Formule ale prozei fantastice eliadesti

Posted: Decembrie 22, 2007 in filosofie, filozofie

de Ioan Raducea, doctorand in literatura fantastica Univ. Iasi

Exista doua mari etape în proza literara a lui Mircea Eliade – una interbelica, cealalta postbelica. În prima etapa, cuprinzând adolescenta si tineretea creatorului (cca. 1920 – 1945) fictiunea este cu precadere realista. În cea de a doua etapa, întinsa pe patru decenii,  domina naratiunile mitico-fantastice, elaborate dupa o formula proprie. (Faptul ca în aceste decenii de exil operele belestristice, inclusiv Jurnalul si Memoriile, au continuat sa fie elaborate în mod exclusiv în limba româna probeaza patriotismul scriitorului). De la jumatatea deceniului al treilea, formula naratiunii fantastice devine concurenta si înlocuieste proza de observatie realista, fenomen care poate fi urmarit si în naratiunile din primul deceniu postbelic.

În anii ’30, Eliade vorbea de existenta unui “sentiment fantastic pur românesc”, ca modalitate a intuitiei colective, pe care va cauta sa o reconstituie în naratiunea culta. Primul roman de acest tip, Domnisoara Christina (1936), este construit din aceeasi perspectiva, a spiritului care experimenteaza lucid, ca si naratiunile realiste anterioare. Sunt preluate formule ale romanului de serie neagra, în voga atunci în literaturile occidentale. Scrierea se conformeaza retetei cunoscute: motivul central este acela al strigoiului; exista un erou narativ creditabil, tânarul Egor, care asigura  nota de obiectivitate; trecerea de la evenimentul cotidian (vizita la conacul familiei Moscu) la acela pur fantastic (actul erotic cu un strigoi, Christina) este treptata; se produc evenimente fantastice si terifiante (manusa care se face pulbere la atingere, moartea Sandei, explicabila doar prin sugestie demonica); interesul narativ consta, în primul rând,  în descrierea inexplicabilului malefic.

Un an mai târziu, romanul Sarpele (1937) contureaza mai limpede tendintele proprii. Schema epica de aici reprezinta un pattern pentru proza fantastica eliadesca. Complotul mitico-fantastic porneste de la elemente simbolice. Punctul de interes profan (urmarirea unei istorii erotice) este activ la suprafata textului. În aceasta structura de suprafata se insinueaza, cu discretie, procedee ale epicii fantastice (metamorfoza, anticipatia, confuzia om-animal etc.). Structura de adâncime se creeaza dintr-o interpretare, dupa alt cod, a acelorasi asertiuni. La acest nivel se recunosc scenarii mitice, precum cel al labirintului, al epifaniei, al cuplului primordial. Descifrarea sensurilor filigranate dubleaza miza semantica si mareste interesul estetic. Situatia fantastica este utilizata ca procedeu initiatic, de revelare a structurii mitologice a profanului. Este prima naratiune în care ambiguitatea dintre semnificatia mitica si aceea profana prevaleaza asupra clasicei ambiguitati cultivate de proza fantastica, aceea dintre sensul rational si cel fantastic al faptelor.
Tot textul

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s