Filozofia ca act de credinta

Posted: August 15, 2007 in filosofie, filozofie

un articol al lui Sorin Lavric, aparut in „idei in dialog”, nr. 11/2006

Filozofia ca act de credinta

Un cuvînt ne spune însutit mai putin decît poate el sa ne sugereze. Adevarul acesta nu poate fi demonstrat logic, ci doar presimtit psihologic. Sau daca totusi poate fi demonstrat, el ar cere un sir atît de lung si plictisitor de piruete teoretice, încît cititorul, obosit de atîta batut apa în piua, ar da pagina cautînd un articol mai atragator. Tocmai de aceea nici o urma de teorie nu va fi de gasit în rîndurile ce urmeaza, iar dovada cea mai buna ca teoria este în genere inutila sta în aceea ca cititorul a început deja sa înteleaga despre ce este vorba chiar mai înainte ca eu sa fi pornit la construirea vreunei teorii. Si pentru ca deja intuieste unde bat cuvintele mele, tocmai de aceea mintea lui confirma valabilitatea titlului aflat în capul rîndurilor acestora: filozofia, departe de a fi o activitate rationala si logica, este prin excelenta un act de credinta. Un fenomen de care am auzit cu totii si pe care ne-am obisnuit sa-l privim ca pe un semn al ciudateniei inexplicabile a psihicului uman este cel pe care medicii îl numesc fenomenul placebo. Înfatisat cît mai succint cu putinta, acest fenomen ne spune urmatoarele: asupra unor pacienti carora li se sugereaza ca o substanta poate avea un efect benefic în cazul unei anumite suferinte, acea substanta chiar ajunge sa aiba un asemenea efect – si asta în ciuda amanuntului înmarmuritor ca în compozitia acelei substante nu exista nici o urma de principiu farmaceutic, darmite vreun ingredient care, chipurile, ar putea provoca tocmai efectul asteptat. Si totusi efectul apare, si pacientii sunt multumiti ca în sfîrsit cineva le-a gasit un leac pentru boala lor. Recunostinta lor e pe masura sperantelor pe care si le-au pus în mirabilul remediu si ar fi o imprudenta crasa daca, vrînd sa le luminezi mintile, le-ai spune ca totul se margineste la un fenomen de amplificare psihica al carui punct de plecare a stat într-o subtila sugestie terapeutica. Nu, nu trebuie sa le spui ca au preluat o insinuare si apoi au dezvoltat-o în imaginatia lor în chip independent, pîna au alunecat în cercul vicios al autosugestiei psihice. Nu, nu trebuie sa le spui asta, altminteri li s-ar spulbera nadejdile si li s-ar prabusi orizontul asteptarilor, ba chiar ar ajunge sa te dusmaneasca din cauza seninatatii cu care i-ai supus, asemenea cobailor docili si creduli, unui experiment de manipulare psihica. Apoi, nici cititorului nu trebuie sa i se spuna ca, prin chiar primele cuvinte cu care am început textul, si anume cele prin care afirmam ca un cuvînt nu ne spune decît o farîma din ceea ce tot el ne poate sugera, tocmai prin aceste cuvinte i-am deschis poarta sugestiei. El a intrat pe pîrtia unui gînd pe care îl intuieste, însa fara sa poata spune prea bine în ce consta acesta. Iar cînd presimti ca autorul are dreptate chiar daca nu ti-a adus nici un argument în sprijinul ideii lui, se cheama ca atentia ta a fost prinsa în cîmpul unei complicitati afective gratie careia autosugestia începe sa lucreze de la sine, fara ca autorul sa mai fie nevoit sa depuna un prea mare efort pentru a te convinge de adevarul spuselor tale. Pur si simplu îi dai dreptate cu de la tine putere – si asta în ciuda evidentelor rationale care îti soptesc ca dreptatea vine dinspre tine spre cuvintele textului, si nu invers. Credinta a fost declansata, iar de acum încolo nu trebuie decît s-o lasi sa se desfasoare. De acum încolo cititorul nu va mai da pagina din nevoia de a scapa de plictiseala provocata de literele moarte ale unui text inert. Dimpotriva, va citi textul repede si cu atentia absorbita, pricepîndu-l dintr-o data si fara nici un efort, ba chiar putînd sa sara peste rînduri fara riscul de a pierde ceva din întelesul lui, si asta fiindca dorinta nerabdatoare de a afla cît mai repede de ce este filozofia un act de credinta este însotita de presimtirea ca filozofia chiar este un act de credinta, ceea ce înseamna ca cititorul împartaseste acelasi fundal intuitiv cu autorul acestor rînduri. Complicitatea s-a ivit, iar restul este o chestiune de amanuntire a nuantelor.

Tot textul

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s