Ce este Filozofia

Etimologia termenului de filozofie provine din contopirea a doua cuvinte grecesti : un prefix derivat din “ filia “ ( dragoste , iubire ) si o radacina “ sofia “ ( intelepciune ) .Aceasta semnificatie a termenului de filozofie apartine lui Pitagora care din modestie nu s-a considerat intelept si si-a zis  “ iubitor de intelepciune “ .Mai sigur este ca acest cuvant a fost intrebuintat in cercul elevilor lui Socrate in veacul al V-lea inaintea lui Hristos si de la acestia a ramas ca mostenire nestirbita viitorului .Termenul de filozofie a diferit din antichitate si pana in zilele noastre  , astfel in antichitate ea fost denumita stiinta intelepciunii sau stiinta fericiirii  sau stiinta externa a cunoasterii adevarate a statornicului, a identicului , atiparelor ideale externe si absolute ale lucrurilor numite idei ( Platon ) sau stiinta primelor principii si cauze ( Aristotel ) sau stiinta lucrurilor umane si divine ( Cicero ) .Daca in antichitate filozofia a desemnat orice predilectie pentru intelepciune orice preocupare intelectuala in epoca moderna ca urmare a eforturilor progresive ale spiritului de a cunoaste lumea si pe sine in raporturile cu ea filozofia dobandeste o semnificatie mai restransa , accentul fiind pus pe dimensiune rational explicativa a acestuia .

In aceasta viziune Emanuel Kant spunea ca ca filozofia este o cunoasterea rationala prin concepte pure , este stiinta supozitiilor , a conditiilor cunoasterii si actiunii ai in acelasi timp sistemul cunoasterii filozofice .

Fichte defineste filozofia ca stiinta a absolutului iar Hegel spune ca “ numele de filozofie a fost dat intregii stiinte care se ocupa de cunoasterea naturii statornice si a unversalului in oceanul singularitatii empirice precum si a necesarului a legilor si dezordinea aparenta a multimii infinite a intamplatorului “Schopenhauer arata ca filozofia este stiinta exprimata in concepte a carei sarcina este ca intreaga esenta a lumii sa o repete in concepte in mod abstract , general si clar .In secolul XIX reactia fata de caracterul teoretico-speculativ a dus la aparitia pozitivismului , conceptie filozofica ce respinge filozofia ca o reprezentare teoretice generalizata asupra lumii .Filozofia pozitivista afirma limitarea acesteia la fapte obsevabile pe care ea trebuie sa le descrie si doar in subsidiar sa le aplice .

Auguste Compte considera filozofia ca sistemul total a cunostintelor omenesti iar Spencer credea ca filozofia consta in cunoasterea totala unificata .

La sfarsitul secolului XIX si inceputul sec XX Wenndt afirma despre filozofie ca este stiinta generala care incearca unificarea intr-un sistem necontradictoriu a tuturor cunostintelor oferite de cunostintele particulare . De pe pozitia pragmatismului Jones crede ca filozofia exprima o anumita atitudine , o uniune si unitate de scop a inteligentei si vointei .In legatura cu definitai filozofiei mentionam si opinia unor ganditori remani :Titu Maiorescu arata ca filozofia este nazuinta spre intelepciune .

P.Negulescu definea filozofia ca fiind analza primelor principii si sinteza ultimelor rezultate ale stiintei in vederea explicarii totale a universului .

Constantin Radulescu Motru  spune ca filozofia studiaza principiile fundamentale ale orcarei stiinte clarificand concepte de baza ale stiintelor si armonizand punctele de vedere divergente , fiind singura si unica disciplina teoretica rationala care ne ofera o cunostinta unitara , cunostinta cea mai completa si cea mai putin relativa din lume .

Mircea Florian propune filozofiei doua mai acceptii :

1.       Filozofia este stiinta fundametelor , a principiilor ai legilor cele mai cuprinzatoare ale lumii .

2.       Filozofia este o conceptie asupra vietii omului pentru a descoperi sau crea idealuri si valori aducatoare de fericire si innobilare .

Dumitru Rosca definea filozofia ca fiind conceptia generala despre lume , rod al ununi effort spre sinteza totala , doctrina care pretinde sa ne dea o imagine de ansamblu a existentei considerata in totalitatea ei .

Constantin Noica subliniaza caracterul integrativ al filozofiei afirmand ca ea este una de la actul logic la cel gnoseologic ( actul cunoasterii ) si de aici la actul etic si estetic .

Filozofia Filozofiei

Totalitatea consideratiilor despre ceea ce este in fond filozofia ca modalitate specifica de cunoastere , despre obiectul si problematica ei ca si a celor proivind functiile filozofie si relatiile ei cu stinta si cu practica ei sociala , cu lumea valorilor si cu intreaga creatie culturala se constituie intr-un corp de reflexii ale filozofiei asupa ei insasi care este cunoscut sub numele de metafilozofie .Metafilozofia este filozofia filozofiei , este constiinta de sine a filozofiei asa cum filozofia insasi este la randul ei constiinta de sine a omului in lume .Metafilozofia a fost caracterizata cu claritate de Lucian Blaga ca o constiinta filozofica.Metafilozofia este si un fel de constiinta de sine pentru filozofi asa cum este constiinta de sine pentru artisti sau constiinta stiintifica pentru cercetatorii stintifici .Prafrazand o maxima a lui Rables : “ stiinta fara cunostinta este ruina sufletului “ putem afirma ca filozofia fara metafilozofie poate sa-l duca pe filozof in impas

Nevoia de Filozofie

Filozofia s-a nascut din nevoia permanenta a omului de a sti cine este el in aceasta lume , care este specificul existentei sale in raport cu natura si societatea in care traieste , din necesitatea de a avea constiinta lucida de sine si de tot ceea ce il inconjoara .Constantin Noica definea filozofia ca idee care se ridica la puterea intregului , a lumii ca totalitate si tot odata ca una din formele de intoarcere a omului la sine , a constiintei de sine .Atata timp cat va exista omul pe acest pamant el se va intoarce mereu la sine reflectand asupra existentei sale si a lumii . Omul este si o fiinta metafizica care nu poate exista si avea deplin liniste fara o constiinta lucida de sine , fara o filozofie .Filozofia a fost implicata in toate marile transformari ale societatii moderne . Am putea concepe lumea culturii si democratiti antice grecesti fara filozofia pe care a dezvoltat-o , fara gandirea lui Socrate , Platon , Aristotel ?Pentru a intelege cu adevarat revolutiile moderne mai ales pe cele din Anglia si Franta care au pus bazele statului de drept si ale democratiei renascute in tarile europene fara puternica relansare a filozofiei gandiri teoretice in perioada premergatoare fara contributiile in filozofie ale lui Bacon , Hopps , Hume , Locke in Anglia si ale lui Descartes , Rousseau , Voltaire si apoi ale eciclopedistilor in Franta ?Am putea continua cu intrebarile despre modernizarea Germaniei in secolul XIX care ar fi greu de imaginat fara ideile filozofiei premergatoare ale unor ganditori ca Leipnitz , Hegel chiar si impactul pe care l-a avut gandirea lui Marx in ultima suta de ani cu toate ca socialismul a esuat in Europa tine si el de rorlul social al filozofiei respective .Insasi cultura , ca si identitatea noastra ar fi de neconceput fara componenta ei filozofica .Lipsita de aportul filozofiilor istoria societatilor si a lumii in ansamblul ei ar fi incomparabil mai saraca in valori spirituale si actionale . Acelerarea ritmului schimbarilor in istorie , intensificarea interdependentelor la nivel mondial din ultimele decenii , dezvoltarea stiintelor si implicatiile lor metafizice fac si mai acuta nevoia omului contemporan de filozofie .Filozofia ramane o aspiratie umana permanenta , o apoteoza a cunoasterii teoretice si acunoasterii culturale .

Problematica Adevarului

Adevărul

Conceptul de adevăr ocupă un loc central in codul teoriei cunoaşterii . Privind definirea adevarului au existat numeroase dispute teoretice formulându-se o diversitate de păreri . În cadrul acestei diversitaţi se disting trei orientări fundamentale :

Ø                 Orientarea conform careia adevărul este o proprietate exclusivă şi nemijlocită o obiectului cunoaşterii , adică a obiectelor , fenomenelor , proceselor , sistemelor reale . Această orientare este eronată , fiind rezultatul unei confuzii între planul existenţei si cel cognitiv , deoarece , din faptul că obiectul fundamental al cunoaşterii îl constituie descoperirea structurilor şi proprietaţilor obiectelor şi evenimentelor realitaţii şi din faptul că adevărate sunt acele produse ale cunoaşterii care realizează acest lucru , nu rezultă că adevărul ar fi însăşi lucrurile şi evenimentele cu propretăţile şi structurile lor .Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor şi fenomenelor din realitatea obiectivă . Nu putem spune despre un lucru că este adevărat sau fals , ci cel mult că el există.

Ø                 Orientarea conform căreia adevărul este o proprietate a subiectului în mod exclusiv , a conştiinţei noastre . Aceasta ar însemna  că fiecare conştiinţă  să aibă setul său de adevăruri , dar tebuie menţionat că în funcţie de elementul conştiinţa se pot distinge mai multe abordări ale adevărului care sunt incorecte şi conduc la erori în cadrul activităţilor practice .

1.      Adevărtul este o proprietate a expresilor lingvistice formulate de subiect

2.      Adevărtul constă  în caracterul evident şi clar al cauzelor şirezultatelor

3.      Adevărul este rezultatul acelor produse ale cunoaşterii care întrunesc consensul

Ø                 Orientarea care susţine că adevărul este o proprietate a conştiinţei care este rezultat al interacţiunii dintre obiectul cunoaşterii si subiectul cunoscător .Din acest unghi , adevărul este un raport , o relaţie între cunoştinţele dobândite de om in cadrul cunoaşterii şi starile de fapt pe care aceste cunoaştinţe le reflectă .Aristotel , în lucrearea sa “Metafizica” defineşte adevărul astfel : “a enunţa că ceea ce este nu este sau că ceea ce nu este este constituie o propoziţie falsă , dimpotrivă o enunţare adevărată este aceasta prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu este.”Este cuprins aici miezul a ceea ce este cunoscut  sub numele de teoria adevărului .Această teorie a fost dezvoltată în evul mediu iar în epoca modernă ea devine o componentă  esenţială a teoriei realiste , astăzi cea mai răspândită despre adevăr mai ales în cadrul concepţiei analitice despre cunoaştere .Conform acestei teorii , adevărul desemnează corespondenţa sau concordanţa conţinutului informaţional al cunoştinţeor subiectului cunoscător , cu starea de fapt , reală a obiectului la care se referă .Aşadar , adevărul nu este o proprietate nici a obiectului cunoaşterii , nici al subiectului cunoscator ci a conştientului cognitiv informational vehiculat prin intermediul expresiilor propoziţionale . Adevărul se manifestă exclusiv la nivelul propoziţiilor . 

Caracteristicile adevărului

Caracterul obiectiv al adevărului . Definirea adevărului drept coordonată a conţinutului informaţional al cunoştinţelor noastre cu starea de fapt reală înseamnă în acelaş timp recunoaşterea caracterului său obiectiv . Prin adevăr obiectiv înţelegem existenţa  în cunoştinţle noastre a unui conţinut care nu depinde de noi (de subiectul cunoscător). Caracterul obiectiv al adevărului este determinat de izvorul cunoaşterii , adică de natura obiectului de cunoscut . Când vorbim de adevăr obiectiv avem în vedere numai conţinutul lui pentu că , ţinând seama de faptul că adevărul este dobândit in cadrul social-istoric şi al experienţei umane al nu poate exista în afara omului .  

Procesul dobândirii adevărului

Adevărul relativ-absolut Obiectivitatea adevărului trebuie înţeleasă prin prisma procesualităţii complexe a cunoaşterii .Caracterul procesual al surprinderii devenirii adevărului unei cunoştinţe rezultă din caracterul contradictoriu al cunoaşterii . Cunoaşterea unmană este cuprinsă între polii unei contradicţii :1.      Tendinţa şi posibilitatea subiectului de a cunoşte în mod complex şi definitiv totul 2.      Imposibilitatea realizării , înfăptuirii acestei tendinţe şi aspiraţii Prin adevar relativ se înţelege acel adevăr obiectiv care în conţinutul său este parţial limitat , incomplet , suspectibil de perfecţionare , de adâncire şi completare ulterioară . La el ajungem prin rezolvarea parţială a contredicţiei fundamentală a cunoaşterii .Prin adevar absolut  se înţelege adevăr obiectiv în forma sa deplină  , desăvârşită care nu mai este susceptibil de aprofundare , de precizare , de completare ulterioară . Relativitatea adevărului trebuie înţeleasă în sensul că fiecare cunştinţă adevărată reflectă realitatea obiectivă , dar poate cuprinde toate laturile ei , ci le cuprinde numai pe acei care au pătruns în sfera cunoaşterii .Caracterul relativ al adevărului ţine de ceea ce în cadrul ei cunoştinţele sunt suspuse revizuirilor , întregirilor şi completării iar cel absolut ţine de ceea ce în cadrul oricărei cunoştinţe rezistă în timp , este reţinut din generaţie în generaţie .Sarcina ştiinţei este dobândirea adevărului obiectiv relativ , care reprezintă un pas spre cel absolut . Caracterul concret al adevărului Adevărul concret este acel adevăr care ţine seama de interpretarea abstracţiilor , de condiţiilor de timp si loc . Concreteţea adevărului rezidă deci , în faptul că nu putem face niciodată abstracţie de determinaţiile spatio-temporale în care există şi se manifestă obiectele şi fenomenele .Caracterul concret trebuie văzut în funcţie de factorii care participă la procesul cunoaşterii . Fiecare dintre aceşti termeni (obiect,subiect) se schimbă .Faptul că fenomenele şi obiectele pe care le cunoaştem sunt într-o continuă transformare face ca cunoştinţele noastre să se schimbe , să se modifice .În diferite perioade istorice există particularitaţi psihologice şi intelectuale ale subiectului cunoscător . Oamenii aparţin unei anumite etape istorice şi au la îndemâna anumite mijloace si posibilităţi de investigare . Criteriile adevărului Prin criteriu al adevărului înţelegem un ansamblu de reguli sau semne prin care înţelegem dacă un enunţ este adevărat sau fals . Deci criteriul adevărului se referă la acele indicii , reguli care ne permit să determinăm riguros între adevăr si fals .Există :Ø      Criterii materiale ( criteriul corespondenţei , utilităţii )Ø      Criterii formale ( coerenţa logică , demonstraţia )Criteriul corespondenţei reprezintă experienta practică care permite deosebirea propoziţiilor adevărate de cele false . Corespondeţa este un criteriu hotărâtor al adevărului .Criteriul coerenţei  este cel mai important  criteriu folosit în ştiinţe ca matematică , logică . Criteriul coerenţei constă  în faptul că o opinie este adevărată atunci când ea concordă cu celelalte opinii .Criteriul untilităţii reprezintă cunoştinţele deţinute de subiect şi sunt adevărate în momentul în care se pot verifica .

Creştinismul şi problema supravieţuirii

În concepţia creştină, moartea nu anihilează. Temeiul credinţei în viaţa veşnică este faptul că persoana şi corpul său pot fi separate; o dată ce sunt separate, persoana poate supravieţui fără corp şi fără vreo întrupare materială de un fel sau altul. Moartea corpului nu înseamnă distrugerea persoanei, căci Dumnezeu face ca persoana să nu se distrugă după moartea corporală.Există două condiţii care privesc existenţa decorporalizată:

1. Condiţia identităţii:

  întrucît persoana supravieţuieşte, ceea ce face ca o persoană să fie ceea ce este, adică identitatea sa personală, trebuie să se regăsească după moarte.Conform acestei condiţii, supravieţuirea a ceva neidentic cu mine nu poate conta drept supravieţuirea mea.

2. Condiţia recunoaşterii:

 trebuie să existe recunoaşterea (conştientizarea) supravieţuirii. Această conştientizare poate fi asigurată de conştiinţa a ceea ce eşti sau ai fost şi de prezenţa amintirilor despre viaţa pre-mortem. În creştinism, condiţia identităţii şi cea a recunoaşterii sunt interconectate. Condiţia recunoaşterii constă în aceea că viaţa pre-mortem şi viaţa post-mortem sunt legate prin memoria şi conştiinţa de sine a persoanei.Aşadar, mintea persoanei trebuie să supravieţuiască. Mai rezultă că, în concepţia creştină, identitatea personală este egală cu mintea (ceea ce face ca eu să fiu eu este mintea mea), care include memoria şi conştiinţa de sine. Supravieţuirea post-mortem este esenţialmente o supravieţuire psihică.În teologie există două abordări principale. În una dintre ele se face distincţie între persoana completă (minte plus corp) şi persoana incomplet (minte); în existenţa decorporalizată nu ai mîini, picioare, simţuri etc. A doua abordare consideră persoana în termeni exclusiv spirituali; corpul uman nu este necesar nici măcar pre-mortem.În orice abordare creştină, supravieţuirea durează pînă în ziua Judecăţii de Apoi. 

Descartes

- dualismul substanţial (dualismul cartezian):Esenţa obiectelor materiale, fizicale este întinderea în spaţiu (el le numeşte res extensa, adică lucruri cu întindere). Mintea şi experienţele conştiente sunt substanţe care nu sunt întinse în spaţiu în spaţiu, iar esenţa lor este gîndirea (rex cogitans).În “Discurs asupra metodei”, Descartes spune: “Eul, adică mintea…”. Argumentele lui sunt totuşi vulnerabile.  

Trăsături comune pentru near-death experiences (NDE)

1. S-a simţit părăsindu-şi corpul şi existînd în afara lui.

2. S-a simţit “văzîndu-şi” propriul corp.

3. A simţit că se poate mişca în mediul fizical din preajma corpului.

4. S-a simţit ajungînd într-un mediu despre care a spus că este “o altă lume” decît cea fizicală şi apoi s-a simţit ca întorcîndu-se din acea lume în corpul său. 

Ipoteze sceptice cu privire la NDE

1. Ipoteza proiecţiilor psihiceÎn istoria psihologiei au existat numeroase interpretări “antipatice” la adresa experienţelor religioase. Freud considera fenomenele religioase drept proiecţii ale unor procese psihice, cu sursa în dorinţa imperioasă de a ne menţine într-o copilărie perpetuă în care cineva să ne apere fără greşeală.Ipoteza