Aspecte metodologice in filozofia istoriei a lui Arnold J. Toynbee

Posted: Septembrie 21, 2007 in filosofie, filozofie, istorie

de Sergiu Balan
1.1. Arnold J. Toynbee (1889-1975) este, alături de Spengler, “autorul cel mai cunoscut şi cu cel mai mare prestigiu în filosofia contemporană a istoriei şi civilizaţiei”[1], fapt recunoscut atât de către susţinătorii, cât şi de criticii săi, deopotrivă de numeroşi. Admiratorii săi îi consideră concepţia asupra istoriei ca fiind comparabilă, prin originalitatea ei, cu revoluţiile iniţiate, în domeniile lor de cercetare, de către savanţi precum Copernic, Galilei, Newton sau Darwin. Detractorii, la rândul lor, îi contestă competenţa istorică, îi critică metoda folosită – aceea a studiului comparativ – şi sunt convinşi că amploarea uriaşă a tentativei sale, de a cuprinde în explicaţie întreaga istorie a omenirii, este aceea care destinează eşecului întregul său demers.[2]

Biografia lui Toynbee, ca şi opera sa impresionantă explică această celebritate deosebită. Gânditorul britanic şi-a desăvârşit studiile la Winchester şi Balliot College, Oxford. Între 1919 şi 1924 a fost profesor de cultură bizantină, limba greacă modernă, literatură şi istorie la Universitatea din Londra, iar din 1925 a devenit şi cercetător la aceeaşi universitate, precum şi director de studii la Royal Institute of International Affairs, fiind expert în problemele Orientului Apropiat. În timpul celor două războaie mondiale a activat în Foreign Office, luând parte la conferinţele de pace de la Paris din 1919 şi 1946. Opera lui Toynbee este la fel de impresionantă. Între lucrările sale cele mai importante se numără: Greek Historical Thought (Gândirea istorică greacă, 1924), Civilization on Trial (Civilizaţia la răscruce, 1948), The World and the West (Lumea şi Occidentul, 1954), An Historian Approach to the Religion (Perspectiva unui istoric asupra religiei, 1956), Christianity Among the Religions of the World (Creştinismul între religiile lumii, 1958), Hellenism: the History of a Civilization (Elenismul: istoria unei civilizaţii, 1959).

Cu siguranţă, însă, că scrierea sa cea mai cunoscută şi mai importantă este A Study of History (Studiu asupra istoriei), care numără 11 volume, publicate între 1934 şi 1960. Primele zece volume constituie lucrarea propriu-zisă, iar cel de-al XI-lea conţine hărţi şi un indice general al lucrării. În 1961, autorul a publicat şi un al XII-lea volum, intitulat Reconsiderations (Reconsiderări), în care face un lucru unic în istoria istoriografiei moderne, şi anume o analiză obiectivă a miilor de articole exegetice referitoare la lucrarea sa, încercând totodată să răspundă celor mai importante obiecţii care i-au fost aduse. O sinteză a lucrării Studiu asupra istoriei, realizată cu acordul autorului de către D.C. Somervell şi prefaţată de către Toynbee, a fost publicată în două volume, în 1946 şi 1957 şi tradusă în limba română de către D.A. Lăzărescu.[3] Am insistat mai mult asupra acestei lucrări deoarece, chiar dacă nu este un studiu de filosofia istoriei în sensul riguros al cuvântului, ea conţine toate elementele concepţiei lui Toynbee asupra istoriei, pe care voi încerca să le decelez şi să le sistematizez în această lucrare. Prin aceasta, doresc să argumentez ideea că, deşi statutul lui Toynbee de filosof al istoriei este contestat cu putere, lucrarea sa Studiu asupra istoriei conţine suficiente elemente care pot demonstra contrariul: consideraţiuni asupra obiectului şi metodologiei istoriei, asupra legităţii istorice şi a predicţiilor şi retrodicţiilor care pot fi formulate în virtutea legilor istoriei. În fapt, contestarea faptului că gânditorul britanic ar fi un filosof al istoriei se datorează mai ales influenţei pe care a avut-o opinia lui Raymond Aron, după care singura filosofie posibilă a istoriei este una de factură critică, al cărui demers ar trebui să se reducă la soluţionarea următoarei întrebări: “Este posibilă o ştiinţă istorică universal valabilă? Şi în ce măsură?”[4]. Conform gânditorului francez, filosofia critică a istoriei nu ar trebui şi nu ar putea să fie mai mult decât o epistemologie a istoriei, întrucât “între epistemologie şi critică nu facem o distincţie riguroasă, deoarece şi una şi cealaltă sunt o reflecţie asupra actului ştinţei [al istoriei – n.n.]”[5].

Tot textul

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s