„Filozofia româneasca contimporana” – Mircea Vulcanescu  

Vă propunem o dezbatere despre sensurile filosofice, religioase și culturale ale ideii de sărbătoare în societatea actuală. Pentru acest lucru, vom explora modurile în care s-a schimbat raportarea noastră la sărbători din timpurile biblice, în care sărbătoarea este pusă în strânsă legătură cu asceza și postul, până în zilele noastre, când sărbătorile de iarnă par a fi expresia pură a hedonismului bahic și delectării culinare.

Deși sărbătorile sunt atestate în toate culturile din cele mai vechi timpuri, modul în care oamenii se pregătesc de sărbătoare diferă. Dacă în cultura greacă și romană precreștină, sărbătorile erau prilej de procesiuni ritualice, manifestări artistice și ospețe bahice, în cultura creștină, idea de sărbătoare ajunge să fie una foarte ascetică și centrată pe sisteme complexe de prohibiții, cum sunt cele păstrate în Vechiul Testament.

Chiar și cea mai răspândită practică a sărbătorilor actuale – darul – nu era văzută, la începuturi, cu ochi prea buni. Dacă Vechiul Testament recomanda să nu primim sau oferim daruri de sărbători „căci darurile orbesc ochii celor care văd și strâmbă pricinile drepte” (Ieșirea, 23), abia Noul Testamentintroduce practica darului de sărbători prin faptul că, la nașterea lui Iisus, cei trei magi de la răsărit „deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă” (Matei, 2).

Între timp, peste mai bine de două milenii, această practică a darului de sărbători pare să fi înlocui cu totul orice sens religios și ritualic al sărbătorilor. Cum s-a transformat ideea de sărbătoare într-un maraton de cumpărături? Ce se mai păstrează astăzi din sensul original al sărbătorii? Când s-au transformat cei „trei magi de la răsărit” în Santa Claus? Când am înlocuit sărbătoarea ca formă de asceză cu sărbătoarea ca manifestare a hedonismului pur? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem alături de Laurențiu Gheorghe, filosof și teolog, lector la  Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București.

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Ceea ce este mereu actual în filosofie nu reprezintă nimic altceva decât tradiţia de gândire permanent interogată şi (re)interpretată.

Asupra adevărului acestei constatări vă invit să medităm împreună în întâlnirea noastră pe calea undelor din această săptămână, când vom tematiza contribuţia filosofică şi ştiinţifică a celebrului gânditor german Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716).

Prin enciclopedismul preocupărilor sale, Leibniz se vădește și astăzi o figură enigmatică. Faptul că filosoful german a fost, în același timp, inginer de mină, inginer mecanic, geolog, istoric, paleontolog şi arheolog, matematician și logician, un precursor al Europei Unite de astăzi – la inițiativa lui este creată Academia din Berlin ce avea drept scop refacerea unităţii spirituale şi politice europene – ori un militant al unificării credinței cu știința și, deopotrivă, cel care a elaborat un proiect coerent al ecumenismului etc., ei bine, acest enciclopedism al preocupărilor leibniziene produce și astăzi, în rândurile cercetătorilor şi istoricilor filosofiei, stupoare şi admiraţie.

Ce să mai zicem de faptul că Leibniz a lăsat posterităţii o operă enciclopedică, proiectată să apară în peste 80 de volume și peste 15.000 de scrisori cu conținut filosofic, științific ori politic, trimise către şi de la 1.100 de corespondenţi, operă care se află încă în curs de editare prin grija cercetătorilor profesioniști apartenenți ai Institutului Leibniz din Hanovra.

Care sunt metodele și strategiile interpretative actuale pe care cercetătorii le folosesc pentru evaluarea moștenirii filosofice și științifice ale lui Leibniz?

Aceasta este principala întrebare în jurul căreia vom încerca să tematizăm gândirea filosofică a lui Leibniz, plecând de la ultima lucrare dedicată gânditorului de la Hanovra, Teoria substanței la Leibniz, apărută recent la Editura Academiei Române şi semnată de cunoscutul eseist și filosof Adrian Niță, cercet. șt. dr. la Institutul de filozofie și psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, Președintele „Societății Leibniz din România”.

Vom tematiza conținutul cărții Etica mediului. Argumente rezonabile și întâmpinări critice, apărută de curând la Editura Institutul European din Iași, o lucrare de avangardă ce argumentează, în esență, că sub presiunea marilor dezechilibre provocate de activitatea omului în natură și în habitatele de viață ale  animalelor, noi ar trebuie să lărgim sfera moralității dincolo de comunitatea umană.

Etica mediului Către un nou domeniu de expertiză filosofică

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Directorul Departamentului de Filosofie Teoretică, Facultatea de filosofie a Universității din București 

Explorările reflexive pe care le propun unii dintre filosofii actuali contrazic convingerea larg răspândită după care filosofia este o activitate de bibliotecă, iar profesioniștii acestui domeniu nu fac altceva doar exegeze din „fotoliu”, adică produc texte noi, prin metoda compilării, după texte mai vechi care au vagi legături cu practicile curente ale vieții noastre actuale.

Vom argumenta, în trei ediții succesive ale emisiunii, că filosofia nu este doar exegeză, ci și o practică de cercetare similară cercetării științifice care explorează noi arii tematice, răspunzând astfel la o serie de probleme concrete generate de viața și traiul nostru în societatea globală.