Tipologia discursurilor

Posted: Iunie 25, 2007 in comunicare, dialectica, politica, retorica

de Ciorogar Beniamin

Discursul poate fi definit ca ansamblu de enunţuri ale unui emiţător, care se referă la un subiect unic, reprezintă „o enunţare ce presupune un locutor şi un auditor, precum şi intenţia locutorului de a-l influenţa pe celălalt” (E. Benveniste)  (1).
În practica discursivă – prin care înţelegem utilizarea actelor de vorbire în orice domeniu cognitiv sau situaţie de comunicare – luăm contact nu atât cu limba, ca şi vocabular sau sistem static de entităţi lingvistice, ci mai curând cu limbajul natural ca şi concretizare, actualizare a unui vocabular static, aşadar cu limbajul natural transfigurat, situat – funcţie de domeniul cognitiv sau de situaţia de comunicare – în diferite ipostaze, forme sau tipuri ale acestuia. Cu alte cuvinte, ne întâlnim în practica discursivă cu o serie de „specializări” ale limbajului natural, în funcţie de domeniul sau situaţia în care acesta se manifestă.
Prin noţiunea de limbaj natural, înţelegem o limbă (maternă, naţională) actualizată sau concretizată în vorbire, discurs, „limba vorbită” după McQuail.
Când vorbim de limbajul natural ca instrument al practicii discursive, avem în vedere faptul că acesta e utilizat ca mijloc, bază de lucru sau cel puţin ca „materie brută”, punct de plecare în construcţiile discursive din orice domeniu cognitiv sau situaţie de comunicare, în „ideea că limbajul natural se <<adaptează>> obiectului şi  particularităţilor diferitelor domenii cognitive”.(2)
Având în vedere varietatea situaţiilor în care este utilizat, „limbajul natural este într-o permanentă transformare, suportând corecţii şi reformulări şi distingându-se în interiorul său diferite tipuri sau forme. Din acest motiv se vorbeşte astăzi tot mai mult de limbajul filosofic, limbajul mitic, limbajul poetic, limbajul retoric în calitate de <<specializări>> ale limbajului natural” (3) .
În limbajul natural, entităţile lingvistice ascund nenumărate subtilităţi şi nuanţe, acestea determinându-i şi nenumărate interpretări posibile, dar mai ales îl fac să nu cadă în monotonie şi rigiditate, diferenţele dintre cuvinte fiind atât „cantitative”, cât şi mai ales „calitative” sau conotative.
Limbajul natural va fi „materia brută” asupra căreia se va acţiona prin operaţii de selecţie sau îmbogăţire lexicală, de precizare şi stabilire sau dimpotrivă de  metaforizare (în cazul limbajului poetic) a semnificaţiei termenilor şi expresiilor, precum şi alte operaţii, iar ca „produs finit” vom avea o anumită „specializare discursivă” a acestuia, un anumit „jargon”.

Discursul politic se manifestă într-un context socialpolitic, ca reacţie la o realitate concretă si dinamică. De aceea, acest tip de discurs are un caracter evenimenţial, ca reacţie directă la situaţiile politice prezente, şi este, totodată, provocator de evenimente şi fenomene viitoare. În acelaşi timp, discursul politic dobândeşte o capacitate mai mare de influenţare dacă este rostit într-un decor concret, în faţa unui auditoriu şi dacă este însoţit de elemente ale unei comunicări non-verbale: mimica, gesturi, postura, atitudine etc.
Cum putem explica însă faptul că discursul politic este unul evaluativ şi formativ?
Într-o democraţie reprezentativă se regăsesc trei principii fundamentale:
1. suveranitatea populară – sursa supremă a autorităţii publice o reprezintă poporul;
2. egalitatea politică – fiecare persoană are aceeaşi greutate şi valoare în procesul de votare şi în luarea altor hotărâri politice;
3. libertatea politică – cetăţenii sunt protejaţi de amestecul guvernamental în exercitarea libertăţilor fundamentale cum ar fi libertatea expresiei, a asocierii şi a conştiinţei;
Democraţia se îndepărtează de idealul său atât prin natura cetăţenilor (argumentul clasic împotriva democraţiei reprezentative ar fi că oamenii sunt iraţionali şi incompetenţi, tirania majorităţii riscând să sufoce libertatea individuală) cât şi prin cei aleşi a-i reprezenta.
Primul obiectiv al celor ce candidează pentru obţinerea unei funcţii publice este obţinerea puterii. Puterea este conceptul primordial al politicii, ea este de natură competitivă pentru că obţinerea ei presupune demersuri competitive.
Harold Lasswell a descris politica în felul următor: „cine obţine ce, când şi cum”.

Fericirea reală a popoarelor nu prea mai face obiectul preocupărilor; se pare că guvernanţii nu mai au decât o grijă: să-şi cucerească păreri favorabile satisfăcând interesele urgente ale maselor, atrăgând astfel de partea lor popularitatea şi dreptul de a acţiona.  (5)

În procesul de comunicare politică vorbitorul – candidat se află pe picior de egalitate cu interlocutorul său, potenţialul elector, chiar dacă poziţia sa este una de autoritate, fiind într-o funcţie publică. El poate dispune în cadrul discursului său atât de o componentă informaţională, fapt ce îi poate da o aparenţă de obiectivitate (manipulare cognitivă), cât şi un puternic conţinut ideologic (manipulare pur retorică) şi afectiv (manipularea afectelor).
Manipularea, indiferent de formele ei, se dezvoltă astăzi masiv în societăţile noastre democratice şi mediatice tocmai pentru că ea oferă interlocutorului, într-o primă fază, o senzaţie că este absolut liber. Pentru că puterea este obţinută prin consimţământ, ea se bucură de legitimitate.  Câştigă cel ce joacă cel mai bine scena discursivă, care oferă cel mai bine senzaţia respectării şi chiar întrupării jocului democratic. În acest sens discursul politic este unul evaluativ.
Discursul politic este un discurs prescriptiv: acceptăm jocul comunicării politice pentru că actorul politic ne vinde un produs irezistibil – speranţa!

Ceea ce actorul politic vinde nu are nici o legătură cu raţiunea,  cu argumentaţia, cu bunăstarea materială pe care el promite, sau pe care ne-o dorim cu toţii, cu realizările sale, ceea ce el vinde nu are, până la urmă, nici o legătură cu însăţi politica. Ceea ce actorul politic vinde este un bun imaterial, un bun pe care îl acceptăm cu toţii pentru că dorim să îl acceptăm, un bun pe care îl cumpărăm cu votul nostru, pentru că dorim din tot sufletul să îl primim în casele noastre, în viaţa noastră. Ceea ce actorul politic vinde, acel bun de nepreţuit ai cărui consumatori suntem şi pentru care promisiunea reprezintă doar un ambalaj, este speranţa. Speranţa în binele nostru material şi spiritual, speranţa într-o lume mai bună, speranţa că într-o zi vom trăi într-o lume dreaptă şi sigură. Acceptăm jocul politic pentru că ne-o dorim, continuăm să-i votăm  pe cei care ne-au dezamăgit pentru că sperăm că poate de data asta n-o vor mai face, sperăm şi mergem înainte. Consumăm bunuri materiale şi actori politici pe bandă rulantă, dar produsul cel mai de preţ al societăţii de consum, rămâne speranţa. (6)

Patosul emoţional, manifest sau ascuns, prezent în discursurile politice şi în reacţiile pe care le provoacă, instaurează o aparenţă de realitate a confruntării politice, a importanţei mizelor, dar şi iluzia copleşitoare a unei reprezentări dramatice de proporţii. Dramatizarea este un element constitutiv al instaurării, exercitării şi conservării puterii politice.
De cele mai multe ori, însă, suntem participanţi activi, fiind influenţaţi şi influenţând, la rândul nostru, pentru că discursul politic nu este doar apanajul oratorilor politici.
Proprietăţile discursului ca modalitate de influenţare socială sunt potentate de formele de comunicare nonverbală, cum sunt gestualitatea, imaginea şi simbolurile, între care miturile continuă să aibă un rol major.
Manifestarea politicului e deosebit de spectaculoasă, este dramatică şi dinamică. Tot mai mulţi teoreticieni apreciază că, în prezent, politicul este asociat într-o masură tot mai mare imaginilor, în detrimentul cuvântului. Acest fapt îşi gaseşte explicaţia în dominaţia tehnicilor care le produc, le regizează înlanţuirea şi eficacitatea „narativă“.
Prin intermediul lor, se modelează evenimentul şi opinia publică. În viziunea teoreticienilor, istoria politică, pe termen lung, marchează trecerea de la individul – subiect la cetăţean şi de la acesta la persoana manipulată sub influenţa raporturilor stabilite cu producătorii profesionişti de opinie, în special ai opiniei politice.
„Puterea discursului nu va putea fi diminuată niciodată în întregime pentru că fiinţa umană trăieşte într-un univers al rostirii, ce are un rol determinant în modelarea culturală şi socială a indivizilor umani. Mai  mult: chiar dacă oamenii sunt martorii unui eveniment politic pe care îl consideră semnificativ, cel care îi dă sens este limbajul care îl descrie şi îl evaluează. Şi tot limbajul este cel care creează evenimentele politice, dă identitate locutorilor politici, instaurează şi reinstaurează puterea de a spune, fiind, deopotrivă, instrument de influenţare şi influenţat, la rândul său”.(7)

1.Borţun Dumitru & Săvulescu Silvia: Analiza discursului public, curs SNSPA, 2005, p. 9.
2.Sălăvăstru, C.: Logică şi limbaj educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p. 134.
3.Idem, pag.  134.
4.Ibidem, pag. 144.
5.Thoveron, Gabriel: Comunicarea politică azi, Editura Antet, 1996, Oradea, p. 8.
6.Scurtulescu, Antonia: Promisiunea politică, Editura Lucman, Bucureşti, 2006, p. 268
7.Arsith, Mirela: Universul politic ca spectacol, Revista Romana de Studii Culturale pe Internet, nr. 3/2004, p.16

Comentarii
  1. rodicutzag spune:

    Absolut singurul lucru cu care nu sunt de acord din toate suszisele este acela ca „Primul obiectiv al celor ce candidează pentru obţinerea unei funcţii publice este obţinerea puterii”.
    Eu cred ca ce-i mana pe politicienii in mazga este departajarea prin statura sociala de tip levitational. Primul lor obiectiv este ridicarea deasupra cat mai multor, voir a tuturor semenilor din societate, dobandirea unui statut social unic.

    O inalta statura sociala conferind vedere panoramica, cred ce le este de ajuns.

  2. tonysss spune:

    „JOCUL politic” isi spune cuvantul 😀

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s