Inteligenta Emotionala

Majoritatea autorilor care-şi propun sa consilieze cititorii cum sǎ-şi dezvolte valenţele ascunse încep prin a le propune acestora sǎ intre în contact cu emoţiile lor. De ce este atât de important? Emoţiile noastre constituie factorii care ne influenţeazǎ cel mai mult modul în care reacţionǎm, luǎm decizii, ne raportǎm la propriul sistem de valori şi, nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalţi. Astfel, dacǎ reuşim sǎ ne controlǎm emoţiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context.Ni s-a spus mereu sa nu ne exprimǎm emoţiile, mai ales în public, pentru ca asta înseamnǎ imaturitate. Ni s-a spus ca omul este o fiinţǎ raţionalǎ. Acum apar deodatǎ nişte oameni de ştiinţǎ care ne spun cǎ omul este o fiinţǎ emoţionalǎ, ca oricare alta de pe acest Pǎmânt. Pe cine sǎ credem?Pânǎ de curând emoţiile erau considerate ceva de care trebuie sǎ scapi dacǎ vrei sǎ nu ai neplǎceri. Azi se ştie cǎ emoţiile pot fi educate şi cǎ beneficiile obţinute în urma acestui proces sunt enorme.Inteligenţa emoţionala  redefineşte imaginea despre lume şi om. Azi ştim cǎ emoţiile sunt cele mai importante resurse ale omului şi ca felul cum este construit creierul uman îi permite acestuia mai întâi sǎ iubeascǎ.În legǎturǎ cu emoţiile exista mai multe mituri:        

„Inteligenţǎ înseamnǎ doar IQ.”        

Adevǎrul: IQ este doar o parte a inteligenţei noastre generale. IQ-ul nu poate fi dezvoltat şi nici educat. Inteligenţa generalǎ creşte dacǎ se dezvoltǎ inteligenţa emoţionalǎ.        

„Succesul la locul de munca şi în viaţǎ depinde de IQ.”        

Adevǎrul: Cercetǎrile au arǎtat ca succesul nostru la locul de munca sau în viaţǎ depinde 80% de inteligenţa emoţionalǎ şi doar 20% de intelect. În timp ce intelectul ne ajutǎ sǎ rezolvǎm probleme, sǎ facem ca calcule sau sǎ procesǎm informaţii, inteligenţa emoţionalǎ (EQ) ne permite sa fim mai creativi şi sǎ ne folosim emoţiile pentru a ne rezolva problemele. Inteligenţa emoţionalǎ este „abilitatea de a percepe şi exprima, de a asimila emoţii în gândire, de a înţelege  prisma emoţiilor şi de a regla emoţiile proprii şi ale altora” (Salovey, Mayer, Caruso, 2000).Conform lui Howard Gardner , reputatul specialist în psihologie educaţionalǎ de la Harvard, existǎ nu unul ci şapte tipuri de inteligenţǎ emoţionalǎ:        

 -Inteligenţa spaţialǎ - capacitatea de a vedea structuri şi forme cu precizie; cei care posedǎ acest tip de inteligenţǎ  se exprimǎ foarte uşor prin desene, fotografii sau sculpturi.        

-Inteligenţa kinestezica – capacitatea de a utiliza corpul cu precizie, coordonând mişcǎrile foarte bine şi, în acelaşi timp, putând sǎ înţeleagǎ  rapid toate nuanţele unei mişcǎri.

-Inteligenţa muzicalǎ – capacitatea de a identifica stilul unui compozitor şi de a recunoaşte diverse partituri muzicale. 

-Inteligenţa lingvisticǎ – capacitatea de a învǎţa foarte uşor o limba strǎinǎ sau de a dezvolta un vocabular foarte bogat.        

-Inteligenţa logico-matematicǎ – capacitatea de a rezolva cu uşurinţǎ probleme şi de a te simţi foarte confortabil atunci când se lucreazǎ cu numere; aceasta este cea care determinǎ obţinerea unor scoruri foarte mari la testele care mǎsoarǎ coeficientul de inteligenţǎ tradiţional.        

-Inteligenţa interpersonalǎ şi cea intrapersonalǎ – capacitǎţile care te ajutǎ sǎ înţelegi sentimentele celor din jur şi, respectiv, sǎ îţi înţelegi propriile sentimente; acestea sunt responsabile în bunǎ mǎsurǎ pentru cele 80 de procente ale succesului organizaţional.Redusǎ la esenţǎ, inteligenţa emoţionalǎ are trei componente: cunoaşterea propriilor emoţii, „gestionarea” acestora şi înţelegerea şi luarea în considerare a emoţiilor celorlalţi.Presupunând cǎ emoţiile sunt conştientizate în totalitate, în ciuda faptului cǎ unele dintre ele spun despre noi lucruri pe care nu am vrea sa le auzim, partea cea mai dificilǎ este sǎ învǎţǎm sǎ le gestionǎm în mod constructiv în vederea atingerii unui anumit scop. În acest proces este esenţialǎ înţelegerea faptului cǎ orice emoţie are atât o laturǎ pozitivǎ, cât şi una negativǎ, iar acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor considerate în mod tradiţional negative, aşa cum ar fi mânia. Dacǎ latura negativǎ a mâniei este legatǎ de faptul ca îi îndepǎrteazǎ pe cei din jur, tensioneazǎ corpul şi afecteazǎ raţiunea, latura pozitiva priveşte funcţia auto-protectoare pe care aceasta o are pentru individ, precum şi capacitatea de a mobiliza la acţiune.De abia dupǎ ce aceste etape sunt parcurse, se poate vorbi de înţelegerea şi luarea în considerare a emoţiilor celor din jur. În acest scop trei elemente sunt esenţiale şi ele nu reprezintǎ o noutate pentru nimeni :ascultarea activǎ, ceea ce înseamnǎ mai mult decât a aştepta rǎbdǎtor sǎ iţi vinǎ rândul sǎ spui ceva, abilitatea de interpreta corect limbajul corpului şi, nu în ultimul rând, abilitatea de a distinge între diferitele nuanţe ale emoţiilor unei persoane. Doar utilizarea împreunǎ a acestor abilitǎţi ne permit sǎ comunicǎm eficient la nivel emoţional cu cei din jur, receptând şi transmiţând atât latura raţionalǎ, cât şi cea afectivǎ a unui mesaj.Un aspect interesant îl reprezintǎ faptul cǎ, spre deosebire de inteligenţa logico-matematica, cea care suferǎ modificǎri nesemnificative o data cu sfârşitul adolescenţei, inteligenţa emoţionalǎ se poate dezvolta de-a lungul timpului, fǎrǎ limita de vârsta, cu condiţia sa îi fie acordatǎ atenţia si eforturile necesareRelaţii mai bune cu cei din jur. Creativitatea ridicata. Capacitate mai bunǎ de a te motiva si a-i motiva pe cei cu care lucrezi. Capacitate mai buna de a conduce. Cinci motive pentru care meritǎ sǎ încercaţi sa dezvoltaţi inteligenta emoţionalǎ.                                 

 Modalitatea prin care realizezi ca dozarea propriilor emoţii este o acţiune care are un rol determinant in modul in care eşti perceput de ceilalţi reprezintǎ un factor cheie in cadrul inteligenţei emoţionale. Persoanele care au un EQ ridicat ştiu  in general sa-şi direcţioneze foarte bine acţiunile in viatǎ. Dincolo de faptul cǎ–şi prioritizeazǎ şi îşi fixeazǎ obiective realiste, în plus, au capacitatea de a apela la raţional atunci când sunt puşi sa ia decizii- mai exact apeleazǎ la autocontrol.Oamenii de ştiinţa apreciazǎ cǎ înainte de a gândi simţim si ca  aceasta ţine de instinctul nostru de conservare. Oricum, o data ce începi sa te temi pentru ceea ce simţi ai şansa sǎ fii deja pe drumul cel bun. Capacitatea de a te retrage pentru un moment in expectativa pentru a analiza ceea ce simţi te determina sǎ apelezi la autocontrol, preluând anumite şabloane comportamentale pe care le-ai sesizat la alţii.Un rol esenţial în managementul emoţiilor îl joaca optimismul, abilitatea de a vedea permanent jumǎtatea plinǎ a paharului. Cu alte cuvinte, ştiind cum sǎ reacţionezi pozitiv in momente mai puţin faste, depǎşind obstacolele si adaptând starea care te avantajeazǎ cel mai mult in acel moment reprezintǎ un management al emoţiilor optim. Şi pentru ca succesul sa fie deplin, este necesarǎ o doza generoasǎ de perseverentǎ.   

        

Cum sa iti imbunatatesti inteligenta emotionala:

-         Fii constructiv si preia din comportamentul celorlalţi ceea ce ţi se potriveşte;-         Invaţǎ sa te relaxezi când simţi ca autocontrolul îţi cam joaca feste si mergi mai departe când simţi ca ţi-ai revenit;-         Încearcǎ sǎ faci haz de necaz in caz de crizǎ;-         Fii cinstit cu tine insuţi; recunoaşte atunci când greşeşti si vezi care este sursa greşelilor astfel încât sǎ poţi rezolva situaţia respectivǎ într-un mod cât mai optimal;-         Aratǎ ca te respecţi respectând la rândul tǎu sentimentele celorlalţi;-         Evitǎi pe cei care încearcǎ sǎ te punǎ intr-o situaţie de inferioritate sau nu-ţi respectǎ sentimentele;-         Învatǎ sǎ asculţi mai mult decât vorbeşti;-         Fii atent la comunicarea non-verbalǎ; uitǎ-te la fete, ascultǎ tonul vocii si studiazǎ limbajul trupului;-         Conştientizeazǎ cǎ pentru îmbunataţirea inteligenţei tale emoţionale ai nevoie de timp si de multa rǎbdare.

Constiinta Morala (1)

MOTTO: în domeniul moral, ca şi în cel intelectual, nu se posedãîn mod real decât ceea ce s-a cucerit prin sine-însuşi.În acest sens, morala este o logicã a acþiunii(J. Piaget)       

Existã un sens filosofic al moralei, ce reuneste conduitele regulate, faptele de viatã cu semnificatia lor, specificã unei societãti date. Acestea constituie morala socialã. Morala individualã solicitã cunoasterea si încorporarea moralei sociale în structura personalitãtii si a conduitelor - valorile moralei sociale devenind astfel modul de a evalua si actiona individual. Problemele cele mai importante ale moralei se centreazã în jurul modului cum se dezvoltã în viatã standardele interiorizate cu privire la bine si rãu; cum se dezvoltã judecata moralã; cum se formeazã deprinderile de autocontrol, necesar în satisfacerea standardelor interiorizate (ale dorintelor, intereselor, nãzuintelor, etc.) (”dictionar de psihologie”, U. Schiopu, 1997).Morala - formã a constiintei sociale, care reflectã ansamblul conceptiilor, ideilor si principiilor (normelor) care cãlãuzesc si reglementeazã conduita oamenilor în relatiile personale, în familie, la locul de muncã si în societate în general.(Ioan Bontas, “Pedagogie”)Judecata morala presupune evaluarea (si cel mai des autoevaluarea) unor comportamente si situatii prin raportarea lor la cerintele morale impuse de ambianta social - istoricã a individului. Ea se formeazã prin învãtarea socialã si însusirea criticã a modelelor de conduitã promovate de societate. Dezvoltarea moralã este un proces activ de organizare a experientei în structuri cu semnificatie crescîndã, prin care valorile morale sunt vãzute dintr-o perspectivã nouã.       

Teoria judecãtilor morale dezvoltatã de J. Piaget si apoi în S.U.A. de L. Kohlberg a avut în atentie forma si logica faptelor, evaluarea moralei si dezvoltarea întelegerii regulilor si a circumstantelor în care actioneazã. J. Piaget      

Dezvoltarea gîndirii morale se realizeazã progresiv, implicînd parcurgerea ordonatã a unor stadii ale inteligentei, acest progres fiind caracterizat de o gîndire cu o calitate particularã (J. Piaget, 1932). Judecata moralã este vãzutã ca dezvoltîndu-se în concordantã cu trecerea de la gîndirea preoperationalã la gîndirea operationalã si apoi la cea operational-formalã. Astfel, dezvoltarea moralã se realizeazã pe mãsurã ce copilul actioneazã, transformã si modificã lumea din jurul lui, fiind totodatã influentat de consecintele actiunii sale. Mãsura dezvoltãrii gîndirii în ansamblu, este prin urmare o mãsurã si a dezvoltãrii gîndirii morale, în particular.      

Se remarcã prezenta complementarã a douã tipuri de moralã în spatiul existential al copilului: Morala heteronomã - morala în care dominã raporturile de constrîngere, autoritarism, obligativitãti severeimpuse din exterior. Copii percep regulile morale ca fiind absolutiste, rigide si nemodificabile. Pe mãsurã ce copilul se apropie de adolescentã, se dezvoltã stadiul al doilea. Morala autonomã - o moralã a cooperãrii, în care ansamblul regulilor de convietuire emanã din aspectul mutual, din trãirea interioarã întensã a sentimentului de egalitate, echilibru - sursa internã a sentimentului de datorie, a cerintelor de cooperare. Aceastã moralã, în conditiile dezvoltãrii ample a inteligentei si a slãbirii autoritãtii pãrintilor, se caracterizeazã prin flexibilitate, rationalitate si constiintã socialã. Tabel comparativ: morala heteronomã - morala autonomã MORALA HETERONOMÃMORALA AUTONOMàRespect unilateral (pentru adult)Respect reciproc (între egali) ConstrîngereCooperare EgocentrismDecentrare Sanctiuni ispititoareSanctiuni prin reciprocitate Reguli exterioareInteriorizarea regulilor Responsabilitate obiectivãResponsabilitate subiectivã Realism moralRelativism moral EulPersonalitatea Conformism socialCreativitatea Conservatorism politicProgresist Concluzii Dezvoltarea completã a judecãtii morale presupune aceastã trecere de la morala de tip heteronom la cea de  tip autonom. Dezvoltarea moralã se realizeazã în paralel cu dezvoltarea cognitivã, fapt ce explicã, dupã Piaget, limitele moralitãtii eteronome prin raportare la limitele gîndirii preoperationale si concrete (egocentrismul, realismul intelectual). Pe mãsura dezvoltãrii perioadei operatiilor formale, moralitatea devine mai flexibilã si mai orientatã social. L. Kohlberg      

În continuarea studiilor asupra moralitãtii efectuate de Piaget, vin studiile lui L. Kohlberg, cu scopul de a extinde teoria lui Piaget si de a oferi descrieri mai complete asupra schimbãrilor calitative în judecata moralã în trecerea de la copilãrie la vîrsta adultã. Pentru a-si urmãri scopul, autorul a utilizat dilemele morale, iar pe baza rãspunsurilor obtinute, a postulat trei nivele ale dezvoltãrii morale si sase stadii (1984): Nivel de moralitate preconventionalã stadiul 1 - orientare primitivã si supunere fatã de autoritate stadiul 2 - orientare naiv - hedonicã si instrumentalã Nivel de moralitate conventionalã stadiul 3 - orientare în functie de relatiile interpersonale stadiul 4 - moralitatea autoritãtii si mentinerii ordinii sociale Nivel de moralitate postconventionalã (al autonomiei si principiilor morale personale) stadiul 5 - moralitatea contractului social, a drepturilor individuale si a legii democratic acceptate stadiul 6 - orientare dupã principiile etice universale Teoriile si ipotezele asupra dezvoltãrii constiintei morale, elaborate de Piaget, Kohlberg si altii, au pus în evidentã: Stadiile evolutiei conttiintei morale Paralelismul între dezvoltarea inteligentei si afectivitatea moralã

Rolul mediului social în determinarea formelor de cooperare si interactiune moralã, precum si în configuratia tipului de personalitate moralã.

Articol efectuat de Andreea B. , colaboratoare a Psi.Ro 

Testul de inteligenta al lui Einstein

Prezumtii:
1. exista 5 case fiecare de alta culoare
2. in fiecare casa locuieste o singura persoana fiecare de alta nationalitate.
3. fiecare locatar prefera o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de companie.
4. nici una din cele 5 persoane nu are casa de aceeasi culoare cu alta, nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari si nu detine aceeasi specie de animal.

Se dau urmatoarele:

a. britanicul locuieste in casa rosie
b. suedezul are un caine
c. danezul bea cu placere ceai
d. casa verde se afla in stanga casei albe
e. locatarul casei verzi bea cafea
f. persoana care fumeaza “Pas Mal” are o pasare
g. locatarul casei din mijloc bea lapte
h. locatarul casei galbene fumeaza “Down Hill”
i. olandezul locuieste in prima casa
j. fumatorul de “Carlbrough” locuieste langa cel care are o pisica
k. locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza “Down Hill”
l. fumatorul de “Wind Fill” bea bere
m. olandezul locuieste langa casa albastra
n. germanul fumeaza”Rustguns”
o. fumatorul de “Carlbrough” are un vecin care bea apa.

Cine are acvariul cu pesti?

Albert Einstein a conceput acest test. El sustinea ca 98% din populatia globului nu sunt in stare gaseasca rezolvarea.

Gândirea Laterală

EDWARD DE BONO a propus o notiunea de “gândire lateralã” în anul 1967, în volumul New Think apãrut la Basic Books, New York (interesant e cã editia englezã a cartii, publicata la Jonathan Cape - Londra, s-a numit The Use of Lateral Thinking). Ideea principalã e cã multe probleme de care ne lovim necesitã pentru rezolvare abordarea din mai multe perspective, pânã la gãsirea celei care poate conduce la o solutie.

 

DE BONO a sugerat patru factori dominanti asociati gândirii laterale (care este, în fond, strâns legatã de creativitate). E, în primul rând, vorba despre identificarea elementelor principale ale problemei. În al doilea rând intervine necesitatea de a aborda acele elemente din perspective diferite, în paralel cu (al treilea factor) renuntarea la gândirea rigidã, mecanicã. Al patrulea factor este reprezentat de deschiderea fatã de orice idee, chiar si fatã de acelea care prezintã (la prima vedere) o probabilitate mica de reusitã în a solutiona problema.

 

Gândirea lateralã si-a gãsit aplicatii în rezolvarea problemelor, precum si în educatia managerialã (o serie de metode menite sã ajute oamenii sã devina mai eficienti în ceea ce întreprind). Voi prezenta în continuare, legat de rezolvarea problemelor, câteva puzzle-uri.

 

De cele mai multe ori, asemenea puzzle-uri ce fac apel la gândirea lateralã sunt situatii ce necesitã o explicatie. Problema este cã nu exista suficiente date astfel încât aceasta sã poatã fi datã direct. Astfel, cel care pune problema poate raspunde la diferitele întrebari ale celor care încearcã sã gãseascã rezolvarea, însa doar cu “da”, “nu” sau “nerelevant”. Gândirea lateralã intervine atunci când o anumitã perspectivã pare sã nu conducã la nici un rezultat, fiind necesarã o schimbare radicalã de opticã.

 

Iatã câteva probleme pe care le puteti prezenta prietenilor. Vã ofer si posibile solutii, dar nu uitati cã acestea nu sunt unice. Si, amintiti-vã, nu raspundeti la întrebari decât cu “da”, “nu” sau “nerelevant”.

 

» Un om locuieste la etajul 10 al unui bloc. De fiecare datã când se întoarce acasã ia liftul pânã la etajul 7 si de acolo, urcã trei etaje pe scãri. Totusi el urãste sã urce scãrile. Care este explicatia?

 

O solutie: Omul este pitic (si nu ajunge decât pânã la butonul corespunzator etajul