Gnoseologia

Posted: Decembrie 18, 2006 in filosofie

  

Gnoseologia sau (Teoria cunosaşterii)

 Teoria cunoaşterii este o componentă necesară oricarei construcţii filosofice . În cadrul filosofiei , ea reprezintă dezvoltarea unui raspuns la întrebarea pusă de oameni din vechi timpuri “dacă gândirea lor e în stare să cunoască lumea reală . Ea explică ce este şi cum se realizează cunoaşterea lumii de către om , posibilitatea cunoaşterii , legile , nivelele , formele şi valoarea acesteia . 

Problematica teoriei cunoaşterii

 

         În abordarea teoretică a problemelor cunoaşterii trebuie să facem distincţia intre porcesul cunoaşterii şi teoria cunoaşterii .

 

Procesul cunoaşterii  e acel proces obiectiv , spontan ce se desfăşoară ca urmare a înzestrării naturale a omului cu capacitaţi cognitive , omul nefiind conştient de el , ci numai de rezultatele lui . De aceea , în primele filosofii problematica gnoseologică lipseşte , reflexia filosofică fiind centrată pe probleme de cosmologie , ontologie , şi chiar politică şi etică . Această situaţie e remarcată de Petre Negulescu , care , ocupându-se de geneza problematicii gnoseologice , arată că la începuturile ei , filosofiei îi era caracteristică o încredere spontană în capacitatea raţiunii de a cunoaşte lumea şi a dezvalui adevărul .

 Filosoful român observă , pe bună dreptate că pentru oamenii primitivi nu există nici măcar cunoaştere , ci numai lucruri cunoscute . 

Procesul cunoaşterii presupune :

 

Ø     Un obiect (ceea ce e de cunoscut)

 

Ø     Un subiect (cel ce cunoaşte , adică omul ca agent cunoscător)

 

Ø     O relaţie congnitivă între obiect si subiect (activitatea de cunoaştere prin care se dobândesc cunoştinţe)

 Ø     Un produs , un rezultat (cunoştinţele) 

        Teoria filosofica a cunoaşterii se constituie tocmai în funcţie de aceste elemente  ale procesului cunoaşterii , apărând în cadrul ei o problematică ce are în centru relaţia gnoseologică dintre obiect şi subiect , relaţie înţeleasă ca modalitate de raportare a omului la lume , în care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea în planul gândirii sale .

 Dar problematica cunoaşterii nu se reduce numai la problemele ce privesc relaţiile cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme ce ţin de obiectul cunoaşterii şi de subiectul cunoscător  . 

Problema obiectului cunoaşterii

 

În legatură cu ea s-au conturat încă din antichitate doua linii:

 

Ø     Linia lui Democlid (materialistă)

 Ø     Linia lui Platon (idealistă) 

Problema subiectului cunoaşterii

 

Din modul în care e conceput subiectul cunoaşterii , mai precis posibilitatea lui de a cunoaşte rezultă o altă grupare a concepţiilor filosofice si anume :

 

Ø     Optimismul gnoselogic

 

Ø     Agnosticismul

 

         Termenul de optimism gnoseologic desemnează ansamblul concepţiior filosofice care afirmă posibilitatea omului în calitatea sa de subiect cunoscator de a cunoşte realitatea .

 

Termenul de agnosticism desemnează ansamblul concepţiilor filosofice care neaga in principiu posibilitatea omului de a cunoaşte realitatea .

 O variantă a agnosticismului e scepticismul , care chiar dacă in parte  , admite posibilitatea cunoaşterii lumii , se îndoieşte de valoarea cunoştinţelor dobândite . 

Problema relaţiilor cognitive obiect-subiect

 

          În istoria filosofiei mai există o altă imparţire a conceptelor filosofice despre cunoaştere , in funcţie de rolul pe care îl au in cadrul relaţiilor cognitive obiectul si subiectul acesteia . Această împărţire se referă al empirism şi rationalism .

 

Empirismul  porneşte în argumentarea sa de la câteva supoziţii :

 

Ø     Există o cunoaştere nemijlocită

 

Ø     Cunoaşterea prin simţuri e rezultatul simplei inregistrări a acţiunii

obiectului asupra subiectului

 

Ø     Obiectul acţionează iat subiectul înregistrează

 

Ø     În procesul cunoaşterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind  pasiv , receptiv , lipsit de spontaneitate

 

            Empirismul , ca filosofie integrală a cunoaşterii , a avut o justificare istorică , care constă in faptul că el a fost legat de dezvoltarea ştiinţelor naturii .

            Raţionalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului în procesul cunoaşterii . Acest lucru se exprimă prin calitatea creatoare a raţiunii care produce noţiuni , concepte , independente de datele senzoriale .          Pentru rationalişti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o activitate creatoare productivă .

         Leibnitz spunea “mintea noastră e un izvor de cunoştinţe independente de datele senzoriale.”

          Raţionalismul defineşte cunoaşterea ca act de creaţie , ca o construcţie a subiectului, obiectul fiind creat în procesul cunoaşterii . Raţionalismul ca doctrina gnoseologica a fost un punct de plecare , si , totodată , o justificare a marilor construcţii speculative de sisteme în epoca modernă.     

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s