Platon

Posted: Noiembrie 20, 2006 in filosofie

Platon

Este unul din cei mai mari filosofi, la care găsim un sistem filosofic, o filosofie originală şi profundă. S-a născut în 427 – 347, dintr-o familie de aristocraţi, ajunge până la neamul  carinilor, iar în latura matrială putea să-şi urmărească ascendenţa pâna la Salon. S-a bucurat de o educaţie aleasă : muzică, pictură, poezie.Spre poezie avea înclinaţii reale şi spre viaţa politică. A făcut multe călătorii : Egipt, Sicilia, cu scopul de aşi îmbogăţi cunoştinţele dar şi pentru a întări legătura cu partidele politice. În acest sene sunt edificatoare 3 călătorii :

         pentru al convinge pe tiranul Dianisos cel Bătrân, în acest scop încearcă să se împrietenească cu Dion (cumnatul lui Dionisos) şi încercarea nu-I reuşeşte, este nevoit să se întoarcă în Grecia dar în drum este vândut ca prizonier într-o piaţă din Egina. Noroc că a fost recunoscut, a fost răscumpărat.

         O face tot în Siragusa unde ajunge la domnie Dionisis cel Tânăr (nu-i reuşeşte)

         Îi pune în primejdie viaţa.Întors la Atena în 387 întemeiază prima şcoală filosofică în grădina eroului Akademos. Va deveni o şcoală aleasă şi academie.Cum s-a format filosofia lui Platon

         n-a apărut pe teren gol, îşi trage seva din marile curente ale ideii ce se manifestă în spiritualitatea Greciei. După cum arată studiul, Platon este cunoscut lui Heraclit, a eliaţilor, pitagoricenilor şi lui Socrate întrucât I-a fost şi elev.

Diogenes Laerţios ne precizează că Platon a îmbinat doctrinele lui Heraclit, Socrate şi Pitagoricienilor. Filosofia lui Platon nu este o sumă a ideilor de până atunci, nu este o sinteză a mrilor filosofi pentru că Platon n-a fost egiptean, iar filosofia lui nu poate fi explicată numai prin tradiţie.În secolul XIX Platon este cel mai mare nume a filosofiei. Se consideră că platonismul este o prelungire a instituţiilor anterioare este o creaţie neîntreruptă şi dramatică. Majoritatea scrierilor se prezintă sub forma unor dialoguri, un gen literar care a crescut din metoda Maieutică a lui Socrate. A scris 28 –29 de dialoguri. În afară de acestea a scris multe scrisori şi alte scrieri.De ce Platon a optat pentru forma de dialog ? Există 2 motive :

         era un mare admirator al dramei şi a născut în dialog o formă dramatică de expunere şi pedagogică a filosofiei sale

         el a văzut în dialog posibilitatea de a ajunge la adevăr pentru că unul aduce nişte argumente iar celălalt le răstoarnă.De-a lungul istoriei s-a făcut încercarea de a clasifica dialogurile. Criteriul acceptat este criteriul vârstei pe care o avea filosoful când a scris. Dialogurile se împart în :

1.      dialoguri de tinereţe

Ø      Hipias minor – despre minciună

Ø      Albiciade – despre natura omului

Ø      Apărarea lui Socrate – la noi în ţară Apolofia lui Socrate

Ø      Euthipyron – despre evlavie

Ø      Lisis – despre prietenie

Ø      Menon – despre virtute

2.      dialoguri de maturitate

Ø      Symposion – banchetul

Ø      Phaidon – despre suflet

Ø      Phaidros – despre dragoste

Ø      Republica – statul

3.      dialoguri de bătrâneţe

Ø      Parmenides

 Ø      TimaiosØ 

     Legile

Ø      Sofistul.

Personificările din dialoguri sunt oamenii şi filosofii contemporani cu el sau filosofii care au trăit înainte, dar în aproape toate dialogurile nu lipseşte ca persoană Socrate. În filosofie Platon merge pe urma vieţii greceşti (Heraclit, Pitagora, Parmenides). În acela-şi timp el prelucrează natura, religia, mituri străvechi, cu ajutorul cărora î-şi argumentează unele idei. La început foloseşte ideile lui Socrate dar trece repede la o construcţie proprie.

Dialogul Euthiphron prin care se despart de Socrate. De la Socrate a preluat tehnica dialogurilor şi predilecţia pentru morală.Sub titlurile dialogurilor de tinereţe ne arată dimensiunea morală. În dialogul Euthfron el începe să vorbească de filosofia unei esenţe pure .”Oare pietatea nu e în orice împrejurare asemeni sieşi la fel şi impietatea nu e asemeni sieşi având mereu acelaşi chip.Datorită unui caracter unic faptele nelegioase sunt nelegi, iar cele pioase sunt pioase”.Răspunsul la această întrebare este dat de Platon prefigurând expresia viitoarei sale doctrine a ideilor sau formelor. Observând că faptele pioase au un caracter unic, acest caracter constă în accea că şi unele şi alte practici duc la ideea în sine. În Menon Platon conturează mai bine cele 2 planuri ale filosofiei :

1.      pe de o parte este filosofia ideilor în sine2

.      pe de altă parte sunt lucrurile sensibile pe care le percepem direct.Prin urmare la Platon există 2 planuri :A.       planul inteligibilului format din ideea în sine (forme), sau esenţe, prototipuri.B.       Planul sensibilului format din lucrurile percepute direct prin intermediul organelor de simţ.Între aceste două planuri Platon spune că filosofia are un scop şi anume raportul de participare în sensul că lucrurile participă la ideea de sine în lucru. În cele 2 planuri Platon vrea să arate capacitatea omului de abstractizare, de a gândi universalul. În acelaşi timp el arată că la baza filosofiei stă un principiu întemeietor şi anume ideea în sine.În dialogul Symposion găsim prima definiţie a ideiei în sine (formă). Este adevărat că Platon se referă la ideea în sine de frumos dar dacă lăsăm la o parte termenul frumos avem o definiţie a ideii în sine. “E vorba de acel frumos către care se îndreptau mai înainte toate străduinţele noastre un frumos ce trăieşte de-a pururea, ce nu se naşte şi piere, nu creşte şi nu scade, ce nu e în sfera dintre privinţă şi frumos, ce nu se înfăţişează cu faţa sau cu alte întruchipări trupeşti, frumos ce nu-i cu ştiinţă, ce nu sălăşluieşte în altă fiinţă, pururea identic în sine, ca fiind de un singur chip frumos în care se împărtăşeşte tot ce-I frumos, fără ca prin aparenţă obiectul să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire”.Din acest fragment reiese că ideea în sine nu este altceva decât universalul în sine, reiese că ideea în sine este modelul antologic al tuturor lucrurilor sensibile, rezultând deci că toate lucrurile din ordinea fizică a filosofiei sunt adică există. Cu privire la conceptul de participare Platon spune că lucrurile sensibile participă la ideea în sine de lucru. Acest concept chiar platon îl va supune unei critice sensibile în dialogurile de bătrâneţe.Dialogul Phideon este cel mai filosofic, mai profund. La prima vedere ni se pare că Platon vorbeşte despre nemurirea sufletului. În realitate el încearcă să legitimeze existenţa inteligibilului, regimul de a fi al lucrurilor.Platon spune că sufletul este nemuritor, foloseşte raţionamente. Este o esenţă pură, sufletul se întoarce, se întruchipează în alt om. Din acest circuit rezultă că există o lume a esenţelor pure, o lume în sine şi dovada o face sufletul prin teza reamintirii. Sufletele vin dintr-o lume diferită de cea a corpurilor şi trebuie să se întoarcă acolo, deci există o lume în sine. Dacă ne reamintim acum ceva înseamnă că sufletul nostru a existat într-un fel mai înainte de a fi apărut într-o întruchipare omenească. (ex. “văzând lemne, pietre şi alte lucruri egale în suflet, răsare ideea egalului în sine care este altceva decât lemnul, piatra şi celelalte lucruri.Asta înseamnă că sufletul î-şi aminteşte de ceea ce a văzut în altă lume.”)

Platon precizează că în mintea noastră apare armonia în sine şi nu lucrurile armonioase, pentru că ne reamintim de esenţele pure pe care le-a contemplat sufletul.Platon în dialogul Phiton şi alte dialoguri ne prezintă o viziune asupra lumii, numai că îşi dă seama că lucrurile participă la ideea în sin, că lucrurile sunt altfel decât ideile. Ideile sunt veşnice iar lucrurile trecătoare, lucrurile nu sunt identice cu sine, lucrurile sunt compuse, cunosc mişcarea, prin urmare lumea lucrurilor sensibile este aprecierea ideilor în sine. Încep astfel marile interogative platoniene.

Platon trăieşte o dramă care-şi vede opera realizată dar pusă sub semnul întrebării. El îşi critică sistemul filosofic, este sever cu el. Filosofia lui Platon s-a făcut cu fiecare dialog. Platon avansează ipoteze, dă răspunsuri, argumentează, verifică argumentele şi aşa cu fiecare dialog se creează filosofia sa.  Platon începe să se întrebe cum participă lucrurile la ideea în sine, dacă ideile sunt localizate, lucrul copiază ideea de sine, se întreabă dacă lucrurile participă şi reproduc formele. Aceste îndoieli sunt problemele care le ridică în faţa filosofiei cu care a ajuns la o aforie. Această întrebare face filosofia lui Platon autentică, să fie prezentă în toate şcolile de filosofie contemporană. Ideea şcolii politice în “Republica” : este vorba de felul în care trebuie organizată şi condusă societatea. Punctul de plecare al unei organizări este după Platon naţiunea, întemeiată pe principiul dreptăţii. Platon consideră că formele de stat din timpul său nu sunt bune şi propune crearea unui stat ideal. Acesta poate fi iniţiat “chiar de un singur om” cu condiţia ca acesta să mediteze cât mai raţional asupra principiului ce trebuie să stea la bază. Iniţiatorul nu poate fi decît un filosof, iar acesta nu poate proveni decît din rândurile aristocraţiei. Oamenii sunt ilegali de la natură, unii sunt dotaţi de natură cu însuşiri psihice superioare alţii sunt inferiori.Bulbul celor ce muncesc se caracterizează prin vulgaritatea dorinţelor, felul greoi de a gândi, sărăcie spirituală şi morală. În concluzie Platon cu filosofia sa reprezintă un moment extrem de important net superior faţă de filosofiile anterioare. Prin filosofia lui se dovedeşte capacitatea de abstractizare şi posibilitatea omului de a gândi universal, de a exprima concepte şi idei, se degajă îndemnul că omul trebuie să aspire către o lume a realităţii supreme. A rămas îndemnul pentru posteritate  de a se ridica prin contemplarea sufletului, la contemplarea ideilor externe, ca omul să-şi îndrepte conduita sa pe calea înţelepciunii. Prin aceste îndemnuri filosofia lui platon este actuală, nedogmatică prin faptul că el singur revine la ce a susţinut înainte. 

Comentarii
  1. Livia spune:

    Daca vine vorba de Platon…hm, nu eu una nu sunt de parere ca gandirea lui sa se poata explica doar in legatura cu traditia. Hmmm Nu spun nici ca simtim sau credem la fel, dar nu e nici vorba neaparat de o diferenta. Cert este ca fiecare simte, crede ceva, iar in mod natural omul va cerceta… pentru a afla daca e bine, rau …sau cum simte/vede celalalt acest lucru. De ce oare? Sa fie vorba de curiozitate, sau de nesiguranta? Cand nu esti sigur, cercetezi, vrei sa afli… iar daca nu afli, ce faci?!
    Platon spunea asa: Orice lucru se înfăţişează astfel, încât, luat în el însuşi ca fapt săvârşit, nu-i nici bun, nici rău. Adica tot ceea ce faci nu poate fi catalogat nici bun nici rau. “Numai prin modul cum le săvârşim, ele pot deveni frumoase; adică procedând frumos şi drept. Dacă nu, urmează răul. La fel cu amorul. Nu orice Eros e frumos şi vrednic de laudă, ci numai acela care ne îmbie să iubim în chip frumos.” Gandul oamenilor nu cauta altceva decat cum sa petreaca mai bine si nesocotesc intrebarea daca viata trebuie traita frumos sau nu. Asa se face ca, dusi de-ntamplare, savarsesc in mod egal binele sau raul.

    Tot articolul meu despre aceasta tema il gasiti aici:
    LIVIA

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s