Relevanta Hermeneutica a metodei in istoriografia filosofiei

Posted: Ianuarie 30, 2007 in filosofie, filozofie

 de Viorel Cernica

De la Hegel încoace, istoriografia filosofiei (sau istoria filosofiei, cum e numită deseori) este socotită o disciplină filosofică[2]. Nici înainte însă de acest moment istoriografiei filosofiei nu i-a lipsit o anumită manieră de tematizare (abordare) a înfăptuirilor filosofice[3]. Încă Platon şi Aristotel, încercând să-şi legitimeze interesul pentru o anumită problemă, expuneau şi păreri ale celor mai vechi. Dacă acceptăm că istoriografiei filosofiei îi este proprie dintotdeauna o anumită manieră de tematizare a obiectului său, atunci problema ar fi următoarea: această manieră de tematizare este o metodă filosofică, adică o cale de re-construcţie a “obiectului”, ori este o metodă de alt fel (una “naturală”, precritică, sau una “pozitivă”)? În alte cuvinte, care este relevanţa hermeneutică a metodei în reconstrucţia istoriei filosofiei?

         Se cuvine să încep a răspunde la întrebarea formulată printr-o scurtă referire la termenul de hermeneutică. Pentru că istoriografia filosofiei, chiar şi aceea care îşi propune o simplă rememorare a unor momente din istoria reală a filosofiei, comite, de fapt, o interpretare. Tocmai printr-o astfel de referire vom căpăta şi calea potrivită pentru a încerca un răspuns la întrebarea ce motivează acest discurs. Înainte însă menţionez că termenul “istoriografie” este luat aici cu înţelesul de ansamblu al operelor referitoare la istoria înfăptuirilor filosofice. Tot textul

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s