Sistemul psihic uman

Posted: Ianuarie 10, 2007 in psihologie

1.Conceptul de sistem psihic uman

2.Principalele aspecte ale activitãtii psihice

a)Aspectul genetic

b)Aspectul ontologic

c)Aspectul instrumental-pragmatic

3.Nivelurile activitãtii psihice

a)Nivelul constient

b)Nivelul subconstient

c) Nivelul inconstient

 

1. Conceptul de sistem psihic uman

Abordarea sistemicã a psihicului uman a fost pregãtitã de teoria sistemului functional din fiziologie (P.K.Anohin,1970), structuralismul psihologic (gestaltism: R.Mucchielli, J.Piaget), ciberneticã (N.Wiener, 1948) si îndeosebi de teoria generalã a sistemelor (L.von Bertalanffy).

În viata stiintificã româneascã, medicul român Stefan Odobleja în lucrarea Psihologia consonantistã, apãrutã în Franta în 1938-1939 (2 volume) si psihologul Mihai Ralea în studiul Schita unui sistem de psihologie (1964) anticipã conceptele de sistem psihic, interactiunea proceselor si însusirilor, conexiune inversã.

În raport cu macrosistemele fizic, biologic, socio-cultural ale realitãtii, sistemul psihic uman este un subsistem, iar ca obiect de investigare psihologicã este un sistem alcãtuit din subsisteme rezultate din interactiunea elementelor, acestea din urmã fiind: procese, functii, stãri, însusiri psihice. De exemplu senzatia, perceptia, reprezentarea, gândirea, memoria, imaginatia intercorelate formeazã subsistemul cognitiv iar acesta corelat cu subsistemele afectiv, volitiv formeazã sistemul de personalitate.

Elementul este semnificativ în douã ipostaze: fie în relatie cu alte elemente, fie îl considerãm sistem, rezultat din alte interactiuni, de alt nivel.

Psihicul reprezintã un ansamblu de elemente altfel spus, procese, stãri, produse corelate în baza principiilor de organizare si integrare specifice, efectul interactiunii fiind unitatea emergentã a sistemului, efect ireductibil la suma însusirilor elementelor care îl compun.

Evolutia sistemului psihic uman trebuie sã aibã în vedere principalele coordonate functionale:

este un sistem deschis privind schimburile energetice si informationale cu mediul, sau din punct de vedere cibernetic este deschis comunicational;

Evolutia se face în baza unei cauzalitãti de tip circular, adicã de la cauzã la efect si de la efect la cauzã. Pe aceastã bazã se elaboreazã constante cãrora le datorãm programele pentru receptarea, decodificarea, elaborarea comportamentelor.

este un sistem închis privind reglarea si echilibrul sistemului.

Pe mãsura constituirii sale are tendinta de închidere, dobândind mai multã libertate, mai multã autonomie fatã de mediu datoritã posibilitãtilor constructive si transformatoare exercitate fatã de influentele externe (ex. întelegerea, creativitatea în gândire, etc.)

Modificãrile evolutive reclamã un control continuu pentru a nu deveni fenomene entropice, dezorganizând echilibru si totodatã pentru a sprijini trecerea de la o organizare la alta nouã.

Caracterul sistemului hipercomplex, autoreglabil rezultã din relatiile comunicationale, fie între componentele interne ale acestuia, fie dintre sistem si mediul extern.

Sistemul psihic uman reprezintã un ansamblu hipercomplex, relativ stabil, autoreglabil, de stãri si procese psihice, care funcþioneazã pe baza principiilor semnalizãrii, reflectãrii si simbolizãrii, coechilibrate cu ajutorul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporarã, generalizare.

 

Principalele aspecte ale activitãtii psihice

Aspectul genetic

Din perspectivã ciberneticã, geneza psihicului uman reclamã o dublã comunicatie:

marea comunicatie a individului cu lumea externã, al cãrei rezultat este modelul informational al realitãtii externe în diferitele sale forme de organizare si concretizare;

mica comunicatie a individului cu sine însusi al cãrei rezultat este modelul informational al propriului eu.

În baza comunicatiei, de la miscãrile reflexe de explorare si pânã la comportamentele superioare, de autorealizare, dezvoltarea se face dupã o traiectorie de fazã a sistemului în ansamblul sãu; activitãtile psihice evolueazã de la o stare sincreticã în care perceptia, gândirea, motivatia, atentia, etc. sunt doar o unitate globalã, la diferentieri, delimitãri pentru fiecare dintre ele.

Psihologia contemporanã orientatã spre abordarea sistemicã, promovând punctul de vedere interactionist aratã cã odatã cu evolutia de diferentiere are loc o continuã stabilire a legãturilor corelative ale celor douã tipuri de modele informationale. Se ajunge la integrare constientã, forma superioarã de realizare a interactiunilor, proprie psihicului uman.

Principiul interactionist, relational în privinta determinismului si dezvoltãrii vietii psihice sustine rolul multidiconditionãrii în care se coreleazã influentele externe cu structura internã a subiectului; conditiile interne si externe aflându-se într-un raport dinamic.

Conditiile interne sunt reprezentate de:

structura morfo-functionalã a sistemului nervos (neuroni, retele neuronale, segmente sau organe de la mãduva spinãrii, trunchi, bulb, protuberanta care leagã bulbul de mezencefal, mezencefal, cele 11 perechi de nervi cranieni, senzitivi, motori si micsti, cerebelul, diencefalul constituit din talamus si hipotalamus, ganglionii sau nucleii bazali care leagã talamusul de emisferele cerebrale si emisferele cerebrale;

viata psihicã elementarã dobânditã în embriogenezã prin preluarea de cãtre fãt, de la mamã a unor informatii din mediul extern, care-i vor influenta evolutia;

structuri preoperationale reprezentate de scheme de actiune, care s-au fixat în forma unor algoritmi la indivizi ai cãror predecesori de-a lungul mai multor generatii au practicat acelasi tip de activitate;

predispozitiile-dominante în raport cu viata psihicã a fãtului si cu algoritmii preoperationali. Acestea sunt reprezentate de tipul de sistem nervos, din punct de vedere al fortei, echilibrului si mobilitãtii, al proceselor nervoase fundamentale-excitatia si inhibitia. De asemenea, ele sunt date de structura morfofunctionalã a analizatorilor (vizual, auditiv, olfactiv etc) care influenteazã gradul de receptare a stimulilor si forta de reactie.

Predispozitiile sunt premise de ordin formal cu caracter plastic, polivalent, în conditionarea aptitudinilor, talentelor, a performantelor în activitate. Aceeasi predispozitie în functie de solicitãri, învãtãri, exersãri poate fi valorificatã în aptitudini diferite.

Conditiile externe sunt reprezentate de ansamblul stimulilorrealitãtii obiective capabili sã actioneze asupra organelor de simt si sã declanseze o reactie.

Procesele senzoriale, perceptive, inteligenta senzorio-motorie (0-2ani), aflate sub influenta culturii materiale, apreciazã Paul Popescu Neveanu sunt numai conditionate social, pânã la un anumit nivel putându-se dezvolta în conditii naturale.

Procesele secundare (gândirea verbalã, sentimentele, valorile, efortul voluntar sunt determinate prin socializare, în afara cãreia nu apar oricât de puternice sunt conditiile interne.

Principalele modalitãti ale conditionãrii si determinãrii socioculturale sunt:

-relatiile interumane si de grup;

-modelele de actiune practicã si conditiile care sprijinã dezvoltarea comportamentului instrumental;

-relatiile de comunicare, însusirea limbii;

-tezaurul cunostintelor acumulate de omenire si structurarea operatiilor intelectuale;

-existentele sociale, preluarea valorilor si acomodarea subiectului la realizarea lor, asumarea si exersarea de roluri profesionale, cetãtenesti.

Influenta conditiilor externe (existentã materialã, activitate de comunicare, existentã spiritualã cu caracter social) la nivelul diverselor procese, functii psihice si a diverselor etape de vârstã nu este aceeasi. Astfel, pentru perceptie hotãrâtoare este ambianta geograficã si de culturã materialã, tipul de activitate concretã, cu obiectele desfãsuratã de subiect. Pentru structurarea activitãtii motivatiei un rol mai important îl au relatiile sociale, interpersonale, conditiile ce participã la satisfacerea trebuintelor, nivelul aspiratiilor.

Evolutia intelectului (gândire, inteligentã, memorie, etc.) este tributarã constructiilor lingvistice, învãtãrii, nivelului solicitãrilor vietii profesionale, sociale, de ordin cultural.

În relatia dintre conditiile interne si cele externe existã un mecanism al interiorizãrii si un mecanism al exteriorizãrii.

Mecanismele interiorizãrii ne ajutã sã întelegem cã ceea ce a reprezentat initial o cerintã a lumii externe fatã de subiect, prin asimilare devine o cerintã proprie, internã. (exemplu: dacã unui subiect I se repetã frecvent un imperativ trebuie sã te speli pe mâini înainte de a mânca, trebuie sã fi ordonat), acestea sunt constientizate, devin stimuli interiori încât pot actiona din proprie initiativã. Gradul de independentã fatã de situatiile prezente rãmâne totusi variabil.

Mecanismul exteriorizãrii reprezintã obiectivarea, concretizarea în forme de comportament adecvate a proceselor, calitãtilor psihice.

Abordarea sistemicã a psihicului uman ne deschide perspectiva întelegerii nuantate a raporturilor dintre psihismul subiectiv si comportamentul exteriorizat care sunt nu numai în interactiune ci si reciproc convertibile.

Actele comportamentale sunt imitate, preluate, asimilate pe baza învãtãrii prelucrate în acte subiective iar acestea din urmã se exteriorizeazã în comportamente, respectându-si fiecare (mentalul si comportamentul) propriile legi de organizare si manifestare.

 

Aspectul ontologic

gr.ontos=fiintã, ontologia este o parte a filosofiei care studiazã existenta ca existentã

Forma sau modul de existentã al activitãtii psihice este subiectiv, activ, trãit în plan mental, deci intern.

 

Activitatea psihicã îmbracã douã forme de existentã:

a imaginilor concret senzoriale ca produse primare;

a constructelor general-abstractizate sub formã de simboluri, formule, legi.

Imaginea este forma primarã de interiorizare si pãstrare a informatiilor cu valoare de mesaj, obtinute prin relatia directã, nemijlocitã a subiectului cu obiectele si fenomenele externe.

Constructele simbolic abstracte reprezintã coduri rezultate din prelucrãri secundare (superioare) ale informatiei în baza relatiilor indirecte, nemijlocite.

Din punct de vedere al continutului si imaginea primarã si constructele simbolice-abstracte au o notã comunã, datã de faptul cã sunt purtãtoare de informatii.

Ce este informatia psihicã? Specificul ei.

Informatia psihicã:

nu poate exista în afara fenomenelor substantiale si energetice ale sistemului nervos (emisferele cerebrale având rol hotãrâtor), dar nici nu se reduce numai la acestea;

existã si se manifestã numai în procesul comunicãrii interindividuale, în afara acestuia existã numai potential (ne proiectãm în ceilalti, valoarea proprie este apreciatã, confirmatã sau nu în si prin celãlalt);

nu se percepe direct, nemijlocit prin efectele pe care le genereazã asupra comportamentului propriu si interindividual;

între latura semanticã a informatiei si latura de comandã (care formuleazã ordinele, alcãtuieste programul prin implicarea conexiunii inverse), trebuie sã existe un echilibru, pentru cã stã la baza organizãrii si reglãrii comportamentului în raport cu lumea si cu propria fiintã;

are un rol instrumental, pragmatic, ajutându-ne sã luãm în stãpânire realul. ªi din acest punct de vedere ontologic, trebuie realizat un echilibru între latura semanticã, cu ajutorul cãreia pãtrundem în real si latura pragmaticã, prin care ne distantãm, transformãm, participãm la marcarea sensului vital al existentei activitãtii psihice individuale.

În privinta prelucrãrii informatiei, cele douã forme existentiale ale activitãtii psihice au de asemenea în comun faptul cã se realizeazã prin operatii, numai cã la nivelul imagisticului sunt senzoriale, externe iar în cealaltã sunt mentale, logico-semantice, bazate pe integratorii verbali.

Din punct de vedere ontogenetic, în constituirea sistemului psihic uman se delimiteazã douã momente:

de la 0-1,6/2 ani -perioada preverbalã, dominatã de complexe imagistice, operatii de adecvare a vietii psihice la obiectele care o genereazã, specific principiului reflectãrii sau semnalizãrii;

dupã 1,6/2 ani- odatã cu elaborarea si definitivarea caracterului semantic al limbajului debuteazã înscrierea treptatã a dimensiunii imagistice în simbolizarea abstractã; creste rolul subiectivitãtii active, transformatoare, se impune mai ales principiul constructivismului în raport cu precedentul.

Ontologic, sistemul psihic uman este o constructie rezultatã din integrarea imagisticului cu simbolicul, într-o organizare coerentã, finalistã.

 

c) Aspectul instrumental pragmatic

Viata psihicã evolueazã si prin activarea unor acte, operatii care servesc drept mijloace pentru dezvoltarea unei actiuni si obtinerea unor efecte. Folosirea instrumentelor psihologice amplificã si extinde enorm posibilitãtile comportamentului. Cuvântul, de exemplu are valoare de instrument psihic.

Pentru Vâgotski, cuvintele sunt instrumente spirituale ce se încarcã în procesul actiunilor comunicative cu continut determinat.

Functiile psihice superioare se construiesc pe baza si în procesul activitãtii instrumentale. În subiect nu pot fi despãrtite functiile cognitivã si pragmaticã, homosapiens si homofaber, existã unul prin celãlalt si progreseazã în acelasi mod.

Aspectul instrumental pragmatic este relevant pentru capacitãtile adaptativã si transformativ-creatoare ale SPU; acestea nu sunt posterioare cunoasterii, ci intervin ca factor de initiere si dezvoltare a demersurilor cognitive.

Mai mult chiar, toatã instrumentatia cunoasterii se subordoneazã eficientei cãtre care converg atât reflectarea cât si creatia, constructivismul psihologic înscriindu-se într-o organizare dinamicã în care întrebãrile ce? si de ce? coexistã.

 

Nivelurile activitãtii psihice

Sistemul psihic uman este un ansamblu de functii si procese psihice senzoriale, cognitive si reglatorii ce se aflã în interactiune, activeazã simultan si sunt dispuse la 3 niveluri: constient, subconstient si inconstient.

a) Nivelul constient

Nivelul constient apare ca suport fiziologic, activitatea scoartei cerebrale, a neocortexului, formatiunea cea mai nouã si fragilã a sistemului nervos. Se realizeazã în starea de veghe pentru cã activismul cerebral are nevoie de o perioadã destul de mare pentru a se reface energetic.

Nivelul constient reprezintã forma supremã de organizare psihicã prin care se realizeazã integrarea subiectiv-activã a tuturor fenomenelor psihice si care face posibilã raportarea continuã a individului la medie.

La acest nivel se realizeazã o reflectare cu stiintã, adicã o reflectare în care individul dispune de informatii pe care le poate utiliza, sau îsi dã seama în încercãrile de a întelege, a descifra, interpreta. Este evidentiatã astfel functia informational-cognitivã a constiintei, prin vehicularea imaginilor, ideilor, impresiilor.

Nivelul constient îndeplineste functii finaliste si anticipativ-proiective prin stabilirea si îndeplinirea scopurilor.

De asemenea, caracterul planificat al activitãtii constiente evidentiazã functia reglatoare iar cel creator se exprimã în functia creativã, urmãrind modificarea, schimbarea realitãtii reflectate si adaptarea la necesitãtile proprii si sociale.

Nu se poate pune semnul egal între sistemul psihic uman si constiinta, desi la aceasta participã toate functiile si procesele psihice. Ea este o sintezã creatoare, o integrare de fenomene psihice, care prin ele însele nu sunt constiente si unele nici nu devin fapte de constiintã, dar toate formeazã un câmp în cadrul cãruia prin corelãri între fenomene si semnificatie apar efecte specifice constientizãrii.

Particularizãrile organizãrii constiente, functiile ei subliniazã nu numai complexitatea, ci caracterul specific uman al nivelului în discutie. În realizarea acestui fenomen, constiinta, intervin toate procesele psihice: reflectarea cu stiintã aratã importanta proceselor cognitive: gândirea fiind factorul principal, scopurile exprimã dorintele, necesitãtile, aspiratiile, angajeazã planul afectiv-motivational.

Psihologul român Vasile Pavelcu (1901-1990) a relevat existenta unei constiinte afective. Caracterul anticipat-creativ surprinde implicarea imaginatiei, îndeosebi a celei de tip creativ iar caracterul planificat exprimã rolul gîndirii, al vointei.

b)Nivelul subconstient

Se situeazã sub nivelul constient; este sediul actiunilor automatizate si al unor stocuri de cunostinte acumulate dar care au scãpat controlului constient. La acest nivel participã: memoria potentialã, ansamblul deprinderilor si operatiilor de care dispune subiectul, montajele perceptive sau intelectuale stereotipizate, care cândva au fost constiente, dar care în prezent se desfãsoarã în afara controlului constient.

El este o rezervã si o bazã pentru activitatea constientã. Subconstientul are un anumit grad de transparentã, motiv pentru care poate fi considerat o constiintã implicitã. P.Popescu- Neveanu sustine cã subconstientul prezintã douã trãsãturi principale: proximitatea fatã de constiintã si compatibilitatea cu ea.

M.Zlate sustine cã subconstientul nu este doar un rezervor, un pãstrãtor al faptelor de constiintã, ci are propriile lui mecanisme cu ajutorul cãrora prelucreazã, restructureazã. Trecerea timpului, emotiile, distragerea de la activitatea respectivã, aceastã veritabilã anestezie psihicã, dupã Walon fac ca amintirile, obisnuintele reactivate sã nu mai fie identice cu cele care cândva au intrat în subconstient. Totodatã, subconstientul este sediul expresiilor emotionale de tip neurovegetativ: paloarea, înrosirea fetei, tremuratul vocii, etc.

c) Nivelul inconstient Se aflã la polul opus nivelului constient, în zonele de profunzime ale SPU. În timp ce constiinta se orienteazã predominant asupra realitãtii obiective, inconstientul se concentreazã asupra propriei fiinte, pe care o exprimã direct în ceea ce are ca porniri instinctuale, pulsiuni, trebuinte, stãri afective, gânduri ascunse, fantasme profunde, abisale sau refulate.

Psihologia contemporanã defineste inconstientul ca fiind o formatiune psihicã ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitãtii. Suportul acesteia este activitatea nervoasã, la nivelul subcortical, în special al mãduvei spinãrii. Nu este lipsit de organizare, numai cã aceasta diferã de tip constient, este una foarte personalã, ce încearcã sã impunã propria subiectivitate.

Activitatea inconstientã se realizeazã prin:

activitãti automatizate, algoritmice, prezentate de toti indivizii umani;

activitãti haotice, impulsive care scapã controlului.

Desi se manifestã spontan, impulsiv, inconstientul are structuri bine delimitate. Psihologul francez H.Ey considerã cã acestea sunt:

sistemul neuro-vegetativ sau autonom cu functiile sale respiratie, circulatie, digestie;

automatismele psihologice sau inconstientul subliminal exprimat de organizarea normalã a câmpului constiintei;

baza inconstientã a persoanei care contine stadii arhaice.

Inconstientul îndeplineste urmãtoarele roluri:

rol de energizare si dinamizare a întregii vieti psihice a individului;

rol de facilitare a procesului creator, sprijinindu-l prin procedeele de combinare si recombinare de tip spontan (cerebratia latentã din procesele creative în care inconstientul preia si împlineste cãutãri constiente);

rol de asigurare a unitãtii Eului, prin aceea cã este principalul depozitar al unor categorii de informatii si al tensiunilor motivationale care, prin organizare specificã participã la evolutia constiintei sau cum ar fi spus Mihai Ralea, inconstientul dã constiintei seva de viatã de care are nevoie, acordându-I momente de repaus si reorganizare.

Între cele trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii dinamice de implicatie în însãsi structura fiintei noastre constiente. Inconstientul nici nu poate exista fãrã structura constiintei cu care este cosubstantial. Henry Ey în acest sens sustine cã raporturile constient-inconstient sunt raporturi organice de subordonare sau de integrare, ordine care fundamenteazã miscarea de ascensiune a devenirii constiente.

Interactiunile si acomodãrile între nivelurile functional-dinamice ale activitãtii psihice nu trebuie sã eludeze cã legile de organizare ale constientului si inconstientului sunt radical deosebite, ceea ce se exprimã în bipolaritatea sistemului psihic uman, unul din poli dominat de rationalul obiectiv, celãlalt de psihismul bazal, profund subiectiv.

 

BIBLIOGRAFIE

Ey H., Constiinta, Editura stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti,1983;

Golu M., Dicu A., Introducere în psihologie, Editura stiintificã, Bucuresti, 1972;

Popescu-Neveanu,P.,Curs de psihologie,Universitatea Bucuresti,1976;

Zlate M., Introducere în psihologie, Editura Sansa, Bucuresti, 1997;

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s