de Radu A. Duduica
Articolul prezinta cîteva din temele mai importante studiate de Jacques Maritain (1882-1973), un filozof crestin care a fost cunoscut si în România interbelica.
1. Critica bergsonismului
Maritain s-a format în perioada în care în Franta existau doua curente filozofice importante: scientism/pozitivismul (urmasii lui Taine) si idealismul neo-kantian, acesta dominînd mediile universitare. Reactia lui Bergson fata de aceste doua curente devine cunoscuta tocmai în anii de formare a lui Maritain (1900 -1906). În fata rationalismului abstract si de fapt antiumanist a ceea ce s-ar putea numi cultura dominanta în jurul anului 1900, Bergson reabilita viata, libertatea, timpul, intuitia. Maritain a fost cîtiva ani bergsonian, dupa ce – adolescent – se declarase spinozian.
Teologii catolici priveau însa cu îngrijorare bergsonismul – daca inteligenta nu este adaptata realului, ce devin formularile dogmelor? Catre treizeci de ani Maritain este atras de ceea ce atunci se numea aristotelo-tomism. Adeptii catolici, destul de numerosi de altfel, ai lui Bergson au fost deseori „modernisti“, iar modernismul fusese condamnat de Roma în 1907. De aceea Maritain va întreprinde, în 1913, o critica a bergsonismului: La philosophie bergsonniene, études critiques (Paris, Rivière, 1914).
Dupa Maritain, bergsonismul este un sistem „evolutionist“ care refuza substantele si esentele si se situeaza pe o pozitie anti-intelectualista. Intelectualismul cu elemente empirice al lui Aristotel – asa cum a fost el regîndit de catre Toma de Aquino – este prezentat în paralel cu pozitia lui Bergson. Crestinismul nu se poate acorda cu un vitalism anti-rationalist, cu elanul „evolutiei“, cu primatul devenirii asupra fiintei – el cere o ontologie, si o predominare a inteligentei. Biserica este, ca sa spunem asa, „fides et ratio“. Neo-romanticii crestini – Péguy, Le Roy, care se bazau pe durata si pe intuitia bergsoniana pentru a-si justifica credinta, prin refuzul pozitivismului, se înselau, cum bine arata enciclica Pascendi a lui Pius al X-lea.
Critica împotriva lui Bergson este dura si Maritain o va atenua în lunga prefata (60 pagini) la reeditarea din 1929 a cartii sale. Rolul lui Bergson în renasterea culturala crestina de la începutul secolului nu poate fi negat. Pe de alta parte, chiar din prima editie a cartii se recunostea buna intentie a lui Bergson în elaborarea unui filozofii concrete, spiritualiste si deschise religiei, chiar daca în fapt, efectele bergonismului ar fi „dizolvant“ ( Bergsonisme de fait et bergsonisme d’intention , articol publicat în 1912 în Revue Thomiste si reprodus în La philosophie bergsoniene ).
S-a remarcat pe buna dreptate ca prezentarea ulterioara a tomismului de catre Maritain este influentata în mare parte de felul de a pune problemele, de stilul gîndirii lui Bergson. Tomismul nu poate fi redus la un sistem abstract si atemporal, la un rationalism decorat cu un fronton crestin sau chiar la o ideologie – el acorda importanta ratiunii ca instanta suprema în plan natural, datorita acelei „capacitati metafizice a ratiunii“ despre care vorbeste un discipol al lui Maritain, P. Georges Cottier, sintetizînd mesajul enciclicei Fides et ratio ( Nora et Vetera , nr. 4, 1998).
Tot aici puteti citi despre Epistemologia si Filozofia culturii si filozofia politica
