Despre filozofie – part 1

Posted: Ianuarie 2, 2008 in filosofie, filozofie

de Mircea A. Tãmas

Lumea modernã este tot mai putin dispusã în a accepta filozofia ca parte integrantã a ei. Printr-o ciudatã metamorfozã, petrecutã în ultimele decenii, tehnica informationalã a înlocuit aproape total orice urmã si gust de “a filozofa”. Nu vrem sã spunem cã termenul a dispãrut din limbajul modern, dar cu sigurantã cã el si-a pierdut continutul. Astãzi se vorbeste cu nonsalantã despre “filozofia educatiei”, “filozofia cinematografului”, “filozofia feminismului” etc., filozofia fiind consideratã un fel de suport teoretic a tot felul de activitãti practice si curente sociale sau politice. Sigur, mai sunt destui care studiazã filozofia prin universitãti si alte scoli, asa cum era ea cunoscutã pânã nu demult, dar o astfel de îndeletnicire pare mai mult ca oricând sterilã si fãrã rost. Astãzi, când trãim o lume pe dos, filozofia nu poate în nici un fel sã ofere o alternativã, din contra, ea îsi trãdeazã netemeinicia si falsitatea. Fiindcã modernii care au abuzat termenul “filozofie”, folosindu-l în scopurile cele mai triviale, nu sunt atât de condamnat ca cei care încã din vechime l-au întors de la rosturile sale normale fãcând din el titlul pentru o “stiintã” profanã si umanã.
Asa cum aratã etimologia cuvântului “filozofie”, ea numai profanã nu ar fi trebuit sã fie. Si totusi ce departe suntem de Aristotel, care numea metafizica “filozofia primã” sau de Sf. Grigore Sinaitul caree a afirmat: “Iar filozof dumnezeiesc este cel ce s-a unit prin fapte si vedere nemijlocit cu Dumnezeu, ajungând si numindu-se prieten al Lui, ca unul ce iubeste Întelepciunea primã, fãcãtoare si adevãratã, mai mult decât orice altã prietenie, întelepciune si cunostintã”. René Guénon a atras si el atentia cã, initial, cuvântul “filozofie” a însemnat “dragostea de întelepciune” si devierea a apãrut când s-a substituit sofia cu filo-sofia; si adaugã cã tot ceea ce filozofii moderni desemneazã sub numele de metafizicã nu are nimic în comun cu metafizica adevãratã. Ne grãbim sã subliniem cã sophia de care se vorbeste aici nu se referã la o “întelepciune” înteleasã ca eruditie sau culturã profanã, ci la una care are în vedere o realizare spiritualã, o cunoastere a celor divine.
În acest sens a fost înteleasã filozofia în primii ani ai crestinismului. La sfârsitul sec. II A. D., Clement din Alexandria scria: “discipolii lui Aristotel spun cã unele dintre tratatele lor sunt ezoterice, iar altele comune si exoterice. Mai mult, aceia care au instituit Misterele, fiind filozofi, au ascuns doctrinele lor în mituri, pentru a nu fi accesibile tuturor”. Sallust spune cã pildele sau fabulele imitã zeii, cu privire la rostit si nerostit, ascuns si aparent, întelepciune si ignorantã. Cãci, adaugã el, “sã spui tuturor despre adevãrul dumnezeiesc produce dispret în cel ignorant, din cauza incapacitãtii lui de întelegere, si neglijentã în cel studios; dar ascunzând adevãrul în fabule, previne acest dispret al primului si îndeamnã la filozofie pe al doilea”.

Tot textul  

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s