Timpul filozofilor. O lectura kantiana a lui Leibniz

Posted: Mai 18, 2007 in filosofie, filozofie

de Victor Popescu

Timp si idealism nu repovesteste viata si intimplarile unor filozofi germani (Kant si Leibniz) care au activat acum trei sute de ani si mai bine. Din contra, cartea, scrisa pe urmele unei teze doctorale sustinute la Universitatea din Poitiers, este vie, combativa chiar. Sint puse fata in fata argumente si contraargumente referitoare la timp, spatiu, substanta si Dumnezeu. Lupta se duce in cea mai mare parte cu armele anilor 1700-1800. Caci miza unei discutii despre idealitatea timpului trebuie inteleasa in contextul acelor vremuri. Natura timpului avea nevoie de lamuriri mai mult decit ar fi cazul astazi. Caci, fara o idee clara despre timp, nici cosmologia, nici matematica si nici chiar teologia si morala nu aveau de unde sa porneasca. Nu era indiferent, de pilda, daca timpul este infinit sau nu. O ipoteza a unei lumi infinite ar fi facut inutila ideea de Dumnezeu, ceea ce pentru acele vremuri era inacceptabil. La fel, un timp discontinuu ar fi dat peste cap calculele matematice care descriau miscarea, presupus continua, a unui corp.

– In apararea lui Leibniz
Sa trecem insa la vesnica intrebare: „Ce este timpul?“. Pentru Leibniz – arata A. Nita –, timpul nu e real si absolut (asa cum ar fi dorit Newton), pentru ca asta ar insemna ca timpul sa fie totuna cu Dumnezeu si, mai mult, infinitatea timpului ar provoca intrebari de genul: „De ce D-zeu nu a creat lumea cu cinci minute sau cu un mileniu mai devreme?“. Intrebarea este, evident, absurda. Pentru ca Dumnezeul filozofilor (mai ales cel al lui Leibniz) nu actioneaza la intimplare, ci are intotdeauna niste ratiuni bine intemeiate. Solutia pentru evitarea unor astfel de probleme rezida in a spune ca timpul se naste odata cu lumea, fiind de fapt o ordine a lucrurilor create. Timpul este relatie, nu substanta; timpul este „ideal“, este un „principiu de raporturi si un temei al ordinii in lucruri„“, afirma Leibniz intr-o scrisoare adresata in 1705 principesei Sofia. Timpul nu este, totusi, pur si simplu, o ordine sau o relatie oarecare, ci este chiar „conditia ordinii“, subliniaza A. Nita. Aceasta nuanta va fi pierduta in scrierile cvasiscolastice ale lui Christian Wolff, discipol al lui Leibniz, autor la moda pe la jumatatea secolului al XVIII-lea. Prin prisma sa va il citi si Kant pe Leibniz si de aici vor proveni toate neintelegerile, sugereaza autorul.

Tot textul 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s