Metode de investigare a personalitătii umane

Metodele psihologiei scolare 

1. Cercetarea psihologică stiintifică

2. Conceptul de metodă; specificul metodelor psihologiei scolare;

3. Clasificarea metodelor;

4. Principalele metode ale psihologiei scolare:

a) Observatia

b) Experimentul

c) Convorbirea

d) Ancheta psihologică

e) Metoda biografică

f)  Metoda analizei produselor activitătii

g) Metodele psihometrice 

1. Cercetarea psihologică stiintificăComplexitatea cerintelor sociale fată de scoală impun cadrului didactic, ca profilul său, centrat pe transmiterea de informatii să se completeze cu cel de investigator, cercetător al fenomenelor psiho-educationale, conditie a optimizării rezultatelor din învătământ si a competentei profesionale.         Fenomenele psiho-educationale au atât o determinare obiectivă (ideal, scop, obiective educationale) cât si una subiectivă prin fortele care actionează în cadrul lor (cadru didactic, elev, grup, clasă), motiv pentru care pătrunderea în universul psihic al elevului trebuie realizată stiintific.        

Cea mai mare dificultate întâmpinată de profesorul-cercetător provine din necunoasterea metodologiei cercetării.        

Orice cercetare stiintifică în psihologie presupune parcurgerea următoarelor etape:

·     precizarea scopului cercetării în functie de care se alege tema;Principalele criterii în baza cărora se alege tema sunt: dobândirea unei experiente personale care este considerată de către cel în cauză că prezintă larg interes; dinamica evolutiei unui fenomen, proces, însusire psihică (ex. spiritul de observatie la scolarul mic), remedierea unor deficiente comportamentale (de ex. corectarea si dezvoltarea limbajului scris la elevii din învătământul primar);

·     informarea bibliografică: tehnica documentării;Succesul depinde de calitatea listei bibliografice care trebuie să cuprindă lucrări reprezentative pentru domeniul investigat. Dacă se realizează prin efort propriu, cercetătorul poate fi ajutat de catalogul pe materii si catalogul alfabetic care pot fi consultate la bibliotecile universitare, municipale, judetene.Se recomandă ca pe lista bibliografică să fie incluse monografiile, articolele din revistele de specialitate. Apoi se studiază bibliografia.Tehnica documentării este complexă, în cadrul acesteia două operatii fiind indispensabile: citirea si consemnarea celor citite în fise, care sunt de mai multe tipuri: analitice (citate, comentariile noastre) si sintetice (contin câte o idee din lucrarea citita).

·     formularea ipotezei (hypo-sub, thetis-asezare, pozitie: supozitie, presupunere)-este un enunt care cuprinde concomitent întrebarea si raspunsul probabil, cercetarea urmând sa se pronunte asupra corectitudinii lor si daca se valideaza sa fie transformate în idee generalizatoare. Avansarea ipotezei este un moment creator care depinde de pregatirea teoretica si de o serie de factori psihologici ai personalitatii cercetatorului (creativitate, spontaneitate, tenacitate).De exemplu, una din preocuparile scolii contemporane priveste aptitudine profesionale în raport cu orgnizarea sistemului de învatamânt. Se stie ca unele aptitudini se manifesta la vârste mai timpurii, altele mult mai târziu. Una din ipoteze poate porni de la întrebarea care este , cât mai reprezentativ vârsta minima sau vârsta medie sau vârsta maxima a aparitiei aptitudinilor. Aceasta întrebare, care urmareste aflarea unei vârste specifice pentru o aptitudine sau pentru mai multe declanseaza initierea unei cercetari psihologice sau psihopedagogice.

·metodica cercetarii cuprinde: metodele pentru recoltarea faptelor, demersul logic ( inductiv, deductiv), esantionul (clasele, numarul de elevi, sexul, vârsta, mediul de provenienta) si în unele cazuri esantionul de control (martor).Tendinta utilizarii unilaterale a unei singure metode ca si convingerea ca unele sunt infailibile trebuie evitate. Cu toate ca observarea si experiementul sunt modalitati fundamentale de investigare a personalitatii, cercetarea ramâne incompleta daca nu se apeleaza si la convorbire, chestionar, studiul produselor activitatii, al documentlor scolare, anamneza, fiecare furnizând date specifice asupra unor aspecte ale evenimentului cercetat.

·prelucrarea, analiza si interpretarea datelor se poate face atât prin operatii de analiza, sinteza, comparatii, rationamente cât si prin metode statistice pentru calcularea valorilor centrale (media aritmetica, mediana), valori care aexprima abateri fata de tendinta centrala (abaterea centrala, abaterea standard).

·redactarea lucrarii-structura si dimendiunea sunt în functie de subiect. De regula se porneste de la motivarea alegerii temei, rezumarea cercetarilor precedente asupra problemei. Urmeaza partea experimentala în care se avanseaza ipoteze, se prezinta metodica cercetarii, interpretarea faptlor, formularea concluziilor. Se anexeaza materiale ilustrative, listele bibliografice utilizate;

·valorificarea cercetarii-în plan subiectiv cercetatorul este mult mai edificat, iar în plan socioprofesional, lucrarea poate întruni calitatile unei surse de referinta.          

 2. Conceptul de metoda; specificul metodelor psihologiei scolare Provenind din grecescul methodos (care înseamna cale, drum catre ceva), metoda este definita în psihologia româneasca de P.Golu ca reprezentând acea îmbinare si organizare de concepte, modele ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic. Ea este operatorul care mijloceste trecerea, ridicarea treptata de la problema de cercetare, enuntata în plan teoretic la reconstructia ei -observationala, experimentala, actionala în vederea corectarii, optimizarii, potentarii, restructurarii unui sector sau altul al practicii sociale.Psihologia scolara utilizeaza un ansamblu de metode de cercetare si investigare comune si altor discipline psihopedagogice, dar, în cadrul acesteia distingându-se prin anumite particularitati specifice si modalitati de aplicare si utilizare a lor, în scopul cunoasterii personalitatii elevilor. Faptul ca subiectul cercetat îl reprezinta copilul, elevul si nu adultul, ca activitatile studiate sunt cele de învatare didactica sau sociala si nu activitati de munca productiva atrage dupa sine individualizarea metodelor. Astfel, observatia din psihologia generala devine observatie psihopedagogica în psihologia scolara. Alaturi de metodele împrumutate si adaptate necesitatilor specifice, psihologia scolara îsi elaboreaza însa si propriile ei metode cu o fizionomie distincta si aplicabile doar în investigarea si cunoasterea elevilor. 

3. Clasificarea metodelor

Metodele psihologiei au un caracter instrumental, de interventie, informare, interpretare si actiune. Ele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:1.dupa caracterul lor: obiective si subiective;2.dupa specificul relatiilor investigate: calitative si cantitative;3. dupa natura relatiei cercetator-subiect: directe si indirecte;4. dupa scopul lor: metode de recoltare a informatiilor, metode de prelucrare si interpretare a acestora, metode de investigatie intensiva si extensiva, metode de diagnoza si prognoza, metode de cercetare si metode aplicative (psihoeducationale, psihoterapeutice);5. dupa caracterul stiintific: metode intuitive, empirice si metode stiintifice.Metodele sunt ghidate de conceptia generala a cercetatorului, de principiile teoretico-stiintifice de la care acesta porneste, reunite sub denumirea de metodologia cercetarii. 

4. Principalele metode ale psihologiei scolare sunt:

a) Observatia

b) Experimentul

c) Convorbirea

d) Ancheta psihologica

e) Metoda biografica

f)  Metoda analizei produselor activitatii

g) Metodele psihometrice        

a) Observatia Observatia ca metoda de cercetare psihologica, consta în urmarirea intentionata si înregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si al contextului situational al comportamentului.Principalele probleme pe care le ridica observatia în fata psihologului sunt:

1. ce observam ? (continutul observatiei);

 2. care sunt formele observatiei?;

3. de ce anume depinde calitatea observatiei?;

4. care sunt conditiile unei bune observatii?;

5. cum pot fi combatute unele obstacole ce apar în calea observatiei?;

6. care sunt limitele si avantajele observatiei?

1. Continuturile observatiei sunt reprezentate de simptomatica stabila, adica trasaturile bio-constitutionale ale individului (înaltimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinta craniana) ca si trasaturile fizionomice precum si de simptomatica labila, adica multitudinea comportamentelor si conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbala, cea motorie, mnezica, inteligenta ca si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale.

2. Formele observatiei pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:

a) orientarea actului observational: observatia si autoobservatia;

b) prezenta sau absenta intentiei de a observa: observatia ocazionala, observatia sistematica;

c) prezenta sau absenta observatorului: observatia directa, observatia indirecta sau mediata, cu observator uitat, ignorat, cu observator ascuns;

d) implicarea sau nonimplicarea observatorului: observatia pasiva, observatia participativa;

e) durata observarii: continua sau discontinua;

f)  obiectivele urmarite: integrala sau selectiva.

3. Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale observatorului: capacitea de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul, de gradul sau de sugestionabilitate precum si de anumite caracteristici ale perceptiei umane: selectivitatea ei, categorizarea spontana si structuranta a câmpului de observatie sau pur si simplu factorii sociali ai perceptiei care o modeleaza si o deformeaza.

4. Conditiile unei bune observatii sunt:a) stabilirea clara, precisa a scopului,

a obiectivului urmarit;

b) selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si mijloacelor necesare;

c) elaborarea unui plan riguros de observatie,

d) consemnarea imediata a celor observate într-un protocol de observatie;

e) efectuarea unui numar optim de observatii;

f)  utilizarea grilelor de observatie.

5. Combaterea obstacolelor aparute în calea observatiei vizeaza observarea unuia si aceluiasi fapt de catre mai multi observatori si apoi analiza comparativa a protocoalelor de observatie elaborate, realizarea cât mai multor observatii de catre unul si acelasi observator pe baza unor grile de observatie.        

 6. Unul dintre avantajele observatiei este ca permite surprinderea menifestarilor comportamentale ale individului în conditiile lui obisnuite de viata si activitate, oferind mai ales date de ordin calitativ. În schimb, un dezavantaj al ei îl constituie faptul ca observatorul trebuie sa astepte intrarea în functiune a fenomenului studiat. 

 2. Experimentul

Dupa Greenwood, 1945, experimentul consta în testarea ipotezelor cauzale prin integrarea unor situatii contrastante controlate.Leon Festinger arata ca experimentul consta în masurarea efectelor manipularii unei variabile independente asupra variabilei dependente într-o situatie în care actiunea altor factori este redusa la minimum.

Variabilele dependente sunt cele care fac obiectul observatiei, cele carora cercetatorul le va studia variatia în cursul experimentului. De exemplu numarul de cuvinte reamintite dupa citirea unei liste de cuvinte, timpul în care se parcurge un test, numarul de erori într-o proba reprezinta variabile dependente.

Variabilele independente nu depind de nici o alta variabila, ele fiind legate de decizia experiemntatorului, care în mod deliberat le-a introdus în experiment.Cele mai raspândite tipuri de experimente sunt:a) Experimentul de laboratorb) Experimentul naturalc) Experimentul psiho-pedagogic 

a)Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din atmosfera lui obisnuita de viata si activitate si introducerea într-o ambianta artificiala anume creata (camere special amenajate, aparatura de laborator, conditii si programe de desfasurare a experiementelor bine determinate, deseori obligatorii.

b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii declansatoare într-un cadru obisnuit, familiar de existenta si activitate a individului.

c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de doua feluri:

1) constatativ (urmareste fotografierea, con