Neoplatonismul. Mistica principiului prim
Scris de Tony pe iunie 11, 2009
Traditia neoplatonica a privit realitatea in ansamblul ei ca pe o ierarhie ordonata de niveluri din ce in ce mai unitare, pornind de la pluralitatea fenomenelor si terminand cu unitatea absoluta a principiului. Sarcina traditiei a fost aceea de a distinge aceste niveluri, avand mereu ca reper structura elaborata de Platon in partea a doua a dialogului Parmenide. Totusi, acest efort pur rational atinge la un moment dat insasi limita gandirii, deoarece unul absolut – principiu si cauza transcendenta a intregii realitati – este mai simplu chiar si decat gandirea si este, propriu-zis, dincolo de spatiul ontologic, al fiintei. In fata acestui principiu, expunerea filozofica este bulversata si se transforma intr-un discurs inspirat, non-descriptiv, care prefera aluzia si indicatia in locul afirmatiei directe. Ne intalnim astfel cu un alt tip de abordare, pe care l-am putea numi “mistic”. Totusi, limita dintre demersul rational si cel “mistic” nu este deloc usor de precizat.
