1Q84 – Murakami (fragment)

Posted: noiembrie 8, 2018 in filozofie

Nae Ionescu

Posted: noiembrie 7, 2018 in filozofie
Etichete:

Ultima boemă bucureşteană (1964-1976) urmată de Portrete de boemi – Mihai Neagu Basarab. Boema evocă de obicei o imagine romantică despre « viaţa de artist ». Imaginea realistă a boemei e mai degrabă o ţesătură deasă de politici, tradiţii locale, negocieri între grupuri sociale, războaie între impostura culturală şi gloria pe merit. Să fie boemii oameni prea slabi într-o lume dură sau prea tari pentru o societate nivelată ?
« De ce a reapărut boema bucureşteană în 1964 ? Motivul prin­cipal l-a constituit amnistierea deţinuţilor politici, sute de mii, care reprezentau în sânul poporului român de atunci o masă ca de minereu aurifer îmbogăţit faţă de restul populaţiei, mai adaptată la socialism, cu credinţamai puţin antrenată, în libertatea iluzorie „de afară“. Nici nu se punea prea insistent problema caracterului ambiguu al libertăţii, toţi românii ştiau că-n puşcărie e mai rău decât „acasă“, oricât de rău ar fi fost „acasă“. Printre zecile de mii de deţinuţi politici eliberaţi în Bucureşti erau câtevamii de intelectuali şi artişti remarcabili, poeţi, foşti profesori universitari, foşti ziarişti faimoşi,care, vrând-nevrând, au devenit boemi, siliţi să locuiască în mici ca­mere mansardate sau în subsoluri în care altădată îşi duseseră zilele poate chiar servitorii lor. Ciudat este faptul că preferau trei metri pătraţi pe strada Brezoianu la subsol unei garsoniere de 18 metri pătraţi,cu duş şi bucătărie, în Balta Albă, unde se simţeau, printre foştii copii de foşti ţărani semiurbanizaţi, ca în­tr-un ghetou siberian. »

Boema ca antidot la dezumanizare