărora gemem, de care ne îngrozim, sunt tributuri ale vieţii. (Seneca)
În felul acesta îşi va desfăşura înţeleptul virtutea: dacă-i va fi îngăduit, în bogăţie, dacă nu, în sărăcie; dacă va putea, în patrie, dacă nu, în exil; dacă va putea ca comandant, dacă nu, ca soldat; dacă va putea, voinic, dacă nu, slab. Orice soartă va avea, el va face din ea ceva memorabil. (Seneca)
Niciodată cel desăvârşit şi care a dobândit virtutea nu blestemă soarta. Niciodată el nu primeşte posomorât întâmplările. (Seneca)
După cum cei care călătoresc pe mare pe timp frumos au pregătite şi cele necesare pentru caz de furtună, tot aşa cei chibzuiţi îşi pregătesc în prosperitate măsurile pentru caz de nenorocire. (Socrates)
Toate sunt bune la timpul lor. (Sophocles)
Nenorocirea îl găseşte în cele din urmă pe acela pe lângă care a trecut adesea. (Syrus)
Unde simte cineva durere, acolo îşi are îndreptat şi gândul. (Stobaeus)
Remediul nenorocirii este echilibrul sufletesc. (Syrus)
Toţi trebuie să se gândească, tocmai atunci când le merge mai bine, cum să suporte răstriştea. Cel care se întoarce dintr-o călătorie să se gândească mereu la primejdii: la pagubă, la vreo greşeală a fiului, la moartea soţiei, la boala fiicei; că aceste nenorociri sunt comune tuturor, ca nu cumva vreuna din ele să constituie o surpriză pentru sufletul său; iar tot ce se întâmplă împotriva aşteptării s-o socoată un câştig. (Terentius)
Când ajunge într-o situaţae grea, omul neînţelept acuză destinul, fără să-şi recunoască păcatul. (Hitopadeca)
Îndată după o nenorocire, şi o bucurie de tot mică ne apare însemnată. (Kusumadeva)
Ce povară este prea grea pentru cei în stare s-o ducă? Ce e departe pentru cei energici? Care ţară e străină pentru cei învăţaţi? Cine-i duşmănos faţă de acela care-i vorbeşte cu prietenie? (Pancatantra)
Şi mintea poate fi lovită de destin! (Pancatantra)
Pe lumea aceasta fericirea nu se dobândeşte uşor, dacă nu se expune corpul la suferinţă. (Pancatantra)
Prostul, care plânge pentru lucruri care nu sunt de plâns pe lumea aceasta, adaugă o nouă suferinţă peste suferinţa sa şi îndură două rele. (Pancatantra)
Întristarea distruge mintea; întristarea distruge învăţătura: întristarea distruge rezistenţa: nu există rătăcire la fel ca întristarea! (Ramayana)
Să nu ne lăsăm pradă descurajării. Descurajarea este otrava cea mai puternică. Ea ucide pe cel neînţelept, ca un şarpe furios pe un copil fără minte. (Ramayana)
Oamenii îşi creează multe pricini de suferinţă ca să evite suferinţa; din dorinţa de a dobândi fericirea, ei îşi distrug fără chibzuinţă fericirea, ca şi cum ar fi proprii lor duşmani. (Santideva)
Răutatea calculată este cea mai ascuţită dintre toate răutăţile. (Balzac)
Evenimentele nu sunt niciodată absolute; rezultatele lor depind numai şi numai de indivizi: nenorocirea este o treaptă în sus pentru creştin, o comoară pentru omul dibaci, iar pentru cei slabi o prăpastie. (Balzac)
Oamenii cumsecade nu pier niciodată dacă au destulă răbdare. (Balzac)
Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi. (Bălcescu)
Ciudată-i firea omenească. Cu cât avem mai puţină înclinaţie spre martiraj, cu atât o solicităm celor din jur. (Boleslav Prus)
Caută mai bine să te învingi pe tine decât soarta şi să-ţi schimbi mai degrabă dorinţele decât ordinea lumii. (Descartes)
Nenorocirea este cel mai bun dascăl; îşi are metoda ei proprie, dar greş nu dă. (Eminescu)
Greutăţile se înmulţesc când ne apropiem de ţintă. (Goethe)
În neputinţă, omul îşi descoperă adevărata forţă. (J. Wassermann)
Nenorocirea deschide sufletul la lumini pe care prosperitatea nu le distinge. (Lacordaire)
Fiindcă sănătatea şi bogăţia iau oamenilor experienţa nenorocirii, ele le inspiră nesimţire faţă de semenii lor; pe când cei împovăraţi de propria lor mizerie intră mai mult, prin comparaţie, în aceea a altuia. (La Bruyere)
Cine n-a suferit niciodată (din pricina) mizeriei, nu ştie să compătimească. (Oxenstierna)
Compătimirea este o virtute care nu se capătă decât prin experienţă; rareori o găsim la cei care nu cunosc ce-i restriştea. (Oxenstierna)
Nenorocirii îi place surpriza; ea se apropie rareori de acela care se pregăteşte s-o primească. (Oxenstierna)
Viaţa aspră, transformată în obişnuinţă, înmulţeşte senzaţiile plăcute; viaţa moleşitoare pregăteşte o mulţime de neplăceri…, nu există pat tare pentru cine adoarme de îndată ce se culcă. (Rousseau)
Omul care n-ar cunoaşte durerea, nu ar cunoaşte nici înduioşarea omeniei, nici gingăşia compătimirii. (Rousseau)
Cel care nu are răbdare, nu are nici o filozofie. (Saadi)
Dacă vrei să te mângâi, gândeşte-te la toate relele de care eşti cruţat. (Saadi)
Încă n-am văzut sfârşind fericit cineva, asupra căruia zeii revărsau darurile lor cu mâini mereu pline. (Schiller)
Noi nu ştim, în zilele noastre bune ce nenorocire ne pregăteşte destinul tocmai acum: boală, prigoană, sărăcie, mutilare, orbire, nebunie, moarte şamd. (Schopenhauer)
Mângâierea celor nenorociţi este să aibă tovarăşi de suferinţă. (Spinoza)
Puţine nenorociri sunt fără scăpare; disperarea este mai înşelătoare decât speranţa. (Vauvenargues)
Bucuria şi durerea măsoară rău orele; prima le face secunde, cealaltă secole. (Victor Hugo)
N-am nimic de oferit decât sânge, muncă lacrimi şi sudoare. (Sir Winston Churchil)

Virtuţi – patimi
Nebunul şi invidiosul murdăresc pe cel curat, în loc să-l imite. (arab)
Obiceiul este frate geamăn cu natura. (arab)
Întreabă care sunt virtuţile mele şi nu care este culoarea pielii mele. (arab)
Cele mai multe dintre virtuţi au începuturi amare şi urmări dulci; cele mai multe dintre vicii au începuturi dulci şi urmări amare. (arab)
Este mai greu să scapi de tine decât de un leu. (arab)
Virtutea este o armată ce nu poate fi învinsă. (arab)
Cine trăieşte cu un hoţ, începe să fure. (armean)
Vinul intră, secretul iese. (armean)
Vinul pe om nu-l omoară, dar ca pe un câine îl doboară. (armean)
Unde este bine, plăteşte să intri; unde este rău, plăteşte să ieşi. (armean)
Iarba rea nu trebuie tăiată, ci smulsă. (armean)
Oglinda reflectă toate lucrurile fără să se păteze. (chinez)
Înşelându-i pe alţii, te înşeli pe tine. (chinez)
Înseamnă să doarmă toată viaţa cel care crede în vise. (chinez)
Viciul este urât şi la cei frumoşi; virtutea este frumoasă şi la cei urâţi. (chinez)
Cine se aruncă în braţele viciului se rostogoleşte din înălţime în prăpastie. (chinez)
Cine umblă mereu alături de omul prost se va umple şi el de prostia acestuia. (egiptean)
Nu fi temător, nu fi leneş, nu îngădui ca grijile tale să sporească. (egiptean)
Cine dă ascultare poftelor sale devine propriul său duşman. (egiptean)
Ţine-te la şapte paşi de elefant, la zece de bivol, la douăzeci de femeie şi la treizeci de omul beat. (indian)
Cine a atins marginile dorinţei? (indian)
Lotusul în mâl înfloreşte. (indian)
Nu trebuie să laşi nici o urmă a focului, a datoriei şi a bolii. (şi a păcatului) (indian)
Anturajul te face hoţ, anturajul te face cinstit. (indian)
Până la genunchi în plăcere – până la brâu în durere. (indian)
Răuvoitorul vede la cel înzestrat cu o sută de calităţi numai defectele; mistreţul caută în lacul plin de lotuşi numai nămolul. (indian)
Omul virtuos seamănă cu arborele stufos care, chiar expus razelor soarele, răspândeşte răcoare sub ramurile lui. (indian)
Aşa cum cea mai mică pată pe o haină albă se vede imediat, tot aşa cel mai mic defect al unui om virtuos atrage atenţia tuturor. (indian)
Când te bagi în praful de cărămidă devii roşu. (japonez)
Se poate păzi o cireadă de bivoli, dar nu se poate stăpâni un singur om. (japonez)
Când apa este prea limpede, acolo nu se găsesc peşti; când omul este virtuos, nu are prea mulţi prieteni. (mongol)
Obişnuinţa este mai rea ca turbarea. (turc)
Năravul care intră cu laptele iese cu sufletul. (turc)
Cine a visat înseamnă că a dormit. (aceasta este singura tălmăcire a visului; orice alte interpretări nu sunt decât…vise!) (turc)
Întreaga lume coalizată împotriva ta nu-ţi poate face nici un sfert din răul pe care ţi-l poţi face singur. (turc)
Faţa este brăzdată de zbârcituri, capul este însemnat cu peri albi, membrele slăbesc; numai dorinţa rămâne tânără. (Bhartrhari)
De obicei însuşirile bune sau rele se ivesc din relaţiile (noastre). (Bhartrhari)
Ajutorul (dat pe) ascuns, cinstirea oaspetelui străin, tăcerea binelui făcut, povestirea în public a binelui primit, modestia în fericire, vorbirea fără dispreţ despre alţii, – cine oare a arătat celor aleşi lucrul acesta greu, ca juruinţa tăişului de sabie? (Bhartrhari)
Vina ministrului se răsfrânge asupra regelui, păcatul soţului asupra soţiei; tot astfel pentru fapta rea a discipolului plăteşte sigur învăţătorul. (Bohtlingk)
Muştele caută o rană, albinele flori, oamenii buni calităţi, cei de pe treapta cea mai de jos defecte. (Canakya)
După cum cu multă osteneală este ridicată o stâncă pe un munte, dar cu uşurinţă se prăvale în jos, tot aşa este şi natura virtuţii şi a viciului.(Hitopadeca)
Biruie pe avar prin dărnicie, pe cel mincinos prin adevăr, pe cel crud prin îngăduinţă, pe cel rău prin bunătate. (Mahabharata)
Poartă-te în aşa fel în timpul zilei, încât să poţi dormi liniştit noaptea. (Mahabharata)
Mai presus de realizarea tuturor dorinţelor este renunţarea la ele. (Mahabharata)
Celui care îmbătrâneşte îi îmbătrâneşte părul; celui care îmbătrâneşte îi îmbătrânesc dinţii; ochii şi urechile îi îmbătrânesc: numai dorinţa rămâne (veşnic) tânără! (Pancatantra)
Gândurile şerpilor, ale ticăloşilor şi ale acelora care fură avutul altuia nu se împlinesc totdeauna; aşa se face că mai dăinuieşte lumea aceasta. (Pancatantra)
Cine nu înlătură duşmanul şi boala de îndată ce se ivesc, acela, chiar puternic fiind, este omorât de ei, de cum se întăresc. (Pancatantra)
Cel cu minte, chiar când este puternic, să nu-şi facă singur duşmani. Care-i omul cu mintea întreagă care să înghită otravă fără motiv, spunându-şi: “Am eu doctor”? (Pancatantra)
Florile de aur ale pământului le culeg trei oameni: cel viteaz, cel învăţat şi cel care ştie să servească. (Pancatantra)
Caracterul nu se schimbă prin povaţă; apa, cât de încălzită, tot se răceşte din nou. (Pancatantra)
Marii înţelepţi liberaţi de patimi au numit înlăturarea dorinţei “bună stare”. Dorinţa nu încetează prin bogăţii, după cum nici setea nu se potoleşte prin adorarea focului. (Pancatantra)
Până şi călugărul cerşetor şi gol, – care trăieşte singuratic, după ce şi-a părăsit casa, şi care bea cu pumnul, este mânat pe lumea aceasta de dorinţe. Iată un lucru ciudat. (Pancatantra)
Oricât de multe calităţi ar avea cineva, ele se pierd în mijlocul unor oameni lipsiţi de calităţi. (Tantrakhyayika)
Pe omul lipsit de virtute eu îl socot ca mort, chiar dacă trăieşte; pe când cel înzestrat cu virtute trăieşte mult timp chiar dacă-i mort. (Vrddhacanakya)
Care-i învăţătura cea mai necesară? “Înlăturarea uitării”. (Antisthenes)
Cine crede că va putea face rău celor din jurul său fără să sufere nimic, nu are minte. (Antiphon)
De vreme ce ai găsit cu cale să bei vinul, trebuie să sorbi şi drojdia. (Aristophanes)
E mai puternic cel care îşi învinge poftele decât duşmanii: într-adevăr, lucrul cel mai greu e să te învingi pe tine. (Aristotel)
Cu cât un lucru este mai greu de făcut, cu atât cere mai multă artă şi virtute. (Aristotel)
Fericirea constă în fapte conforme întru totul cu virtutea, înţelegând prin virtute virtutea absolută, nu cea relativă. Virtutea absolută este, după părerea noastră cea care tinde spre frumuseţe şi cinste, iar cea relativă se referă la lucrurile necesare. (Aristotel)
Preferă mai degrabă paguba decât un câştig imoral; căci aceea te va mâhni o singură dată, pe când acesta totdeauna. (Chilo)
(Aşa spunea cel mai mare dintre filosofi): După cum este dispoziţia sufletească a cuiva, aşa este şi omul; şi după cum este omul, tot aşa este şi vorba lui; şi faptele sunt la fel ca vorbele, iar viaţa este ca faptele. (Cicero)
Îndepărtarea minţii de la simţuri şi abaterea gândirii de la rutină denotă un spirit mare. (Cicero)
În toate timpurile mai puţini au fost aceia care şi-au învins dorinţele decât aceia care au biruit oştiri duşmane. (Cicero)
O viaţă rea, nebunească, impudică şi impură nu este o viaţă rea, ci o moarte lungă. (Democrit)
Chiar când eşti singur nu vorbi şi nu face nimic rău. Învaţă să te ruşinezi mai mult de tine decât de alţii. (Democrit)
Natura şi educaţia sunt asemănătoare; căci educaţia transformă pe om şi, prin această transformare, creează natura. Fixează astfel educaţiei scopul cel mai înalt, acela de a schimba însăşi firea omului supus acţiunii ei. (Democrit)
Acela care se slujeşte de încurajare şi de cuvinte convingătoare, pentru a îndruma pe cineva pe căile virtuţii, va izbuti mai bine decât acela care invocă legea şi foloseşte constrângerea. Căci este probabil ca acela care se fereşte de a face o faptă nedreaptă numai pentru că legea îl opreşte, o va săvârşi în secret, în timp ce acela care a fost călăuzit pe drumul datoriei sale prin convingere fu va face ceva rău, nici în secret nici pe faţă. De aceea; omul care făptuieşte binele cu înţelegere şi cunoştinţă de cauză va rămâne totdeauna hotărât şi drept. (Democrit)
Celui bun nu-i pasă de dezaprobarea răilor. (Democrit)
Dorinţele aprinse pentru ceva fac sufletul orb pentru (oricare) alt lucru. (Democrit)
Nu este cu putinţă să birui pe duşmanii din afara cetăţii, înainte de a pedepsi pe cei dinlăuntrul ei. (Demosthenes)
După cum este îndeletnicirea fiecăruia, tot astfel este neapărat şi felul său de a gândi. (Demosthenes)
Un suflet bolnav veşnic greşeşte; el nu poate nici să sufere nici să rabde până la capăt, şi niciodată nu încetează de a dori. (Ennius)
Dacă vrei să devii bun, dă-ţi seama întâi că eşti rău. (Epictet)
Adu-ţi aminte cum trebuie să te porţi la un ospăţ. Dacă vine în dreptul tău ceva din ceea ce se serveşte, întinde mâna şi ia şi tu modest. Trece pe dinaintea ta? Nu-l opri. Dacă încă n-a sosit, nu-ţi spori şi mai mult dorinţa, ci aşteaptă până va veni lângă tine. Tot aşa să te porţi şi când e vorba de copiii tăi, de soţia ta, de demnităţi, de avere; şi (în felul acesta) vei fi odată un vrednic comesean al zeilor. Iar dacă nu vei lua nimic din ceea ce ţi se pune dinainte, ci îţi vei întoarce privirea, atunci nu numai că vei fi un bun comesean al zeilor, dar vei participa şi la domnia lor. (Epictetus)
Acordaţi puteri depline celui mai virtuos om şi veţi vedea curând că-şi schimbă felul de a fi. (Herodot)
Dacă vei alunga natura cu furca, ea tot va reveni. (Horaţiu)
Cine doreşte se şi teme. (Horatius)
Faptele ruşinoase ale altora îndepărtează adesea sufletele tinere de la vicii. (Horatius)
Singura şi unica nobleţe este virtutea. (Iuvenalis)
Celor care abuzează de avantajele pe care li le-a dat natura le sunt potrivnice (înseşi) succesele (lor). De pildă, când un om curajos preferă să prade în loc să lupte ca soldat; sau când cineva care-i puternic preferă să jefuiască în loc de-a ocroti; sau când cineva care-i frumos preferă să comită adulter în loc să se însoare; astfel de oameni trădează avantajele pe care le au de la natură. (Lycurgus)
Este ridicol să nu fugi de răutatea ta – lucru ce se poate – şi să fugi de răutatea altora, lucru ce nu se poate! – este mai în puterea ta să nu fii rău, decât să împiedici răutatea altora. Cine renunţă la răutatea lui, scade cu atât răutatea lumii. Îţi este mai la îndemână să contribui la perfecţionarea morală a omenirii începând cu tine însuţi. (Marc Aureliu)
Este greu să pui capăt unei obişnuinţe îndelungate într-un timp scurt. (Menander)
Ce-i ascuns, nu-i cunoscut, ce nu-i cunoscut, nu este dorit. (Ovidius)
Indiferent dacă ne aşteaptă o soartă mai rea sau una mai bună, a acţiona nedrept este întotdeauna o greşeală şi o ruşine. (Platon)
Oriunde se află dulcele, vei găsi şi amarul. (Petronius)
Pythagora spunea că în cetăţi intră mai întâi luxul, apoi îmbuibarea, apoi trufia, iar după aceea pierzarea. (Pythagoras)
Bogăţia este o slabă ancoră, gloria una şi mai slabă; la fel corpul, dregătoriile, onorurile; toate acestea sunt slabe şi fără putere. (Pythagoras)
Prin unire cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari. (Sallustius)
Nu foloseşte mult să lepezi viciile tale, dacă trebuie să te lupţi cu acele ale altora. (Seneca)
Exemplul bun se întoarce printr-un ocol la cel care-l dă, după cum exemplele rele cad asupra autorilor, şi nici o compătimire nu există pentru aceia care suferă nedreptăţi, pe care făcându-le, au arătat că se pot întâmpla. (Seneca)
Nu există viciu fără justificare, fiecare are un început modest şi vrednic de îngăduinţă. (Seneca)
Nici un merit nu rămâne ascuns, şi faptul că el rămâne nu-i nici o pagubă pentru el. Va veni ziua care îl va da la iveală ascuns şi înăbuşit de răutatea veacului său. Cine se gândeşte la contemporanii săi, s-a născut pentru puţini: vor veni după aceea multe mii de ani, multe mii de popoare: pe acestea să le ai în vedere. (Seneca)
Nimeni nu greşeşte numai pentru el, ci răspândeşte nebunia printre cei apropiaţi şi o primeşte la rândul său de la ei . (Seneca)
Nu este nici o deosebire între a nu dori şi a avea. (Seneca)
Dezordinea se va potoli prin disciplină şi frică, niciodată de la sine. (Seneca)
Dacă vrei să fii fericit, roagă pe zei să nu ţi se realizeze ceva din cele dorite. (Seneca)
Nimic nu preţuim mai mult decât binefacerea, cât timp o căutăm; nimic mai puţin, după ce am primit-o. (Seneca)
Cu cât ai mai multă putere, cu atât trebuie să abuzezi mai puţin de ea. (Seneca)
Beţia nu-i altceva decât o nebunie voluntară. (Seneca)
Prefer să nu izbândesc într-o acţiune onorabilă, decât să reuşesc într-un mod ruşinos. (Sophocles)
Cine trăieşte numai pentru el, cu drept cuvânt este mort pentru alţii. (Syrus)
Orice viciu are totdeauna scuza sa. (Syrus)
Bănuiala este pentru omul onest o jignire tăcută. (Syrus)
Cine vrea să facă rău, găseşte totdeauna motiv. (Syrus)
Natura slăbiciunii omeneşti face ca remediul să lucreze mai încet decât răul. (Tacitus)
Homo sum: humani nihil a me alienum puto. Om sunt şi nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin. (Terenţiu)
De la cei buni vei învăţa lucruri bune; dacă însă te vei amesteca cu cei răi, vei pierde şi mintea pe care o ai. (Theognis)
Unii îşi ascund viciile prin bogăţie, iar alţii virtuţile prin funesta sărăcie. (Theognis)
Mulţi îşi ascund caracterul fals şi viclean, adaptându-se după împrejurări. Dar întotdeauna timpul scoate la iveală caracterul fiecăruia. (Theognis)
Dorinţa grozavă a fiecăruia devine o divinitate pentru el. (Vergilius)
Virtutea nu este făcută să stea singură. Cel care o practică va avea vecini. (Confucius)
Există, oare, vreun cuvânt care poate fi luat drept regulă de comportare pentru întreaga viaţă? Dascălul spune: Nu este oare reciprocitatea acest cuvânt? Ceea ce nu-ţi doreşti să ţi se facă, nu fă nici tu altuia. (Confucius)
În lumea întreagă – în văzduh, pe întinsul apelor, în văgăunile munţilor – nu există un loc unde să te poţi elibera de răul pe care l-ai făcut. Nu există pârjol care să poată fi comparat cu pasiunea, dezordine egală cu ura, nenorocire mai mare decât viaţa celui egoist şi nici fericire superioară liniştii sufleteşti. Laudele şi defăimările nu-i ating pe învăţaţi. (Dhammapada)
Mai presus de orice lucru, nu fii nepăsător. Nepăsarea este duşmanul tuturor virtuţilor. (Fo-sho-hing-tsan-king)
Pe soţia altuia, priveşte-o ca pe o mamă, de bunul altuia nu te apropia ca de foc; cinsteşte-i pe toţi, ca pe părinţii tăi; aceasta se numeşte egalitate. (Nagarjuna)
De-i prietenul necredincios, dispreţuieşte-l ca pe un duşman. Respectă vrăjmaşul statornic; Priveşte otrava lecuitoare ca pe un antidot, iar dulceţurile rele consideră-le oţet omorâtor. (Omar Khayyam)
Mireasma unui pom în floare se face simţită până departe, ca şi balsamul unei fapte cucernice. (Upanishade)
Gândind tot mereu „aceasta este a mea”, „eu”, ne prindem noi înşine ca o pasăre în laţ. (Upanishade)
Prea adesea ironia nu-i decât o formă a lipsei de inteligenţă. (Oxenstierna)
Voinţa omului este schimbătoare până în ultima clipă a vieţii. (La Oxenstierna)
Este sfânt pe pământ cel care a ştiut să se împrietenească cu sfinţii. (Adam Mickievicz)
Adevărata valoare a omului se stabileşte mai întâi, analizând în ce măsură şi în ce direcţie a reuşit să se elibereze de Eu. (Albert Einstein)
Politeţe: cea mai acceptabilă formă a ipocriziei. (Ambrose Bierce)
Să nu se încreadă omul prea mult în victoria sa asupra naturii sale; pentru că natura poate sta înmormântată mult timp şi totuşi să reînvie, când se iveşte prilejul sau ispita. (Bacon)
Cei care n-au nici o virtute invidiază tocmai virtutea altora. (Bacon)
Inducerea în eroare este mijlocul sufletelor meschine de a ieşi din încurcătură. (Balzac)
Poate că una dintre cele mai mari bucurii simţite de sufletele meschine, de fiinţele inferioare este să păcălească sufletele alese, să le prindă într-o cursă oarecare. (Balzac)
Dintre toate obiceiurile „lumii bune”, lăudatul este perfidia cea mai dibace. (Balzac)
Obişnuinţa – adică ceva mai stupid ca lenea – ne face să rămânem nemişcaţi în mlaştină şi să ne împotmolim tot mai mult. (Balzac)
Parvenitul se târăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie. Aidoma paiaţei dintr-un balet, pare marchiz dacă-i priveşti din spate, dar este bădăran dacă-l priveşti din faţă. (Balzac)
Nu greşim decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în sufletul nostru. (Balzac)
Oamenii cinstiţi sunt „lipsiţi de tact”, n-au nici o măsură a binelui, deoarece pentru ei totul este fără ocolişuri, fără gânduri ascunse. (Balzac)
Orice şmecherie, orice înşelăciune este descoperită şi în cele din urmă aduce pagubă; orice situaţie este mai puţin primejdioasă, dacă omul se situează pe terenul sincerităţii. (Balzac)
Indiferent dacă-ţi lezează sau îţi favorizează interesul, legea generală trebuie respectată, fără discuţie. (Balzac)
Mulţi oameni prefăcuţi îşi pun prostia la adăpost prin obrăznicie; repede-i şi tu, şi o să se întâmple cu ei ceea ce se întâmplă balonului împuns cu acul. (Balzac)
Interesele dezbină oamenii, dar vicioşii se înţeleg mereu între ei. (Balzac)
Invidia dezleagă limbile, după cum admiraţia le amuţeşte. (Balzac)
Ordinea morală are legile ei, legi nemiloase şi eşti totdeauna pedepsit dacă le nesocoteşti. (Balzac)
Viciile sunt ca animalele care se îngraşă până ce sunt bune pentru abator. (Ben Jonson)
Nu se poate excela în lumea aceasta fără a trăi o viaţă morală. (David Starr Jordan)
Invidia… Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge întotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altuia. (D. Diderot)
Viclenia e un semn de slăbiciune, căci mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de a pricepe în mod dezinteresat un adevăr. Învingătorul momentan nu este totdeauna cel definitiv. (Eminescu)
Poţi, oare, iubi pe cineva când te urăşti pe tine însuţi? Poţi, oare, trăi în bună înţelegere cu alţii, când eşti plictisit şi obosit de propria ta existenţă? Ar trebui să fii mai nebun decât Nebunia însăşi pentru a răspunde afirmativ la toate aceste întrebări. Căci dacă îl scoţi din societate, omul, departe de tot ce ar avea o legătură cu el, ar deveni îndată în proprii lui ochi un obiect de ură, de aversiune şi oroare. (Erasmus)
Nerecunoscătorul scrie binele în apă şi răul în piatră. (Felix Lope de Vega)
Eu sunt spiritul care veşnic neagă! (Goethe)
Există o veche legendă despre un sfânt care a trebuit să aleagă unul din cele şapte păcate capitale; l-a ales pe cel care i s-a părut cel mai puţin grav, beţia, şi cu acesta a comis celelalte şapte păcate. (Hans Christian Andersen)
Nu există tortură mai nemărginită pentru om ca propriile gânduri. (John Webster)
Fără îndatoriri, viaţa devine moale şi lipsită de schelet: nu se mai poate ţine dreaptă. (Joubert)
La unii aroganţa ţine loc de măreţie, neomenia de fermitate şi viclenia de spirit. (La Bruyere)
Pe măsură ce favoarea şi bunurile mari se retrag de la cineva, ele lasă să se vadă la el cusururile pe care le acopereau şi care se găseau la dânsul fără ca nimeni să le observe. (La Bruyere)
Noi dăm ajutor altora pentru a-i face să ne dea şi ei în împrejurări asemănătoare; şi aceste servicii pe care le facem lor sunt, la drept vorbind un bine pe care ni-l facem nouă înşine în mod anticipat. (La Rochefoucauld)
Pasiunile sunt singurii oratori care conving totdeauna. (La Rochefoucauld)
Nimic nu-i atât de contagios ca exemplul, şi noi nu facem niciodată un bine mare sau un rău mare, care să nu producă altele la fel. Noi imităm acţiunile bune datorită emulaţiei, şi pe cele rele din cauza răutăţii naturii noastre, pe care ruşinea o reţinea prizonieră şi pe care exemplul o pune în libertate. (La Rochefoucauld)
Făţărnicia este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuţii. (La Rochefoucauld)
Cei mai mulţi oameni au, ca şi plantele, proprietăţi ascunse, pe care întâmplarea face să fie descoperite. (La Rochefoucauld)
Nimic nu îmbătrâneşte mai iute ca binefacerile. (La Rochefoucauld)
Defectele spiritului cresc, când îmbătrânim, ca şi acele ale feţei. (La Rochefoucauld)
Noi încercăm să ne facem o onoare din defectele pe care nu voim să le îndreptăm. (La Rochefoucauld)
Degeaba cauţi pacea aiurea, dacă n-o găseşti în tine însuţi. (La Rochefoucauld)
Dacă geometria s-ar opune pasiunilor şi intereselor noastre tot atât de mult ca şi morala, noi n-am contesta-o şi călca-o nu mai puţin, în ciuda tuturor demonstraţiilor lui Euclid şi ale lui Arhimede, pe care le-am trata de visări şi le-am crede pline de judecăţi false. (Leibniz)
Te opui mai uşor la început decât la sfârşit. (Leonardo Da Vinci)
Dacă în tinereţe cumperi ce nu-ţi trebuie, când vei fi bătrân este posibil să fii nevoit să vinzi lucruri de care cu greu te vei putea lipsi. (Lubbock)
Unele idei sunt atât de intim şi de organic legate de spiritul nostru, încât ori de câte ori le-am „desfiinţa”, ele cresc din ou ca ochii extirpaţi ai unui triton. (Lucian Blaga)
Pentru nimic nu cheltuim atâta energie şi efort ca pentru lucrurile pentru care avem „o slăbiciune”. (Lucian Blaga)
Nimeni n-ar vrea să cadă în credinţa că se va găsi pe urmă cine să-l ridice. (Machiavelli)
Şi virtutea este o artă. De aceea are două feluri de discipoli: cei care o practică şi cei care o admiră. (Marie von Ebner-Eschenbach)
Obişnuinţa ne ascunde adevăratul aspect al lucrurilor. (Montaigne)
Oamenii îşi iubesc prea mult marginile, de aceea le vine atât de greu să le depăşească. (O. Densuşianu-tatăl)
Făţarnici, pentru că ridică monumente profeţilor şi împodobesc mormintele drepţilor din vechime, dar persecută pe drepţii care trăiesc în timpul lor şi se pregătesc să ucidă pe profeţi. (Papini)
Lumea ne tratează aşa cum vrem să fim trataţi: urâm adevărul, ni se ascunde; vrem să fim măguliţi, suntem măguliţi; ne place să fim înşelaţi, suntem înşelaţi. (Pascal)
Cinstea şi ruşinea nu provin din nici o condiţie; fă-ţi datoria: în aceasta constă cinstea. (Pope)
Mai mult decât ideile, caracterul este acela care oglindeşte omul. (R. Rolland)
Omul de lume este în întregime masca lui. Nefiind niciodată el însuşi, este totdeauna străin de sine şi se simte rău ori de câte ori este obligat să coboare în el. Lucrul se explică prin faptul că omul de lume nu este nimic şi că ceea ce pare este totul pentru el. (Rousseau)
Cu cât o greşeală ne orbeşte mai mult şi este mai ademenitoare, cu atât este mai mare triumful adevărului. (Schiller)
Virtutea este raţiune devenită energie. (Schlegel)
Fii sincer faţă de tine însuţi …şi atunci nu mai poţi fi fals faţă de cineva. (Shakespeare)
O, Dumnezeule! Să pună oamenii un duşman în gura lor, ca să le fure mintea! Să ne transformăm cu bucurie, chef, plăcere şi aplauze în animale! (Shakespeare)
Pentru dureri neobişnuite, remedii neobişnuite. (Shakespeare)
Înţelepciune, bunătate/ Celor abjecţi le par abjecte;/ Gunoiul doar pe el se-acceptă. (Shakespeare)
Virtutea nu constă în abţinerea de la viciu, ci în nedorirea lui. (Shaw)
Arată-mi toate greşelile, ca de la om la om. Pot să rezist la orice, exceptând linguşirea. (Shaw)
Alungă de la tine greşeala şi certurile duium; leagă-te de lucruri profunde şi rămâi pe cel mai drept drum. (Zamahšari)
Răufăcătorii se scuză totdeauna invocând crimele ale căror victime au fost ei întâi. (Wassermann)
Pasiunea este o febră a minţii care ne lasă istoviţi. (William Pen)
Puterea nelimitată corupe pe posesor. (W. Pitt)

Discernământ
A fost întrebat lupul: “Pentru ce urmăreşti această turmă de oi?” iar el a răspuns: “Praful pe care acestea-l ridică face bine sărmanilor mei ochi!” (arab)
Tu-mi pui jar în ureche şi tot tu spui: “ Miroase a carne arsă”. (arab)
Leopardul nu salută gazela decât pentru a-i suge sângele. (arab)
Ajutorul acordat prostului este lucru zadarnic. (arab)
Când slobozeşti săgeata adevărului, înmoaie vârful în miere. (arab)
Dacă vrei să ucizi un şarpe, taie-i capul. (arab)
Omul este copilul greşelii. (arab)
Cine merge încet dar merge, va ajunge cel dintâi. (arab)
Nu te grăbi să atingi struna înainte să fie bine întinsă. (arab)
Cine întreabă nu se rătăceşte uşor. (arab)
A-i mulţumi pe toţi este un ţel care nu poate fi atins niciodată. (arab)
Nu tot ce este alb e grăsime, şi nu tot ce este cafeniu e curmală. (arab)
Un medic nu este medic priceput dacă nu a fost el însuşi bolnav. (arab)
Sfătuieşte-l pe cel fără învăţătură şi te va lua drept duşman. (arab)
Să ai totdeauna două animale de călărie: prudenţa şi răbdarea; prudenţa te vesteşte, răbdarea te păzeşte. (arab)
Lovind măgarul prea des îl înveţi să azvârle. (arab)
Prosternează-te în faţa maimuţei duşmănoase dacă trăieşti în epoca puterii ei. (arab).
Dacă ceri un sfat celui priceput, ai câştigat jumătate din experienţa lui. (arab)
Rău eşti tu şi cel mai rău eşti tot tu când nu te vezi cât eşti de rău. (arab)
Este mai bine să ai o sută de duşmani în afara casei decât unul în casă. (arab)
Nu fi dulce ca să nu fii înghiţit, dar nici amar ca să fii aruncat din gură. (arab)
Chiar dacă duşmanul tău ar fi o frânghie de nisip, numeşte-l şarpe. (arab)
Curajul este bun, dar dacă întrece măsura devine nechibzuinţă. (arab)
Cel mai mare duşman îţi este sufletul care sălăşluieşte între coastele tale. (arab)
Aprinde lampa înainte de a se face întuneric. (arab)
Dacă ai reuşit să scapi de un leu nu încerca să-l vânezi. (arab)
Cine se teme de lup îşi pregăteşte un câine. (arab)
Cine are casa din sticlă nu aruncă cu pietre în casa altuia. (arab)
Nu pune în acelaşi loc focul şi lâna. (arab)
Prudenţa este jumătate din viaţă, ba încă se spune că este chiar întreaga viaţă! (arab)
Nu orice întrebare merită răspuns. (arab)
Apa care poartă corabia este şi cea care o înghite. (arab)
Nu sfătui pisica să sugrume leul. (armean)
Inima nu este faţă de masă pe care să o întinzi oricui. (armean)
Să nu bei apă din cupa domnească. (armean)
Cine nu dă câinelui pâine, dă lupului oaia. (armean)
Deschide-ţi ochii ca să nu ţi-i deschidă altul. (armean)
Strâmtorează-te în zilele largi ca să trăieşti din larg când te vei afla la strâmtorare. (armean)
Cu o mână face cruce, cu cealaltă fură. (armean)
Nu poţi sparge cu o piatră două nuci deodată. (armean)
Cine aleargă după mai mult pierde şi puţinul pe care-l are. (armean)
Înainte de a prinde taurul de urechi, pregăteşte-ţi funia şi jugul. (armean)
Reaua femeie Mu avea câteva calităţi; încântătoarea femeie Sy avea câteva defecte. (chinez)
Lasă ceva mâncare pentru hrana şoarecilor; nu aprinde o lampă din milă pentru fluturi. (chinez)
Economia dă săracului ceea ce risipa fură bogatului. (chinez)
Când pieptenul este prea ascuţit smulge părul. (chinez)
Omul superior este acela care arată o bunăvoinţă egală faţă de toţi. (chinez)
Dacă te foloseşti de un om, nu trebuie să te îndoieşti de el; dacă te îndoieşti de el, nu trebuie să-l foloseşti. (chinez)
Călare pe cal nu-ţi dai seama de greutatea mersului pe jos. (chinez)
Ki-Wen-Tsen se gândea de trei ori înainte de a acţiona; Confucius a spus: “De două ori este suficient!” – nu trebuie acţionat nici în pripă, dar nici să analizezi la nesfârşit – (chinez)
Fi-i atent la cel pe care oamenii îl dezaprobă; fi-i atent la cel pe care-l aprobă. (chinez)
Dacă focul ţi-a aprins sprâncenele, gândeşte-te cum să-ţi salvezi ochii. (chinez)
Pe aceia care nu sunt virtuoşi îi tratez ca pe oamenii cu virtuţi şi vor deveni şi ei virtuoşi. (chinez)
Cine ştie să-şi oblojească rana este pe jumătate vindecat. (chinez)
Un medic nepriceput este tot atât de rău ca un ucigaş. (chinez)
A salva viaţa unui om valorează mai mult decât a construi o pagodă cu şapte caturi. (chinez)
Săvârşeşte lucrurile grele cât acestea sunt uşoare. (chinez)
Este mai de folos să cunoşti calităţile duşmanului decât defectele lui. (chinez)
Nu căuta să te salvezi de vâltoarea apei agăţându-te de coada unui tigru. (chinez)
Când ştii că aripile îţi sunt scurte nu zbura prea sus sau prea departe. (chinez)
Când este vreme frumoasă, ia-ţi umbrela de ploaie; după ce-ai mâncat şi te-ai săturat, ia-ţi provizii cu tine. (chinez)
Când te afli în zile liniştite, nu pierde din vedere pericolele ce pot să apară. (chinez)
Şi o bucată de hârtie este grea dacă o ridici de multe ori. (chinez)
A-l cunoaşte pe altul nu este decât ştiinţă, a te cunoaşte pe tine înseamnă înţelepciune. (chinez)
A-ţi cunoaşte neştiinţa este partea cea mai bună a cunoaşterii. (chinez)
A pretinde că-ţi satisfaci dorinţele prin pasiuni este ca şi cum ai crede că poţi stinge focul cu paie. (china)
Înţeleptul nu dezaprobă niciodată un nebun. (chinez)
Înţeleptul nu doreşte decât absenţa dorinţelor. (chinez)
Uşa cea mai bine încuiată este cea pe care o putem lăsa descuiată. (chinez)
Cu omul se îndreaptă omul. (chinez)
O călătorie de o mie de mile începe cu un pas. (chinez)
Şi turnul cu nouă caturi începe de la pământ. (chinez)
Înţeleptul nu dezaprobă un cuvânt bun pe motiv că ar fi fost spus de un om rău. (china)
Nu-i nevoie să bei toată apa mării ca să-ţi dai seama că este sărată. (chinez)
Ceea ce înţelepţii caută la ei înşişi, proştii caută la alţii. (chinez)
Când vezi un om bun gândeşte-te să-l întreci, când vezi un om rău, cercetează-ţi inima. (chinez)
Nu este un bun mediator cel care nu minte puţin. (chinez)
Cine-şi ascunde greşelile va săvârşi altele. (chinez)
De ce să te arunci în apă înainte ca barca să se răstoarne? (chinez)
Ciupercile otrăvitoare cresc cel mai repede. (coreean)
Băgarea de seamă vine după ce-ai comis greşeala. (egiptean)
Cel ce pururi se grăbeşte, este omul de care moartea se apropie cu repeziciune. (egiptean)
Inima ta să nu năzuiască la aparenţe. (egiptean)
Nu dispreţui un lucru mic ca să nu suferi din pricina lui. (egiptean)
Dintr-o mâhnire lipsită de nădejde omul îşi poate da duhul. (egiptean)
Într-un oraş unde nu ai rude, dreapta cugetare îţi va fi rudă. (egiptean)
Trage un pui de somn înainte de a hotărî asupra unui lucru. (egiptean)
Mădularele celui care păstrează măsura în felul lui de viaţă nu tremură la bătrâneţe. (egiptean)
Nu-ţi dezgoli starea sufletului înaintea oricui. (egiptean)
Inima i-a fost dată omului înţelept peftru a se teme de primejdii. (egiptean)
Nu dispreţui o boală uşoară împotriva căreia se găsesc leacuri, ci ia leacul. (egiptean)
Nu folosi un obicei ce intră în contradicţie cu obiceiurile comunităţii în care te afli. (egiptean)
Dacă un înţelept va fi pus la încercare, puţini îl vor găsi desăvârşit. (egiptean)
Dacă vrei să urci o scară, trebuie să începi cu treapta de jos. (indian)
La o întrebare prost pusă se răspunde prin tăcere. (indian)
Şi elefantul cade dacă face un pas greşit. (indian)
Cine a rătăcit toată ziua dar seara s-a întors pe drumul cel bun, nu se poate spune că a rătăcit. (indian)
Acordează-ţi harpa astfel încât corzile ei să nu fie nici slabe nici întinse. (indian)
Vinul te îmbată dar linguşitorul şi mai rău. (indian)
Surplusul de nectar este otravă. (indian)
Cine umblă într-o zdreanţă în ţara unde toţi oamenii umblă goi, va fi luat drept nebun. (indian)
Boala vine cu paşi de elefant şi se duce cu paşi de furnică. (indian)
Trebuie să asculţi cântăreţul tânăr şi medicul bătrân. (indian)
Şi răgetul unui măgar poate să ţi se pară cântec dacă îl auzi de departe. (indian)
Bagă în casă un pui de cămilă şi vei fi nevoit după aceea să dărâmi casa. (indian)
Focul, apa şi mintea îţi sunt de folos atât timp cât ştii să-i stăpâneşti. (indian)
Multă speranţă mare dezamăgire. (indian)
Sfatul bun nu-l ajută cu nimic pe cel ce-şi face singur rău. (indian)
Nu se scoate unt din ulcior cu degetul ţeapăn. (indian)
Cioara va deveni oare lebădă dacă se scaldă în Gange? (indian)
Când stăpânul devine pod, fereşte-te să treci pe el. (este periculos să depinzi de unul mai mare ca tine) (indian)
Nu lua cu tine un pitic pentru a măsura adâncimea unui fluviu. (indian)
Când te duci să vânezi un iepure, ia-ţi arma cu care poţi ucide un tigru. (indian)
Nu există şerpi mici sau şerpi mari; există numai şerpi. (indian)
Cu proştii şi cu foarfecele să umbli atent. (indian)
Nu lăsa cârma din mână în timpul furtunii căci se va scufunda corabia. (indian)
Gazela nu intră singură în ghearele leului adormit. (indian)
Prudenţa nu cunoaşte înfrângere. (indian)
Trebuie să stai departe de râurile mari de drumurile mari şi de oamenii mari. (indian)
Prea mulţi nori aduc secetă. (indian)
Chiar ploaia măruntă, dacă ţine mult poate provoca inundaţie. (indochina)
Acoperă-te din partea din care bate vântul. (indochina)
Oul nu se aşează pe marginea mesei. (indochina)
A fugi înseamnă uneori a învinge. (japonez)
Cu cât doreşti mai multe, cu atât ai mai multe dezamăgiri. (japonez)
Migdalul de la marginea drumului are întotdeauna fructele amare. (japonez)
Micul tunel al furnicii va surpa marele zăgaz. (japonez)
Nu bea din fântâna tâlharilor chiar dacă-ţi ard buzele de sete. (japonez)
Un şoim priceput îşi ascunde ghearele. (japonez)
Dacă eşti grăbit fă un ocol. (japonez)
Când te salvezi fugind cinzeci de paşi, nu râde de cel care a fugit o sută de paşi. (japonez)
Pe când cerbul alerga încă în pădure, omul punea oala la foc. (malaez)
Dacă atunci când construim vom asculta părerile tuturor, acoperişul nu va mai fi pus. (mongol)
Nu te încrede în cuvintele sclavilor şi femeilor. (mongol)
Nu toţi care-ţi zâmbesc îţi sunt prieteni; nu toţi care se supără îţi sunt duşmani. (mongol)
Oamenii dorm bine la hanul “hotărârii”. (persan)
Cel grăbit face de două ori aceeaşi treabă. (persan)
Oricât de insignifiant ar părea duşmanul tău, să ştii că el e întotdeauna de temut. (persan)
Cel care nu are decât un duşman îl va întâlni peste tot. (persan)
Capul fără de judecată este osândă pentru picioare. (persan)
Nu sădi-n nisipuri o zambilă, ai de vremea-ţi şi de truda-ţi milă. (persan)
Parfumul se apreciază după miros nu după vorbele vânzătorului. (persan)
Chiar de-ai fi Alexandru Macedon, nu porni la drum fără bătrâni. (persan)
Omul înţelept nu pune la încercare nici femeia, nici paharul. (persan)
Nu juca înaintea orbilor; nu cânta înaintea surzilor. (persan)
Vulpii care se întovărăşeşte cu lupul îi rămân, ori ghearele ori maţele. (persan)
“Eu merg cu caleaşca” spuse gâsca pe care o luase vulpea. (persan)
Boala trebuie zădărnicită înainte de a veni. (persan)
Încă nu a prins vulpea dar i-a şi făcut zgardă. (sumer)
Găina vecinului pare gâscă, iar soţia lui, fecioară. (turc)
Nu privi cât e de alb turbanul; poate că săpunul era luat cu împrumut. (turc)
Când pleci la drum, ia-ţi însoţitor, când pleci la pădure, ia-ţi topor. (turc)
Fi-i prudent chiar dacă duşmanul tău e cât o furnică. (turc)
Cine răspunde la invitaţia lupului trebuie să meargă însoţit de câini. (turc)
Cu jumătate de medic îţi pierzi sănătatea; cu jumătate de preot îţi pierzi credinţa. (turc)
Cine-şi ascunde boala nu va găsi medicamentul. (turc)
Nu te lăsa în fântână cu funia altuia. (turc)
Nu trezi leul din somn. (turc)
Fereşte-te de omul care priveşte în jos şi de apa care curge lin. (turc)
Cine se încredinţează unui bărbier nepriceput să poarte vată în buzunar. (turc)
Omul prudent citeşte scrisoarea şi invers. (turc)
Nu te plimba fără băţ în satul cu mulţi câini. (turc)
Nu trece pe puntea omului rău; încrede-te mai degrabă în torent. (turc)
Nu se taie capul calului care s-a poticnit doar o singură dată. (turc)
Cine nu a simţit pumnul altuia crede că al lui este buzdugan. (turc)
După părerea tăbăcarului pe lume nu există miros urât. (turc)
Nu tăia coada măgarului în faţa oamenilor, unii vor spune că este prea scurtă, alţii că este prea lungă. (turc)
Calul bun se cunoaşte şi sub un ţol vechi. (turc)
Nu certa copilul prea mult, fiindcă se face obraznic; nu-l încuia, fiindcă se face hoţ. (turc)
Coarnele nu-i atârnă greu boului, nici aripile păsării. (turc)
Unele minciuni sunt preferabile adevărului. (turc)
Cine întreabă trece şi munţii, cine nu se rătăceşte chiar şi la loc şes. (turc)
Drumul cel bun se află întrebând. (turc)
Nu te încrede într-un prinţ, calmului mării, mângâierii femeii sau curajului unui cal. (turc)
Nici orbul nu mai cade în groapa în care a mai căzut. (turc)
Să nu zici că ai grâu până nu-l vezi în hambar; să nu zici că ai un copil până nu treci printr-un necaz. (turc)
La treaba făcută în grabă se amestecă şi diavolul. (turc)
Pisica în timp ce-şi mânca puiul spunea că este şoarece. (turc)
“Azi este zi de post” spuse pisica văzând ficatul la care nu putea să ajungă. (turc)
Orice mult din puţin se face. (turc)
Păstrează paiele de jos că ţi-or fi cândva de folos! (turc)
Inima este ca un copil: tot ce vede doreşte. (turc)
Vrei să te cunoşti pe tine însuţi? Întreabă oamenii. (turc)
Cine iubeşte trandafirii trebuie să le suporte şi spinii. (turc)
Până nu-i asculţi pe amândoi, nu poţi să judeci. (Aristophanes)
Ori de câte ori suntem în îndoială, trebuie să alegem calea prin care greşim mai puţin. (Aristotel)
Fii prost, când o cere împrejurarea; (A şti) să simulezi prostia când trebuie, este cea mai mare înţelepciune. (Cato)
Prefer să par fricos decât imprudent. (Cicero)
Orice om poate greşi; dar numai cel fără minte stăruie în greşeală. (Cicero)
Din cauza părerilor vulgului suntem târâţi în rătăcire şi nu vedem realitatea. (Cicero)
Cine nu se teme de nimic, este surprins de primejdie. (Confucius)
Când cineva depăşeşte măsura, lucrurile cele mai plăcute devin cele mai nesuferite. (Democritus)
Cel mai uşor este să te înşeli singur; căci fiecare crede ceea ce doreşte. (Demosthenes)
E o nebunie să te apuci de ceva peste puterile tale. (Demostene)
Cel care arată cu bunătate calea celui rătăcit face ca şi cum ar aprinde o lumină pentru altul; ea îi luminează totuşi şi lui. (Ennius)
Înţeleptul care nu-şi poate fi de folos lui însuşi, în zadar este înţelept. (Ennius)
La fiecare lucru cercetează antecedentele şi urmările, şi (numai) după aceea apucă-te de el; altfel la început vei fi dispus, fiindcă nu te-ai gândit la nimic din cele ce vor urma; pe urmă însă, când se vor ivi unele greutăţi, te vei lăsa în mod ruşinos de ceea ce ai întreprins. (Epictetus)
Gândeşte-te mult înainte de a spune sau de a face ceva; căci nu vei avea libertatea de a revoca spusele sau faptele tale. (Epictetus)
Măsura este supremul bun. (Eschil)
Bunăvoinţa inoportună nu se deosebeşte de duşmănie. (Euripides)
Toată biruinţa nu-i decât chibzuinţă. (Euripides)
Al doilea gând este (de obicei) mai înţelept. (Euripides)
Când începutul este rău, şi sfârşitul este la fel. (Euripides)
Cei prevăzători scot învăţăminte din primejdiile altora. (Fedru)
Nu remedia răul prin rău. (Herodotus)
Dacă nu se spun părerile contrarii între ele, nu este cu putinţă să se aleagă cea mai bună, trebuie să ne mulţumim cu aceea care a fost rostită; pe când dacă sunt spuse, este cu putinţă; după cum şi aurul curat nu poate fi cunoscut prin el însuşi; însă după ce-l frecăm de alt aur, ştim care-i mai bun. (Herodotus)
Acela-i bărbatul cel mai vrednic care se teme când se chibzuieşte, gândindu-se că i s-ar putea întâmpla orice, dar în acţiune este îndrăzneţ. (Herodotus)
Cel mai bun lucru pentru muritori este ordinea, şi cel mai rău dezordinea. (Hesiodus)
Este o măsură în toate şi limite bine trasate. – constatarea aceasta exprimă de fapt un îndemn, o normă a moderaţiei şi cumpătării: nu depăşi măsura, nu încălca limitele prescrise de bunul simţ. Morala antică preconiza măsura ca pe unul din principiile ei fundamentale. Horatius lăuda calea de mijloc aurită, aurea mediocritas. (Horatius)
Se poate înainta (măcar) până la un punct, dacă nu-i îngăduit mai departe. (Horatius)
Nimeni nu atinge dintr-o dată culmea ruşinii. (Iuvenalis)
Omul care nu se gândeşte sau nu prevede lucrurile îndepărtate, are necazul aproape. (Lun Yu)
Deprinde-te cât mai mult a asculta pe oricine şi a te pune, pe cât poţi mai mult, în sufletul celui cu care stai de vorbă. (Marc Aureliu)
Excesul de severitate stârneşte ura. Excesul de indulgenţă şubrezeşte autoritatea. (Muslah-al-Din Saadi)
Când cineva vede şi aşteaptă numai ceea ce vrea, judecata lui cu privire la adevăr va fi neîntemeiată. (Menander)
Înţelepciunea nu se potriveşte pretutindeni; uneori trebuie să fim şi noi nebuni împreună cu ceilalţi. (Menander)
Ai comis păcatul, când te-ai oprit să-l faci numai pentru că nu este permis. (Ovidius)
Nu este nimic care să nu aducă muritorilor (vreun folos). În răstrişte lucruri ce stăteau aruncate ajung a fi preţuite. (Petronius)
Dacă nu ne folosim de ceea ce avem şi căutăm ce nu avem, vom fi lipsiţi de unele din pricina sorţii, iar de altele din pricina noastră. (Philemon)
Un lucru, ca să fie bine judecat, trebuie judecat de cei pricepuţi, iar nu de cei mulţi. (Plato)
Cine se fereşte să nu fie înşelat, (acela) abia se fereşte, chiar când se fereşte. (Plautus)
Nu săvârşi fapta, dacă ai îndoială. (Plinius)
Un sfat care nu poate fi schimbat, este rău. – sfaturile rigide, care nu ţin seama de schimbarea împrejurărilor, pot deveni primejdioase. (Publilius Syrus)
Ochii nu greşesc dacă mintea conduce ochii. (Publilius Syrus)
În orice întreprinzi, gândeşte-te unde ajungi. (Publilius Syrus)
Pericolul vine mai repede atunci când este dispreţuit. (Publilius Syrus)
Înainte de a începe ceva trebuie chibzuinţă, iar după ce te-ai chibzuit trebuie ca lucrul să fie îndeplinit la timp. (Sallustius)
Cel care speră fără temei, deznădăjduieşte fără temei. (Seneca)
Pe cel care jeleşte şi pe cel care se teme obişnuim să-l supraveghem, ca nu cumva să se folosească rău de singurătate. Nici un om fără judecată nu trebuie lăsat singur căci atunci ia hotărâri funeste. Atunci el pune la cale primejdii viitoare, fie pentru alţii, fie pentru sine însuşi. Atunci meditează pofte nelegiuite. (Seneca)
De aceea ajungem cu greutate la însănătoşire, fiindcă nu ştim că suntem bolnavi. (Seneca)
Nimic nu împiedică atâta însănătoşirea ca schimbarea deasă a remediilor. (Seneca)
Este salutar să nu avem relaţii cu acei care se deosebesc de noi şi care doresc altceva. (Seneca)
Puţini sunt aceia, care îşi orânduiesc viaţa şi lucrurile după un plan: ceilalţi, la fel ca cei care plutesc pe un fluviu, nu merg, ci sunt purtaţi… De aceea trebuie să stabilim ce voim şi să perseverăm în aceasta. (Seneca)
Lucrurile vătămătoare nu păstrează niciodată măsura. (Seneca)
De linişte nu au parte decât aceia care şi-au format o judecată nestrămutată şi precisă. (Seneca)
Să se asculte şi partea adversă. (Seneca)
Înlăuntrul (nostru) totul să fie deosebit; (dar) înfăţişarea noastră să fie ca a mulţimii. (Seneca)
Când eroarea devine obştească, ea ne ţine loc de ceea ce-i drept. (Seneca)
Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este nu ce e numit. (Seneca)
Nu numai oamenilor, dar şi lucrurilor trebuie să li se ia masca şi să li se redea aspectul propriu. (Seneca)
Orice virtute se bazează pe măsură. (Seneca)
A pune o povară pe un bolnav şi a da noroc unor (oameni) needucaţi, este acelaşi lucru. (Socrates)
Aici este boala cea mai gravă pentru oameni, când vor să vindece răul prin rău. (Sophocles)
Este imposibil să cunoşti sufletul, sentimentele şi gândurile cuiva, înainte ca el să exercite vreo dregătorie şi să aplice legile. (Sophocles)
Cei lipsiţi de judecată nu ştiu că au binele în mâna lor, până ce-l scapă. (Sophocles)
Omul inteligent judecă cele noi după cele vechi. (Sophocles)
Trebuie chibzuit mult timp ceea ce se hotărăşte o dată (pentru totdeauna). (Syrus)
E mai bine să fii învins, acolo unde victoria e păgubitoare. (Syrus)
E prea târziu să te chibzuieşti, când s-a ivit primejdia. (Syrus)
După o hotărâre pripită urmează căinţa. (Syrus)
Graba are ca însoţitor greşeala şi căinţa. (Syrus)
Trebuie de pregătit mult timp războiul, pentru a învinge mai iute. (Syrus)
În tot ce întreprinzi gândeşte-te unde vei ajunge. (Syrus)
Cine cruţă pe cei răi, acela vatămă pe cei buni. (Syrus)
Cruţă şi pe cel rău, dacă există riscul să piară şi cel bun. (Syrus)
Să te fereşti totdeauna de acela care te-a înşelat o dată. (Syrus)
Când sufletul stă la îndoială, un motiv neînsemnat îl împinge într-o parte sau într-alta. (Terentius)
Diavolul, când face ceva mortal, îl impregnează cu lucrurile cele mai plăcute şi cele mai dragi ale lui Dumnezeu. (Tertullianus)
E greu să cunoşti măsura când îţi merge bine. (Theognis)
Un om chibzuit, chiar când e încet, el ajunge din urmă pe cel iute, prin judecata cea dreaptă a zeilor nemuritori. (Theognis)
Fii chibzuit; iar pe limbă să-ţi stea totdeauna miere. (Theognis)
Caracterul multora e greu de cunoscut, când îl priveşte cineva de departe, chiar când e iscusit. Căci unii îşi ascund răutatea sub bogăţie, iar alţii (îşi ascund) virtutea sub sărăcia cea funestă. (Theognis)
Aceia sunt cei mai destoinici în orice îndeletnicire, care, renunţând de a se ocupa de multe lucruri, se îndreaptă (numai) spre unul. (Xenophon)
Dacă cineva, atunci când fiul său are nevoie de doctorie şi nu vrea s-o ia, îl înşeală dându-i medicamentul drept mâncare, şi dacă întrebuinţând astfel minciuna îl face sănătos, cum trebuie socotită această înşelăciune? (Xenophon)
Omul să-şi taie un membru care-l vatămă şi prin a cărui lepădare restul trăieşte fără grijă. (Bhagavata-Purana)
Silinţa în lucruri imposibile, nesilinţa în cele posibile, din cauza rătăcirii, sau nesilinţa la timp; din aceste trei pricini nu izbândeşte fapta. (Boktlingk)
Servitorii se cunosc, când li se dă o însărcinare; rudele la nevoie; prietenul în nenorocire; soţia, când se pierde averea. (Canakya)
O mare înflăcărare chiar de la început este o piedică pentru orice succes. Oare apa, deşi rece de tot, nu străpunge munţii? (Hitopadeca)
Cel înţelept mişcă un picior şi stă pe celălalt. Omul să nu-şi părăsească locul său de mai înainte fără a cerceta locul străin. (Hitopadeca)
Nu trebuie să se încreadă cineva în râuri, în cei care poartă cuţit, unghii sau coarne, nici în femei sau regi. (Hitopadeca)
Când un lucru e întreprins cum trebuie, chiar dacă nu reuşeşte, el nu pricinuieşte atâta supărare ca atunci când e întreprins în mod nechibzuit. (Kamandaki)
În această lume oarbă învăţaţii nu rămân acolo unde nu se face deosebire între o piatră preţioasă veritabilă şi o bucată de sticlă. (Kamandaki)
Greu se mai întoarce fericirea care a fost dispreţuită mai înainte. (Kalidasa)
Numai străinii îl consideră pe omul ales ca atare; ai săi îl cred de-o seamă cu ei. (Kusumadeva)
Zece feluri de oameni nu cunosc ce-i legea: cel beat, cel nebun, cel obosit, cel furios, cel flămând, cel grăbit, cel lacom, cel speriat şi al zecelea, cel îndrăgostit. De aceea cel prudent să nu aibă de a face cu ei. (Mahabharata)
Cine cunoaşte pe un ticălos şi nu-l opreşte, deşi-i în stare, se face vinovat de fapta rea a aceluia tocmai fiindcă poate (să-l împiedice). (Mahabharata)
“Ce va rezulta pentru mine, dacă voi face aceasta şi ce va rezulta, dacă n-o voi face?” (Numai) după ce se va chibzui astfel cu privire la acţiunile (sale) să le săvârşească omul sau să le lase. (Mahabharata)
Omul să examineze cu exactitate viitorul şi prezentul tuturor acţiunilor (sale) şi de asemenea calităţile şi defectele tuturor celor trecute. (Manu)
Ceea ce doreşte, vede sau săvârşeşte muritorul ziua, aceea o spune sau o face în somn, fiindcă îl preocupă. (Pancatantra)
Când e în primejdie să piardă totul, cel cu minte jertfeşte jumătate. (Pancatantra)
Cine n-are singur judecată, nici nu face cum îl învaţă prietenii, acela piere. (Pancatantra)
Omul să nu facă ceva ce n-a văzut bine, ce n-a recunoscut bine, ce n-a auzit bine, sau ce n-a examinat bine. (Pancatantra)
Mai bine să dai puţin, dar la timp; ce foloseşte mult (dacă-i dat ) când nu trebuie? (Somadeva)
De obicei oamenii zăpăciţi de zvonuri nu sunt în stare să judece. (Somadeva)
Cel cu minte să primească o vorbă nimerită chiar şi de la un copil; dar să nu bage în seamă cuvintele prosteşti, chiar dacă le spune un bătrân. (Vikramacarita)
Cei care nu se încred, chiar dacă sunt slabi, nu sunt biruiţi de cei mai tari; pe când cei care se încred, repede sunt biruiţi chiar şi de cei slabi. (Tantrakhyayika)
Mai uşor i-o stâncă a muta din cale, decât cu cei proşti să-ncerci taclale. (Abu Madin Ibn Hamal)
Nu schimbaţi calul când vă aflaţi în mijlocul râului. (Abraham Lincoln)
O eroare este cu atât mai primebdioasă cu cât conţine mai mult adevăr. (Amiel)
Sfătuieşte-te cu cel mic şi cu cel mare şi pe urmă hotărăşte tu însuţi. (Anton Pann)
Cere sfat din partea ambelor vremuri: a celor vechi, pentru ce-i mai bun, a celor mai din urmă, pentru ce-i mai potrivit. (Bacon)
Omul înţelept îşi va procura singur mai multe prilejuri decât găseşte. (Bacon)
Cea mai mare păcălită de pe pământul acesta va rămâne mereu Naivitatea. (Balzac)
Întreprinde încet, dar perseverează în ceea ce ai început. (Bias)
Lucrurile care sunt fără măsură nu pot să dureze mult timp. (Boccacio)
Sufletele înţelepte se pleacă chiar şi în faţa dreptei socoteli a vrăjmaşilor. (Cantemir)
Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţi. (A. P. Cehov)
Cine seamănă iluzii, culege suferinţă. (Elie Ben-Gal)
Corpul nostru seamănă cu animalele, iar sufletul nostru seamănă cu îngerii. Trebuie să alegem bine imaginile pe care le vom întipări în el; căci nu trebuie să turnăm într-un vas atât de mic şi de preţios decât lucruri alese. (Fenelon)
Valorăm ceva prin aspiraţia noastră; un suflet se măsoară prin dorinţa sa, după cum judecăm catedralele de la depărtare, după înălţimea clopotniţelor lor. (Flaubert)
Mulţi oameni naufragiază în viaţă nu pentru că sunt răi, ci pentru că le-a lipsit grăuntele de prudenţă şi de stăpânire de sine într-un moment dat. (Fr. W. Förster)
Când loveşti un inocent făureşti un bandit. (Hugo)
Teoria şi practica se influenţează totdeauna reciproc; din faptele oamenilor se poate vedea ce gândesc, iar din părerile lor se poate spune de mai înainte ce vor face. (Goethe)
Vorba unui singur om nu e vorba nimănui. Este just să fie ascultaţi amândoi. (Goethe)
Întrebuinţaţi bine timpul, el trece aşa de iute; însă ordinea vă învaţă să câştigaţi timp. (Goethe)
Fiecare să rămână pe drumul pe care a apucat şi nu cumva să se lase impresionat de autoritate, obsedat de acordul unanim şi târât de modă. (Goethe)
Cine îţi ascunde primejdia, îţi este duşman. (Goethe)
Prudenţa are valoare chiar şi atunci când nu este necesară. (Goethe)
Lucrurile atârnă de multe şi variate împrejurări neprevăzute; de aceea şi rezultatul fericit este atât de rar. (Gracian)
A preţui intensitatea mai mult decât extensiunea. (Gracian)
Maturitatea spiritului se manifestă în încetineala crezării. Minciuna este foarte obişnuită de aceea crezarea să fie neobişnuită. (Gracian)
Când vântul succesului suflă prea atare, mai dă jos din pânze. (Henrik Wegeland)
Pârghia principală a neamului omenesc este în leagăn, pentru că de început depinde totul; atât răul cât şi binele. Încotro se îndreaptă cineva, într-acolo şi merge, în urma capului – trupul şi-n urma oiştii – trăsura. Şi cel mai uşor lucru este a începe de la început, căci din alt loc este mai anevoios. (Komenski)
Elogiile părtinitoare şi exagerate moleşesc şi slăbesc talentele: cuvintele de ocară şi ironia muşcătoare le aduc la disperare şi le înăbuşă chiar în faşă, dar o apreciere nepărtinitoare purifică gustul şi, arătând cu o mână lipsurile, încoronează cu cealaltă frumosul. (Krilov)
Abilitatea este cauza apropiată a înşelătoriei: de la una la alta pasul e alunecos; minciuna constituie singura deosebire dintre ele; dacă-i adăugată la abilitate, avem înşelătoria. (La Bruyere)
Prea multă atenţie acordată primejdiei te face, cel mai adesea, să cazi într-însa. (La Fontaine)
La orice lucru trebuie să avem în vedere sfârşitul. (La Fontaine)
În acţiunile mari trebuie să ne dăm silinţa nu atât de a face să se nască prilejuri, cât mai ales de a profita de cele care se prezintă. (La Rochefoucauld)
Cea mai subtilă dintre toate fineţile este să ştim bine să ne prefacem că am cădea în cursele ce ni se întind. (La Rochefoucauld)
E mai uşor să fim înţelepţi pentru alţii decât pentru noi. (La Rochefoucauld)
Adevăratul mijloc de a fi înşelat este de a te crede mai subtil decât ceilalţi. (La Rochefoucauld)
Îndoiala nu trebuie să fie altceva decât luciditate, altfel devine o primejdie. (Lichtenberg)
Stările sufleteşti care par a nu avea nici un motiv, au motivele cele mai adânci. (Lucian Blaga)
Întunericul nu trebuie să-l luminăm pentru ca să-l putem vedea…(Lucian Blaga)
De îndată ce vei face Satanei concesiunea de-a discuta cu el, poţi fi sigur că te va bate în dialectică şi te va îndupleca. (Lucian Blaga)
Multe situaţii în viaţă, dacă le-am rezolva numai cu logica, am lucra tocmai aşa cum ne-ar învăţa şi diavolul să lucrăm. (Lucian Blaga)
Când cauţi comori, nu sapi în nori, ci în pământ. (Lucian Blaga)
La un dar mare, chibzuinţă multă şi la politeţe exagerată, neîncredere multă! (Mateo Aleman)
După cum spiritul nostru se fortifică prin comunicarea cu spiritele viguroase şi echilibrate, tot astfel, nu se poate spune cât de mult pierde şi degenerează prin relaţiile şi frecventarea continuă ce avem cu spiritele josnice şi bolnăvicioase: nu există contagiune care să se răspândească la fel cu aceasta. (Montaigne)
Fereşte-te de acel duşman care vrea să te câştige şi pe tine împotriva ta. (N. Iorga)
Adesea virtutea nu are duşmani mai declaraţi decât acei care se prefac cel mai mult că sunt avocaţii ei. (Oxenstierna)
Înţelepciunea ne opreşte să judecăm după simple aparenţe, să credem tot ce auzim, să facem tot ce putem, să spunem tot ce ştim şi să cheltuim tot ce avem. (Oxenstierna)
Gândurile înţeleptului sunt totdeauna înaintea acţiunilor sale; dar cel fără minte le pune, de obicei, la coada tuturor întreprinderilor sale. (Oxenstierna)
Aparenţa face adesea ca soldatul să devină general, canonicul, episcop şi dracul, călugăr. (Oxenstierna)
Încrede-te, dar vezi în cine. (Oxenstierna)
Lumea e atât de tare ocupată cu aparenţa, încât prea puţin îi pasă de realitate. (La Oxenstierna)
Cine nu e convins că e jos, nu se gândeşte să se urce sus. (Papini)
Noi credem uneori că lucrurile sunt adevărate, numai fiindcă sunt spuse în mod elocvent. (Pascal)
Când vrem să dojenim cu folos şi să arătăm altuia că se înşeală, trebuie văzut sub ce latură priveşte el lucrul, pentru că de obicei el este adevărat sub acea latură, şi să-i recunoaştem acest adevăr, dar să-i descoperim latura sub care lucrul este greşit. (Pascal)
Nu spune de mai înainte ce ai de gând să faci; căci, de nu vei izbuti, te vei face de râs. (Pittacus)
În observaţiile pe care le facem noi înşine, devenim părtinitori, de dragul celui care facem observaţiile. (Pope)
Nu fii primul care încearcă ceea ce-i nou, dar nici ultimul care leapădă ceea ce-i vechi. (Pope)
Bunul simţ vulgar este un judecător prost atunci când este vorba de lucruri mari. (Renan)
Cine vrea să realizeze ceva excelent şi năzuieşte să producă ceva mare, acela să-şi concentreze în tăcere şi neobosit în punctul cel mai mic puterea cea mai mare. (Schiller)
Când toţi aceia care ne înconjoară sunt de altă părere decât noi şi se comportă în consecinţă, este greu să nu ne facă să şovăim, chiar când suntem convinşi de rătăcirea lor. (Schopenha-uer)
Să ne gândim bine şi de repetate ori asupra unui proiect, înainte de a-l pune în executare, şi chiar după ce am examinat totul în mod cât se poate de temeinic, să mai rezervăm ceva şi insuficientei cunoaşteri omeneşti, datorită căreia tot mai pot exista împrejurări imposibil de scrutat sau de prevăzut şi care pot face ca întregul calcul să iasă greşit. (Schopenhauer)
Cel care aşteaptă ca pe lumea aceasta diavolii să umble cu coarne, iar nebunii cu clopoţei, va fi totdeauna prada sau jucăria lor. (Schopenhauer)
Ce se face iute, piere iute. (La Schopenhauer)
Adevărul nu-i întotdeauna acelaşi lucru cu propria-ţi părere. (Sienkiewicz)
Primeşte critica oricui, dar rezervă-ţi hotărârea. (Shakespeare)
Imaginaţia lucrează mai tare în minţile cele mai slabe. (Shakespeare)
Virtutea omului, care trăieşte după comandamentele raţiunii, se arată tot atât de mare în evitarea, ca şi în înfrângerea primejdiei. (Spinoza)
A şti să iei o hotărâre este o mare artă. (Stendhal)
Citim lumea pe dos şi pretindem că ne înşeală. (Tagore)
După cum e firesc să credem o mulţime de lucruri fără demonstrare, tot astfel nu este mai puţin firesc să ne îndoim de altele cu toate dovezile lor. (Vauvenargues)
Obscuritatea este regatul erorii. – obscuritatea favorizează eroarea, claritatea o denunţă îndată , căci, spune Vauvenargues: Nu există eroare care să nu dispară îndată ce am exprimat-o în chip clar. (Vauvenargues)
Cei răi sunt întotdeauna surprinşi de a găsi abilitate la cei buni. (Vauvenargues)

Cunoaştere – ignoranţă
Omul învăţat poartă întotdeauna averea cu el.
A şti carte nu înseamnă a şti înţelepciune!
Ştiinţa cuiva preţuieşte munca pe care a întrebuinţat-o ca s-o capete.
Ai toată viaţa un şcolar pe care niciodată nu trebuie să-l pierzi din ochi: tu însuţi.
Ştiinţa este ca jugul la gâtul boului: e făcută pentru a subjuga pasiunile. (arab)
Nu sunt pierduţi banii care-ţi îmbogăţesc mintea. (arab)
Ştiinţa are multe neajunsuri: boala ei este uitarea, nefericirea ei e minciuna, irosirea ei e răspândirea printre cei săraci cu duhul, iar cel mai mare cusur al ei e acela că nu este niciodată îndestulătoare. (arab)
Cunoaşterea unei limbi completează omul. (arab)
Prostul nu gustă dulceaţa înţelepciunii, după cum cel cu guturai nu simte parfumul florilor. (arab)
Ţi-a dat viaţă cel care te-a învăţat carte. (arab)
Prostia şi îngâmfarea sunt două surori care foarte rar se despart. (arab)
Cine ştie să semene poate semăna şi pe ogor de stâncă. (armean)
Nu te depărta de omul înţelept şi nu te apropia de cel prost. (armean)
Mintea de la tinereţe este toiag la bătrâneţe. (armean)
Efortul de a gândi seamănă cu săparea unui puţ; acesta dă la început apă tulbure, apoi ea se limpezeşte încetul cu încetul. (chinez)
Nu ai niciodată mai multă nevoie de spirit ca atunci când ai de a face cu un prost. (chinez)
De fiecare dată când deschizi o carte înveţi ceva. (chinez)
Nu poţi profita de o carte dacă nu o citeşti aşa cum nu poţi profita de bani dacă îi ţii la altul. (chinez)
Fabricăm lumânări pentru a ne bucura de lumină, învăţăm pentru a obţine lumina adevărului; prima luminează locurile întunecoase ale casei, a doua, inima omului. (chinez)
O mie de şcolari – o mie de învăţaţi; o mie de jucători – o mie de săraci. (chinez)
Ştiinţa pe care n-o completezi în fiecare zi, scade în fiecare zi. (chinez)
Înţeleptul chiar dacă este cu desăvârşire sărac, el îşi poartă comorile în inimă. (chinez)
Înţelepciunea este singura monedă care are curs pretutindeni. (chinez)
În spatele unui om priceput se află întotdeauna alt om priceput. (chinez)
Înţeleptul care-şi stăpâneşte pasiunile trece printre tigri şi rinoceri; el a învins moartea. (chinez)
Cine nu se urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului. (chinez)
Cine nu ştie pe unde a intrat, nu va şti pe unde să iasă. (chinez)
Omul este trecător şi trupul său în pulbere se schimbă, dar cartea lui îl face nemuritor. (egiptean)
Nu există, într-adevăr, decât o singură fericire pe lumea aceasta: aceea de a aduna cu drag cărţi în timpul zilei şi de a le citi în timpul nopţii. (egiptean)
Sfatul bun dat unui om fără minte piere precum fumul. (egiptean)
Nu vârsta ci înţelepciunea te face om întreg. (indian)
Bărbierul nu trebuie să facă şi pe medicul. (indian)
Înţelepciunea înseamnă putere. (indian)
Vârsta îţi albeşte părul dar nu-ţi coace şi mintea. (indian)
Plantele cunoaşterii trebuie stropite cu lacrimi. (indian)
Nu poţi învăţa să înoţi dacă nu cobori în apă. (indian)
Ploaia de lacrimi este necesară recoltei cunoştinţelor. (indian)
Experienţa ţine de o şcoală unde lecţiile costă scump. (italian)
Când omul pierde tot îi rămâne învăţătura. (japonez)
Cultura e tot ce-i rămâne omului când a uitat totul. (japonez)
Marile personalităţi se dezvoltă încet. (japonez)
Băiatul care trăieşte lângă templul budist va citi cărţi sfinte. (japonez)
Chiar de-ar fi să mori mâine nu înceta să înveţi. (mongol)
Învăţătura din tinereţe este ca o dantelă săpată în piatră. (persan)
Sabia nu are putere acolo unde se află pana. (persan)
Cine învaţă să bată toba la 40 de ani doar în mormânt va ajunge meşter. (persan)
Dacă numai adulmecând s-ar fi putut învăţa, câinele ajungea demult măcelar. (persan)
Orzul timpuriu va da recoltă bună – ce ştim noi?, orzul târziu va da recoltă bună – ce ştim noi? (sumer)
Cărturarul nu se culcă pe un pat de puf. (turc)
Mai bine să-ţi lipsească ochii decât spiritul. (turc)
Ochii nu servesc la nimic unei minţi oarbe.
Elocinţa înseamnă susţinerea unei idei în forma cea mai concisă. (’Abn al-Hamid Ibn Yahya)
Cel fără minte se mărgineşte la propria lui judecată şi se uită adesea în spate să vadă dacă este admirat. (Al-Ibchichi)
Aristotel spunea că acei care caută să demonstreze lucruri evidente fac la fel ca acei care vor numaidecât să arate soarele cu lampa. (Aristoteles)
Esop spunea că atunci va fi rău pentru toţi, când toţi vor practica totul. (Aeschines)
Vei cunoaşte bătrân fiind, cât este de greu să înveţi la această vârstă, când se cere să fii înţelept. (Aeschylus)
E frumos să înveţe lucruri înţelepte şi un bătrân. (Aeschylus)
Cele nevăzute se pot vedea prin cele văzute. (Anaxogaras)
Ceea ce avem de învăţat să facem; învăţăm făcând. (Aristotel)
Fii stăpân pe subiect; cuvintele vor urma (de la sine). (Cato)
Adesea în calea celor care vor să înveţe stă autoritatea celor care predau. (Cicero)
Când cunoaştem natura tuturor lucrurilor, suntem liberaţi de superstiţie şi de frica morţii, nu ne tulbură neştiinţa, din care provin adesea spaime grozave; în sfârşit vom fi şi mai morali, când vom cunoaşte ce cere natura. (Cicero)
Filozofia este medicina sufletului. (Cicero)
Să ştiţi că, dacă nu este vindecat sufletul, ceea ce nu se poate face fără filozofie, suferinţele nu vor avea sfârşit. (Cicero)
După cum, dacă cineva, care s-ar da drept literat, ar vorbi incorect, sau dacă acel care ar vrea să treacă drept cântăreţ ar cânta fals, s-ar face de ruşine, mai ales prin faptul că greşeşte tocmai acolo unde pretinde că-i cunoscător, tot astfel un filozof care greşeşte în felul său de viaţă se face de ocară tocmai prin faptul că se poticneşte în rolul în care vrea să fie învăţător, şi pretinzând că cunoaşte ştiinţa vieţii greşeşte în viaţă. (Cicero)
După cum un ogor oricât de fertil, nu poate da roadă, dacă nu e cultivat, tot astfel şi sufletul fără învăţătură. (Cicero)
Noi vrem să găsim adevărul, nu să convingem vreun adversar. (Cicero)
În primul rând este propriu omului căutarea şi cercetarea adevărului. (Cicero)
Fără a cunoaşte puterea cuvintelor este imposibil să cunoşti oamenii. (Confucius)
Demetrius din Phalerae îl sfătuia pe regele Ptolemeu să-şi procure scrierile privitoare la domnie şi conducere şi să le citească; căci ceea ce nu îndrăznesc să sfătuiască prietenii, stă scris în cărţi. (Demetrius Phalereus)
Există, fără îndoială, tineri cu judecată şi bătrâni fără minte; căci nu timpul (ne) învaţă să gândim, ci o educaţie timpurie şi predispoziţia. (Democritus)
Medicina vindecă bolile corpului, iar filozofia liberează sufletul de patimi. (Democritus)
Cei fără minte se iau după câştigurile (separate ale) norocului, pe când cei care ştiu (ce înseamnă) astfel de câştiguri, se iau după filozofie. (Democritus)
După ce Democrit critică percepţiile simţurilor, spunând: “Culoarea este aparentă convenţională, dulcele este aparent, amarul este aparent; în realitate nu există decât atomi şi vid”, el pune simţurile să vorbească astfel către inteligenţă: “Sărmană minte, tu primeşti dovezile de la noi şi vrei să ne birui? Biruinţa ta este o înfrângere”. (Democritus)
Din înţelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greş şi acţiune dreaptă. (Democritus)
Neghiobii îşi formează viaţa prin darurile întâmplării, cunoscătorii prin acele ale înţelepciunii. – nu te rezema de umbre, pune la baza vieţii tale cunoaşterea! (Democritus)
Pentru cei fără minte este mai bine să fie conduşi decât să conducă. (Democritus)
Ferice de acela care şi-a dobândit o comoară de gânduri divine! (Empedocles)
Nu este admisibil ca omul cât este tânăr să ezite să studieze filozofia, iar când a îmbătrânit să se considere destul de obosit ca să se mai poată ocupa de acest studiu, căci nu este nimeni prematur sau prea matur pentru îngrijirea sănătăţii sufletului său. (Epicur)
Cel ce spune că timpul îndeletnicirii cu filosofia n-a sosit încă sau că a trecut este asemenea unuia care ar spune că timpul fericirii nu-i încă sosit sau că s-a dus; de aceea amândoi, şi tânărul şi bătrânul trebuie să caute înţelepciunea, cel de-al doilea pentru ca, înaintând în bătrâneţe să se simtă tânăr graţie amintirii celor trecute, iar primul ca să fie tânăr şi bătrân în acelaşi timp prin lipsa de teamă faţă de cele ce vor veni. (Epicur)
Învăţătura este ca aurul – are preţ oriunde. (Epictet)
Adevărata înţelepciune constă în a nu părea înţelept. (Eschil)
Mintea omenească face să fie bine conduse cetăţile şi casele, iar în război are mare putere. Căci un singur gând înţelept biruie multe mâini, pe când prostia bazată pe mulţime este un mare rău. (Euripides)
Fiecare zi ne învaţă ceva nou. (Euripides)
Nu mai simt altă plăcere decât de a învăţa. (Fr. Petrarca)
Erudiţia nu ne învaţă să avem minte. (Heraclitus)
Cultura multilaterală nu te învaţă şi înţelepciunea. (Heraclit din Efes)
Îţi pierzi timpul cultivând cuvintele. (Hesiod)
Acum copile, soarbe cu sufletul curat cuvintele; acum oferă-te celor mai buni (ca tine): Vasul nou va păstra mult timp mirosul de care a fost pătruns pentru întâia oară. (Horatius)
Incultul ce vrea să înveţe seamănă cu savantul, savantul ce vorbeşte fără discernământ seamănă cu un incult. (Ibn abi talib ’Ali)
După cum medicii au la îndemână instrumentele şi cuţitele pentru intervenţii urgente, tot astfel şi tu să ai pregătite preceptele, ca să cunoşti cele divine şi cele umane şi ca să faci orice lucru, fie cât de mic, cu gândul la legătura dintre amândouă. (Marcus Aurelius)
Sunt oameni pe care-i socotesc nevrednici a-mi primi învăţătura şi pe care refuz să-i învăţ şi tocmai prin aceasta le dau învăţătură, fără nici un efort din partea mea. (Meng Tseu)
Regii au mai multă nevoie de sfatul înţelepţilor decât au aceştia de favoarea regilor. (Muslah-al-Din Saadi)
Fiecare îşi iubeşte ocupaţia şi-i place să-şi întrebuinţeze timpul cu îndeletnicirea cu care s-a deprins. (Ovidius)
Elocinţă, tu care ştii să înduioşezi inimile şi să cucereşti lumea! (Pacuvius)
Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor. (Platon)
Nu de vorbele celor mulţi trebuie să ţinem seama, ci de judecata celui care cunoaşte purul adevăr. (Platon)
Toate se realizează în număr mai mare, mai bine şi mai uşor, când cineva face un singur lucru, după aptitudinea sa şi la timpul său, lăsând la o parte celelalte. (Plato)
E cu neputinţă ca unul singur să exercite bine multe îndeletniciri. (Plato)
Fiecare poate exercita bine numai o singură îndeletnicire şi nu mai multe; căci dacă ar face aceasta, apucându-se de multe lucruri, el n-ar izbuti să se distingă în nimic. (Plato)
Dacă nu vor domni filozofii în cetăţi, sau dacă cei ce se numesc astăzi regi şi stăpânitori nu vor fi filozofi cu adevărat şi-n mod adecvat, şi dacă nu vor coincide puterea politică şi filozofia… nu există încetare a mizeriei pentru state, şi socot că nici pentru neamul omenesc. (Plato)
Tânărul nu-i în stare să judece ce e alegoric şi ce nu, ci orice părere primeşte el, îi va rămâne neştearsă şi neschimbată. De aceea, fără îndoială, trebuie făcut tot posibilul ca ceea ce aud (tinerii) pentru întâia oară, să fie expus cât mai frumos şi să se refere la virtute. (Plato)
Mult, dar nu multe. – Pliniu precizează că pentru formarea spiritului este recomandată multă lectură , dar nu lectura risipită a tot felul de cărţi. (Plinius Minor)
De vreme ce sufletul nostru are din natură dorinţa de a învăţa şi de a privi, nu este oare logic să dezaprobăm pe acei care întrebuinţează rău această tendinţă pentru audiţii şi spectacole fără nici o valoare, şi neglijează pe cele frumoase şi utile? (Plutarchus)
Învăţătura cere înzestrare şi exerciţiu. Profesorii au adeseori prilejul să observe printre elevii lor naturi mai mult sau mai puţin înzestrate pentru învăţătură. Totuşi înzestrarea, talentul nu se dezvoltă decât prin exercitarea lui căci , observă Protagora : Arta nu este nimic fără studiu şi nici studiul fără artă. Studiul însuşi presupune deprinderi formate de timpuriu, după cum observă Protagora: Din tinereţe trebuie să începi a învăţa. (Protagoras)
După cum nu este de nici un folos medicina, dacă nu alungă boala din corp, tot aşa nu e de nici un folos filozofia, dacă nu alungă răul din suflet. (Pythagoras)
Măcar de-am şti ce e la îndemâna noastră. Nu ne interesează ce este dincolo de noi. (Romanos Melodul)
După cum învăţământul elementar, prin care copiii învaţă a scrie şi a citi, nu-i învaţă ştiinţa şi literatura, ci numai îi pregăteşte pentru a şi le însuşi mai târziu, tot astfel ştiinţa şi literatura nu duc sufletul la virtute ci numai îl pregătesc. (Seneca)
Remediile sufletului au fost descoperite de cei vechi. Dar cum să fie întrebuinţate şi când, aceasta este sarcina noastră de a căuta. (Seneca)
Tot ce-i salutar trebuie gândit şi meditat des, ca să nu ne fie numai cunoscut, dar şi la îndemână. (Seneca)
O parte a virtuţii constă în învăţătură, alta în exerciţiu; trebuie de o parte să înveţi, pe de alta să întăreşti prin practică ce ai învăţat. (Seneca)
Ce nebunie este să înveţi lucruri de prisos, când este atâta lipsă de timp? (Seneca)
Ca să ai parte de adevărata libertate, trebuie să fii sclavul filozofiei. (Seneca)
Lungă-i calea prin precepte, scurtă şi bună prin exemple. (Seneca)
Trebuie să îndrumăm viaţa noastră cu exemple ilustre. (Seneca)
Vezi ca nu cumva cititul multor autori şi a tot felul de cărţi să aibă ceva nehotărât şi nestabil. (Seneca)
Trebuie să imităm albinele şi să separăm tot ce am adunat din lectura (noastră) variată. (Seneca)
Tot ce citim, să nu lăsăm să rămână întocmai, ca să nu fie străin ci să asimilăm cele citite; altfel vor intra în memorie, (dar) nu în minte. (Seneca)
Eu arăt altora calea cea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu, când eram obosit de rătăcire. (Seneca)
Pentru noi este un argument al adevărului atunci când toţi au aceiaşi părere despre un lucru. (Seneca)
Nimeni nu ajunge la înţelepciune din întâmplare. (Seneca)
Cea dintâi condiţie a fericirii este înţelepciunea. (Sophocles)
Prudenţa în acţiune depinde de cunoaşterea situaţiei. (Sophocles)
Înţelept e acela care ştie din experienţa altuia. (Syrus)
Mai bine să nu ştii un lucru, decât să-l înveţi prost. (Syrus)
Socrate spunea că cei care ştiu ce este fiecare lucru, sunt în stare să explice şi celorlalţi; pe când cei care nu ştiu, e firesc să se înşele şi pe ei şi să înşele şi pe alţii. (Xenophon)
E riscant ca cineva să spună sau să facă ceea ce nu ştie. (Xenophon)
Desfăşurând comorile înţelepţilor din vechime, pe care ni le-au lăsat scrise în cărţi, le parcurg împreună cu prietenii (mei), şi când vedem ceva bun, alegem şi socotim ca un mare câştig, când putem fi de folos unul altuia. (Xenophon)
În orice acţiune oamenii vor să asculte cel mai mult de acei pe care-i socotesc ca cei mai destoinici. (Xenophon)
Învăţaţi şi de la predecesori; căci aceasta este cea mai bună învăţătură. (Xenophon)
A întreba înseamnă a te instrui. (Xenofon)
Datorită priceperii, seriozităţii, stăpânirii de sine şi cumpătării sale, omul deştept îşi creează o insulă pe care nici un val nu o va acoperi. (Aprama devarga)
Uşor îl câştigi pe cel neştiutor; şi mai uşor este câştigat cel care are judecată. Dar pe semidoctul cu o fărâmă de ştiinţă nici Brahma nu-l poate mulţumi. (Bharthari)
Învăţătura e o perlă, o avere mare, pe care rudele n-o pot împărţi între ele, nici hoţii fura, şi care nu se împuţinează prin dăruire. (Bhavabhuti)
Cel iscusit să scoată esenţialul şi din cărţile cele mici şi din cele mari, ca albina din flori. (Bohtlingk)
După cum o pasăre legată de o sfoară, după ce a zburat în toate părţile şi nu poate găsi nicăieri un loc unde să se aşeze; se îndreaptă spre locul de care-i legată, tot astfel mintea, după ce zboară în toate părţile, în cele din urmă îşi găseşte refugiu în suflet, căci mintea este legată de suflet. (Chandogya-Upanişad)
Cei care se adâncesc în Brahma îşi pun următoarele întrebări: “Este Brahma cauza (acestui Univers)? De unde ne-am ivit? Prin cine trăim? Unde vom fi? Cine ne conduce în fericire şi-n restrişte?” (Cvetacvatara-Upanişad)
El e începutul, cauza unirii (corpului cu sufletul), dincolo de întreitul timp şi independent de acesta. Pe zeul acesta vrednic de slavă, cu toate înfăţişările, care este originea a tot ce există şi care stă în inimă, îl adoră (înţeleptul). (Cvetacvatara-Upanişad)
Din faptul că un om rău citeşte cărţile de legi sau studiază Vedele încă nu rezultă nimic; caracterul predomină aici. (Hitopadeca)
Nu este consiliu acela în care nu se află bătrâni. (Hitopadeca)
Duşmancă este mama, vrăjmaş este tatăl, al cărui copil nu este dat la învăţătură. (Hitopadeca)
E greu să te cunoşti atât de bine, încât să poţi spune că eşti capabil sau nu de ceva. Însă cine posedă o astfel de ştiinţă, acela nu-şi pierde cumpătul nici când este la strâmtoare. (Hitopadeca)
Cei care cultivă neştiinţa intră în întunericul orb. Într-unul şi mai mare cei care sunt mulţumiţi cu ştiinţa lor. (Ica-Upanişad)
Arta învăţătorului atinge un grad şi mai înalt când este încredinţată unui discipol eminent. (Kalidasa)
Sufletul, mai subtil decât ceea ce-i subtil şi mai mare decât ceea ce-i mare, este aşezat în cavitatea inimii fiecărei fiinţe. Cine-i liberat de dorinţe, acela, lipsit de întristare, priveşte prin favoarea Creatorului această măreţie a sufletului. (Katha-Upanişad)
Cine nu-l cunoaşte, acela îl cunoaşte; cine îl cunoaşte, acela nu-l cunoaşte. El nu este înţeles de cei care-l înţeleg; el este înţeles de cei care nu-l înţeleg. (Kena-Upanişad)
Ştiinţa sufletului este ştiinţa supremă. (Mahabharata)
Fără a fi întrebat, nu spune nimănui nimic, nici când întreabă în mod nepotrivit; cel cu minte, chiar când ştie, să se poarte în lume ca şi când ar fi mut. (Manu)
Cel care nu-şi părăseşte casa spre a vedea întreg pământul plin de minunăţii, acela-i (ca) o broască într-o fântână. (Pancatantra)
Atâta timp cât omul nu cutreieră pământul dintr-o ţară în alta, el nu dobândeşte temeinic nici învăţătură nici averea nici vreo meserie.(Pancatantra)
Înţelepţii nu deplâng ceea ce s-a pierdut, ceea ce a murit şi ceea ce a trecut; căci aceasta este, după cât se spune, deosebirea dintre înţelepţi şi nebuni. (Pancatantra)
La cei înţelepţi bătrâneţea se iveşte mai întâi la minte, apoi în corp; pe când la cei neînţelepţi ea se iveşte în corp, dar niciodată la minte. (Pancatantra)
Cum dispare frumuseţea iernii, când este lovită de vântul primăverii, aşa scade zi cu zi inteligenţa celor dotaţi din cauza grijilor pentru familia împovărătoare. (Pancatantra)
Cunoaşterea călăuzeşte spre unitate aşa cum ignoranţa duce la diversitate. (Ramakrishna)
Fără cunoaştere nu este (cu putinţă) libertatea nici chiar prin sute de asceze. (Somadeva)
Cel care se pricepe nu vorbeşte; stăpânind erudiţia, el tace. (Lao Tzî)
Cei plini de pofte şi de ură nu vor cunoaşte niciodată adevărul. (Vinayapitaka)
Înţelepciunea înseamnă cunoaşterea bazată pe discernământ, îmbinată cu o gândire vrednică de laudă. (Visudhi-Magga)
Învăţând pe alţii te instruieşti, povestind observi, afirmând examinezi, arătând priveşti, scriind gândeşti, pompând îţi aduci apa în fântâna ta. – Dezvoltarea maximei antice: Învăţând înveţi, în sensul modern că activitatea socială dezvoltă toate funcţiile intelectuale ale omului. (Amiel)
Unui om deştept îi place să înveţe. Unui prost, să înveţe pe alţii. (A. P. Cehov)
Ştiinţa însăşi e putere. (Bacon)
Totul se înlănţuie în lumea reală. Orice mişcare corespunde unei cauze, orice cauză se leagă de ansamblu; prin urmare, ansamblul este reprezentat în cea mai mică mişcare. (Balzac)
A recunoaşte nu înseamnă a te supune? (Balzac)
Toate minţile mărginite au obiceiul de a nu ieşi din cercul întâmplărilor şi de a nu le căuta cauza. Pentru greşelile lor le place să-i găsească vinovaţi pe alţii. (Balzac)
Dacă în orice împrejurare omul nu se învârte în jurul lucrurilor sau a ideilor pentru a le cerceta sub toate aspectele, omul acela este un neisprăvit şi un molâu, prin urmare în primejdie de a pieri. (Balzac)
Înţelepciunea vine odată cu învăţătura. (Balzac)
Toţi cei ce ştiu puţin vor să arate pretutindeni ceea ce ştiu. (Benito Jeronimo Feijoo)
Din nimic nu poţi să scoţi nimic/ noul vine din ce-i vechi/ dar nu e mai puţin nou. (Bertold Brecht)
Cei ce topesc multe lumânări în citirea cărţilor, tocesc şi vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că şi-au păzit mai ascuţită vederea ochilor, însă neşti-inţa i-a vârât în întuneric şi în tartarul necunoştinţei. (Cantemir)
Semnul înţelepciunii este ca din cele văzute sau auzite a adulmeca pe cele nevăzute şi neauzite, şi a socoti cele viitoare din cele trecute. (Cantemir)
Cine are idei limpezi le transmite uşor celorlalţi. (C. A. Helvetius)
Nu împiedică nimic ca cineva să fie cu ştiinţă de carte şi să posede toată învăţătura şi (totuşi) să fie beţiv, necumpătat, avar, nedrept, trădător şi, în sfârşit, fără minte. (Cebes)
Este o minune să se nimerească leacul pentru un rău a cărui cauză nu se cunoaşte. (Cervantes)
Vrei să înveţi ştiinţele cu uşurinţă? Începe prin a-ţi învăţa limba. – cultura lingvistică şi literară este temelia culturii. (Condillac)
Lectura cărţilor de valoare este conversaţia cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute. (Descartes)
Când am avut câţiva bănuţi mi-am cumpărat cărţi, iar dacă mi-a mai rămas ceva, mi-am luat hrană şi îmbrăcăminte. (Desiderius Erasmus)
Gânditorul este un om care vede acolo unde ceilalţi nu văd. (Dimuet)
Vai de acela care vrea să-i înveţe pe oameni mai iute decât pot învăţa. (Durant)
A învăţa numai, fără a judeca, nu te duce la nimic; adunarea de cunoştinţe nu trebuie să aibă decât un singur scop: să ne înveţe cum să ne judecăm pe noi înşine. (E. Knight)
Cunoaşterea este antidotul temerii. (Emerson)
Întreaga viaţă este experimentare. Cu cât faci mai multe experienţe, cu atât este mai bine. (Emerson)
Închisese ochii pentru a nu vedea răul de pe acest pământ, şi, în acest fel, răul l-a găsit fără nici o apărare. (Ernst Wiechert)
Un om nu poate înţelege profunzimea unei cărţi înainte de a fi văzut şi a fi trăit cel puţin o parte din conţinutul ei. (Ezra Loomis Pound)
Adevărata filozofie constă în a face, nu cărţi, ci oameni. (Feuerbach)
Spiritele mediocre osândesc tot ceea ce le depăşeşte înţelegerea. (Fr. De La Rochefoucauld)
Experienţa este ca steaua polară: ea nu luminează decât seara. (Fr. De La Rochefoucauld)
Hazardul descreşte, pe măsură ce creşte cunoaşterea. (France)
Am încercat diferite moduri de a trăi şi eu socot că cel mai bun este ca, ocupându-ne cu studiul, să asistăm în pace la vicisitudinile oamenilor şi să prelungim prin priveliştea secolelor şi a împărăţiilor durata scurtă a zilelor noastre. (France)
Ochii şi toate simţurile noastre nu sunt decât soli de erori şi curieri de minciuni. (France)
Cunoaşterea este prin ea însăşi putere. (Francis Bacon)
Puţină filozofie duce sufletul la ateism, dar aprofundarea filozofiei îl duce spre religie. (Francis Bacon)
Lectura dă omului plenitudine, vorbirea, siguranţă şi scrisul, precizie. (Francis Bacon)
Orice filozofie morală nu este altceva decât o slujitoare a religiei. (Francis Bacon)
Bogăţia de experienţă străină, agonisită din cărţi, asta se cheamă erudiţie. Experienţa proprie este înţelepciune. (G. E. Lessing)
Cusurul învăţăturii târzii este acesta, că ceea ce n-ai învăţat niciodată şi ai ignorat mult timp, când, în sfârşit ai început s-o ştii, ţii mult s-o spui oriunde şi în orice împrejurare. (Gellius)
Cel mai mare dintre filozofi arăta că atunci când literatura şi învăţăturile filozofiei pătrund într-un om pervers şi decăzut, ca într-un vas spurcat şi murdar, ele se schimbă, se transformă şi se strică. (Gellius)
Adevărul ne umple de sănătate şi ne dă puteri noi în muncă. Cine stă alături de adevăr nu poate să nu învingă. A urmări numai adevărul şi a-l dovedi, aceasta este toată obiectivitatea. (George Călinescu)
Este o mare nebunie să sfidezi fără motiv inteligenţa altuia. (Giovanni Boccacio)
Nu te lăsa ademenit să contrazici. Înţelepţii cad în neştiinţă, când se ceartă cu cei neştiutori. (Goethe)
Nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranţa activă. (Goethe)
Obscurantismul propriu-zis nu este faptul că se împiedică răspândirea a ceea ce-i adevărat, clar şi util, ci faptul că se pune în circulaţie ceea ce-i fals. (Goethe)
Când ai pierdut interesul, pierzi şi amintirea. (Goethe)
Oamenii sunt atât de copleşiţi de condiţionările infinite ale fenomenelor, încât ei nu pot observa condiţia (lor) unică şi primordială. (Goethe)
Nu fii subtil, ci înţelept. Cine ştie mai mult decât i se cere, seamănă cu vârful prea ascuţit care se rupe uşor. Adevărurile dovedite sunt mai sigure. Este bine să ai minte, dar nu să fii un palavragiu. (Gracian)
Nimic nu cere mai multă prudenţă decât adevărul. (Gracian)
Orice prost e ferm convins, şi oricare om ferm convins e prost; cu cât judecata sa e mai greşită, cu atât e mai mare îndărătnicia sa. (Gracian)
Sunt ocupaţii ciudate, care sunt moliile timpului preţios. A te ocupa cu ceva nepotrivit e mai rău decât a nu face nimic. (Gracian)
Respectul pentru adevăr reprezintă începutul înţelepciunii. (Herzen)
Adevărul trăieşte, ca toate fiinţele vii, numai ca totalitate; când se desparte în părţile lui, îi dispare sufletul şi rămân din el numai abstracţiile moarte cu miros de cadavru. (Herzen)
Deschide cartea, ca să înveţi ce au gândit alţii; închide cartea, ca să gândeşti tu însuţi. (Heyde)
Lumea nu e a cui o străbate cu piciorul, ci a cui o înţelege cu gândul. Nu ştii bine ceva decât multă vreme după ce l-ai învăţat. (J Joubert)
Nu e nimic în minte, care să nu fi trecut mai întâi prin simţuri. (John Locke)
După cum un ogor, cu cât e mai roditor, cu atât produce mai mulţi spini şi mărăcini, tot aşa o minte superioară este plină de gânduri ciudate dacă nu-i semănată cu germenii înţelepciunii şi ai virtuţii. (Komensky)
Ignoranţa profundă inspiră tonul dogmatic; acel care nu ştie nimic crede că poate învăţa pe alţii ceea ce abia a aflat el însuşi; acel care ştie multe nu-şi închipuie că ceea ce spune ar putea fi necunoscut şi se exprimă mai cu indiferenţă. (La Bruyere)
Spiritele mediocre condamnă de obicei tot ce depăşeşte inteligenţa lor. (La Rochefoucauld)
Prilejurile ne fac cunoscuţi celorlalţi şi încă şi mai mult nouă înşine. (La Rochefoucauld)
Cine gândeşte puţin, se înşeală mult. (Leonardo da Vinci)
Bogăţia experienţei străine câştigată din cărţi se numeşte erudiţie. Experienţa proprie este înţelepciune. Cel mai mic capitol al acesteia este mai preţios decât milioane din cealaltă. (Lessing)
A citi mult face pe unii trufaşi şi pedanţi; a vedea multe te face înţelept, înţelegător şi util. (Lichtenberg)
Veacul nostru are profeţi care vorbesc despre viaţă cu entuziasmul unor bolnavi. Puterea ce pulsează în opera lor nu seamănă cu vigoarea omului sănătos, ci cu forţa nebunului delirant. (Lucian Blaga)
Sunt lucruri care nu pot fi înţelese decât vag. Şi ar trebui să ne mulţumim cu atât, din nefericire însă noi încercăm să le înţelegem mai precis şi, ca urmare, ne trezim că nu le mai înţelegem deloc…(Lucian Blaga)
Unii cugetători, care aspiră să pătrundă până în fiinţa însăşi a realităţii, îşi aseamănă inspiraţiile şi clarviziunile cu fenomenul minunat al instinctului. Simpatia misterioasă prin care ei încep să pătrundă tainele existenţei ar fi un fel de instinct. Ştim că instinctul are certitudini, dar tot atât de uimitoare sunt şi rătăcirile în care el cade. Oare cutare filosof, care-şi cloceşte „absolutul”, nu se aseamănă cu găina, care cloceşte nişte bucăţi de var? (Lucian Blaga)
Cei care s-au ocupat cu istoria problemelor ce şi le-a pus mintea omenească au putut să remarce că „misteriosul”, „enigmaticul” ce-l înlăturăm dintr-o întrebare, dintr-un lucru, apare în altă parte. Cu cât lămurim printr-un fenomen ori printr-o lege mai multe enigme, cu atât devin ele însele mai enigmatice: aş vorbi în privinţa aceasta foarte bucuros despre un principiu al conservării enigmelor. (Lucian Blaga)
Cel dintâi lucru la care aspiră un curent nou, ce luptă împotriva tradiţiei, este de a-şi crea o tradiţie. (Lucian Blaga)
Nu-ţi îmbogăţeşti sufletul cu adevăruri mărunte: cine şi-ar face avere adunând praful de aur împrăştiat pe faţa pământului? (Lucian Blaga)
Sunt adevăruri aşa de puţin bătătoare la ochi, încât descoperirea lor este aproape o creaţie. (Lucian Blaga)
Foarte multe sofisme se nasc nu din lipsă de logică, ci din prea multă logică, ca să zicem aşa: anume, atunci când operăm cu mai multă logică; cu mai multă analiză, cu mai multe subtilităţi metodice decât cere gradul de complexitate proprie obiectului pe care-l cercetăm, când cheltuim mai multă forţă decât cere problema…(Lucian Blaga)
Adevărurile mari sunt poate că aşa de aproape şi de imediate, încât numai de aceea nu le găsim, fiindcă le căutăm. Ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim: dar aceasta este foarte greu. (Lucian Blaga)
Logica suferă de un mare viciu logic: ea crede că însăşi realitatea e de natură logică. Dacă întâlneşte ceva ce nu se poate înţelege în chip logic, ea va susţine că acest ceva nu există, ci e numai aparenţă…(Lucian Blaga)
Că adevărul poate avea şi influenţe dezastruoase asupra noastră nu mărturiseşte împotriva valorii sale ideale, ci dovedeşte numai slăbiciunea noastră: suntem ca bolnavii, care nu suportă aerul aspru şi curat al munţilor. (Lucian Blaga)
Oamenii pe care începem să-i cunoaştem mai bine, nu-i mai putem judeca, căci faptele şi manifestările lor izolate le apreciem în comparaţie cu celelalte fapte ale lor. Ne pierdem, cu alte cuvinte, faţă de ei punctul de vedere omenesc, şi-i judecăm relativ, în cadrul şi în condiţiile lor proprii. (Lucian Blaga)
Inteligenţa omenească nu este o misterioasă fabrică de adevăruri absolute. Ea este un factor determinant în sânul realităţii, un centru de activităţi spontane, un creator de ficţiuni, de mituri. Vederile metafizice ale spiritualismului sau ale materialismului sunt mituri, şi mit este şi cutare ipoteză a ştiinţei moderne…(Lucian Blaga)
Sunt adevăruri pe care este cu neputinţă să le înţelegi just, dacă înainte de aceea n-ai trecut prin anumite rătăciri! (Lucian Blaga)
Ce teorie a cunoaşterii adopţi este un pas de o importanţă enormă pentru viaţa spirituală, căci teoria cunoaşterii nu este o simplă teorie între multe altele, ci începutul strălucit sau dezastruos al unei adânci sau mărginite concepţii despre lume. (Lucian Blaga)
Raţionamentele minţii se clădesc din experienţe sigure şi repetate. (M. V. Lomonosov)
Şiretul dispreţuieşte studiile; omul simplu le admiră şi înţeleptul le foloseşte. (Macauly)
Cine se gândeşte la prea multe lucruri nu ajunge niciodată la vreo concluzie. (Macchiavelli)
Materia nu-i decât energie acumulată; şi energia poate lua toate formele, de la căderea unei pietre până la gândirea omului. Materia şi spiritul sunt două aspecte ale aceleiaşi substanţe, ale aceleiaşi existenţe, ale aceleiaşi energii. (Maeterlinck)
Multe lucruri ştia, dar pe toate le ştia prost. (Margites)
E mai uşor să negi lucrurile decât să te informezi despre ele. (Mariano José de Larra)
O operă clasică este o carte pe care toată lumea doreşte să o fi citit, dar pe care nimeni nu vrea să o citească. (Mark Twain)
Când fugi după spirit, prinzi prostia. (Montesquieu)
Sunt anumite adevăruri despre care nu-i de ajuns să convingi (pe cineva), ci trebuie să(-l) faci să le şi simtă. (Montesquieu)
Două jumătăţi de adevăr nu fac un adevăr întreg. (Multatuli)
Nu e greu să găseşti adevărul. E greu să ai dorinţa de a-l găsi. (N. Iorga)
Adevărul e pretutindeni, dar nu-l recunoaşte decât acela care-l caută. (N. Iorga)
În anumite circumstanţe, simularea nebuniei constituie dovada celei mai înalte înţelepciun. (Niccolo Machiavelli)
Mai bine să nu ştim nimic, decât să ştim multe lucruri pe jumătate. (Nietzsche)
Cât de sterile sunt orice speculaţii intelectuale atâta vreme cât rămân lipsite de acţiune şi de experienţă. (O. Wilde)
De obicei (tocmai) acela care ştie mai puţin, găseşte plăcere mai mare în a contrazice. (Oxenstierna)
Găsesc fără încetare ceva de învăţat. (P. L. Roederer)
Cei care nu iubesc adevărul (îşi) iau ca pretext al contestării (lui) mulţimea acelora care îl tăgăduiesc. (Pascal)
Adevărul este atât de întunecat în aceste timpuri şi minciuna atât de fixată, încât n-am fi în stare să cunoaştem adevărul, dacă nu l-am iubi. (Pascal)
Când citim prea iute sau prea încet, nu înţelegem nimic. (Pascal)
Oamenii trebuie învăţaţi ca şi cum n-ai vrea să-i înveţi, iar lucrurile necunoscute trebuie prezentate ca lucruri uitate. (Pope)
Nu există ocupaţie mai rodnică decât aceea care ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine. (R. Descartes)
Nimic nu-l înfurie mai tare pe un prost decât să-i spui că nu înţelege. (Cardinalul Retz)
Orice cugetare care nu acţionează este un avort sau o trădare. (Romain Rolland)
Cum poţi fi sceptic în chip sistematic şi de bună-credinţă? Filozofii sceptici sau nu există sau sunt cei mai nenorociţi dintre oameni. Îndoiala cu privire la lucrurile pe care ne este necesar a le cunoaşte este o stare prea violentă pentru spiritul omenesc: nu-i rezişti prea mult; fără voia lui se decide într-un chip sau altul şi preferă să se înşele decât să nu creadă în nimic. (Rousseau)
Să ne ferim de a vesti adevărul celor care nu sunt în stare să-l asculte. (Rousseau)
O vorbă iscusită doarme într-o ureche neghioabă. (Shakespeare)
Oamenii, care şi-au petrecut viaţa cu cititul şi au scos înţelepciunea lor din cărţi, seamănă cu aceia care au dobândit cunoştinţe exacte despre o ţară din multe descrieri de călătorie. Aceste descrieri pot da informaţii despre multe lucruri, dar în fond nu dispun de o cunoaştere unitară, lămurită şi temeinică a acelei ţări. Dimpotrivă, acei care şi-au petrecut viaţa cugetând, seamănă cu aceia care au călătorit în acea ţară: numai aceştia ştiu propriu-zis despre ce este vorba, cunosc lucrurile în legăturile lor şi sunt acolo cu adevărat la ei acasă. (Schopenhauer)
Unde duce gândirea fără experimentare, ne-a arătat Evul Mediu; însă secolul acesta e menit să ne lase să vedem unde duce experimentarea fără gândire şi ce se alege din educaţia tineretului care se mărgineşte (numai) la fizică şi chimie. (Schopenhauer)
A citi înseamnă a gândi cu un cap străin în locul celui propriu. (Schopenhauer)
Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuşi: căci el îl poate cuprinde şi înţelege numai în măsura propriei sale inteligenţe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar şi cele mai mari, nu-şi vor produce efectul asupra lui şi el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slăbiciunile şi defectele sale de temperament şi de caracter. (Schopenhauer)
După cum biblioteca cea mai bogată, dacă nu e pusă în ordine, nu aduce atâta folos cât una foarte modestă, dar bine aranjată; tot aşa şi cea mai mare cantitate de cunoştinţe, dacă nu le-a prelucrat gândirea proprie, preţuieşte mai puţin decât una mult mai redusă, care însă a fost aprofundată în multe feluri. (Schopenhauer)
O filozofie adevărată nu se poate ţese numai din noţiuni abstracte, ci ea trebuie să se bazeze pe observaţie şi experienţă; atât interioară cât şi exterioară. (Schopenhauer)
Credinţa şi ştiinţa se află între ele în acelaşi raport ca cele două talgere ale unei balanţe, în măsura în care una se ridică, cealaltă coboară. (Schopenhauer)
Ar fi bine să cumperi cărţi dacă ai putea cumpăra şi timpul pentru a le citi, dar de obicei se confundă cumpăratul cărţilor cu însuşirea cuprinsului lor. A pretinde ca cineva să reţină tot ce a citit vreodată este ca şi cum ai pretinde să păstreze în sine tot ce a mâncat cândva. A trăit dintr-una corporal, din celălalt spiritual şi a devenit pe aceste căi ceea ce este astăzi. (Schopenhauer)
Trebuie să ţinem seamă că experienţa pe care o dau cărţile, oricât de preţioasă ar fi ea, ţine totdeauna de domeniul cunoaşterii; în timp ce experienţa care se naşte din încercările vieţii, ţine de domeniul înţelepciunii, şi că un grăunte din aceasta, are nesfârşit mai mare valoare decât un munte din cealaltă. (Smiles)
Să cunoaştem cu exactitate natura noastră, pe care dorim s-o desăvârşim şi, totodată, natura lucrurilor, atât cât este nevoie. Să scoatem în mod just deosebirile, acordurile şi opoziţiile dintre aceste lucruri. Să concepem just cum pot şi cum nu pot fi modificate lucrurile. Să comparăm cu natura şi cu puterea omului. (Spinoza)
Nu există adevăr care să nu devină pentru spiritele false, materie de erori. (Vauvenargues)
Prostul cu memorie bună are la dispoziţia lui multe gânduri şi fapte, dar nu ştie să tragă din ele nici o concluzie. (Vauvenargues)
Nimeni nu se crede atât de capabil de a înşela pe un om de spirit ca prostul. (Vauvenargues)
Când nu înţelegem ceea ce citim, nu trebuie să ne încăpăţânăm să înţelegem; trebuie, din contra, să lăsăm cartea; n-avem decât s-o reluăm în altă zi, sau la o altă oră, şi o vom înţelege fără sforţare. Pătrunderea, la fel ca invenţia sau ca oricare alt talent omenesc, nu este o însuşire de orice moment; nu suntem dispuşi totdeauna să intrăm în spiritul altuia. (Vauvenargues)
O carte cu totul nouă şi originală ar fi aceea care ar face să se iubească adevăruri vechi. (Vauvenargues)
Poate că nu există adevăr care să nu fie pricină de rătăcire pentru vreo minte greşită. (Vauvenargues)
Nu ne putem ridaca la adevărurile mari fără entuziasm. (Vauvenargues)
Cel ce deschide o şcoală, închide o temniţă. (V. Hugo)
Mare ignorant trebuie să fie omul care dă răspuns la toate problemele! (Voltaire)
Personal, eu sunt mereu gata să învăţ, deşi nu-mi place întotdeauna să mi se dea lecţii. (Sir Winston Churchil)
Elocvenţa este poezia prozei. (William Cullen Bryant)
Indiferenţa provine din ignoranţă, şi cu cât cineva este mai înţelept, cu atât este determinat de ceea ce este perfect. (W. G. Seibnitz)
Este mai uşor să cumperi o carte decât s-o citeşti şi mai uşor s-o citeşti decât s-o înţelegi! (William Osler)

Deşertăciune
Zgârciţii adună ca şi când ar trăi veşnic; risipitorii risipesc ca şi când ar trebui să moară. (Aristotel)
Recunoştinţa îmbătrâneşte repede. (Aristotel)
Cel care se gândeşte la natura lucrurilor, la varietatea vieţii, la slăbiciunea omenească, nu jeleşte când se gândeşte la ele, ci tocmai atunci el este într-adevăr filozof. (Cicero)
Cei fără minte năzuiesc spre ceea ce nu-i şi risipesc cele prezente, chiar dacă sunt mai de valoare decât cele dispărute. (Democrit)
Este vătămător să vrei să placi vecinilor tăi. – căci această dorinţă te poate aduce la abdicări de la principiile tale mai înalte sau la fapte şi declaraţii lipsite de sinceritate. Voinţa de a plăcea este o slăbiciune şi, ca atare, te poate împinge către tranzacţia laşă şi către minciună. Eşti, oare, un copil răsfăţat pentru a avea nevoie de admiraţia altora? Nu poţi rămâne tu însuţi? (Democrit)
Dacă vrei să faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinţe. (Epicur)
Adevărul şi înţelepciunea constau în nuanţe. (Ernest Renan)
Dezbinare nu va înceta niciodată în oraşele oamenilor. (Euripides)
Fiind din naştere sortit ţărânei, de ce înalţi pe pământul acesta palate măreţe? (Farid ud-Dîn ’Attar)
Dacă fericirea ar consta în plăcerile trupeşti, am spune că boii sunt fericiţi când găsesc de mâncat năut. (Heraclit din Efes)
Măgarii preferă paiele, aurului. (Heraclit din Efes)
Cât de nesăbuit este omul care, dispreţuind ceea ce se află lângă el, va căuta ceea ce este departe de el! (Hesiod)
O, grijile oamenilor! O, câtă deşertăciune este în lucruri! (Lucilius)
Cât timp lipseşte lucrul pe care îl dorim, ni se pare că le întrece pe celelalte; apoi, după ce l-am dobândit, dorim altceva; şi aceeaşi sete îi stăpâneşte pe acei care năzuiesc necontenit în viaţă. (Lucretius)
Să nu mi se întâmple ce doresc, ci ceea ce-mi este de folos. (Menander)
Dintre toate lucrurile cea mai plăcută este noutatea. (Ovidius)
Omul este visul unei umbre. (Pindarus)
Nu căuta să(-ţi) sporeşti averea, ci să(-ţi) reduci dorinţa. (Plato)
Eu văd că noi toţi, câţi trăim, nu suntem decât nişte imagini sau o umbră uşoară. (Sophocles)
Îmi dau seama că nu suntem altceva decât fantome sau uşoare umbre, noi ce trăim pe pământul acesta. (Sofocle)
Pentru oameni nu există nimic care să dureze: nici noaptea înstelată, nici nenorocirile, nici bogăţia; totul s-a spulberat într-o bună-zi. (Sofocle)
Pe cine îl favorizează norocul prea mult pe acela îl şi prosteşte. (Syrus)
Norocul e de sticlă: se sparge (tocmai) când străluceşte. (Syrus)
Cine are cel mai mult? Cel care doreşte cel mai puţin. (Syrus)
Aceea la care mă gândesc mereu mă dispreţuieşte; în schimb ea iubeşte pe altul, iar acela e îndrăgostit de alta, şi din pricina mea suferă alta. S-o ia naiba şi pe aceea şi pe acela şi dragostea şi pe asta şi pe mine. (Bhartrhari)
Când toate dorinţele care se aflau în inima sa încetează, atunci muritorul devine nemuritor şi dobândeşte pe Brahma (încă fiind) aici (pe pământ). Când toate legăturile inimii din viaţa aceasta sunt rupte, atunci muritorul devine nemuritor. (Katha-Upanişad)
Cei fără minte umblă după dorinţele (pentru lucrurile) din afară; de aceea cad în mrejele întinse ale Morţii. Dar cei înţelepţi, cunoscând ce-i nemurirea, nu caută ceva statornic printre lucrurile nestatornice aici pe pământ. (Katha-Upanişad)
Tinereţea, averea, domnia şi lipsa de judecată pricinuiesc pagubă fiecare din ele singure; cu atât mai mult când sunt toate patru laolaltă. (Hitopadeca)
În această viaţă plină de mizerii ce durere mai mare decât aceea că dorinţele nici nu se realizează nici nu încetează. (Hitopadeca)
Adu-ţi aminte statornic de nestatornicia (lucrurilor). (Hitopadeca)
Şi mintea celui foarte inteligent se pierde din cauza necontenitei preocupări privitoare la sare, unt, ulei, orez, haine şi lemne. (Pancatantra)
Cine priveşte pe femeia altuia ca pe mama sa, averea altuia ca pe un bulgăre de pământ, pe toate fiinţele ca pe sine însuşi: acela este înţelept. (Pancatantra)
Cum se întâlnesc două lemne pe un ocean şi, după ce stau câtva timp împreună, se despart: tot astfel soţia, copiii, prietenii şi lucrurile, după ce se adună, se despart. Plecarea lor e sigură . (Ramayana)
Aşa trece gloria lumii (Sic transit gloria mundi : cuvinte adresate papilor, la încoronarea lor, arătându-li-se cum se mistuie o flacără deasupra capetelor lor, pentru a le aminti caracterul trecător al puterii omeneşti şi pentru a domoli orgoliul puterii).
Darurile mari ale norocului sunt precare şi ceea ce-i prea strălucit nu e fără risc; orice situaţie înaltă în viaţa omenească e nesigură, căci o răstoarnă timpul sau invidia, atunci când cineva atinge culmea prosperităţii. Mijlocia în toate este mai sigură, prin faptul că cineva nu are un loc umil din partea norocului, dar nici un loc prea înalt; căci, dacă se întâmplă să cadă mai de jos, el îşi ascunde mai uşor nenorocirea; pe când la ceea ce-i mare şi căderea e mare; pentru că invidia se înverşunează contra celui ilustru şi caută să răstoarne pe aceia pe care-i înalţă norocul. (Fragm. anonime)
Esenţa lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina. (A. De Exupery)
Dobândirea minunatelor mijloace de producţie n-a adus libertatea, ci grija şi foametea. (Albert Einstein)
Omul… sărman copil al îndoielii şi al morţii, a cărui speranţă e clădită pe trestii. (Byron)
Alte măşti, aceiaşi piesă, / Alte guri, aceiaşi gamă, / Amăgit atât de-adese / Nu spera şi nu ai teamă. (Eminescu)
Zică toţi ce vor să zică, / Treacă-n lume cine-o trece; / Ca să nu-ndrăgeşti nimică, / Tu rămâi la toate rece. (Eminescu)
Ca un cântec de sirenă, / Lumea-ntinde lucii mreje; / Ca să schimbe-actori în scenă, / Te momeşte în vîrteje; / Tu pe-alături te strecoară, / Nu băga nici chiar de seamă, / Din cărarea ta afară / De te-ndeamnă, de te cheamă. (Eminescu)
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/ În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/ Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,/ Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată. (Eminescu)
De ce şi-ar iubi omul lanţurile, chiar de-ar fi făcute din aur. (Francis Bacon)
Dacă ceva de preţ şi de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Hermann Hesse)
Cel care într-o bună zi ştie să renunţe cu hotărâre sau la un nume mare sau la o mare autoritate sau la o mare situaţie, se liberează într-o clipă de multe necazuri, de multe vegheri şi uneori de multe nelegiuiri. (La Bruyere)
Nu aştepta prea mult de la alţii. Adesea ne dezamăgim pe noi înşine; de aceea trebuie să ne aşteptăm să fim dezamăgiţi de alţii. (Lubbock)
Cei mai aleşi dintre oameni se lasă conduşi în viaţă de-un ideal născut din ei înşişi: sunt ca orbii, care se lasă purtaţi de mână de copii lor. (Lucian Blaga)
Eu nu cred că împărţirea în partide a adus vreodată vreun bine; dimpotrivă, este inevitabil ca atunci când duşmanul se apropie cetăţile dezbinate să piară deodată, fiindcă totdeauna partea mai slabă se va alipi de forţele externe, iar cealaltă nu va putea să reziste. (Machiavelli)
Singurătatea este preţul pe care trebuie să-l plătim că ne-am născut în această perioadă modernă, atât de plină de libertate, de independenţă şi de propriul nostru egoism. (Natsume Soseki)
Solomon şi Iov au cunoscut cel mai bine mizeria omului şi au vorbit cel mai bine despre ea: unul cel mai fericit, iar celălalt cel mai nefericit; unul cunoscând din experienţă deşertăciunea plăcerilor, celălalt realitatea durerii. (Pascal)
Singurul lucru care ne consolează de mizeriile noastre este distracţia; şi totuşi ea este cea mai mare dintre mizeriile noastre. Căci aceasta este ceea ce ne împiedică mai ales să ne gândim la noi şi ne face să ne pierdem pe nesimţite. Fără ea ne-am afla în plictiseală şi aceasta ne-ar împinge să căutăm un mijloc mai solid de a ieşi din ea. Dar distracţia ne amăgeşte şi face ca să sosim pe nesimţite la moarte. (Pascal)
Fericirea omului, aici pe pământ, nu-i decât o stare negativă, întrucât trebuie s-o măsurăm prin cantitatea mai mică de rele pe care le suferă. (Rousseau)
Pentru a căuta o fericire imaginară, ne pricinuim mii de rele adevărate. (Rousseau)
Onorurile şi bogăţia schimbă caracterul oamenilor. (Scott)
Lumea aceasta, teatru de orgoliu şi de rătăcire, este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire. (Voltaire)

Retragere, împrăştiere, înstrăinare
Străinul va fi umilit oriunde s-ar duce. (arab)
Fi-i precum Kaaba: se vizitează, dar nu vizitează. (arab)
Singurătatea este mai bună decât tovărăşia celui rău. (arab)
În ţară străină până şi iepurele îţi înhaţă copilul. (arab)
Stai mai departe de oameni şi vei deveni miere; apropie-te şi vei deveni ceapă. (arab)
Pâinea celui pribeag este amară iar apa sărată. (armean).
Nu e bine nici să plângi nici să râzi de unul singur. (indian)
Vânătorul de cerbi nu vede niciodată munţii. (japonez)
Focul străin este mai rece ca gheaţa. (persan)
Omul fără patrie este ca privighetoarea fără grădină. (persan)
Cine nu a dormit pe piatră între străini nu cunoaşte preţul rogojinii de acasă. (turc)
Bufniţa nu-şi lasă ruinele pentru o grădină de trandafiri. (turc)
Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape. (Horaţiu)
Vederea minţii începe să devină ageră, atunci când aceea a ochilor caută să-şi înceteze activitatea. (Plato)
Trebuie să alegem un loc sănătos nu numai pentru corp, ci şi pentru moravurile noastre. (Seneca)
Nimic nu foloseşte atâta ca liniştea şi conversaţia, cât mai puţină cu alţii şi cât mai multă cu sine însuşi. (Seneca)
Ce foloseşte liniştea unei regiuni întregi dacă pasiunile sunt zgomotoase. (Seneca)
Pentru aceasta m-am ascuns şi am închis uşile, ca să pot fi de folos la mai mulţi. (Seneca)
Un exilat nu mai are prieteni şi această nenorocire este mai cumplită decât exilul însuşi. (Theognis)
De ce închizi pe jumătate ochii, în joacă, şi ne arunci priviri încete? Încetează, încetează; zadarnică ţi-i osteneala. Acum suntem alţii. Tinereţea s-a dus. Năzuinţa noastră e pădurea. Rătăcirea a dispărut. Noi privim reţeaua magică a lumii ca pe un lucru de nimic. (Bhartrhari)
Pentru cei cu suflet nobil pământul întreg este familia lor. (Pancatantra)
Ţine gura închisă şi astupă uşa privirii şi a sunetului şi cât timp vei trăi nu vei avea nici o neplăcere. Dar deschide-ţi gura sau fii prea curios şi vei fi toată viaţa în tulburări. (Lao-Tze)
Trei mutări fac cât un incendiu. (Benjamin Franklin)
Cel ce-şi schimbă locul fără a-şi schimba şi obiceiurile nu-şi va îmbunătăţi niciodată condiţia. (Francisco de Quevedo)
Orice sociabilitate aşterne drumul spre desconsideraţie. (Gracian)
A fi adult înseamnă a fi singur. (Jean Rostand)
O, singurătate fericită! O, singura fericire! (La Lubbock)
Timpul, când sufletul omenesc are mai multă nevoie de împrejurări favorabile şi de linişte înăuntru, timpul său cel mai critic, este când se retrage şi se-nchide în sine pentru ca să treacă prin mari schimbări. Omida niciodată nu moare aşa uşor ca atunci când – în crisalidă – este pe cale de a face aripi. (Lucian Blaga)
Pacea adevărată şi adâncă a inimii şi liniştea sufletească desăvârşită, acest bun pământesc suprem, după sănătate, se poate găsi numai în singurătate şi ca dispoziţie durabilă numai în izolarea cea mai adâncă. (Schopenhauer)
Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru a câştiga în afară, adică să renunţi complet sau în mare parte la linişte, timp liber şi neatârnare, în schimbul strălucirii, rangului, pompei, titlului şi onoarei. (Schopenhauer)

Îmbuibare – înfrânare
Stomacul e cel care leagă mâinile şi înlănţuie picioarele. (arab)
Pricina tuturor păcatelor: lăcomia şi mânia. (arab)
Când n-au încotro şi tigrii mănâncă iarbă. (indian)
Unde moare furnica dacă nu în zahăr? (indian)
Foamea nu are gust.(înfometatul nu alege) (indian)
Foame, poftă şi sare: trei feluri de mâncare. (indian)
Când stomacul este plin toţi îţi sunt dragi ca ochii din cap, când stomacul este gol, ţi-e dragă lumea ca sarea în ochi. (indian)
Flămândul se aruncă şi asupra leului, însetatul se aruncă şi-n mare. (persan)
Flămândului i se pare că blana leopardului este făcută din turte dulci. (persan)
Repede se satură cine mănâncă numai miere. (persan)
Stomacul e fruntea bolii, iar cumpătarea e fruntea leacurilor. (turc)
Cel muşcat de şarpe tot poate dormi, dar nu şi înfometatul. (turc)
Flămândul nu poate dormi nici dacă e învelit cu zece plăpumi. (turc)
Foamea îl scoate pe lup din pădure. (turc)
Norocul ne aduce o masă îmbelşugată, sobrietatea – una suficientă. (Democrit)

Curvia – fecioria
Femeile sunt mreje aruncate de diavol. (arab)
Suspinul unei femei frumoase se aude mai departe ca răgetul unui leu. (arab)
Femeia este o fortăreaţă iar bărbatul prizonierul ei. (arab)
Începutul focului e scânteia; începutul dragostei e privirea. (arab)
Când norocul ne surâde întâlnim prieteni; când este împotriva noastră întâlnim o femeie frumoasă. (chinez)
Femeia, la fel ca aurul, nu poate fi niciodată învinsă. (indian)
Chiar şi diavolul se roagă să fie protejat împotriva femeii. (indian)
Trei feluri de oameni intră peste tot: războinicul, înţeleptul şi femeia. (indian)
Când se întâlnesc ochii, se naşte dragostea. (indian)
Cel absent se îndepărtează cu fiecare zi ce trece. (japonez)
Cu un singur fir din părul său femeia poate lega un elefant. (japonez)
Iubirea şi urşilor le suceşte capul. (persan)
Ochiul e o fereastră care dă spre inimă. (turc)
Pentru dragostea faţă de trandafir grădinarul devine sclavul a mii de spini. (turc)
Demades spunea că pudoarea este cetatea frumuseţii. (Demades)
Fără Ceres (pâine) şi fără Bacchus, Venus rămâne rece. (Terentius)
Omul nu se abate de la calea cea bună, îşi stăpâneşte simţurile, are ruşine, se poartă cum trebuie atâta timp cât nu pătrund în inima lui săgeţile privirilor nimicitoare de statornicie pe care frumoasele cu gene lungi le aruncă din arcul sprâncenelor. (Bharthari)
Când porneşte să facă ceva o femeie cuprinsă de o iubire nebună, nici Brahma nu îndrăzneşte s-o oprească. (Bharthari)
Bufniţa nu vede ziua, corbul nu vede noaptea. Ciudat orb e amorul, că nu vede nici ziua nici noaptea. (Bohtlingk)
Cine poate ascunde de femei averea sa sau un secret? (Somadeva)
Încrederea în femei ia judecata chiar şi celor inteligenţi. (Somadeva)
Omul rămâne înţelept, curajos şi fericit cât timp nu dă peste o femeie frumoasă şi nestatornică. (Somadeva)
Acolo unde o femeie frumoasă şi bine făcută care aşteaptă privind în drum, – care-i prostul care intră într-o astfel de închisoare fără lanţuri, care poartă numai numele de casă? (Somadeva)
Cei ameţiţi de dragoste au o idee tulbure despre legea morală. (Somadeva)
Cineva poate să cunoască o femeie rea, cu chipul frumos, dar cu păcate ascunse, asemenea unui lac cu lotuşi înfloriţi, în care se ascund crocodilii. (Somadeva)
Toate pasiunile ne fac să comitem greşeli, dar dragostea ne face să săvârşim greşelile cele mai ridicule. (La Rochefoucauld)
O, slăbiciune, numele tău e femeie! (Shakespeare)
Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli. (Shakespeare)

Avariţia – detaşare
Deschide uşa şi nu fi-i zgârcit ori ţine-o închisă şi stai ascuns. (arab)
Cine-i obişnuit să meargă pe jos e mulţumit de măgarul pe care-l călăreşte. (arab)
Cea mai bună avuţie este mulţumirea cu puţin. (arab)
Puţinul tău este mai bun decât avuţia altuia. (arab)
Banii pe care îi aduc vânturile, îi iau apoi uraganele. (banii câştigaţi uşor, se risipesc şi mai uşor) (arab)
Banii adunaţi de avar sunt mâncaţi de cel care aşteaptă liniştit de o parte. (arab)
Banul este un metal care înmoaie şi pietrele. (arab)
Dacă nu este iarbă mulţumeşte-te cu frunze de palmier. (arab)
Beţia bogăţiei este mai primejdioasă decât beţia vinului. (arab)
Allah încearcă oamenii nu numai prin nenorocire, ci şi printr-o îmbogăţire neaşteptată. (arab)
Patruzeci de hoţi nu pot prăda un om în pielea goală. (armean)
Soarele este covorul săracului. (armean)
Câştigul şi paguba merg împreună. (armean)
Banul dă frumuseţe urâţilor, picioare ologilor, ochi orbilor, interes lacrimilor. (armean)
Ce este un prost care a agonisit averi? Un purcel care nu ştie ce poate face cu slănina lui. (chinez)
A fi o singură zi lipsit de griji înseamnă a fi pentru o zi nemuritor. (chinez)
Dacă eşti bogat sau sărac, mulţumeşte-te cu soarta ta, fiindcă e nebun cel care nu ştie să râdă în orice împrejurare. (chinez)
Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălţa, dar am întâlnit un om care nu avea picioare. (chinez)
A te hrăni cu puţin orez, a bea apă, a-ţi sprijini capul pe braţul îndoit, înseamnă adevărata stare de mulţumire. (chinez)
Un pumn de perle nu valorează cât un pumn de orez. (chinez)
Cine are cât îi trebuie, este un om bogat. (chinez)
Cine are bani mulţi şi nu are copii, nu e bogat; cine are copii mulţi şi nu are bani, nu e sărac. (chinez)
Celor mai bogaţi le lipsesc cele mai multe. (chinez)
Bogăţia nu dă naştere la defecte, ci le face cunoscute; bogăţia nu schimbă obiceiurile, ci le descoperă. (chinez)
Mari câştiguri, mari riscuri. (chinez)
E greu să fii sărac fără a fi invidios; e greu să fii bogat fără să fii orgolios: (chinez)
Omul care nu are haine nu are frică de hoţi. (indian)
Banii şi tinereţea sunt ca apa în timpul revărsării. (indian)
Bogăţia este otrava plăcerilor şi rădăcina grijilor. (indian)
Când bădăranul se îmbogăţeşte, poartă umbrela de soare şi noaptea. (indian)
Banul este toporul care desparte prietenii nedespărţiţi. (indian)
Unde sunt bani, acolo sunt şi ghinioane. (indian)
Banul este hoţul omului: îi fură ce are mai de preţ – cinstea. (indian)
Avarul strânge bani pentru rege, hoţi şi foc. (indian)
Nu există pe pământ om mai darnic ca avarul, devreme ce el lasă averea sa altora, fără ca măcar să se atingă de ea. (indian)
Celui care nu are casă nu se teme de foc. (indian)
Banul înstrăinează oamenii. (japonez)
Bogatul e ca o scrumieră: cu cât e mai plină, cu atât e mai murdară. (japonez)
Cine are bani mulţi este, fără îndoială, fericit; cine are mult orez este, fără îndoială, fericit, dar cine nu are nimic poate dormi liniştit. (sumer)
Nu există om mai sărac decât bogatul care se crede la adăpost de sărăcie. (turc)
Nimic nu îmblânzeşte omul ca lipsa de bani. (turc)
Avarul pierde mai mult decât cheltuieşte cel darnic. (turc)
La ce bună bogăţia dacă ai un copil cuminte? La ce bună bogăţia dacă este un nemernic? (turc)
Cine nu se mulţumeşte cu puţin nu va avea parte niciodată de mai mult. (turc)
Pe masă este puţină mâncare însă capul nu mă doare. (turc)
Socoteşte bogăţia ultimul dintre bunuri; căci e cea mai nesigură din toate ce posedăm. (Alexis)
Eu duc cu mine tot ce am. (Bias)
Înţeleptul Bion spunea că patima îmbogăţirii este obârşia tuturor viciilor. (Bion)
Viaţa printre străini te învaţă cumpătarea, căci fiertura de orz şi culcuşul de paie sunt leacurile cele mai dulci împotriva foamei şi a oboselii. (Democrit)
Dorinţa de câştig care nu se satură niciodată este mai rea decât sărăcia cea mai mare, căci creşterea lăcomiei aduce creşterea nevoilor. – bogăţia şi sărăcia exprimă, deci, un raport, pe acela dintre nevoi şi împlinirea lor. Există, deci, bogaţi săraci şi săraci bogaţi. În acelaşi sens, caracteristic pentru morala antică: Sărăcie, bogăţie: cuvinte pentru lipsă şi abundenţă. Nu este bogat acel căruia îi lipseşte ceva şi nu este sărac acel căruia nu-i lipseşte nimic. Dacă nu doreşti mult, puţinul îţi va părea îmbelşugat. Dorinţele moderate fac sărăcia puternică precum e bogăţia. (Democrit)
Fericirea şi nefericirea sunt în suflet. (Democrit)
Dacă nu vei dori multe (lucruri), puţinul îţi va părea mult; căci o dorinţă moderată face sărăcia echivalentă cu bogăţia. (Democritus)
Speranţa unui câştig ruşinos este începutul pagubei. (Democritus)
Diogene spunea că sărăcia vine spontan în ajutorul filozofiei; căci, pe când aceasta încearcă să ne convingă prin vorbă, sărăcia ne constrânge prin fapte. (Diogenes Cynicus)
Nu spune niciodată despre ceva că l-ai pierdut, ci că l-ai dat înapoi. Ţi-a murit copilul? A fost dat înapoi. Ţi-a murit soţia? A fost dată înapoi. Ţi-a fost luat pământul? Şi acesta a fost dat înapoi. Da, dar cel care mi l-a luat este un om rău. Ce-ţi pasă prin cine ţi l-a cerut înapoi cel care ţi l-a dat? Cât timp ţi-l dă, ai grijă de el ca de lucrul altuia, cum fac călătorii într-un han. (Epictetus)
E greu să fii înţelept, când eşti bogat, sau bogat, când eşti înţelept. (Epictet)
Sărăcia, măsurată cu scopul vieţii propus de natură, este o mare bogăţie; bogăţia însă, când nu este limitată, este o mare sărăcie. (Epicur)
Nimic nu-i ajunge aceluia care consideră puţin ceea ce de fapt este suficient. (Epicur)
Ce este abundenţa? Un cuvânt şi nimic mai mult; înţeleptul se mulţumeşte doar cu strictul necesar. (Euripide)
Celor care vor multe le lipsesc multe; stă bine acela; căruia zeul i-a dat cu o mână econoamă ceea ce-i de-ajuns. (Horatius)
O bogăţie mare pentru om este să se mulţumească cu un trai cumpătat; căci niciodată nu lipseşte puţinul. (Lucretius)
Când vei dobândi câştig dintr-o afacere necinstită, să fii încredinţat că ai (luat) o arvună a nenorocirii. (Menander)
Bogăţia este un văl care ascunde multe plăgi. (Menandru)
Totdeauna bogăţia are multe necazuri: invidie, defăimare şi ură multă, neplăceri numeroase şi mii de neajunsuri, treburi multe şi strângere de lucruri necesare pentru trai. Şi-ndată după aceea iată că omul moare, lăsând altora averea sa pentru (a trăi) în lux. De aceea prefer să fiu sărac, să am cât trebuie, să duc o viaţă fără griji şi să n-am nici avere (dar) nici neplăceri. Căci tot omul sărac este scutit de mari rele. (Philemon)
Şi înţelepciunea este prinsă (în mrejele poftei) de câştig. (Pindarus)
Să ştim să ne mărginim ambiţiile: a tânji după ceea ce nu poate fi obţinut este o fatală nebunie. (Pindar)
Măreţia sufletească înseamnă dispreţuirea bunurilor lumeşti. (Plotin)
Măreţia sufletească dispreţuieşte bogăţiile. (Plutarh)
Dacă vei trăi în conformitate cu natura, nu vei fi niciodată sărac; dacă (însă vei trăi) în conformitate cu părerile, nu vei niciodată bogat. (Seneca)
Între acestea, drumul m-a învăţat cât de multe lucruri de prisos avem şi cât de uşor am putea lepăda prin judecată acele lucruri, pe care, dacă ni le ia vreodată necesitatea, nu simţim că ne-au fost luate. (Seneca)
Acoperişul de paie a adăpostit oameni liberi; sub marmură şi sub aur locuieşte robia. (Seneca)
Uitând de fragilitatea omenească să adun averi? pentru ce să mă ostenesc? Iată, această zi e ultima; să admitem că nu-i: (totuşi) e aproape de ultima! (Seneca)
Pentru mulţi faptul că adună avere nu înseamnă încetarea mizeriilor, ci numai schimbarea lor. (Seneca)
Acela se bucură cel mai mult de bogăţie, care se are nevoie cel mai puţin de ea. (Seneca)
Toate bunurile mele sunt cu mine. (Stilbon)
Lucrul dorit ne lipseşte; tânjim după el mai mult după oricare altul. Ne cade în mână vrem un altul. Şi setea noastră este mereu aceeaşi. (T. Lucretius Carus)
O, blestemată lăcomie de aur, la ce nu împingi tu pe muritori? (Vergilius)
Nu sunt oare zdrenţe pe drum? Nu mai oferă pomii hrană? Au secat pâraiele? Peşterile sunt închise? Oare Neînvinsul nu ajută pe cei care-l imploră? (Atunci) de ce se mai duc oameni în toată firea la cei orbiţi de îngâmfarea bogăţiei? (Bhagavata-Purana)
Neapărat părăseşte sau omul averea sau averea pe om. (Bohtlingk)
Chiar şi cei foarte învăţaţi, care au multă ştiinţă şi care decid în chestiuni dificile, suferă din pricina lăcomiei, care-i orbeşte. (Hitopadeca)
Averea pricinuieşte suferinţă la dobândirea ei, întristare în restrişte şi ameţeşte în prosperitate; cum poate averea să aducă bucurie? (Hitopadeca)
Zgârcenia, aroganţa şi mândria, frica şi neliniştea; înţelepţii ştiu că ele sunt rele omeneşti care provin din bogăţie. (Mahabharata)
Toate grânele pământului, tot aurul, toate turmele şi toate femeile nu sunt destule pentru unul singur. De aceea să lepădăm dorinţa. (Mahabharata)
Consideră totdeauna banii ca o pacoste; într-adevăr, nici cea mai mică bucurie nu provine de acolo. Cei care posedă bogăţii se tem şi de propriul lor fiu. (Mohamudgara)
Dăruirea, folosinţa şi pierderea sunt cele trei stări ale averii; cine nici nu dă, nici nu se foloseşte, aceluia îi rămâne starea a treia. (Pancatantra)
Cu necaz se dobândeşte averea şi cu necaz se păstrează. Cu necaz vine şi cu necaz se duce. Vai de avere, că este plină de mizerii! (Pancatantra)
Dacă oamenii sunt bogaţi prin averea îngropată în mijlocul casei, de ce să nu fim şi noi bogaţi prin acea avere? (Pancatantra)
Averea nu aduce noroc nici chiar celui care o doreşte în vederea faptelor bune. E mult mai bine să nu fie atins cineva de noroi, decât să se spele de el. (Pancatantra)
Forma supremă a sărăciei este dorinţa, nu puţinătatea averii. (Pancatantra)
Să-ţi clădeşti o altă colibă, una nouă, asta ţi-e dorinţa?… O colibă nouă nu-ţi va aduce decât o nouă amărăciune. (Psalmi budişti)
– Dacă dau, ce îmi mai rămâne de mâncat? – Egoismul acesta va face din tine un căpcăun. Dacă mănânc, ce îmi mai rămâne de dat? – Dărnicia aceasta va face din tine regele zeilor. (Santideva)
Lăcomia tuturor este paznicul cel mai vigilent împotriva lăcomiei unui singur ins. (Balzac)
Mulţumesc destinului că m-a făcut să mă nasc sărac. Sărăcia mi-a fost o prietenă binefăcătoare; m-a învăţat adevăratul preţ al bunurilor utile vieţii, pe care altfel nu l-aş fi cunoscut; scutindu-mă de apăsarea luxului, m-a consacrat artei şi frumuseţii; m-a păstrat cuminte şi curajos. (France)
Sărăcirea lor bruscă le-a deschis ochii pe care bogăţia îi ţinuse închişi. (Giovanni Boccacio)
Omul are nevoie de puţin pe lumea aceasta şi de acest puţin nu are nevoie multă vreme. (Goldsmith)
Când suntem tineri, adesea suntem săraci, sau încă n-am dobândit nimic; sau nu s-au ivit moşteniri; devenim bogaţi şi bătrâni în acelaşi timp: atât de rar pot oamenii să reunească toate avantajele; şi dacă unora li se întâmplă aceasta, nu-i nici un motiv să fie invidiaţi: (ei) au de ajuns de pierdut prin moarte, pentru a merita să fie compătimiţi. (La Bruyere)
Să nu invidiem la un anumit soi de oameni marea lor bogăţie: ei o au legată de sarcini care nu ne-ar conveni; pentru ca s-o dobândească, ei au pus în joc liniştea, sănătatea, onoarea şi conştiinţa lor: e prea scump şi nu-i nimic de câştigat dintr-un astfel de târg. (La Bruyere)
Banul duce la destrămarea imperiilor şi la prăbuşirea cetăţilor. (Miron Costin)
Cel care se satură de a fi sărac şi care dă ascultare dorinţei de îmbogăţire, începe de asemenea să se sature de a fi un om de treabă. (Oxenstierna)
Bogăţiile se dobândesc prin muncă, osteneală, înşelăciune, camătă şi prin mii de alte căi asemănătoare; şi posesiunea lor e inseparabilă de avariţie, teamă, nelinişte, robie, curse ale aproapelui şi, în fine, de o despărţire crudă în ceasul morţii. (Oxenstierna)
Kilon spunea că aurul se încearcă prin foc, iar omul prin aur. (Pascal)
Eu consider ca o nenorocire tot ce se dobândeşte cu trudă, se posedă tremurând şi se pierde cu durere. (Regnier)
Împarte toate cu fratele tău şi nu zice că sunt ale tale, căci dacă sunteţi părtaşi la cele nemuritoare, cu atât mai mult la cele muritoare. (Epistola către Diognet)
Spiritul egoist al comerţului nu cunoaşte hotare şi nu are vreo pasiune sau vreun principiu decât acela al câştigului. (Thomas Jefferson – preşedinte SUA 1743-1826)

Mânia – blândeţe
Cel cu înfăţişare blândă poate fi alăptat chiar de o leoaică. (arab)
Vorbele blânde sunt cătuşe pentru inimi. (arab)
Dacă taci, îţi vei putea stăpâni mânia. (arab)
S-ar putea să ai un frate care nu este născut de mama ta. (arab)
Băţul e arma celui slab. (arab)
Începutul mâniei este nebunia iar sfârşitul ei e regretul. (arab)
Am repezit securea asupra arborelui, iar el a zis: “Loveşte, coada securii e din mine!” (arab)
Ura distruge cetatea. (armean)
După o mare ură va rămâne întotdeauna o ură mică. (chinez)
A reuşi să-ţi stăpâneşti un moment de mânie înseamnă a-ţi scuti un secol de remuşcări. (chinez)
Cine se răzbună pentru un mic afront, va avea parte de unul mai mare. (chinez)
Apa nu stă pe munţi nici răzbunarea într-o inimă mare. (chinez)
Omul stăpân pe sine n-are nevoie de alt stăpân. (chinez)
A-ţi stăpâni o clipă de mânie înseamnă a evita un secol de regrete. (chinez)
A ierta duşmanul nu e fapta unei firi slabe! (chinez)
Cine ştie să-şi stăpânească inima posedă plinirea tuturor învăţăturilor. (egiptean)
Cine vrea să fie înţelept să imite lemnul de santal care parfumează securea care-l răpune. (indian)
Arborele adăposteşte sub frunzele sale omul care îl va doborî. (indian)
E greu să mai strângi la loc apa vărsată. (indochina)
Ceaiul şi orezul reci sunt acceptabile; insuportabil este privirea şi cuvântul rece. (japonez)
Chipul binevoitor este cheia pentru uşile închise. (persan)
O mână blândă conduce elefantul cu un fir de păr. (persan)
Prea multă severitate produce ură. (persan)
Cu blândeţea scoţi şi şarpele din gaura lui. (persan)
Tigrul se îmblânzeşte cu mângâieri nu cu băţul. (persan)
Gâlceava e ca mărul încărcat cu fructe: cum îl scuturi, cum îţi cad merele în cap. (persan)
Tirania se întoarce asupra copiilor tiranului. (persan)
Mânia de seară să o laşi pe dimineaţă. (român)
Omul, la mânie, cade-n nebunie. (român)
Biruieşti mânia când taci. (român)
Ascultă şi nu te mânia, ca să te poţi îndrepta. (român)
Degrabă să asculţi, târziu să grăieşti. Şi la mânie cu totul să zăboveşti. (român)
Când în mânie te afli, opreşte-te din orice lucru. (român)
Mânia cu nimic altceva se potoleşte, decât cu îndelunga răbdare. (român)
Nu supăra mai mult pe cel în mânie căzut, că mai rău se înverşunează, ca focul când îl zgândări. (român)
Pe cel furios în mânie, lesne îl supui, când dulce vei grăi lui, când vei tăcea de tot sau când vei fugi dinaintea lui. (român)
Omul vesel este ca soarele: luminează acolo unde intră. (turc)
Stăpânul prea aspru are sclavi nesupuşi. (turc)
Sângele nu se spală cu sânge ci cu apă. (turc)
O faţă surâzătoare este ca un fistic înflorit. (turc)
Omul încântător răspândeşte florile în afară şi păstrează ghimpii pentru el . (turc)
Omul politicos învaţă politeţea de la cel care nu o are. (turc)
Blândeţea cuvintelor rostite la timpul potrivit a câştigat acolo unde violenţa ar fi pierdut. (Apollonios din Rhodos)
Oricine poate fi mânios, căci e lucru uşor; dar să te mânii pe persoana indicată, în gradul potrivit, la timpul potrivit, pentru pricina potrivită şi în felul potrivit – aceasta nu se află în puterea oricui şi nici nu e uşor. (Aristotel)
Există două lucruri contrare deliberării înţelepte: graba şi mânia. (Diodorus din Atena)
Violenţa generează de obicei violenţă. (Eschil)
Cel ce loveşte va fi lovit, cel ce ucide va ispăşi. (Eschil)
Mânia este o scurtă nebunie. (Horatius)
Binefacerile înfăptuite fără întârziere sunt cele mai binevenite. Orice binefacere târzie devine inutilă şi nu-şi mai justifică numele. (Lucian)
Fii bun chiar cu un om răuvoitor; este preferabil să astupi botul câinelui cu o îmbucătură. (Muslah-al-Din Saadi)
Darurile cuceresc pe oameni şi pe zei. Până şi Jupiter este împăcat prin daruri. (Ovidius)
O dispoziţie sufletească bună într-o situaţie rea face ca răul să fie pe jumătate. (Plautus)
Armele stârnesc armele. (Plinius)
Dorinţa greu de înfrânat prin (însăşi) natura (ei) devine cu neputinţă de înfrânat, când mai e susţinută şi de bogăţie. (Plutarchus)
La mânie nimic nu este mai potrivit ca tăcerea. (Sapho)
Adesea ceea ce se dă este neînsemnat, (dar) ceea ce rezultă de acolo este mare. (Seneca)
El nu ia totul în rău, nici nu caută pe cine să învinuiască de o întâmplare şi greşelile oamenilor le atribuie mai degrabă soartei. Nu răstălmăceşte vorbele nici privirile: tot ce se întâmplă, el atenuează, dându-i o interpretare binevoitoare. (Seneca)
Cel mai puternic leac împotriva mâniei este amânarea. (Seneca)
Când se poate apela la violenţă, nu mai e nevoie de nici un proces. (Thucydide)
Cei care distrug fericirea altora în folosul propriu sunt diavoli în chip de om; dar cei care distrug fără folos fericirea altora nu mai ştim cum să-i numim. (Bhartrhari)
Cine nu rosteşte vorbe de ocară, nici nu pune pe altul să spună, cine, atunci când e lovit nu loveşte la rândul său, nici nu pune să lovească, cine nu vrea să ucidă chiar şi pe un ticălos, pe acela îl doresc zeii să vină la ei. (Bohtlingk)
Şi unui duşman, când vine în casă, trebuie să i se dea ospitalitatea obişnuită; copacul nu refuză umbra sa nici celui care vine să-l taie. (Hitopadeca)
Cei buni au milă chiar şi de fiinţele rele; luna nu-şi opreşte lumina (nici chiar) în casa unui paria. (Hitopadeca)
Lumea aceasta aparţine celor blânzi şi celor blânzi le aparţine (şi) lumea cealaltă. (Mahabharata)
Priveşte pe fiecare în tine şi pe tine în fiecare, şi încetează de a vedea (pretutindeni) deosebire! (Mohamudgara)
Cine-şi biruie mânia, acela biruie întreaga lume. (Somadeva)
Cel care se-ntristează când vede fiinţe întristate, sau se bucură la vederea unor fiinţe vesele, acela cunoaşte legea supremă. (Vikramacarita)
Există vreo regulă care poate să te conducă întreaga viaţă? Să iubeşti: ceea ce nu vrei să ţi se întâmple ţie, să nu faci altuia. (Confucius)
Când te răzbuni, te comporţi ca un om care muşcă un câine doar pentru că şi câinele l-a muşcat pe el. (Austin O’Malley)
Cele mai multe rele nu vin de pe afară, / Nu le aduc străinii, ci ni le face toate / Un pământean d-ai noştri , o rudă sau un frate. (Alexandrescu)
Mânia este, fără îndoială un fel de înjosire, după cum apare limpede în slăbiciunea acelora la care domină: copii, femei, bătrâni, bolnavi. (Bacon)
Cel ce se străduie să se răzbune îşi păstrează rănile deschise. (Bacon)
Răzbunându-te, te faci egalul adversarului; iertându-l, te arăţi superior lui. (Fr. Bacon)
De la învinuire la dorinţa de răzbunare nu este decât un pas. (Balzac)
Ura nu calculează, nu cugetă niciodată şi refuză să vorbească limba raţiunii. (Balzac)
Niciodată nu trebuie să te baţi cu un porc în groapa cu nămol; te murdăreşti şi, chiar dacă învingi n-ai nici o satisfacţie pentru că lui îi place. (Cyrus Ching)
Nici un om nu poate transforma un tigru într-un pisoi zdobindu-l. Concilierea nu se realizează cu duritate. Nu poţi ajunge la o cale raţională cu o bombă incendiară. (Franklin Delano Roosvelt, preşedinte SUA, 1882-1945)
Cine nu iubeşte pe nimeni este nevoit să înveţe să linguşească. – avem nevoie de iubire în viaţă sau cel puţin de aparenţa ei. (Goethe)
Marea este la fel de adâncă pe vreme calmă, ca şi pe furtună. (John Donne)
Cel ce-a învins prin forţă/ şi-a învins duşmanul doar pe jumătate. (John Milton)
Războiul este o confruntare care constă în a determina valoarea forţelor morale şi fizice cu ajutorul acestora din urmă. (Karl von Clausewitz)
Nu întuneca cerul altora cu supărarea ta. (N. Iorga)
Când urăşti pe cineva este ca şi cum ai înghiţi otravă ca să-ţi moară duşmanul. (Malachy McCourt)
Mânia este ca focul: nu se poate stinge decât atunci când e scânteie. După aceea e târziu. (Papini)
O diplomaţie adâncă trebuie adesea să ia înfăţişarea celei mai extreme simplităţi, după cum uneori curajul se înfăţişează sub aparenţa unei timidităţi modeste. (Scott)
A înţelege tot, înseamnă a ierta tot. (Stael)
Fiecare lucru are două toarte: una prin care este uşor de purtat, alta prin care este greu de purtat. Dacă fratele tău îţi face nedreptate, nu considera în acest caz că te-a nedreptăţit, căci aceasta este toarta prin care lucrul este greu de susţinut. Mai degrabă gândeşte că-ţi este frate, că aţi fost crescuţi împreună; astfel vei apuca răul de toarta de care poate fi uşor de purtat. (Epictet)

Milostenie
Felul cum dai preţuieşte mai mult decât ceea ce dai. (Corneille)
Cine dă iute, dă de două ori. (Syrus)
Dăruirea averii sale este o foarte mare asceză în (această) existenţă. (Somadeva)
Cel mai important şi cel mai greu este să dai; ce te costă să mai adaugi şi un zâmbet? (La Bruyere)
Ce am cheltuit, am pierdut; ce am avut, am lăsat altora; dar ce am dat, încă mai este al meu. (La Oxenstierna)
Este cert că bunurile pe care le dă în pomeni şi-n opere de caritate sunt unicul lucru pe care omul îl poate socoti ca al său din tot ce posedă aici pe pământ; căci la moarte el trebuie să părăsească tot restul şi nu poate lua cu el decât faptele bune. (La Oxenstierna)

Mândria – smerenia
Spune-i celui pe care-l vezi călare pe un măgar: “O, domnule! Ce fericit trebuie să fie calul dumneavoastră!”(arab)
Nu ridica vocea şi coboară-ţi pleoapele, fiindcă dacă ar fi vocea cea care ar hotărî în viaţă, un măgar ar clădi cu zbieretele sale două case într-o zi. (arab)
Iertarea este cea mai aleasă floare a victoriei. (arab)
Să nu reproşezi, fiindcă reproşul duce la acuzare, acuzarea e soră cu cearta, cearta e soră cu duşmănia şi duşmănia e mamă cu înstrăinarea. (arab)
Dorinţa de a fi lăudat este începutul pieirii. (arab)
Dacă vă întâlniţi cu oameni care vă laudă; aruncaţi-le cu praf în faţă. (arab)
Dacă pretinde că e leu de ce latră atâta? (arab)
Ţine minte fapta bună care ţi s-a făcut demult şi uită fapta bună pe care ai făcut-o curând. (arab)
Cine are un cucui pe frunte ar trebui ca din când în când să mai dea cu mâna pe deasupra lui. (arab)
Când Allah vrea să distrugă o furnică, face să-i crească aripi. (arab)
Moartea unei fapte bune este a vorbi despre ea. (arab!
Nu există însuşire mai frumoasă ca modestia. (arab)
Frunzele veştede nu urâţesc arborele frumos. (arab)
Cununa bărbăţiei este modestia. (arab)
Când calul ajunge îngâmfat să nu uite că ovăzul îl datorează boului. (arab)
E câte un soi de laudă mai urâtă decât ocara. (armean)
Măgarul lăudat se împotmoleşte în noroi. (armean)
Cui i-am zis că mi-e drag ca ochii din cap, mi-a scos ochii. (armean)
Când intri în turmă, sărută fruntea măgarului. (armean)
Vulpea fudulă cade cu toate picioarele în cursă. (armean)
Dacă trei oameni sunt o inimă, pământul galben se preface în aur, dacă trei oameni sunt trei idei, chiar aurul se transformă în praf. (chinez)
Mai bine arată-ţi generozitatea în casa ta decât să mergi departe pentru a aprinde tămâie. (chinez)
Înţeleptul nu se întristează că nu e cunoscut de oameni, el se întristează că nu cunoaşte oamenii. (chinez)
Nu te face frumoasă cu cerceii alteia; dacă ţi se vor smulge cerceii, îţi vei pierde şi urechile! (chinez)
Noroiul ascunde rubinul dar nu-l poate murdări. (chinez)
Numai cu ochii altora îţi poţi vedea cu adevărat defectele. (chinez)
În copacul înalt vântul bate mai puternic. (chinez)
Dacă obţii onoruri, gândeşte-te la ruşine; dacă eşti sănătos, gândeşte-te la durere. (chinez)
Cine contează pe forţa sa nu obţine totdeauna victoria; când arborele ajunge puternic, atunci este doborât. (chinez)
Cine mă laudă îmi este duşman; cine mă dojeneşte mă învaţă. (chinez)
Cine îşi dă averea pentru a dobândi o dregătorie va ajunge să doarmă în drum. (egiptean)
Chiar dacă tu eşti vânt nu uita că uraganul este mai puternic decât tine. (egiptean)
Atunci când calci pe coada altuia, crezi că stai pe vată; când altul te calcă pe coadă, ţipi si-l ocărăşti. (indian)
În satul cu capre behăie; în satul cu bivoli, mugeşte. (indian)
Să roşeşti pentru defectele pe care le ai, nu pentru că va trebui să ţi le îndrepţi. (indian)
Mai bine să fii furnică şi să mănânci zahăr, decât să fii elefant şi să mănânci lemne. (indian)
Toate statuile de zei au paie înăuntru. (indian)
Să nu lauzi în faţă, să nu bârfeşti în spate. (indian)
Licuricii se laudă cu lumina lor când nu răsare nici soarele, nici luna; pisica cât este ea de curajoasă când tigrul se întoarce în pădure. (indian)
Sita îi spune acului: “Ai o gaură în coadă”. (indian)
Aurul nu face zgomotul pe care-l face arama. (indian)
Dacă vrei să presari ghimpi pe drumul altuia, ai grijă să umbli încălţat. (indian)
Omul bun vede binele peste tot; omul rău – nicăieri. (indian)
Cine se arată prea plin de el e gol pe dinăuntru. (indochina)
Era lăudată splendoarea cozii de păun în faţa păsărilor adunate: “dar priviţi-i picioarele, ascultaţi-i ţipetele!”- strigau ele. (japonez)
Nu trebuie să existe intimitate fără politeţe. (japonez)
Într-o rochie frumoasă şi maimuţa este atrăgătoare. (japonez)
Zăpada nu rupe niciodată ramurile sălciei. (japonez)
Aurul şi în gunoi străluceşte. (japonez)
Şi maimuţa mai cade din copac. (japonez)
Oceanul nu dispreţuieşte nici cele mai mici râuri. (japonez)
Racul cel mare le impune celor mici să meargă drept.(malaez)
Să nu râdă frunza de sus când cade frunza de jos. (malaez)
Cu cât spicul de orez are mai multe boabe, cu atât se apleacă mai mult; cu cât este mai gol, cu atât stă mai ridicat. (malaez)
Acolo unde nu există uliu, lăcusta spune: “Eu sunt uliu!” (malaez)
În ce loc ar putea fi fericit cel care nu e preocupat decât de el însuşi? (malaez)
Toba face mult zgomot fără să ştie că este goală pe dinăuntru. (malaez)
Politeţea este o monedă care îl îmbogăţeşte nu pe cel care o primeşte, ci pe cel care o cheltuieşte. (persan)
Şi un voinic poate să cadă la pământ din pricina unei coji de pepene. (persan)
Aşează-te acolo de unde să nu te scoale nimeni. (persan)
Şi ceapa se crede în rândul fructelor. (persan)
La moară nu se iscă gâlceavă până nu se spune: “Eu sunt primul, tu eşti după mine”. (turc)
Cine se place pe sine nu poate să-i placă pe alţii. (turc)
Chiar dacă lemnul este strâmb, focul tot drept iese. (turc)
Un cui salvează o potcoavă; o potcoavă salvează un cal. (turc)
Cine râde de spân trebuie să aibă barba neagră. (turc)
Sărutând mâna buzele nu se tocesc. (turc)
Un salut respectuos face o plăcere deosebită. (turc)
Cheia mică descuie uşa mare. (turc)
Nu e o ruşine să nu ştii, e ruşine să nu întrebi. (turc)
Cireaşa a făcut viermi fiindcă prea se mândrea cu frumuseţea ei. (turc)
Broasca ţestoasă spuse privindu-şi carapacea: “Ce palat mare am eu!” (turc)
Cel mai bine pentru înţelept este să nu pară înţelept. (Aeschylus)
Cele mai multe dezbinări se ivesc în cetăţi din cauza ambiţiei. (Aristoteles)
Uitarea defectelor proprii dă naştere la îndrăzneală. (Democritus)
Eu cred că cel căruia i se face un bine este dator să-şi aducă aminte toată viaţa; iar cel care-l face, să-l uite îndată, dacă vor, unul să facă o faptă lăudabilă iar celălalt să nu săvârşească o faptă vrednică de un om mic la suflet; iar a aminti şi a vorbi de propriile servicii este aproape la fel ca a le reproşa. (Demosthenes)
Înşişi filozofii pun numele lor chiar pe operele în care tratează despre dispreţul gloriei. (Cicero)
E la fel de periculos să-i dai unuia ce şi-a ieşit din minţi o sabie, ca şi unui ticălos puterea. (Euripide)
Cel care dorea onoruri excesive şi căuta averi prea mari pregătea etaje numeroase pentru turnul înalt, pentru a cădea de mai sus şi pentru ca prăbuşirea în ruine să fie mai grozavă. (Iuvenalis)
Când fericirea ta este mare, nu te încrede prea mult în ea, nici nu ne dispreţui pe noi cei săraci, ci arată-te mereu vrednic de fericirea ta. (Menander)
Dacă mi-aş îngădui să spun că sunt oarecum mai înţelept decât alţii, pentru atâta numai sunt mai înţelept, că nefiind în stare să cunosc îndeajuns cele din Hades, nici nu susţin că le cunosc. Mărturisirea propriei ignoranţe are o valoare teoretică, mai întâi fiindcă înlătură falsa ştiinţă, apoi fiindcă formulează o problemă, în fine pentru că fixează limita de unde cercetarea trebuie să păşească mai departe. Buna-credinţă modestă este fundamentul ştiinţei şi condiţia ei etică. (Platon)
Nimeni nu-i în stare să se ridice prin el însuşi: trebuie să-i întindă mâna cineva, să-l scoată cineva. (Seneca)
Pe noi ne pot ajuta nu numai cei care sunt, dar şi cei care au fost. (Seneca)
Dacă ai învăţat să asculţi, te vei pricepe să comanzi. (Solon)
Dorinţa de glorie este ultima pe care o leapădă chiar şi înţelepţii. (Tacitus)
Coţofanele nu trebuie să se ia la întrecere cu privighetorile. (Teocrit)
Nu există lucru cât de uşor, care să nu fie greu, dacă-l faci fără voie. (Terentius)
Unul din marele defecte ale oamenilor este de a dori să servească drept pildă altora. (Meng Tseu)
Învăţătura, care (de obicei) face să dispară îngâmfarea şi alte (defecte), produce îngâmfare la cel cu minte puţină; după cum lumina zilei, care (de altfel) trezeşte vederea, orbeşte bufniţele. (Pancatantra)
Beţia domniei este cea mai rea; căci cel îmbătat de (beţia) domniei nu se trezeşte până ce cade. (Mahabharata)
Omul să nu meargă înaintea trupei; dacă întreprinderea izbândeşte, câştigul este comun; dacă însă se iveşte nereuşita, este omorât conducătorul. (Hitopadeca)
Faima este asemenea unui râu care susţine lucruri uşoare şi umflate, dar îneacă lucruri grele şi solide. (Bacon)
Aşa-i orgoliul omului: ceea ce el nu pricepe, decretează că este greşeală sau nebunie. (Balzac)
Când un vultur se prăbuşeşte, cine ştie în ce văgăună se va opri; tot aşa, prăbuşirea unui om mare se măsoară după înălţimea unde ajunsese. (Balzac)
Nu este nevoie decât de o linguşeală ca să ne treacă durerea de cap. (Balzac)
Când orgoliu conduce căruţa, tot drumul are numai gropi şi hârtoape.. (Bisanne de Soleil)
Când un om neînsemnat ajunge la o situaţie înaltă, el se prăbuşeşte uşor. (Dandin)
Popularitatea e ca şi vântul; te ridică în sus, dar nu te menţine la înălţime. (Félicité Lamennais)
Mulţi suportă cu uşurinţă munci grele, când nu sunt constrânşi, munci care li s-ar părea penibile, dacă ar fi siliţi să le facă. (Freidank)
Niciodată nu suntem mai îndepărtaţi de scopul dorinţelor noastre, decât atunci când ne închipuim că-l posedăm. (Goethe)
Cine îmi suportă greşelile devine stăpânul meu, chiar dacă îmi este servitor. (Goethe)
Cel mai mare Străin pe lumea aceasta a fost acela care a venit s-o mântuiască. (Goldsmith)
Oriunde e geniu, acolo-i (şi) mândrie. (Goldsmith)
Unii ar fi înţelepţi dacă n-ar crede că sunt. (Gracian)
Orgoliul este în noi ca o fortăreaţă a răului. (Hugo)
Falsa modestie este ultimul rafinament al vanităţii. Modestia este pentru merit cea ce sunt umbrele pentru chipurile dintr-un tablou. Ea dă meritului puterea şi relieful. (J. de La Bruyère)
Falsa modestie este ultimul rafinament al vanităţii. (La Bruyere)
Sclavul n-are decât un stăpân; ambiţiosul are atâţia stăpâni câţi oameni îi pot fi de folos carierei sale. (La Bruyere)
Acelaşi orgoliu care ne face să criticăm defectele de care ne credem scutiţi ne face să dispreţuim însuşirile bune pe care nu le avem. (La Rochefoucauld)
Amorul propriu este cel mai mare dintre toţi linguşitorii. (La Rochefoucauld)
De regulă, este mai bine să meriţi cinstirea fără să o capeţi decât să te bucuri de ea fără să o meriţi. (M. Twain)
Trufaşul nu poate fi recunoscător; el crede totdeauna că a meritat mai mult. (Nicolae Iorga)
Cine face totdeauna ce vrea, face rareori ceea ce trebuie. (Oxenstierna)
Un om pe care norocul l-a înălţat sus de tot, nu cade niciodată uşor. (Oxenstierna)
Ambiţia oricărui om se umflă pe măsură ce-i creşte puterea. (Oxenstierna)
Se pare că orice om are câte o ambiţie, dacă nu pentru înţelepciune, cel puţin pentru fleacuri; el caută să se facă faimos, dacă nu prin bunul simţ, atunci prin nebunie. (Oxenstierna)
A afecta calităţi şi talente pe care nu le avem înseamnă a obliga pe ceilalţi să observe ridicolul şi defectele pe care le putem avea. (Oxenstierna)
Graba ce o arătăm de a sfătuia pe alţii este un semn al încrederii ce o avem în capacitatea noastră. (Oxenstierna)
Cel care se crede înţelept şi care îngăduie să i se dea această însuşire, are de-acuma defectul acesta în plus faţă de alţii. (Oxenstierna)
Un gospodar îşi vântura grâul de pleavă. În vreme ce grăunţele îi cădeau la picioare, pleava zbura dusă de vânt. Şi pleava batjocorea grăunţele ce cădeau: „Ce inerţie în voi, ce lipsă de entuziasm! Pe voi vă cheamă pământul, noi însă zburăm!” (Lucian Blaga)
După ce apune soarele orice licurici crede că el e locţiitorul. (L. Blaga)
Mărimea nu se sfiieşte să meargă cu puţinătatea. Mediocritatea se ţine deoparte. (Tagore)
Orice putere excesivă piere prin însăşi excesul ei. (V. Mitrea)
Cel mai mare rău pe care-l poate face oamenilor soarta este de a-i face slabi în resurse şi ambiţioşi. (Vauvenargues)
Pentru-a cânta, / Privighetoarea/ Deschide doar un cioc micuţ. (Yosa Buson)

Lenevia – osteneala
Amână pe mâine odihna, nu şi munca. (arab)
Munca deschide porţile speranţei. (arab)
Praful muncii este mai bun decât şofranul trândăviei. (arab)
Cine vrea un păun îşi dă osteneala de a merge până în India. (arab)
Braţul sănătos şi viguros, dacă nu munceşte va fi tăiat din umăr. (arab)
Perseverenţa asigură succesul. (arab)
Perseverenţa îi aduce omului şi rău şi bine. (arab)
La orice lucru începutu-i greu. (armean)
Trebuie să baţi la şapte uşi pentru a ţi se deschide una. (armean)
Pisica care pândeşte şoarecele preţuieşte mai mult decât leul care leneveşte. (armean)
A voi este pe jumătate a face. (armean)
Munca este ca şi măgarul: trebuie s-o împingi ca să meargă. (armean)
Câinele când este în culcuş latră la puricii lui; cel care vânează nici nu-i simte. (chinez)
O idee care nu merge mai departe de ochi şi de urechi, seamănă cu o masă servită în somn. (chinez)
Ţiglele care feresc de ploaie au fost făcute pe vreme bună. (chinez)
Trebuie făcut repede ceea ce nu ne presează pentru a putea face încet ceea ce ne presează. (chinez)
Dacă vara te plimbi o zi, iarna flămânzeşti zece. (chinez)
Teme-te că omul trândav nu va ara, dar nu te teme că pământul galben nu va rodi. (chinez)
Viitorul unui an depinde de primăvară; viitorul unei zile, de ora 5 dimineaţă. (chinez)
Dacă pierzi vremea când este soare, vei usca orezul noaptea la lumina licuricilor. (chinez)
Cine nu are de treabă dă de treabă altuia. (chinez)
Cine pescuieşte este ud, cine vânează este iute de picior. (chinez)
Cuvântul nu este decât spumă care pluteşte pe apă; munca este o picătură care găureşte. (chinez)
Pământul nu leneveşte dacă este muncit. (chinez)
În ştiinţă principal este să socoteşti, în lucrarea pământului, să te scoli devreme. (chinez)
Mai bine să munceşti fără plată decât să stai fără muncă. (indian)
Cea mai mică muncă duce la orez cu unt. (indian)
Cu apa trupului se scoate apa puţului. (indian)
Calităţile nu cad din cer; trebuie să ţi le însuşeşti. (indian)
Şi piatra se sparge dacă o loveşti mereu. (indian)
Dacă laşi pe mâine, ai multe de făcut. (indian)
Omul trândav se pricepe la trei lucruri: să mănânce, să doarmă şi să se supere. (indian)
Insecta liniştită străpunge zidurile cetăţii. (japonez)
Nimeni nu se împiedică stând întins în pat. (japonez)
Dacă arunci sămânţa în lac, nu aştepta să răsară. (malaez)
Pentru a clădi înalt trebuie să sapi adânc. (mongol)
Somnul nu-ţi umple căuşul palmei. (persan)
Dă-i de lucru leneşului ca să-ţi dea sfaturi. (turc)
Cine munceşte se cunoaşte după mână şi cine învaţă, după limbă. (turc)
Munca înseamnă o zi scurtă şi o viaţă lungă. (turc)
Calul care aleargă bine îşi sporeşte singur nutreţul. (turc)
Cui îi fierbe creierul în august, îi fierbe cazanul iarna. (turc)
Piatra care se rostogoleşte din loc în loc nu prinde muşchi.
Tot ce-i căutat este găsit, dacă nu te laşi biruit şi nu fugi de osteneală. (Alexis)
Oamenii dobândesc o calitate anumită acţionând constant în acelaşi mod. (Aristotel)
Dacă nu-i deprinzi pe copii să muncească, nu vor învăţa nici să citească, nici să scrie, nici muzica, nici gimnastica, nici ceea ce cuprinde întreaga virtute a omului: respectul izvorât din exercitarea tuturor învăţăturilor de mai sus. (Democrit)
Nu poţi fi fericit, dacă nu te osteneşti. (Euripides)
Să nu rămână nimic neîncercat, căci nimic nu vine de la sine, ci totul se realizează prin încercare. (Herodotus)
A făcut treaba pe jumătate cine a început. (Horatius)
Cine începe are jumătatea înfăptuită. (Horatius)
Totul se poate găsi, dacă nu fugim de osteneala de care-i legată căutarea. (Philemon)
Eu îi socotesc fericiţi pe aceia cărora le-a fost dat de către zei fie să săvârşească fapte vrednice de a fi scrise, fie să scrie lucruri demne de a fi citite; însă cei mai fericiţi sunt aceia cărora (le-a fost dat) şi una şi alta. (Plinius)
E nevoie numai de a începe; restul îl va aduce la îndeplinire situaţia. (Sallustius)
Efortul dă puteri sufletelor alese. Dacă vei fi stăpân pe ziua de zi, vei depinde mai puţin de ziua de mâine. Seneca)
Pentru ca să reuşească o dată un lucru al cărui rezultat este nesigur, trebuie să fie încărcat adesea. (Seneca)
Dintr-o luptă mică nu rezultă o glorie mare. (Sophocles)
Ceea ce se caută, poate fi găsit; dar ceea ce se neglijează, scapă. (Sophocles)
Nu-i nimic atât de greu, încât să nu poată fi găsit prin căutare. (Terentius)
Cel cumpănit la vorbă, statornic la faptă, iute la îndeplinire, tare în silinţă, neabătut şi potolit, acela este vrednic de fericire. (Cuksaptati)
O faptă bună sau rea aşteaptă timpul când va rodi. (Kusumadeva)
Omul să caute să dobândească cea ce nu are, să păstreze cu grijă ceea ce are, să sporească ceea ce păstrează şi să dăruiască ceea ce a sporit celor care merită. (Manu)
Mai presus de neştiutori sunt cei care citesc; mai presus de cei care citesc sunt cei care reţin; mai presus de cei care reţin sunt cei care înţeleg; mai presus de cei care înţeleg sunt cei ac-tivi. (Manu)
Cine se codeşte atunci când are de făcut o treabă ce trebuie îndeplinită iute, pe acela se mânie zeul şi-i pune piedici la înfăptuirea ei . (Pancatantra)
Cel energic dobândeşte fericirea, chiar când e singur şi fără sprijin. (Somadeva)
Totdeauna fericirea se dobândeşte după multe piedici. (Somadeva)
Gândurile bune sunt abia puţin mai bune decât visurile bune, afară numai dacă nu sunt puse în acţiune. (Bacon)
Numai perseverenţa duce la izbândă. (Balzac)
Munca, forţa progresivă şi acumulatoare poartă dobânzi ca şi capitalul, şi în însuşirile ei şi în rezultatele ei. Cine refuză plăcerile pure ale activităţii cinstite nu mai poate simţi decât plăcerile teribile ale viciului. (Ch. Baudelaire)
Mai bine să te consumi decât să rugineşti. (D. Diderot)
Nimeni nu predică mai bine decât furnica, şi ea nu are glas. (Benjamin Franklin)
Totul atârnă de la un început foarte mic. (France)
Să înălţăm un templu/ cultului mediocrităţii./ Să nu facem nimic pe jumătate,/ dacă poate fi făcut pe sfert. (Francis Scott)
Un exemplu nobil face uşoare faptele anevoioase. (Goethe)
Cel ce poate, acţionează. Cel ce nu poate, îi învaţă pe alţii. (George Bernard Shaw)
Nimic nu se îndeplineşte în lume fără pasiune. (Georg Wilhem Friedrich Hegel)
Trăiesc cu-adevărat acei ce luptă. (Hugo)
Plictisul a venit pe lume odată cu lenea; ei îi datorăm în bună parte faptul că oamenii umblă după plăceri, după joc etc. căruia îi place munca se mulţumeşte cu sine însuşi. (La Bruiére)
Când ai de făcut o lucrare, nu te gândi mereu la întregimea ei; execută fragmentul care-l ai în faţă şi, când ai terminat cu el, mergi mai departe. (Lichtenberg)
Pe când paraziţii societăţii ar fi în stare să-şi numească şi respiraţia o „muncă”, celor aleşi chiar munca cea mai grea li se pare tot atât de puţin „muncă”, ca respiraţia sau bătaia inimii. (Lucian Blaga)
Oamenii sunt totdeauna duşmanii întreprinderilor în care văd dificultăţi. (Macchiavelli)
Munca îi oboseşte chiar şi pe măgari. (Mateo Aleman)
Pământul este mereu îngheţat pentru porcul leneş. (Peder Laale)
Dacă odihna nu este şi ea oarecum muncă, atunci devine numaidecât plictiseală. (Renard)
Există oameni care au luat o hotărâre bună şi apoi se odihnesc pentru a nu o executa. (Renard)
Experienţa se capătă prin străduinţă şi osteneală. (Schopenhauer)
Cea mai fantomatică dintre irealităţi, omul care nu lucrează. (Shaw)
Munca îndepărtează de noi trei mari rele: urâtul, viciul şi nevoia. (Voltaire)
Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare.
Jnepenii ne învaţă cum se poate supravieţui marilor vânturi ale plictiselii: te răsuceşti în tine şi te prinzi temeinic, prin zeci de rădăcini, de locul unde te-ai stabilit.

Vorbăria – tăcerea
Cel care vorbeşte de lucruri care nu-l privesc, aude ce nu-i place. (arab)
O singură vorbă poate să-ţi răpească fericirea. (arab)
Omul cel mai stăpân pe sine este acela care poate să păstreze tainele. (arab)
Cine se grăbeşte să răspundă gândeşte puţin. (arab)
Struneşte-ţi limba pentru a-ţi păstra trupul nevătămat. (arab)
Limba este o fiară; dacă-i dai drumul te sfâşie. (arab)
Limba este calul tău; dacă o struneşti te va menţine în şa, dacă nu, te va trânti. (arab)
A fost scuipat capul unui peşte şi el a spus: “Marea întreagă nu a putut să mă spele!” (arab)
Lătratul câinelui nu opreşte norii. (arab)
Acela care ascultă este părtaş cu cel care vorbeşte de rău. (arab)
Cel care trece oamenii prin ciur va fi trecut de ei prin sită. (arab)
Nenorocirea omului este între fălcile lui. (arab)
Dacă asculţi, foloseşti tu; dacă vorbeşti, se folosesc alţii. (arab)
Dacă eşti întrebat: “Ai văzut un măgar alb?” răspunde: “N-am văzut nici negru nici alb”. (arab)
Boala vorbirii este minciuna. (arab)
Celui recunoscut pentru sinceritatea sa îi este crezută şi minciuna pe când cel mincinos nu e crezut nici când spune adevărul. (arab)
Limba este tălmaciul inimii. (arab)
Aruncă noroi pe zid, dacă nu se lipeşte, va lăsa totuşi urme. (arab)
Cine vrea să spună adevărul să iasă în afara oraşului. (arab)
Cuvântul oprit între buze e sclavul tău; cuvântul pronunţat fără rost e stăpânul tău. (arab)
Arborele tăcerii poartă fructele păcii. (arab)
Ceea ce salvează lumea este tăcerea celor insultaţi. (arab)
Destinul pune două degete pe ochii omului, două pe urechile lui şi pe al cincilea pe buzele lui spunându-i: “Taci!” (arab)
Tăcerea e sora amabilităţii. (arab)
Limbă amuţită, viaţă liniştită. (armean)
Decât să deschizi gura, deschide mai bine ochii. (armean)
Vorba atât timp cât îţi este în gură e a ta; când ţi-a ieşit din gură, nu mai e a ta. (armean)
Peştele se prinde cu năvodul, omul cu vorba. (armean)
Celui care spune adevărul dă-i un cal pentru a se putea salva după ce l-a spus. (armean)
Adevărul trebuie rostit uneori în glumă. (armean)
Limba nepriceputului întotdeauna este lungă. (armean)
Cu cât este mai multă lume adunată, cu atât e mai multă bârfă. (chinez)
Cine se culcă bârfind se scoală calomniat. (chinez)
Tăcerea e prietenul care nu te trădează niciodată. (chinez)
Minciuna este ca o săritură de pe înălţimea acoperişului. (chinez)
Unul a vorbit toată viaţa şi nimic n-a spus; altul a tăcut toată viaţa, dar nu a stat niciodată fără să spună ceva. (chinez)
Toate calamităţile vin de la gură. (chinez)
A bea o mie de pahare de vin cu un prieten e puţin lucru; a spune o jumătate de cuvânt celor care nu-ţi împărtăşesc ideile, este deja prea mult. (chinez)
Un cuvânt pornit din inimă ţine cald trei ierni. (chinez)
Ce-a ieşit din gura ta a intrat imediat în urechile altora. (chinez)
Cine consimte uşor rareori îşi ţine cuvântul. (chinez)
Cine mă vorbeşte de rău pe ascuns, se teme de mine; cine mă laudă în faţă, mă dispreţuieşte. (chinez)
Limba rezistă fiindcă e moale, dinţii cad fiindcă sunt tari. (chinez)
Cine se grăbeşte să vorbească minte când trebuie să răspundă. (egiptean)
E de mare cinste omul care ştie să tacă. (egiptean)
Mai bine ascultă cu luare aminte decât să pui întrebări prosteşti. (egiptean)
Povesteşte ce ai văzut nu ceea ce ai auzit. (egiptean)
Cele ce sunt în inima omului înţelept se găsesc şi pe limba sa. (egiptean)
Cine nu spune nimic, nu gândeşte mai puţin. (german)
Ai minţit o dată şi te vei căi şapte zile. (indian)
Prostul străluceşte de înţelepciune până nu-şi deschide gura. (indian)
Să spui ochilor: “Vedeţi!”, să spui urechilor: “Auziţi!”, iar gurii: “Taci!” (indian)
Cine este mut trebuie să fie şi surd. (indian)
După vorbă poţi să-ţi dai seama cine are pană în mână. (indian)
Cine spune adevărul nu poate să mulţumească toată lumea. (indian)
Cine vorbeşte mult spune şi multe minciuni. (indian)
Şi înţeleptul când vorbeşte mult te plictiseşte. (indochina)
Să nu înghiţi fără să mesteci; să nu scoţi o vorbă fără să gândeşti. (indochina)
Sabia are două tăişuri, limba are o sută. (indochina)
Să rosteşti cuvântul pe măsura celor ce te ascultă. (japonez)
A spune o minciună este începutul unui furt. (japonez)
Nu pune uşă la gura altuia. (japonez)
Cuvintele care n-au fost spuse sunt flori ale liniştii. (japonez)
Cuvântul odată rostit nu mai poate fi ajuns nici cu patru cai în galop. (japonez)
Viermii tăcuţi fac găuri în pereţi. (japonez)
Dacă nu spui nimic nimeni nu se va certa cu tine. (japonez)
Dacă e bivol se prinde cu frânghia, dacă e om, se prinde cu vorba. (malaez)
La drum ai grijă de picioare, când vorbeşti ai grijă de limbă. (malaez)
O rochie prea lungă împiedică picioarele; o limbă prea lungă zăpăceşte capul. (mongol)
Sare broasca dar din lac nu pleacă; înşeală mincinosul, dar de ruşine nu scapă. (mongol)
Vorba trebuie de şapte ori înghiţită. (persan)
Cei mai mari mincinoşi sunt cei care jură. (persan)
Cine vorbeşte seamănă, cine ascultă culege. (persan)
Tăcerea îmblânzeşte mânia. (persan)
Adevărul este bun la timpul potrivit. (persan)
Buna înţelegere durează atât timp cât îţi ţii limba. (turc)
Cine spune adevărul trebuie să stea cu un picior în şa. (turc)
O oră de adevăr valorează cât 70 de ani de rugăciuni. (turc)
Cine-şi pune frâu limbii îşi pune capul la adăpost. (turc)
Câţi oameni n-ar rămâne muţi dacă li s-ar interzice să vorbească bine despre ei şi rău despre alţii. (turc)
Tăcutul îi vine de hac flecarului. (turc)
Cine este mincinos nu trebuie să fie în nici un caz şi uituc. (turc)
Când cocoşul cântă înainte de vreme i se taie capul. (turc)
Ascultă de o sută de ori, gândeşte de o mie de ori şi vorbeşte doar o singură dată. (turc)
Înţeleptul nu spune ce ştie; prostul nu ştie ce spune. (turc)
Umple piua cu boabe şi ea are să piseze (a da ocazie la calomnii).
Omul mut nu are duşmani.
Monahul trebuie să trăiască Evanghelia nu să o discute.
Secretele sunt bine ascunse numai dacă au un singur paznic. (Abu Shakur)
Cuvântul rostit trebuie să fie asemenea rubinului, mic, dar de mare preţ. Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat în puterea ta, de îndată ce l-ai rostit, el te ţine sub puterea lui. (Abu Shakur)
Pata pe care o lasă o singură minciună nu poate fi ştearsă de o sută de vorbe adevărate. (Abu Shakur)
Minciuna este caracteristica celor slabi. (Abolghassem Firdusi)
Cel care ascultă bârfelile este mult mai vinovat decât cel care le răspândeşte. (Al Fadl Ibn Sahl)
Sunt vorbe care vindecă sufletul bolnav. (Aeschilus)
Cel ce spune ce-i place aude ce-i displace. (Alceu)
Ce câştigă cei care mint? “că nu sunt crezuţi când spun adevărul”. (Aristoteles)
Cel care ştie multe dar nu-şi poate ţine gura este asemenea unui copil cu un cuţit în mână. (Callimah)
Nu există ceva mai urât decât a afirma înainte de a cunoaşte. (Cicero)
Ce să ascult vorbe, când văd fapte? (Cicero)
Fereşte-te în conversaţiile tale de a pomeni pe larg şi fără măsură de anumite fapte şi primejdii ale tale; pentru că, dacă ţie îţi place să pomeneşti de primejdiile prin care ai trecut, nu tot aşa le place şi celorlalţi să asculte întâmplările tale. (Epictetus)
Ce vrei să-ţi spun: minciuni agreabile sau adevăruri dure? Alege! (Euripides)
Pune o întrebare cuminte şi vei auzi lucruri cuminţi. (Euripide)
Vorbeşte, dacă sunt cuvintele tale mai convingătoare ca tăcerea, dacă nu, taci. (Euripide)
Calomnia este flagelul cel mai de temut, pentru că ea prezintă doi vinovaţi şi o victimă. (Herodot)
Cel ce-şi drămuieşte cuvintele este o comoară. Măsurarea cuvintelor este cea mai preţioasă măsură. Dacă eşti bârfitor, în curând lumea te va bârfi şi mai mult. (Hesiod)
Oricât de mari ar fi darurile, ele pier din pricina flecărelii autorului lor. (Martialis)
Caracterul celui care vorbeşte este acela care convinge, nu vorba. (Menander)
Caracterul celui care vorbeşte convinge, nu felul în care vorbeşte. (Menandru)
Mai degrabă vor ţine muritorii foc în gură, decât să păstreze un secret. (Petronius)
Vorbeşte ca şi cum va trebui să dai socoteală. (Plato)
Vorbirea este mai grea decât orice altă lucrare şi ea nu serveşte decât celui care o cunoaşte temeinic. (Ptahhotep)
Este ruşinos să spui una şi să gândeşti alta; cu atât mai ruşinos să scrii una şi să gândeşti alta. (Seneca)
Cu prea multă discuţie se pierde adevărul. (Syrus)
Trebuie să avem urechea neîncrezătoare faţă de învinuiri. (Syrus)
Nu te grăbi să acuzi sau să lauzi pe nimeni. (Syrus)
Observă totdeauna măsura la vorbă şi la tăcere. (Syrus)
Cel mai rău soi de duşmani este cel al lăudătorilor. (Tacitus)
Ceva să se ascundă soţiei, ceva prietenilor şi ceva fiilor; cel înţelept să vorbească cu multă prudenţă, după ce va fi chibzuit mai întâi ce e potrivit şi ce nu. (Cukasaptati)
Cine defăimează pe un om de treabă acela se pătează singur; cine aruncă cenuşă în aer, aceluia îi cade pe cap. (Kusumadeva)
O persoană vrednică de stimă străluceşte vorbind, dar şi tăcând. (Lalitavistara)
Să se spună adevărul; să se spună ce-i plăcut; să nu se spună ce-i adevărat, dar neplăcut; nici ce-i plăcut, dar neadevărat. (Manu)
Cine nu prinde ceea ce s-a spus o singură dată sau cine n-o spune şi el la rândul său, cine nu are un mic tezaur de vorbe de spirit şi de povestiri frumoase, ce farmec mai are conversaţia aceluia? (Pancatantra)
Tăcerea este sanctuarul prudenţei. (Baltasar Gracian)
Discreţia nu e totuna cu ascunderea adevărului. (Balzac)
Tăcerea adâncă este filozofia sufletelor alese. (Balzac)
Tăcerea intră cu nouă părţi din zece în înţelepciune. (Balzac)
Aminteşte-ţi permanent că vorbele tale pot avea mai multă greutate decât crezi şi că există o diferenţă între ceea ce spui şi ceea ce se aude. (Bruce Hyland)
Un om convins împotriva părerii sale continuă să aibă aceiaşi părere. (Butler)
Minciunile obligă mai mult decât orice adevăr. (Camille Goemans)
Precât este de folos, la vreme de trebuinţă, cuvântul cuvios, pre atât este de neputincios cuvântul aceluia care, nefiind întrebat de nimeni, tuturor dă sfat. (Cantemir)
Bună parte din vorbirea meşteşugită consistă în a şti cum să minţi. (Erasmus)
Nu asculta pe aceia care vor discuta în mod subtil despre bine şi despre rău. Nu te lăsa impresionat de frumuseţea şi de fineţea vorbelor lor. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în virtute. (France)
Un dialog nu duce la nimic dacă planurile de gândire nu coincid. (G. Călinescu)
Printr-o singură minciună se pierde întreaga reputaţie a integrităţii. (Gracian)
Rezerva este o dovadă sigură a înţelepciunii. Limba este un animal sălbatic; când a apucat să se năpustească, greu o mai pui în lanţuri. (Gracian)
Orice dare în vileag a unui secret este vina aceluia care l-a încredinţat. (La Bruyere)
Unul din semnele mediocrităţii spiritului este faptul de a povesti totdeauna câte ceva. – forma mai înaltă a spiritului te duce la gruparea faptelor, la concluzii, la generalizări. (La Bruyere)
Nimic nu apasă atât ca un secret. (La Fontaine)
Căci ca şi cum, dacă aţi făcut mâncăruri multe şi foarte bune şi bine mirositoare, mai târziu însă amestecaţi în ele ceva urât, toate netrebnice le faceţi, tot aşa şi în cuvinte. Dacă mai înainte aţi vorbit cuvinte cuminţi şi vrednice de laudă, mai târziu însă aţi amestecat la ele vorbărie proastă, toate le-aţi stricat şi întru nimică să fie socotite le-aţi făcut. (Neagoe Basarab)
Nu merită să-ţi calci pe inimă pentru a spune adevărul unor oameni care au obiceiul de a privi cu neîncredere tot ceea ce le spui, fie că e adevărat sau nu. (M. Twain)
Spune adevărul, şi atunci nu va trebui să mai ţii minte nimic. (M Twain)
Ceea ce nu încredinţăm nimănui e mai secret decât ceea ce încredinţăm celui mai discret dintre toţi oamenii. (Oxenstierna)
Uşurinţa de a face promisiuni şi greutatea de a le ţine sunt aproape inseparabile. (Oxenstierna)
Elocinţa continuă plictiseşte. (Pascal)
Dai dovadă de prostie, dacă întrerupi pe cineva care vorbeşte ca să-ţi exprimi tu părerea. (Saadi)
Dă fiecăruia urechea ta, dar la puţini glasul tău. (Shakespeare)
Nu da limbă gândurilor tale, nici acţiune vreunui gând nepotrivit. (Shakespeare)
De copacul tăcerii atârnă fructul său, pacea. (Schopenhauer)
Înfloriturile retorice în cuvântări şi în discursurile serioase, sunt ca florile albastre şi roşii presărate în grâu, plăcute celor care vin numai pentru a se distra, dar dăunătoare celui care culege profitul. (Swift)
O dispută îndelungată înseamnă că ambele părţi greşesc. (Voltaire)
Secretul de a fi plicticos constă în a spune totul. (Voltaire)
Tot ce creează tace. Natura-şi deschide florile ei în cea mai adâncă tăcere. Numai distrugerea vrea gălăgie. – Nu e războiul cel mai mare zgomot pe care-l face omul pe pământ? (Vlahuţă)

Râs – plâns
Cine râde prea mult pierde respectul celorlalţi. (arab)
Gluma este ca lâna; dacă o torci prea mult se rupe. (armean)
O glumă este pe jumătate ceartă. (armean)
Omul cult râde din ochi, omul rău din dinţi, prostul din gât iar înţeleptul nu râde niciodată. (indian)
Glumeşte, dar numai dacă tu însuţi suporţi glumele altora. (persan)
Vântul aduce ploaia, gluma – bătaia. (persan)
Gluma sfârşeşte rău. (turc)
Cine glumeşte cu măgarul său să nu se supere dacă va fi lovit. (turc)
Mai bine pierzi un prieten, decât un cuvânt de spirit. Zugrăveşte o categorie de glumeţi nestăpâniţi, amatori de succese uşoare. (Quintilian)
Comicul este negaţia continuă a naturii. Natura nu este niciodată comică ; comic este ceea ce o contrazice. (Hebbel)
Cei care nu sunt niciodată serioşi când sunt tineri, vor fi melancolici când vor fi bătrâni; pe când “cei care seamănă în lacrimi vor recolta în bucurie”. (Lubbock)

A judeca aproapele
Esop spunea că fiecare din noi poartă două desăgi; una în faţă, cealaltă în spate; în cea din faţă punem păcatele altora, iar în cea din spate pe ale noastre; de aceea nici nu le vedem. (Aesopus)
Când vezi un om bun, gândeşte-te să-l întreci: când vezi un om rău, cercetează-ţi inima. (Confucius)
Ei trec cu vederea frumuseţea trandafirului, în schimb se uită cercetător la spini. (Lucian)
Toţi ne pricepem să dojenim, dar nu ne dăm seama când greşim noi înşine. (Menander)
Înţeleptul îşi îndreaptă defectul privind defectul altuia. (Syrus)
Un şeic văzu o desfrânată şi-i spuse: “Pari sclava vinului şi a dezmăţului” – iar ea-i dădu răspuns: “Ce par a fi, eu sunt, – dar tu, învăţătorule, eşti ceea ce pari a fi?” (Omar Khayyam)
Nu vădi greşelile ascunse ale oamenilor, pentru că dezonorându-i nu-ţi faci nici o faimă bună. (Saadi)
Licuricii spuneau stelelor: “Învăţaţii afirmă că lumina voastră se va stinge odată”. Stelele n-au răspuns. (Tagore)
Nu-i de ajuns să descoperim lipsurile; ba nici nu avem dreptul să facem aceasta dacă nu ştim în acelaşi timp să indicăm mijlocul pentru o situaţie mai bună. (Goethe)
Suntem obişnuiţi ca oamenii să-şi bată joc de ceea ce nu înţeleg şi să mârâie la ceea ce-i bun şi frumos, care adesea le e nesuferit. (Goethe)
Nu insultaţi niciodată o femeie care cade! Cine ştie sub ce povară se prăbuşeşte sărmanul (ei) suflet! (Hugo)
Dacă n-am avea de loc defecte nu am avea atâta plăcere să le observăm la alţii. (La Rochefoucauld)
Nimic nu-i atât de uşor ca a critica; dar nimic nu-i atât de greu ca a evita noi înşine greşelile despre care credem că avem dreptul să le criticăm la alţii. (Oxenstierna)
Zbir mişel, ţine-ţi mâna acoperită de sânge! De ce biciuieşti această depravată? Dezgoleşte-ţi propriul tău spate; tu ai râvnit fierbinte s-o întrebuinţezi în modul pentru care o biciuieşti. Cămătarul spânzură pe cel care înşeală. (Shakespeare)
Invidia nu se poate ascunde: ea acuză şi judecă fără dovezi; ea măreşte defectele; ea are denumiri enorme pentru cele mai mici greşeli; graiul ei este plin de fiere, de exagerări şi de ofense. (Vauvenargues)

Căsătoria – educaţie
Însoară-te devreme ca să apuce copiii tăi să-ţi fie prieteni. (arab)
Priveşte marginea stofei şi apoi cumpăr-o; priveşte mama şi apoi însoară-te cu fiica. (arab)
Femeia care ştie să se supună soţului, face să se răsucească luna pe degetul ei cel mic. (arab)
Soţul nu va avea decât soţia pe care o merită. (arab)
Fii pulbere sub paşii mamei tale, fiindcă raiul este acolo unde calcă paşii ei. (arab)
Cât timp copilul este mic, fi-i educatorul lui; când se face mare, să fi-i fratele lui. (arab)
Educarea copiilor seamănă cu mestecarea unor pietre tari. (arab)
Cine nu e supus părinţilor săi, nu e sincer sau credincios nici cu prietenii. (armean)
Cu ochi de bătrân să-ţi iei nevastă, cu ochi de tânăr să-ţi iei cal. (armean)
Bărbatul e zidul dinafară a casei iar femeia e peretele dinăuntru. (armean)
Femeia îngrijită se cunoaşte după hainele bărbatului ei. (armean)
Femeile sunt ca norii: când se întâlnesc, tunetele nu întârzie. (armean)
Cele mai frumoase păsări se află în colivie; femeile frumoase sunt deja măritate. (chinez)
Bărbatul trebuie să-şi ia o nevastă care să aibă jumătate din vârsta lui plus şapte ani. (chinez)
Între căsătoriţi să nu existe duşmănie care să depăşească o noapte. (chinez)
Ar însemna ca un soţ să fie foarte prost, dacă se teme de soţia lui, dar o soţie ar fi de o sută de ori mai proastă dacă nu se teme de soţul ei . (chinez)
Când copiii sunt răi nu merită nici o moştenire; când sunt buni şi vrednici, nu au nevoie de nici o moştenire. (chinez)
Natura a făcut ca femeia să se supună bărbatului, dar natura nu cunoaşte sclavi. (chinez)
Femeia şi prostul nu iartă niciodată. (chinez)
Bărbatul savant clădeşte cetăţi, femeia savantă le distruge. (chinez)
Chiar şi în meseriile specifice femeilor îndrumători sunt tot bărbaţii. (chinez)
Femeia cea mai lăudată este cea care nu vorbeşte nimic. (chinez)
Se cer patru însuşiri unei femei: virtutea să-i umple inima, modestia să-i strălucească pe frunte, blândeţea să se arate pe buzele ei şi munca să-i ocupe mâinile. (chinez)
Cu cât un soţ îşi iubeşte mai mult soţia, cu atât o face mai capricioasă; cu cât o soţie îşi iubeşte mai mult soţul, cu atât mai mult îi corijează defectele. (chinez)
Nu te încrede în soţie înainte de a-ţi fi dăruit zece copii. (chinez)
Dacă soţia ta este prea frumoasă, vei avea în ea pe stăpânul tău. (egiptean)
Femeia care-şi cârmuieşte bine casa este o avuţie de neînlocuit. (egiptean)
Nu poţi trăi liniştit dacă ai casă mare şi soţie frumoasă. (indian)
Cine se însoară la bătrâneţe îşi croieşte haină nouă din stofă veche. (indian)
Un om bătrân care se căsătoreşte cu o femeie tânără, este ca şi cum ar lua otravă. (indian)
Femeia fără soţ este ca noaptea fără lună. (indian)
Să plece în pădure cel a cărui femeie e arţăgoasă; casa lui şi aşa este o pădure! (indian)
Femeia şi iepurele sunt ai tăi cât timp îi supraveghezi bine. (indian)
O femeie încăpăţînată îşi va pune chiar soţul într-un coş şi-l va vinde. (indian)
Femeile sunt instruite de natură; bărbaţii sunt instruiţi de cărţi. (indian)
Lacrima e arma femeii aşa cum minciuna e arma hoţului. (indian)
Bastonul trebuie să fie atât de tare pe cât este câinele de rău. (indian)
Unde s-au strâns zece femei, gata şi tribunalul. (indian)
Femeia necăsătorită, barcă fără cârmă. (indochina)
Găina nu poate vesti zorile. (indochina)
Dacă soţul e înţelept, soţia e ascultătoare. (indochina)
Îndoaie copacul cât este mic; învaţă copilul până nu a crescut mare. (japonez)
A hrăni fără a instrui este cel mai mare păcat al părintelui. (japonez)
Inima femeii este ca timpul de primăvară. (japonez)
A avea stimă pentru o femeie fără a fi nebuneşte îndrăgostit de ea, aceasta e de dorit. (japonez)
Trebuie să te fereşti de trei rele: de şarpe, de omul care vorbeşte frumos şi de femeia capricioasă. (japonez)
Îndrumă-ţi soţia din prima zi. (japonez)
Cine-şi face soţia să plângă, nu va râde nici el. (malaez)
Întâi învaţă, apoi însoară-te. (persan)
O soţie neascultătoare aduce şi boală peste necazuri. (sumer)
Ia tarlaua pe loc neted şi soţia, fată. (turc)
Banii burlacului sunt mâncaţi de câini, iar gulerul de păduchi. (turc)
O dată la 40 de ani ascultă şi ce zice femeia. (turc)
Pe unde trece roata din faţă, tot pe acolo trece şi cea din spate. (turc)
Cu copiii nu se glumeşte. (turc)
Cine nu-şi bate fiul îşi va bate genunchii. (turc)
Fata trebuie lăudată sub povara snopului.
Căsătoria între egali este fără teamă. (Aeschylus)
Căsătoria trebuie să se facă între cei de-o seamă. (Cleobulus)
A creşte copii este un lucru riscant, căci reuşita depinde de multă trudă şi grijă, iar nereuşita întrece orice altă durere. (Democritus)
Cel mai mare rău pe care îl poţi face tineretului, când te ocupi de educaţia lui, este să-l obişnuieşti cu uşurătatea, căci aceasta produce plăcerile din care decurg viciile. (Democrit)
Există tineri cu minte multă şi bătrâni lipsiţi de minte; nu timpul te învaţă să gândeşti, ci firea şi educaţia timpurie. (Democrit)
Stăpânirea de sine a tatălui este preceptul cel mai însemnat pentru copii. (Democrit)
Nesuferit mai e pentru o soţie tânără un bărbat bătrân. (Euripides)
Femeile au o plăcere deosebită de a se bârfi între ele. (Euripides)
Cea mai bună căsătorie pentru un om cuminte este să ia ca zestre a soţiei un caracter frumos. (Hipponax)
Cine vrea să ia de soţie o moştenitoare bogată acela într-adevăr că plăteşte o mânie a zeilor sau vrea să fie nenorocit în timp ce-i numit fericit. (Menander)
Nu se poate ceva mai nefericit decât un bătrân îndrăgostit. (Menander)
O dată ce o femeie şi-a pierdut ruşinea, ea nu mai refuză nimic. (Tacitus)
E mai bine să fie ţinuţi în frâu copiii prin sentimentul ruşinii şi prin îngăduinţă decât prin frică. (Terentius)
Nu e prielnică o femeie tânără unui bărbat bătrân. (Theognis)
Fiul să fie răsfăţat cinci ani (şi) să fie bătut zece ani; dar când a atins (vârsta de) şaisprezece ani, să fie tratat ca un prieten. (Canakya)
Oaspetele, copilul, regele şi soţia nu (vor să) ştie dacă ai sau n-ai; ei repetă mereu: “dă” (şi iar) “dă”. (Canakya)
Ce folos că s-a născut un băiat, dacă-i neştiutor şi fără virtuţi? Ce foloseşte un ochi care nu vede? E numai o povară. (Hitopadeca)
Soţul este podoabă supremă a femeii chiar fără podoabe; căci dacă-i lipsită de el, ea nu străluceşte, chiar când e gătită. (Mahabharata)
Firea femeilor e nestatornică. (Nala)
Casa în care porunceşte o femeie, un jucător sau un copil se prăbuşeşte cu desăvârşire. (Pancatantra)
Femeii adultere glumele soţului îi ard măduva, iubirea oasele; vorbele drăgăstoase îi par împungătoare: nu pot fi mulţumiţi doi soţi care nu se iubesc. (Pancatantra)
Un copil ascultător, o ştiinţă care îmbogăţeşte, sănătatea, prietenii, o soţie virtuoasă şi iubitoare: cinci pricini care scot din rădăcină mâhnirea. (Vetalapancavincatika)
Când se îndrăgostesc de un om ales, femeile nu ţin seamă nici de părinţi, nici de locul unde s-au născut, nici de rude, nici de avere, nici de viaţă. (Vetalapancavincatika)
Egoismul inspiră atâta dezgust încât noi am inventat politeţea pentru a-l ascunde, dar el străpunge tot ceea ce-l acoperă şi se trădează în orice împrejurare. (Arthur Scopenhauer)
Desigur, soţia şi copiii sunt un fel de disciplinare a umanităţii. (Bacon)
Tinerele soţii ale bărbaţilor în vârstă au obiceiul să se gândească din vreme la alegerea celui care le va şterge lacrimile de văduve. (Carlo Goldoni)
Nu este în căsătorie inegalitate mai mare decât nepotrivirea de gândire şi de intenţii. (Dickens)
O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori. (Herbart)
Se pare că e necesar ca o femeie să fie mamă, pentru a fi venerabilă. (Hugo)
Copiii au mai multă nevoie de modele decât de critici. (Joubert)
O femeie urâtă nu poate inspira decât o iubire nebună. (La Bruyere)
Ameliorăm omenirea când ameliorăm tineretul. (Leibniz)
Mintea unui copil este o pagină albă, pe care putem scrie aproape tot ce voim; dar odată ce am scris, cerneala aproape că nu se mai poate şterge. (Lubbock)
Căci lăsând pe tineri să fie crescuţi cât se poate de rău şi încă din cea mai fragedă vârstă să se strice încetul cu încetul, spre a-i pedepsi apoi, când, ajungând oameni în toată firea, săvârşesc crimele ce-au încolţit în sufletul lor încă din copilărie, ce altceva faceţi, rogu-vă, decât să vă spânzuraţi hoţii pe care vi i-aţi crescut? (Morus)
Buna creştere a tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat. (Oxenstierna)
Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia care o capătă: răsplată sau pedeapsă. (Rousseau)
Căsătoria aduce nenumărate suferinţe, dar celibatul nu aduce nici o plăcere. (Samuel Johnson)

Prietenia
Pe fratele tău îl poţi apăra de oricine dar nu şi de el însuşi. (arab)
Nici atunci când la poarta fiecăruia va curge o fântână de argint, oamenii nu vor înceta să aibă nevoie unii de alţii. (arab)
Dacă nu poţi să-l ajuţi, cel puţin nu-l încurca. (arab)
Dacă ai un prieten frecventează-l fiindcă spinii şi mărăcinii cresc repede pe drumul neumblat. (arab)
Cine caută un prieten fără defecte va rămâne singur. (arab)
Gaura unui ac de cusut este suficientă pentru doi prieteni adevăraţi. (arab)
Nu dori bogăţie prietenului tău căci îl vei pierde. (arab)
Prietenia este o plăcere care nu face decât să crească pe măsură ce îmbătrâneşte. (arab)
Prietenia celor puternici, jurământul femeii şi soarele de iarnă durează cel mai puţin. (arab)
Dacă nu ai prieten ia-ţi o pisică. (arab)
Dacă prietenul tău este dulce, nu-l mânca de tot. (arab)
Sinceritatea este oglinda prieteniei. (arab)
Străin se simte cel care nu are prieteni. (arab)
Nu te certa cu vecinul cu care te întâlneşti în fiecare dimineaţă. (arab)
Nu-ţi cumpăra casă, cumpără-ţi un vecin. (armean)
Ai un vecin liniştit, ai viaţă liniştită. (armean)
Un prieten în satul meu valorează mai mult decât şaisprezece fraţi influenţi la curte. (chinez)
Cu greu se poate face un prieten într-un an, uşor se poate pierde într-o oră. (chinez)
Prietenii cei buni sunt cei vechi, hainele sunt bune noi. (chinez)
A te întâlni cu cineva şi a te împrieteni cu el, nimic mai uşor; a rămâne împreună şi a trăi în pace – iată ce este greu. (chinez)
Când cumperi un cal uite-te la gura lui; când îţi alegi un prieten, uite-te la sufletul lui. (chinez)
Mai bine să te ai de rău cu o rudă din depărtare decât cu vecinul tău. Mai bine să te cerţi cu socrii decât cu vecinii. (indian)
Dacă prietenul îţi este în pericol, mai întâi salvează-l, şi apoi ceartă-l pentru imprudenţa lui. (indian)
E greu să mai lipeşti vasul spart. (indian)
Nu rupe firul prieteniei, fiindcă dacă-l vei lega din nou va rămâne nodul. (indian)
Înţelepţii chiar dacă au de toate, caută să-şi facă prieteni. (indian)
Nu-ţi jigni prietenul atribuindu-i merite pe care nu le are. (indian)
Prietenul îl încerci când eşti la necaz, eroul în luptă şi omul cinstit când e vorba de datorii. (indian)
Nu ai prieten mai bun decât pe fratele tău; nu ai duşman mai mare decât pe fratele tău. (indian)
Depărtarea nu este depărtare dacă sufletele sunt apropiate. (indian)
Găseşte prieteni în zile bune pentru a-i pune la încercare în zilele rele. (indian)
Îi bănuieşti pe prieteni, îţi faci rău ţie! (indian)
Acela îţi este prieten care îţi ţine umbrela deasupra capului când plouă. (indian)
Prietenia dispare unde egalitatea încetează. (indian)
Un singur deget nu poate să prindă puricele. (indochina)
O întâlnire nu este altceva decât începutul unei despărţiri. (japonez)
O scânteie nu e foc; un singur om nu e om. (mongol)
Sprijinul casei – pilonii; sprijinul în nenorocire – prietenul adevărat. (mongol)
Înainte de a cumpăra casa află cine îţi va fi vecin. (persan)
Urechea unui ac este destul de mare pentru doi prieteni; lumea e prea mică pentru doi duşmani. (persan)
Prietenul tuturor nu e prietenul nimănui. (persan)
Vecinul bun e milă dumnezeiască. (persan)
Mai bine să-ţi fie duşman paşa decât vecinul. (turc)
Dacă vecinul e bun stai pe loc chiar dacă locul e rău. (turc)
Să mănânci şi să bei cu prietenii dar să nu faci afaceri cu ei. (turc)
Să nu-ţi spui secretele prietenului fiindcă şi el are un prieten căruia i-l va spune. (turc)
Piatra pe care o aruncă prietenul în tine nu-ţi sparge capul. (turc)
Prietenul te face să plângi, duşmanul, să râzi. (turc)
Un prieten se câştigă în patruzeci de ani. (turc)
Dacă vrei să câştigi ceva, atunci câştigă-ţi prieteni fiindcă duşmani naşte şi mama. (turc)
Decât prietenia ignorantului, mai bine duşmănia învăţatului. (turc)
De multe ori prietenii îţi fac mai multe griji decât duşmanii. (turc)
Orice să fie nou, dar prietenul să fie vechi. (turc)
Când eşti acasă sprijină-te pe părinţi; când ai trecut pragul casei, sprijină-te pe prieteni.
Egalitatea este sufletul prieteniei. (Aristotel)
Omul este o fiinţă sociabilă. (Aristotel)
Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri. (Aristotel)
Prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată. (Cato cel Bătrân)
Nimic nu-i mai ruşinos decât să te războieşti cu acela cu care ai trăit în intimitate. (Cicero)
Cleobul spunea că preferă să fie arbitru între (doi) duşmani, decât între (doi) prieteni; căci, în orice caz, unul din prieteni îi va fi duşman, pe când dintre duşmani, unul îi va fi prieten. (Cleobulus)
Acordul felului de a gândi naşte prietenia. (Democrit)
Nu căuta niciodată să te faci judecător între doi prieteni. (Menander)
Ajută-i pe cei săraci, fă-i pe oameni fericiţi, pe cât poţi; este singurul lucru care dăinuie, pentru că, atunci când soarta îţi va fi potrivnică, salvarea ta va veni de aici: este mult mai preţios un prieten adevărat decât un tezaur care zace undeva îngropat. (Menandru)
Virtutea este fundamentul amiciţiei; pentru a o păstra nu este nevoie decât de caritatea reciprocă. Aceasta este simplă şi nu are nevoie de farduri, nu cere nimic din cele exterioare. Şi dacă ea găseşte multe avantaje fără a le căuta (căci cine ar putea enumera foloasele şi farmecele prieteniei?), caritatea n-are nevoie de stimuli exteriori, este mulţumită de sine în-săşi, ea este pentru sine un pinten şi o recompensă. (Petrarca)
Omul trebuie să aibă şi prieteni şi duşmani: prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie. (Plutarh)
Nu-ţi face repede prieteni, dar după ce ţi i-ai făcut, nu-i îndepărta repede de le tine. (Solon)
Cine cere ceva greu îşi refuză singur. (Syrus)
Patru feluri de prieteni sunt în realitate duşmani: cel ce profită de prietenul său, cel care nu-l ajută decât cu vorba, cel care-l linguşeşte, cel care-l ruinează. (Digha-Nikaya)
Şapte categorii de persoane nu preţuiesc nimic pentru a ţi-i face prieteni: – un om de rang superior; – un om prea tânăr; – un om puternic la trup care n-a fost niciodată bolnav; – un om care iubeşte prea mult băutura; – un om iute şi bătăios; – un mincinos3 – un avar. Sunt trei amici buni: – un om care face cadouri; – doctorul; – omul inteligent. (Kennko)
Cel care-i veşnic cu mâna întinsă nu poate fi privit cu plăcere, chiar dacă-i un prieten. (Pancatantra)
Ce nu pot realiza doi oameni care sunt de acord? (Somadeva)
Prietenia îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile. (Bacon)
Oamenilor nu le pasă de câte ştii, până nu află cât de mult îţi pasă de ei. Arată-ţi mai întâi grija faţă de om, apoi le poţi cere să facă orice. (Balzac)
Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde. (Balzac)
Devotamentul este nobleţea însăşi. (Balzac)
Rămâi singur sau dacă alegi prietenia, ia-l pe prieten aşa cum este. (BachârIbn Burd)
Frecventarea prietenilor să-ţi fie ca o şcoală şi convorbirea cu ei învăţătură. Fă-ţi din prietenul tău un învăţător şi uneşte prin el foloasele instrucţiei cu plăcerea conversaţiei. (Gracian)
Deşi era înconjurat de prieteni buni, iepurele a fost mâncat de câini. (Ignacy Krasicki)
În ceea ce priveşte „datoriile etice”, izbutim într-adevăr să tratăm pe aproapele cum ne tratăm şi pe noi înşine. Vreau să spun că: de datoriile cele mai mari faţă de noi înşine, cu toate că suntem atât de egocentrici, uităm tot aşa de mult ca şi de cele faţă de alţii. (Lucian Blaga)
Cei mai mulţi oameni îşi sunt atât de străini, încât ar trebui să vorbească la persoana a treia despre ei înşişi, cam aşa cum vorbesc copii. (Lucian Blaga)
Există oameni pe care nu îndrăzneşti să-i ataci, fiindcă ei se ascund în murdăria lor proprie, ca sepia. (Lucian Blaga)
Voiţi să aveţi mulţi care să vă ajute? Căutaţi să n-aveţi nevoie de ei. (Manzoni)
Îi arăt defectele când este de faţă şi-i laud calităţile când lipseşte. (Sa’id Ibn Al-’Ass)
E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înşelat de el. (Schopenhauer)
E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii în ajutor. (Voltaire)

Diverse
Cere ajutor de la acela pe care l-ai chemat la farfuria ta. (arab)
Corabia cu prea mulţi marinari se scufundă. (arab)
Când câinele are bani, i se spune: “Domnule câine!”. (arab)
Când un câine te ajută să treci fluviul, nu întreba dacă are râie. (arab)
Cine dispreţuieşte un lucru îl va pierde. (arab)
Visele unei pisici sunt pline cu şoareci (arab)
Când ceaşca este spartă de stăpâna casei nu se aude nici un zgomot. (arab)
Cine se tăvăleşte în tărâţe va fi mâncat de vaci. (arab)
Pasărea flămândă îşi face cuib chiar lângă şoim. (arab)
Să nu ai încredere în noroc până nu intri în mormânt. (arab)
Începutul pomului se află în sâmbure. (arab)
Cine este obişnuit cu pâine de la tine, îi va fi foame numai cât te vede. (arab)
Când avem nevoie de câine îi spunem: “Bună ziua domnule Câine!” (arab)
Cine fură un ac sau cine fură o cămilă tot hoţ se numeşte. (armean)
Cine ştie o meserie rămâne flămând până la prânz; cine nu, până seara. (armean)
Meseria este ca un izvor: nici nu se revarsă nici nu seacă. (chiar dacă nu te îmbogăţeşte, oricum nu eşti sărac lipit) (armean)
Nimic nu e mai ieftin decât lucrul scump. (armean)
Pentru a vinde e de ajuns un ochi; pentru cine cumpără, nici o mie. (armean)
Fiecare om are în inima sa un leu care dormitează. (armean)
Nu faci miel din câine tăindu-i coada. (armean)
Cine pleacă din casa lui pentru a merge în căutarea fericirii, aleargă după o umbră. (chinez)
Nu se acuză niciodată fără a se minţi puţin. (chinez)
Uşa cea mai bine încuiată este cea pe care o putem lăsa deschisă. (chinez)
A sluji unui prinţ e ca şi cum ai adormi cu un tigru. (chinez)
Cine-şi uită strămoşii e ca un râu fără izvor, ca un arbore fără rădăcini. (chinez)
Controlează-te chiar la tine acasă; nu comite nimic care te-ar face să roşeşti. (chinez)
Se hrăneşte o armată timp de o mie de zile; se foloseşte soldatul doar un moment. (chinez)
Lemnele de foc nu se vând în pădure şi nici peştele pe lac. (chinez)
Cu cât sunt mai multe legi, cu atât sunt şi hoţi mai mulţi. (chinez)
Omul care nu ştie să surâdă să nu-şi deschidă prăvălie. (chinez)
Obiceiul şi chelia dispar odată cu moartea. (indian)
Dacă înveţi să furi, trebuie să înveţi şi să mori. (indian)
Dacă e scump vei plânge o singură dată; dacă e ieftin nu vei înceta să plângi. (indian)
Un hoţ prinde alt hoţ, aşa cum un ghimpe scoate alt ghimpe. (indian)
Hoţul începe să fure fructe şi termină cu elefantul regelui. (indian)
Vaca va vorbi şi din stomacul hoţului. (indian)
Dacă află trei persoane, află şi treizeci. (india)
Şi oalele se ciocnesc dacă se află împreună. (indian)
Supuşii au de suferit când regele nu ştie să conducă, aşa cum au de suferit cei dintr-o familie când gospodina nu e pricepută. (indian)
Cenuşa cade în capul celui care o aruncă în sus. (indian)
“Nu ştiu, nu pot, nu am” – poţi să scapi de oricine cu aceste trei pretexte. (indian)
Peştele, ca şi musafirul, sunt buni numai două zile. (indian)
Cine încearcă zece meserii nu-şi câştigă pâinea cu nici una. (indian)
Pentru monedele făcute din argilă, vei primi plăcintă făcută din cenuşă. (indian)
Nu-l întreba despre bătălie pe comandantul armatei învinse. (japonez)
Ai ochi de vultur când cauţi ce te interesează. (japonez)
A primi un favor înseamnă a-ţi vinde libertatea. (latin)
Dacă în plină zi regele îţi spune că e noapte, admiră stelele. (persan)
Dacă ai bani, şi în pădure găseşti ciorbă. (persan)
Cât timp poţi trăi în pace nu bate la poarta războiului. (persan)
În faţa oaspetelui nu baţi câinele. (persan)
Durerile de dinţi şi datoriile sunt asemănătoare: ori le scoţi ori le plăteşti, doar atunci te linişteşti. (persan)
Musafirul ne e drag până în trei zile. (persan)
Chiar dacă-ţi este duşman, primeşte-ţi oaspetele cu cinste. (persan)
Te duci şi cucereşti ţara duşmanului; duşmanul vine şi cucereşte ţara ta. (cotropitorii vor fi mereu sub spectrul nefast al revanşei aducătoare de noi conflicte) (sumer)
Trei mutări fac câte un incendiu. (turc)
Cine urcă măgarul pe acoperiş va trebui să-l şi coboare. (turc)
Nu construieşti o geamie cu banii de la jocul de noroc. (turc)
Avuţia jucătorului de noroc este înjurătura. (turc)
Hoţul din casă e greu de descoperit. (turc)
Hoţul începe de la o pâine. (turc)
Osul e cel care ţine gura închisă câinelui. (turc)
Cui îi place pilaful, poartă lingura la el. (turc)
Omul care e om şi din piatră îşi scoate pâinea. (turc)
Lucrul cumpărat este cel mai ieftin. (nu creează obligaţii aşa cum se întâmplă cu lucrul primit în dar).
Ce-i al meu este al meu, ce-i al tău este negociabil.
Să nu faci negoţ decât cu bani gheaţă, a da pe datorie duce la neînţelegeri şi la ruperea relaţiilor. (Abu Shakur)
Înţelepţii învaţă foarte multe de la duşmanii lor. (Aristofan, 445-383 î.Hr.)
Cel care priveşte toate cu uşurinţă, va avea multe greutăţi. (Lao Tse)
Conduce bine cel care conduce mai puţin. (Lao Tse)
Înainte de a ţi se încredinţa cârma corăbiei, trebuie să fi fost vâslaş; să fi vegheat la proră şi să fi urmărit vânturile, dacă vrei să conduci tu însuţi corabia. (Aristofan)
Prima calitate a stilului este claritatea. (Aristotel)
Hoţul îl recunoaşte pe hoţ, iar lupul pe lup. (Callimah)
Garantează, şi paguba e gata. (Chilo)
Istoria este filosofia predând prin exemple. (Dionis de Halicarnas)
Suntem capricioşi când suntem fericiţi. (Eschil)
Nu există nici un mijloc de a te apăra în faţa celui hotărât să se poarte nedrept. (Esop)
Cine va mai număra luptele pierdute în ziua victoriei? (Bjornstjerne Bjornson)
Fiecare om are cu necesitate cea mai înaltă idee despre sine; în consecinţă, fiecare respectă în altul numai imaginea sa proprie şi asemănarea cu dânsul.( Cl. A. Helvetius)
Oamenii care au funcţii înalte sunt de trei ori servitori: servitori ai guvernului sau ai statului, servitori ai reputaţiei lor şi servitori ai problemelor lor. (Francis Bacon)
Nu trebuie să doarmă toată noaptea conducătorul căruia i s-a încredinţat soarta poporului şi care are atâtea griji. (Homerus)
(Pentru) tot ce aiurează regii, sufăr aheii. (Horatius)
Nicăieri rezultatele nu corespund mai puţin aşteptărilor ca în război. (Livius)
Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos. (Ovidius)
Câte de multe lucruri sunt socotite imposibile, înainte de a fi realizate! (Plinius)
Cea mai mare calitate a unui general de armată este aceea de a forţa duşmanii să lupte când el este cel mai puternic, şi să nu se lase forţat, când el este cel mai slab. (Plutarh)
Omul este măsura tuturor lucrurilor. (Protagoras)
Destinul îl duce pe cel care vrea şi-l trage pe cel care se opune. (Seneca)
Fii sigur că un stat în care nu există pedeapsă pentru neobrăzare şi pentru libertatea de a face orice sfârşeşte prin a se prăbuşi. (Sofocle)
Condu, învăţând mai întâi să fii condus; căci învăţând a fi condus, vei şti să conduci. (Solon)
În înfăptuirile mari e greu să fii pe placul tuturor. (Solon)
Trist ajutor e acela care, în timp ce sprijină, vatămă! (Syrus)
De chibzuinţa comandantului atârnă vitejia soldaţilor. (Syrus)
Pe nedrept acuză pe Neptun acela care naufragiază a doua oară. (Syrus)
Cei ce oftează îmbătrânesc într-o singură zi. (Teocrit)
Să nu juri că “asta nu se va întâmpla niciodată”. (Theognis)
Cu picăturile de apă care cad una câte una, puţin câte puţin, se (poate) umple un vas. Aceasta-i legea oricărei acumulări de bani, de cunoştinţe şi de merit religios. (Hitopadeca)
Otravă este ştiinţa rău învăţată, otravă este mâncarea la indigestie, otravă este jocul de noroc pentru cel sărac, otravă este femeia tânără pentru un bătrân. (Hitopadeca)
Regele, căruia medicul, învăţătorul şi ministrul său îi spun (numai) ceea ce-i place, îşi pierde iute sănătatea, virtutea şi vistieria. (Hitopadeca)
Regele să-şi ocrotească supuşii, ca un tată, împotriva hoţilor, dregătorilor, duşmanilor, împotriva favoritului său şi a propriei sale lăcomii. (Hitopadeca)
Să-l câştigi pe prieten prin sinceritate, pe duşman prin purtare iscusită, şi prin putere, pe cel avid prin bani, pe stăpân prin serviciu, pe brahman prin stimă, pe o femeie tânără prin iubire, pe rude prin îngăduinţă, pe cel violent prin laude, pe învăţător prin plecăciuni, pe cel prost prin istorisiri, pe cel deştept prin ştiinţe, pe cel pasionat de ceva prin ceea ce-l pasionează, pe toată lumea printr-un caracter ales. (Navaratnaparikşa)
Un singur rege puternic într-o ţară este spre binele ei. (Când sunt mai) mulţi, ei îi aduc pierzarea. (Pancatantra)
Într-o ţară fără stăpân până şi hoţii nu sunt în siguranţă; pentru că doi iau prada de la unul şi mulţi de la doi. (Ramayana)
Dacă îndepărtezi dreptatea, regatele nu sunt decât mari bande de tâlhari. (Augustin)
Ce sunt domniile fără justiţie decât nişte mari tâlhării? (Augustin)
Norocul? De când alergi după el ţi-l făceai singur. (Al. Vlahuţă)
Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită. (Al. Vlahuţă)
Persecuţia este foarte logică. Toleranţa religioasă este un fel de lipsă de credinţă. (Ambrose Bierce)
În tinereţea unui stat înfloresc armele; la vârsta mijlocie a unui stat, învăţătura; după aceea ambele împreună pentru un timp oarecare; la vârsta declinului unui stat înfloresc meşteşugurile şi comerţul. (Bacon)
Cei patru stâlpi ai cârmuirii sunt: religia, justiţia, consiliul şi visteria. (Bacon)
Când un stat devine prea puternic, el e ca o apă care se revarsă singur, după cum s-a văzut la state ca Roma, Turcia, Spania ş. a. m. d. (Bacon)
Curţile de justiţie seamănă în general cu un tufiş; când oile caută adăpost acolo, împotriva vremii rele, e sigur că vor pierde o parte din lâna lor. (Bacon)
O libertate fără limite ucide libertatea. (Balzac)
Cele mai mari minciuni se spun înainte de alegeri, după vânătoare şi în timp de război. (Bismark)
Cultura consumistă, care concentrează interesul omului asupra bunurilor de consum, îl distrage de la bunurile spirituale şi sufocă în el valorile culturale şi religioase, închizându-l în orizontul restrâns al unui trist naturalism. (Carlo Flore)
Este dorită lenea celui rău şi tăcerea prostului. (Chamfort)
Oamenii ar trebui să fie mulţumiţi cu răul şi să nu ceară mai răul. (Costas Varnalis)
Nu pot înţelege de ce este mai glorios să bombardezi un oraş decât să asasinezi pe cineva cu securea. (Dostoievski)
Dacă una dintre părţi încearcă să câştige totul fără a face nici o concesie, nu vor putea fi obţinute rezultate favorabile iar încrederea se va pierde. (Inoue Kaoru, om de stat japonez , 1836-1915)
Marile imperii, sufletele mici şi creierele mărginite se îmbolnăvesc împreună. (Edmund Burke – scriitor şi orator britanic, 1729-1797)
Judecata generaţiilor viitoare este deja injustă pentru că are loc în absenţa acuzatului. (E. Kroski)
Lucrurile nu îngăduie să fie mult timp rău conduse. (Emerson)
În ordinea naturii noi nu putem înapoia binefacerile acelora de la care le primim, sau numai rar. Dar binefacerea pe care o primim trebuie restituită cuiva rând cu rând, faptă cu faptă, centimă cu centimă. Feriţi-vă ca prea mult bine să stea în mâna voastră. El se va strica iute… Plătiţi-l repede în vreun fel. (Emerson)
Religia industrială tinde să reducă omul la calitatea de sclav al economiei şi al sistemelor inventate de el. la capătul unui şir lung de facturi pentru lumină, gaz şi telefon, acesta nu întrevede nimic altceva decât nota de plată de la pompele funebre. (Eric Fromm)
Păzeşte-te să scrii prea bine. Este maniera cea mai rea din câte există. Limbile sunt creaţii spontane; opera popoarelor. Nu trebuie să le folosim cu prea mult rafinament. (France)
Publicitatea constă din optzeci şi cinci la sută confuzie şi cincisprezece la sută comision. (Fred Alen)
Omul nu est nimic altceva decât înşiruirea faptelor sale. (Georg Wilhem Friedrich Hegel)
Războiul, comerţul şi pirateria alcătuiesc o trinitate inseparabilă. (Goethe)
Fiecare ar fi ajuns să exceleze în ceva, dacă şi-ar fi cunoscut aptitudinea sa de căpetenie. (Gracian)
Cu cât o civilizaţie progresează mai repede, cu atât ea moare pentru a lăsa loc alteia. (Havelock Ellis)
Cine vrea să fie în relaţii bune cu toţi, va pierde repede sensul drumului drept. (Ivan Franko)
Degeaba dăm de mâncare lupului, totdeauna se va uita în direcţia pădurii. (Ivan Turgheniev)
Politeţea este un fel de atenuator care acoperă asperităţile caracterului nostru şi prevenire ca alţii să nu fie răniţi. (J. Joubert)
Dacă datorezi băncii o sută de lire, ai într-adevăr o problemă. Dar dacă îi datorezi un milion, cea care are probleme e banca. (John Maynard Keynes)
În cazul unui rău mare, un remediu mic nu dă un rezultat mic; un remediu mic nu dă pur şi simplu nici un rezultat! (John Stuart Mill)
Comunicarea între diplomaţi este ca o stradă cu două sensuri; nu te poţi aştepta să obţii multe informaţii decât dacă eşti capabil să comunici tu însuţi informaţii. (Karl Gruber – om de stat austriac)
Cei care fără a ne cunoaşte îndestul gândesc rău despre noi, nu pe noi ne atacă, ci închipuirea minţii lor. (La Bruyere)
Politeţea face ca omul să apară în exterior aşa cum ar trebui să fie în interior. (La Bruyère)
Nebunii bătrâni sunt mai nebuni decât cei tineri. (La Rochefoucauld)
Arta de a şti să pui bine în acţiune calităţi mediocre fură stima şi dă adesea mai multă reputaţie decât meritul adevărat. (La Rochefoucauld)
Vrei să ataşezi pe cineva la interesele tale? contează mai mult pe binefacerile pe care le aşteaptă de la tine, decât pe acele pe care le-a primit. Speranţa are mai multă putere asupra spiritului omenesc decât recunoştinţa. (La Rochefoucauld)
Cu binefacerile e ca şi cu zarurile: ele trebuie aruncate la întâmplare. (La Rochefoucauld)
Cine nu pedepseşte nedreptate porunceşte să fie făcută. (Leonardo da Vinci)
Unicul ţel al tribunalelor este să menţină societatea în starea sa actuală. (Lev Tolstoi)
Mulţi stau orbi şi surzi în marele templu al naturii. (Lubbock)
Tocmai mişcarea cea mare, ce-o facem, mişcarea dimpreună cu pământul în spaţiul cosmic, n-o simţim. Tot astfel nu simţim nici ce se întâmplă cu noi din punct de vedere metafizic, care-i rolul nostru în tragedia sau comedia cosmică. (Lucian Blaga)
A trăi pentru a consuma şi a consuma pentru a trăi constituie unul din cercurile vicioase cele mai periculoase ce caracterizează în mod relevant condiţia noastră socială şi existenţială. (M. Pollo – sociolog)
Oamenii schimbă bucuros domnitorii, crezând că situaţia lor va deveni mai bună, şi această credinţă îi face să ia armele împotriva celui care-i cârmuieşte; aici el se înşeală, pentru că văd după aceea prin experienţă că starea lor a devenit mai rea. (Machiavelli)
Nu există lucru mai greu de făcut, nici mai îndoielnic în reuşită, nici mai primejdios de întreprins, decât a introduce cel dintâi orânduieli noi. (Machiavelli)
Cine doreşte ca vârsta de aur a omenirii să se întoarcă, n-ar trebui să uite că pe atunci oamenii se hrăneau cu ghindă. (Mandeville)
În nenorocirile publice şi-n tulburările de lungă durată a ordinii obişnuite, oricare ar fi ea, se observă totdeauna o sporire, o înălţare a virtuţilor; însă, în acelaşi timp, nu lipseşte niciodată şi o creştere a depravării, de obicei cu mult mai generală. (Manzoni)
Sinuciderea este cea mai imorală dintre crime. (Massimo Bontepelli)
Pentru a câştiga pe oameni nu este o cale mai bună decât aceea de a ne împodobi în ochii lor cu înclinaţiile lor, de a rosti maximele lor, de a tămâia defectele lor şi de a aplauda ceea ce fac. (Moliere)
Acela care ştie să flateze, ştie la fel de bine să bârfească, să defăimeze, să clevetească, să clevetească. (Napoleon Bonaparte)
În 99 de cazuri din 100, ceea ce este numită „opinie publică” este de fapt un fals grosolan. (Nicolae al II-lea)
Fereşte-te să te afli în patru situaţii periculoase:
Să nu te duci niciodată la un sultan, chiar dacă te-ai strădui să-l sfătuieşti de bine şi să-l aperi de rău.
Să nu rămâi între patru ochi cu o femeie care nu este a ta, chiar dacă ai de gând să-i citeşti din Coran.
Să nu te împrieteneşti cu cel care s-a certat cu apropiaţii lui, căci el se va certa şi mi repede cu tine.

Să nu rosteşti niciodată vreun cuvânt pe care l-ai putea regreta a doua zi. (Omar Ibn Abd-Al-Aziz)
Candoarea şi probitatea sunt mult mai aproape de dobândirea succesului decât subtilitatea şi fineţea. (Cardinalul Richelieu, 1585-1642)
Făcând o promisiune, contractăm o datorie. (Robert William Service)
Nu destăinui prietenului tău toate secretele vieţii tale; se poate prea bine ca într-o zi să-ţi devină duşman. Nu fă duşmanului tău tot răul pe care i-l poţi face; se poate prea bine ca într-o zi să-ţi devină prieten. (Saadi)
Nu cunosc nici o excepţie de la această regulă: este mai puţin costisitor să cumperi lapte decât să ai o vacă. (Samuel Butler)
Stârneşte tigrul din pustiurile Hircaniei, luptă-te cu leul pe jumătate mort de foame, ca să-i iei prada; riscul e mai mic decât dacă stârneşti focul mocnit al fanatismului sălbatic. (Scott)
Nu te poţi sustrage de la îndatoriri, rămânând totodată om de onoare. (Shakespeare)
Omul prometeic nu recunoaşte concretul real aşa cum a fost zidit el de Dumnezeu, ci caută să dea formă realităţii după chipul şi asemănarea sa, ca să trăiască astfel ca un suveran şi obstinat într-o lume de ideal şi vis, adică într-o lume artificială. (Schelling)
Publicitatea reprezintă un factor economic preţios pentru că este cel mai ieftin mod de a vinde produse, îndeosebi când ele nu fac doi bani. (Sinclair Levis)
Politeţea este prudenţă; prin urmare lipsa de politeţe este prostie, fiindcă îşi face fără nici o trebuinţă şi dinadins duşmani. (Schopenhauer)
Cu cât inspiri o simpatie mai generală, cu atât inspiri o simpatie mai puţin profundă. (Stendhal)
Nu poate fi un ambasador perfect acela care nu este în acelaşi timp un bun orator. (Torquato Tasso- scriitor italian din renaştere)
Guvernele impun justiţia, dar ar putea ei s-o impună dacă n-ar fi violat-o mai întâi pentru a-şi întemeia stăpânirea? (Ugo Foscolo)
Tratăm pe oameni ca pe scrisorile primite; le citim cu grabă, dar nu le mai recitim. (Voltaire)
Cel care n-a simţit niciodată farmecul unei prietenii sincere şi dezinteresate nu cunoaşte toată fericirea pe care un om o poate primi de la alt om. (Young)
Cred că firul de iarbă nu este mai neînsemnat decât ziua stelară. Şi furnica-i la fel de perfectă. Şi un fir de nisip sau un ou de ciocănitoare. Şi brotăcelul este o capodoperă comparabilă cu cele mai mari. (Walt Whitman)
Nici o putere nu poate fi de acord să negocieze ceea ce consideră a fi însăşi condiţia existenţei ei. (Henry A. Kissinger)

Organizare
Orice lucru, care merită făcut, trebuie făcut ieri.
Generaţiile tind să înveţe mereu mai puţin despre din ce în ce mai mult, până când, în final, vor şti nimic despre tot.
Viziunea fără acţiune este un vis cu ochii deschişi. Acţiunea fără viziune este un coşmar. (japonez)
Vor fi fericite statele când le vor conduce iubitorii de înţelepciune sau când conducătorii lor vor putea să se dea studiului înţelepciunii. (A. M. S. T. Boetius)
Ceea ce este bine conceput se exprimă cu claritate. (Boileau)
Prin răbdare, victorie. (Abu Madin Ibn Hamal)
În orice fel de luptă… comandantul… trebuie să-şi elaboreze un plan lămurit, a cărui primă calitate trebui să fie simplitatea. (Al. Averescu)
Bunul-simţ este măsura posibilului. El se compune din experienţă şi prevedere; este calculul aplicat la viaţă. (Amiel)
Dacă strategia este greşită, iscusinţa generalului pe câmpul de luptă, valoarea soldatului, strălucirea victoriei, oricât de decisivă, pierd din valoare. (Alfred T. Mahan)
În relaţiile cu oamenii este bine să vă aduceţi aminte:
 Învăţătura dată rău se sparge în capul tău.
 Copilul să-nvaţă când nu se răsfaţă.
 Nici unele nu sunt rele dacă te deprinzi cu ele.
 Grijile-s la creditori mai mult decât la datori.
 Dacă n-ai să mergi călare, nu umbla la-mprumutare.
 Cască ochii la tocmeală, iar nu după ce te-nşeală.
 Un nebun făgăduieşte şi-nţeleptul s-amăgeşte.
 Nu vedea-n chip pocitura, ci vezi ce-i vorbeşte gura.
 Multe sunt astăzi vorbite, dar mâine ies deosebite.
 Ori om, ori semănătură, nu se schimbă din natură.
 În certuri cine se bagă, păgubi trebuie să tragă.
 Din tocmeală neînţeleasă, bani dând, rămâi fără casă. (Anton Pann)
Suntem ceea ce facem în mod repetat. De aceea măiestria nu este un dat, ci o deprindere. (Aristotel)
Este un principiu dovedit că trebuie să înveţi să asculţi pentru a şti comanda. (Aristotel)
În luptă trebuie să mergi înainte, nu să te înduioşezi. (Balzac)
Fără unitate în acţiune nu există putere. (Balzac)
Întreaga putere omenească este un compus conţinând răbdare şi timp. Oamenii de seamă voiesc mult şi dorm puţin. (Balzac)
Pe vorbă nu-ţi dă nimeni făină. (Balzac)
Nimic nu este mai grăitor şi mai tiranic pe lume ca amintirea a ceva ca trebuia să faci şi pe care nu l-ai făcut. (Balzac)
Prevenit înseamnă pregătit. (Benjamin Franklin, om de stat, fizician, filosof şi publicist, 1706-1790)
Capacitatea de a lua decizii este ceea ce-i separă pe lideri de ceilalţi oameni. (Bruce Hyland/Merle Yost)
Situaţii diferite necesită roluri diferite: cel ce ia decizii, cel care dă informaţii, lider, angajat, diplomat, om de echipă, individualist. Defineşte şi comunică rolul tău şi rolurile celor din echipă. (Bruce Hyland/Merle Yost)
Managerii confundă adesea problemele de suprafaţă cu adevăratele probleme. Priveşte dincolo de simptome pentru a găsi cauzele ascunse. (Bruce Hyland/Merle Yost)
Află procesul gândirii angajaţilor tăi. Metoda prin care o persoană ajunge la o concluzie reprezintă baza pentru susţinere sau perfecţionare. Nu presupune că îţi sunt cunoscute aceste metode. (Bruce Hyland/Merle Yost)
Rezolvă-ţi problemele pe măsură ce apar; astfel, eviţi aglomerarea lor. Amânările te fac să pari fricos şi ineficient. (Bruce Hyland)
Oamenii trebuie să ştie ce se aşteaptă de la ei şi cum vor fi apreciaţi. Reacţiile tale trebuie să fie oportune, regulate, constructive şi oneste. (Bruce Hyland)
A cere ajutor este un semn de înţelepciune şi de tărie de caracter. Nimeni nu trece prin viaţă sau nu lucrează de unul singur. (Bruce Hyland!
Când ţi se cere prea mult, refuză sau renegociază. Aranjează-ţi din nou priorităţile sau renunţă la îndatoririle mai puţin importante. Nu intra singur în capcana eşecului datorat su-prasolicitării. (Bruce Hyland)
Niciodată să nu te opreşti din învăţat. A conduce este o profesiune, nu un drept sau o moştenire. Acceptă că vor exista, în mod frecvent, lucruri pe care nu le ştii şi că a găsi modalităţi mai bune de a rezolva lucrurile face parte din profesie. (Bruce Hyland)
Cu excepţia armatei, ordinele nu sunt binevenite. Oamenii vor să fie rugaţi. O cerere invită la participare şi la cooperare. (Bruce Hyland)
Din când în când, du-te în prima linie a frontului, acolo unde are loc acţiunea. Nu lăsa să-ţi dispară simţul pentru acţiune. (Bruce Hyland)
Dacă nu termini ce ai început, vei fi îngropat sub un munte de probleme neterminate. (Bruce Hyland)
Disconfortul poate fi productiv şi un stimulent puternic pentru schimbare. Vor exista momente când vei fi nevoit să permiţi sau să creezi disconfort pentru a obţine un final fericit. (Bruce Hyland)
Exprimă-ţi recunoştinţa pentru un lucru bine făcut. Oamenii dau rezultate extraordinare când se simt apreciaţi. (Bruce Hyland)
Fiecare comunicare este o şansă de a împuternici pe cineva. Învaţă când să fii tăios, când să fii agreabil şi când să menţii o poziţie echivocă. (Bruce Hyland)
Recunoscându-ţi deschis greşelile, limpezeşti atmosfera şi trimiţi un mesaj important despre responsabilitate. (Bruce Hyland)
Poartă-te cu cinste şi cu bună cuviinţă. Niciodată nu ştii ce acţiuni din trecut se poate întoarce împotriva ta în viitor. (Bruce Hyland)
Stabileşte şi fă cunoscut un cod de conduită pentru firma ta. Clarifică ceea ce aştepţi din punct de vedere profesional şi din punct de vedere al standardelor de muncă. (Bruce Hyland)
Fixează-ţi un scop precis. Urmează-ţi drumul către el în mod riguros. Evită încercarea de a fi totul pentru fiecare. (Bruce Hyland)
Dacă ai pierdut o bătălie, nu te teme că n-o să câştigi războiul. Continuă să te concentrezi asupra ţelului tău. Foarte rar un eveniment înseamnă sfârşitul procesului. (Bruce Hyland)
Ideile se clădesc pe o bază stabilă. Nu există o scurtătură între prezent şi viitor. Scopurile se ating prin planificare, pregătire şi executare. (Bruce Hyland)
Odată ţinta şi direcţia stabilite, nu te abate din drum decât dacă e absolut necesar. Consecvenţa este adesea mai bună decât schimbarea frecventă în căutarea drumului perfect. (Bruce Hyland)
Intervenţia comandantului asupra subordonaţilor este şi mai bună, când este rară şi oportună. (C. Atanasiu)
Prezenţa de spirit este o calitate rezultată din echilibrul inteligenţei şi al caracterului. (Carl von Clausewitz)
Înainte de a săvârşi ceva, e trebuitoare o înţeleaptă chibzuinţă; dar de îndată ce ai chibzuit adânc, trebuie o grabnică înfăptuire. (C. C. Sallustius)
Odată ruptă proporţia dintre scop şi mijloace, combinaţiile geniale sunt zadarnice. (Ch. De Gaulle)
Când avem de-a face cu oamenii, trebuie să reţinem că nu ne aflăm în faţa unor făpturi logice. Ne aflăm în faţa unor făpturi emoţionale, clădite din prejudecăţi şi conduse de mândrie şi vanitate. (Dale Carnegie)
Dacă există vreun secret al succesului, el rezidă din capacitatea de a înţelege punctul de vedere al celuilalt şi de a vedea lucrurile atât din perspectiva acestuia, cât şi al dumneavoastră. (Dale Carnegie)
Cred că puterea mea de a trezi entuziasmul oamenilor cu care lucrez este cel mai de preţios capital al meu şi sunt convins că unicul mijloc de a descoperi ce e mai bun în oameni este prin aprecieri şi încurajări. (Dale Carnegie)
Informaţia este sufletul tuturor afacerilor publice. (Daniel Defoe, 1660-1731)
Sfaturi pentru programarea şi organizarea muncii
 Scapă de urgenţe.
 Ordonează-ţi ideile.
 Nu te ocupa de WC-uri.
 Scapă de hoţii de timp.
 Anticipează răul.
 Pune-te pe locul doi.
 Fixează priorităţi.
 Anticipează întârzierile.
 Fii decis.
 Nu amâna decizia.
 Controlează eficient.
 Cere scheme.
 Renunţă la plăceri.
 Fii flexibil. (Daniel Gheorghe Luchian)
Nu-i de ajuns să faci binele, trebuie să-l faci şi bine. (D. Diderot)
Bine este ca în toate ale tale să pui singur umărul la lucru. La toate greutăţile caută în tine puterea cu care să le poţi ţine piept. Dacă vrei să înaintezi în înţelepciune, nu te uita dacă te ia lumea de prost, ori nebun. Treaba ei, nu te interesează! (Epictet)
Mintea omului este ca un bloc de gelatină pe care experienţa cade ca apa fierbinte. (Edward de Bono)
Nimic nu este mai rău pentru moral decât lipsa de informaţie la nivelurile de bază. Eu numesc această problemă NETMA – nobody ever tells me anything (nimeni nu-mi spune niciodată nimic) şi am încercat s-o minimizez pe cât posibil. (Ed. Carlson)
Tactul transformă adversarul în aliat. (Edward Munson)
A conduce nu înseamnă să aştepţi ca evenimentele să-ţi indice calea. (E. Jalous)
A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar fi copilărie. (Eminescu)
Disciplina este izvorul succesului. (Eschil)
După insucces, planurile cele mai bune întocmite par absurde. (F. Dostoevski)
Cine nu ştie să tacă, nu este vrednic să conducă. (Fr. Fenelon)
Înainte de a te arunca în vâltoarea primejdiei, trebuie să o prevezi şi să te uiţi în ea; dar când eşti în primejdie, nu-ţi rămâne decât s-o înfrunţi. (Fr. Fénelon)
Pentru a înfăptui un lucru mare, trebuie să rişti ceva mare. (Fr. Mehring)
Numai un caracter disciplinat poate menţine ordinea. Ceea ce face puterea unei armate este disciplina. (Fr. W. Forster)
Adevărata disciplină este fondată pe autodisciplina celui ce comandă. (Fr. W Forster)
Când puterea devine abuzivă e semn că şi-a pierdut siguranţa de sine. (Tacitus)
Legile proiectelor (Golub):
1. Un proiect planificat cu neglijenţă pretinde de trei ori mai mult decât termenul prevăzut; un proiect planificat cu atenţie durează de două ori mai mult.
2. Colectivele care participă la realizarea unui proiect detestă obişnuitul raport săptămânal asupra modului în care progresează, pentru că raportul demonstrează foarte clar lipsa lor de progres.
Esenţa activităţii de planificare a luptei armate constă în stabilirea scopurilor şi formularea concepţiei loviturilor principale, în repartizarea forţelor şi mijloacelor între aceste direcţii, stabilirea misiunilor, precum şi asigurarea materială şi tehnică a operaţiilor. (G. K. Jukov)
Datele cercetării şi interpretarea lor justă trebuie să constituie baza analizei situaţiei, luării hotărârii şi planificării operaţiei. (G. K. Jukov)
Cine are noţiuni clare poate ordona. (Goethe)
Nici un luptător înţelept nu-şi dispreţuieşte duşmanul. (Goethe)
Cu greu poate fi un mare comandant, fără a fi totodată un abil psiholog. (Gustav Le Bon)
Despre cei de aproape e bine să te informezi de departe. (H. Papadat-Bengescu)
Învăţând pe alţii, te instruieşti, povestind-observi, afirmând-examinezi, arătând-priveşti, scriind-gândeşti. (H. Fr. Amiel)
Mii de cuvinte – nu-s cât o faptă, ia aminte! (H. Ibsen)
Cine dă un ordin trebuie să fie sigur de posibilităţile şi de modul cum va putea fi executat. (H. Moltke)
Vezi unde ţi-e locul! (Ibn al Muqaffa)
Nu trece măsura!
Dacă ţi-a căzut pe cap puterea, caută adăpost la înţelepţi.
Fereşte-te să-ţi placă lauda.
Făptuirea celor mărunte duce la pierderea celor mari.
Fereşte-te de mânia exagerată.
Stăpânirea e de trei feluri: prin puterea credinţei, a forţei şi a prieteniei.
Măsură în vorbă şi în salut. (Ibn al Muqaffa)
Chibzuieşte fără grabă, dar execută repede hotărârile pe care le-ai luat. (Isocrate)
Că eu, feţii mei, am o grădină. Şi această grădină, cu darul şi cu ajutoriul lui Dumnezeu între multele mele nevoinţe şi osteninţe, o am făcut şi am crescut frumos şi bine. Grădina aceea şi creşterile cele frumoase dentr-însa suntu boiarii miei cei mari şi cinstiţi. Şi-am îngrădit cu gard ca cu zid de piatră şi grădina mea o am apărat, ca nu cumva să îndrăznească cineva să intre într-însa şi să strice ceva din ostenelile mele. De aceea osteneala mea şi grădina şi acele creşteri ce le apăraiu crescură frumoase şi înfloriră. Şi eu tot supt umbra lor şi a florilor lor m-am răcorit, şi ochii miei să răveneau de roua şi de veselia florilor lor. Şi nu numai ce mă veselea cu veselii şi mă bucura, ce încă şi capetele să şi le puie şi sângele să şi-l verse toţi voia şi era bucuroşi pentru mine. (Învăţăturile lui Neagoe)
Naţiunile, la fel ca indivizii, trebuie să-şi limiteze obiectivele, altfel vor avea de suportat consecinţele nesăbuinţelor lor. (James Reston- ziarist american)
Mergi înainte şi încrederea îţi va veni. (J. B. D´alembert)
Tactul … înseamnă a şti cât de departe se poate merge. (Jean Cocteau)
Un comandant adevărat se rezervă pentru ceea ce numai el singur poate face. (Jean Perré)
Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii – îi înveţi ceea ce eşti. (J. Jaurès)
Pentru a fi ascultat, transpune-te în locul celor cărora te adresezi. (J. J. Rousseau)
Acolo unde nu există viziuni largi, de ansamblu, lumea riscă să piardă. (Jean Monnet)
Laşitatea tinde să arunce asupra altora răspunderea. (J. Cortazar)
Îmi place să ajut oamenii care se ajută singuri. (J. Galsworthy)
Ordinea vă face să câştigaţi timp. (J. W. Goehte)
Mulţi oameni consideră că jumătăţile de efort pot fi suficiente. O săritură mică este mai uşor de făcut decât una mare. Însă nimeni care doreşte să sară peste un şanţ lat nu va sări mai întâi peste jumătate din el. (Karl von Clausewitz)
Dacă ar trebui să rezum într-un singur cuvânt calităţile unui bun manager, aş spune că totul se reduce la decizie. Poţi folosi cele mai performante computere din lume şi poţi aduna toate tabelele şi numerele, însă, la sfârşit, trebuie să asamblezi informaţiile, să stabileşti pro-gramul de lucru şi să acţionezi. (Lee Iacocca)
Omul care nu este hotărât să-şi asume răspunderea în momentele decisive nu trebuie să accepte rolul de şef. (Luben Karavelor)
Cine-şi face prea multe planuri se lasă de obicei tot aşa de mult condus de „moment”, ca şi cei care nu-şi fac planuri de loc. (Lucian Blaga)
Numai operele mijlocii sunt ireproşabile, cele mari niciodată. (Lucian Blaga)
Pentru a înşela adversarul, întotdeauna este esenţial a-l pune în faţa unei dileme. (L. Hart)
Trebuie ţinut minte că nu există lucru mai greu de plănuit, mai îndoielnic de reuşit şi mai periculos de stăpânit decât crearea unui nou sistem. Fiindcă iniţiatorul va avea de înfruntat duşmănia tuturor celor care au de câştigat din păstrarea vechilor stări, iar cei care au de câştigat din înfiinţarea noilor sisteme n-ar găsi decât apărători cu jumătate de gură. (Machiavelli)
Cel ce-şi învinge duşmanii printr-o stratagemă este mai de preţuit decât cel cei învinge prin forţă. (Machiaveli)
Punctualitatea şefului şi cea a subalternului să devină una şi aceeaşi trăsătură morală. (A. S. Makarenko)
Autoritatea purcede din răspundere. (A. Makarenko)
Responsabilitatea este principalul promotor al omului. (Mary Parker Follett)
Comandantul…care nu are o cercetare bună este stăpânit de neştiinţă, neştiinţă care generează frica de necunoscut care în final generează haosul şi nesiguranţa. (M. Eddy)
Cum poate fi posibil ca cineva să analizeze toate variantele posibile şi să adopte o soluţie, când inamicul nu adoptă totdeauna acelaşi plan şi nu acţionează în acelaşi mod? Căci arta războiului este multiformă. Mintea omului este subtilă; el poate concepe multe planuri şi să adopte moduri neaşteptate de acţiune. (Mauricius)
Conducătorul prea temut de supuşi şi cel prea îngăduitor sunt nepotriviţi pentru oaste: teama naşte ură; iar îngăduinţa prea mare duce la neascultare. (Mauricius)
Orice om poate greşi, dar numai nebunul stăruie în greşeală. (M. T. Cicero)
Manifestă toleranţă pentru ambiguitate. Lumea nu este făcută doar din alb şi negru. A conduce este atât o artă, cât şi o ştiinţă. (Merle Yost)
Înţeleptul este pregătit a face faţă tuturor evenimentelor. (Moliere)
Calitatea esenţială a comandantului este fermitatea caracterului şi hotărârea de a învinge cu orice preţ. (Napoleon)
Comandantul trebuie să aibă atâta caracter cât şi inteligenţă. Oamenii care au multă inteligenţă şi puţin caracter sunt cei mai puţini indicaţi… (Napoleon)
Oamenii care au o inteligenţă obişnuită şi un caracter proporţionat vor reuşi adesea în această meserie. (Napoleon)
Viaţa în acţiune este cel mai bun învăţător. (N. Iorga)
Eşecul se datorează examinării obstacolelor. Reuşita se datorează examinării mijloacelor. (Pancha-Tantra)
Prezentul creionează viitorul. (Peter Drucker)
Singurul test corect aplicabil unui angajat, este legat de modul cum lucrează şi nu la ce şcoală şi cât timp a învăţat. (Peter Drucker)
Descentralizarea – înseamnă diviziunea muncii. (Peter Drucker)
Ceea ce numim management constă adeseori doar în a pune beţe-n roate celor care muncesc. (Peter F. Drucker)
A-ţi analiza permanent rezultatele, este modalitatea cea mai bună de a progresa. (Peter Drucker)
A fost o naivitate din partea optimiştilor secolului trecut să spere că tehnologia îl va duce în paradis, la fel cum tot o naivitate este tendinţa pesimiştilor acestui secol de a considera tehnologia ca fiind ţapul ispăşitor pentru cruzimea, imaturitatea, orbirea, lăcomia şi orgoliul de sine al omului de azi. (Peter Drucker)
Recomand lăcomia intelectuală ca o formă a înnoirii de sine. (Peter Drucker)
Prin mijloace rele nu poate fi atins un scop bun. (P. B. Shelley)
Nu-i forţă să reziste în faţa iscusinţei. (Phaedrus)
Reguli de câştigare a auditoriului:
1. Descoperiţi care vă va fi auditorul.
2. Cunoaşteţi-vă subiectul.
3. Pregătiţi-vă serios.
4. Scrieţi-vă discursul şi exersaţi.
5. Vorbiţi pentru ceasul din fundul sălii.
6. Fiţi ferm cu cei care vă întrerup.
7. Nu încercaţi să discutaţi raţional cu cineva care este foarte nervos.
8. Lăsaţi-vă interlocutorul să vorbească până îşi pierde energia.
9. Încurajaţi-vă interlocutorul să expună toate plângerile pe care le are de făcut.
10. Reformulaţi reclamaţiile cu propriile lor cuvinte.
11. Nu promiteţi un ajutor pe care ştiţi bine că nu-l puteţi da şi nu faceţi afirmaţii necontrolate.
12. Ascultaţi cu atenţie – ascultaţi ceea ce se spune efectiv.
13. Folosiţi metoda repetiţiei şi expuneţi problemele simplu.
14. Daţi dumneavoastră primul telefon.
15. Fiţi primul care consemnează în scris cele hotărâte.
16. Notaţi-vă amănunte personale despre interlocutor. (Polly Bird)
Nu luaţi hotărâri importante „ad-hoc”. Cereţi sfaturi şi ghidare de la colegi calificaţi înainte de a vă implica. Nu vă încredeţi excesiv în propria judecată. (Richard Koch)
Să nu credeţi că dacă cineva nu vorbeşte sau reacţionează lent, înseamnă că nu gândeşte sau nu simte. Nu vă proiectaţi propriul comportament asupra celorlalţi. Încercaţi să fiţi sensibil la procesele lor de gândire, să căutaţi semne non