Filozofia orientului antic

Posted: Noiembrie 20, 2006 in filosofie

Cu privire la istoria filosofiei orientului antic sunt încă discuţii.Unii spun că nu ar exista o filosofie propriu-zisă, se subestimează cultura orientului, dar alţii spun că fiolsofia din Grecia antică au cam preluat totul de la orient. Şi o opinie şi alta pune în evidenţă simplismul cu care este totodată filosofia antică. Studiile care s-au făcut în sec. XX, descoperirile arheologice care s-au realizat precum şi aprofundarea oparelor fundamentale ale culturii antichităţii au scos în evidenţă că există o filosofie originală în cultura orientului antic. Aceste consideraţii sunt mai aproape de aevăr. Se cunosc astăzi culturile Egiptului, India, Mesopotamia, China.Cultura mesopotamiană a început să se afirme încă din mileniul al-III lea înainte de Cristos, este o cultură originală şi prezintă un interes multiplu inclusiv pentru filosofi. Un important monument al culturii  sumeniene este ciclul de legende despre eroul GHILGAMEŞ. Acest ciclu poartă numele de “Epopeea lui Ghilgameş” epopee scrisă pe tăbliţă de cronică şi care conţinea iniţial 3600 de versuri. Ghilgameş era rege al oraşului URUK astăzi se numeşte WARKA. Legenda îl consideră ca fiu muritor al zeiţei NINSEN. Opera este incompletă dar are o substasnţă spirituală deosebită rar întâlnită în literatura antichităţii. Epopeea este străbătută de un adevărat patos al cunoaşterii pentru Ghilgameş. A cunoaşte înseamnă să străbaţi valul necunoscutului care-l înconjoară pe om, o luptă împotriva destinului vieţii. Atingerea acestui ţel reclamă sacrificii dureroase, pierderi care trebuie înlăturate. După moartea celui mai bun prieten ENKIDE pleacă îndurerat de suferinţele aoamenilor dar şi de dorinţa ca el însuşi să fie nemuritor, pleacă în căutarea nemuririi, drumul lung pe care-l străbate îl pune în situaţia da a lupta cu forţe potrivnice. Această luptă are o semnificaţie simbolică, pune în evidenţă tragismul credinţei umane în faţa finetitudinii dar şi încercările morale la care este supusă fiinţa umană în aspiraţia ei spre cunoaştere. Trăirea fundamentală a acestui erou este anxietatea, care este o stare existenţială izvorâtă din setea de cunoaştere şi care înseamnă stare de nelinişte de frământare. În filosofia existenţială conatemporană anxietatea este trăirea fundamentală a omului, este interesată des pe care o face într-o lucrare BLAGA. Cu privire la sentimentul tragicului spunând că sumenobabilinienii erau atât de însetaţi de nemurire încât unul din cele mai înalte sentimente, sentimentul tragicului, apare la ei pentru prima oară dar în legătură strânsă cu viaţa terestră. În epopee este redat sentimentul tragismului prin faptul că omul trebuie se înfrunte zeii să le smulgă principala lor însuşire, nemurirea. În concepţia timpului respectiv zeii erau fericiţi pentru că erau nemuritori.Ghilgameş porneşte în căutarea nemuririi spre gura râurilor , un loc anevoie de străbătut. Drumul este îngrozitor şi mai ales apele morţii te opresc să te apropii. Este ajutat de un corăbier ca să ajungă la o plantă care ar avea priprietatea de a da nemurirea. Reuşeşte să smulgă această plantă dar în drum spre Uruk obosit se scaldă şi la rădăcina unui arbore adoarme şi-I este furată planta de către şarpe. Ghilgameş deznădăjduit se întoarce în Uruk printre ai săi pentru a trăi şi a murii ca ei. El n-a obţinut nemurirea, suferă o înfrângere şi trebuie să accepte resemnat destinul. El trebuie să se supună acestui destin dar dominând destinul prin înţelegere, cunoaştere şi creaţie. De fapt el s-a întors la oameni mai om decât era înainte, pentru că a călătoria făcută nu este un eşec ci una de descoperire. “El a văzut totul până la marginea pământului. Ceea ce-I ascuns el a descoperit.” După întoarcere pune să se scrie tot chinul îndurat în drumul cel lung pentru ca şi alte generaţii să ia cunoştinţă, pune să se construiască zidul Urukului, altare monumente, înfrumuseţează Urukul cu statui, în felul acesta el dobândeşte nemurirea, este nemurirea creatorului.

Nemurirea pe care voia s-o scurgă de la zei nu era numai pentru el, ci pentru a o da şi oamenilor ca să fie fericiţi ca zeii. Aici străbate unuversul. De fapt Ghilgameş aduce un dar preţios oamenilor şi anume cunoştinţa de sine, arată oamenilor că se poate valorifica prin acte omeneşti. În epopee găsim rezonanţe ale umanismului prometeic. Ca şi Prometeu din legendele greceşti Ghilgameş va înfrunta destinul, zeii, forţele potivnice, afirmând capacitatea potrivnică a omului. Prin creaţie omul devine nemuritor, credinţa umană dar şi ideea prieteniei, iubirii care-l socializează pe om.

            Filozofia antica in China

În China filosofia începe în secolul VI î.d.H cel mai de seamă filosof cunoscut este LAO-TZÎ. Acesta a elaborat o concepţie filosofică care s-a transmis timp de 2 secole şi în secolul IV a fost redată în scris. Concepţia despre lume a lui LAO-TZÎ se îîtemeează pe cunoaşterea caracterul material necreat al lumii care are la bază un principiu, o substanţă materială. Conceptul cel mai important este conceptul de TAO care înseamnă calea spre concept a fost interpretat diferit, unii ca însemnând calea cerească alţii ca fiind calea opusă. TAO este un concept care desemnează drumul natural al omului. În opoziţie cu ceea ce este supranatural. Tao este un concept a tot cuprinzător, ordinea naturală, viaţa oamenilor. Interesantă este concepţia despre om, el spune că cel ce cunoaşte oamenii este înţelept. Înţelepciunea este mai mult decât o ştiinţă adunată la un loc pentru că înţelept înseamnă cunoaştere şi înfăptuire.Un alt filosof este KONG FU-ZE , a fost latinizat . Concepţia lui este opusă concepţia lui Lao-tzî el s-a remarcat prin doctrina sa etică, a elaborat codul de norme morale privind comportamentul oamenilor faţă de superiori faţă de ceilalţi. În centrul doctrinei morale se află ideea arminiei dintre om şi cosmos. Pe de altă parte este că omul trebuie să tindă spre perfecţiune morală că fericirea depinde de perfecţiune. Perfecţiunea morală şi fericirea depinde de venerarea tradiţiilor trecutului cu scopul de a se îmbunătăţii climatul prezent. Printre frumuseţiile morale pe care trebuie să le probeze omul 5 (cinci) erau considerate cele mai importante. 1.      Să fii generos dar nu risipitor.2.      Să fii mândru dar nu trufaş.3.      Să ai dorinţe dar nu pofte.4.      Să arăţi inocenţa dar nu asprime.5.      Să faci să se lucreze fără a crea resentimenteAceste frumuseţi de comportament au valabilitate şi astăzi.  

            Filozofia in India antica

 În India antică se consideră că filosofia începe o dată cu Uponisoe care sunt comentarii la Vede. Vedele sunt cărţi străvechi ale religiei brahmanice şi constă în culegeri de imnuri, rugăciuni, vrăi. Ele sunt  documentare inestimabile ale culturii universale. Uponisodele pun în evidenţă existenţa a două orientări filosofice. O tendinţă spiritualistă după care realul este determinat de un principiu spiritual suprem principiul lui BRAHMAN şi o tendinţă realistă după care realitatea este determinată de elementele de natură materială, reprezentarea acestei tendinţe este filosofia Hardalake, carew este primul filozof al lumii. Uponisodele conţin elemente importante de filosofie, una din filosofiile importante din secolul IV – V este Budismul (Buddha). Budismul este o filosofie dar şi o religie, a fost adesea contestat ca şcoală filosofică sau atestat. Din argumentele pro şi contra a dus o dublă ipostază mai întâi ca religie iar apoi ca filosofie. Budismul este legat de numele prinţului SIDDHARTHA din familia SOKYA, a primit numele de BUDDHA care înseamnă iluminatul. Siddhartha era un prinţ dintr-o familie nobilă care  impresionat de suferinţele oamenilor la vârsta de 29 de ani a părăsit familia, bogăţia şi s-a retras în pustiu unde a stat timp de 7 ani ducând o viaţă de ascet consacrată meditaţiei. În jurul acestei personalităţi s-au creat legende. Budda a descoperit sensul profund al vieţii. Descoperă că trăsătura fundamentală a existenţei umane este suferinţa. Ajunge la descoperirea celor 4 adevăruri. Adevărul despre existenţa suferinţei, despre naşterea suferinţei, despre nimicirea suferinţei, despre calea ce duce la nimicirea suferinţei. Din acel moment BUDDHA începe să-şi propovăduiască filosofia sa dar abia după 300 de ani regele ASOKA îi recunoaşte statutul oficial al acestei filosofii, ridică temple şi monumente în locurile legate de viaţa şi activitatea lui BUDDHA. Cea mai importantă carte a budismului se numeşte TRIPITAKA care guvernează lanţul reîncarnărilor. Orice fiinţă umană este condusă de la o renaştere la alta prin nesfârşite suferinţe. Moartea nu-l eliberează pe om de suferinţe pentru că după moarte urmează o altă naştere. Reîncarnarea este în funcţie de faptele omului, încât oamenii pot trece după moarte în existenţă ca animale, plant, spirite şi chiar zeităţi. Cea mai înaltă treaptă a reîncarnării o reprezintă existenţa de tip uman pentru că numai în această existenţă este posibilă aflarea adevărului şi atingerea treptei de iluminat. Importantă este ideea că omul poate rupe lanţul reîncarnărilor chinuitoare prin propriile sale eforturi conştiente şi poate dobândi nirvana, acea stare de beatitudine opusă instabilităţii. Omul ajungând la adevăr îşi anihilează dorinţele, pasiunile şi dobândeşte o stare echivalentă cu nirvana, stare de linişte.Pentru budism lumea înconjurătoare este o permanentă curgere de forme, lumea nu-i ordonată, ci o lume care se formează mereu, este mişcare, ea devine, nu există, totul se modifică necontenit, trece de la starea de nonexistenţă la existenţă. Ceea ce se modifică nu este lumea ca atare, nu sunt lucrurile reale, budiştii văd mişcarea lumii şi nu lumea în mişcare, budiştii participă emotiv la acea mişcare, ei o deplâng, o simt ca o inconstantă, ca o nesiguranţă, de aicea reiese concepţia pesimistă asupra lumii. Visul budistului este de a se situa deasupra evoluţiei în care se găseşte, să depăşească această transformare, iar idealul este dobândirea nirvanei. Concepţia despre nirvana ca şi filosofia budistă în general a influenţat întreaga cultură europeană. Influenţele se resimt la marii poeţi, artişti. Concepţia pesimistă o regăsim în filosofia lui SCHOPENHAUER. Marele poet Eminescu a cunoscut filosofia budistă direct prin încercarea de a traduce lucrări budiste iar indirect citind prelucrări din filosofia budistă. Astfel în opera eminesciană găsim adesea numele lui Buddha faţă de care se exprimă cu admiraţie. Găsim termeni din filosofia budistă, găsim idei foarte apropiate de filosofia budistă.Cercetătoarea Amita Bhose care şi-a dat doctoratul cu lucrarea “Eminescu şi India” în capitolul VI al acestei lucrări face analiza aproape a tuturor poeziilor lui Eminescu de inspiraţie budistă.În afară de ceea ce afirmă autoarea exagerând lucrurile cert este că sunt poezii în care găsim aceste influenţe. Ex.: poezia “Komodewa”. “Eu nu cred nici în Iehova”.Cea mai budistă poezie a lui Eminescu este “Glossa”.   

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s