Etapa elenistică a filosofiei greceşti

Posted: Noiembrie 20, 2006 in filosofie

Se întinde între ultimele decenii ale sec. IV şi ultimul deceniu al sec. I înainte de Hristos. Termenul de elenistică a fost introdus de Dyogene şi prin acest termen se înţelege forţa de unificare a culturii şi civilizaţiei greceşti. În această etapă se observă o decădere sub aspect politic a polisului grecesc. Se intră într-un declin sub aspect politic. Rolul de producţie sclavagistă intră într-un proces de restructurare. Viaţa politică a societăţii dobândeşte noi caracteristici. Până atunci oraşele cetăţii aveau posibilităţi de afirmare în viaţa culturală, acum se observă un declin. Spiritul grecesc se caracterizează până atunci prin optimism. Individul se consideră cetăţean rezultând sentimentul de încredere. El pune pe acest plan cetatea, odată această cetate începe să se destrame optimismul, civismul dispare, inclusiv mentalităţile grecilor se schimbă. Îşi fac loc individualismul, neîncrederea, pesimismul; acestea sunt semne ale dezvoltării atitudinilor şi mentalităţii clasice. Cugetările filosofice continuă. Ea se îndreaptă spre domeniul eticii. Oamenii devin interesaţi faţă de idealurile colective. Se conturează ideea că fericirea mult visată s-ar obţine prin dobândirea calmului, o seninătate imposibilă. Acestea poartă numele de ataraxie, care devine un ideal. În această etapă există trei (3) şcoli filosofice, dar acestea nu se vor înălţa la rangul celor anterioare:         şcoala lui Epicur           şcoala Sceptică           şcoala Stoică1. Şcoala Epicuriană Întemeiată de filosoful Epicur, originar din Samus; interesat de filosofie vine la Atena unde va deschide propria şcoală filosofică: “Grădina lui Epicur”. Concepţia filosofică a lui Epicur este exprimată sub forma de scrisori: “Scris către Herodot”, “Scris către Minicem”. Există şi maxime. În centrul filosofiei sale pune problema eticii, în speţă fericirea, drumul spre fericire trebuie să treacă prin înţelegerea lumii în care trăieşte şi prin cunoştinţele naturii. Epicur este al 2-lea filosof atomist grec, el continuă atomismul lui Heraclit. Existenţa este formată din atomi şi vid, lumea este o aglomeraţie de atomi ca o simplă mişcare în spaţiu. Epicur spune că atomii se mişcă pentru că se ciocnesc între ei datorită greutăţii, va spune că atomii au capacitatea de a devia spontan de la linia dreaptă. Această teză conţine o idee foarte importantă – teza automişcării materiei, se explică combinarea atomică. Această teză are o implicare în a da răspuns problemelor arzătoare ale omului. Ideea de deviere spontană a atomului de la linia verticală şi dă posibilitatea să susţină ideea spontaneităţii omului. Omul este format din atomi. Această teză degajă încredere, optimism. Dacă omul este în stare de libertate, înseamnă că el poate să şi constituie o stare de linişte, el nu este prins într-o mecanică absurdă. Epicur ajunge la concluzia că omul este posibil la libertate prin condiţia sa. O altă idee este că omul poate dobândi seninătatea sufletului, ataraxia . Dar ca să dobândească fericirea el trebuie să înlăture cauzele suferinţei şi să-şi procure bucurii. Ataraxia se întreabă ce îl face pe om să sufere, oamenii suferă datorită faptului că se tem de acţiunea zeilor şi frica de moarte. Aceste temeri terorizează sufletul omului, ele pot fi înlăturate cu ajutorul convingerilor atomiste, pe termenul psihic eliberat de aceste temeri va trebui să semene bucurii. El admite un principiu al desfătării omului ca un ideal al vieţii. El îndeamnă ca în utilizarea satisfacţiei să se practice sobrietatea, măsura. Filosofia lui Epicur conţine accente de pesimism, ca un tribut al epocii în care trăia.  2. Şcoala Sceptică Scepticismul se găseşte între filosofia lui Epicur prin optimism şi şcoala stoică care va încerca să refacă omul şi structurile sale. Este o filosofie a evaziunii totale, a unui relativism. Scepticism – limba greacă – skeptomai – iniţial avea sensul de a se uita împrejur, apoi pare a fi nehotărâtă. Întemeietorul acestei şcoli este Pyrrhon din Elis (365-277 î.H.). El a fost contemporan cu urmaşul lui Aristotel – Teofrast. Scepticismul formulează o etică pornind numai de la interpretarea subiectului şi ajunge la concluzia care o prezintă ca principiu, că nu se poate delibera, orice judecată trebuie suspendată. Ei aduceau pentru aceasta 10 argumente. Această filosofie ia în considerare numai conştiinţa individuală, fără să ţină seama că adevărul apare la nivelul raportului dintre subiect şi obiect. Pyrrhon şi contemporanii săi pun problema fericirii care nu se poate dobândi pe calea cunoaşterii pentru că nu suntem în situaţia să dobândim vreo certitudine despre bucurii. 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s