Lumina Sfintei Învieri asupra Sfintei Naşteri

Posted: Aprilie 16, 2009 in filozofie
Etichete:

În creştinism există un punct înalt de lumină a sufletului la care Mântuitorul se referă într-un chip admirabil în Predica de pe Munte. “Lumina care este în tine” depăşeşte orice reprezentare de până atunci asupra felului de realizare a omului. Mai mult nici după aceea ştiinţa despre suflet, cu pretinsa sa rigoare, nu s-a ridicat peste tot la o astfel de înălţime, deşi pe cei mai mulţi dintre ostenitorii săi pământul creştinesc i-a odrăslit. Lumina amintită de Mântuitorul constituie starea cea mai bună a sufletului de nesfâşiere, ci de unificare dată de „adânca şi statornica pace”. Aceste cuvinte sunt luate din Liturghia Sf. Vasile cel Mare săvârşită în primele cinci duminici din Postul Mare, apoi joi şi sâmbătă în Sâptămâna Patimilor. Aplicate la viaţa Sf. Biserici înseamnă că acei care au starea sunt „mai marii”, pilde de atragere a sufletelor şi izvoare de întărire. Este vorba în primul rând de sfinţii Bisericii, dar şi de impresionantul număr al multor fii ai lui Dumnezeu bine realizaţi pe lângă care trecem, de foarte multe ori, fără să ne dăm seama. La taina spovedaniei nu se mai poate trece însă, deoarece realitatea impune. Starea bună a sufletelor creştinilor care vin mânaţi de imboldul unei certitudini (aceea că pot primi Sf. Împărtăşanie) constrânge conştiinţa duhovnicului spre această minunată constatare: „da, este de asşteptat în mod îndreptăţit să se constate că sufletele creştinilor nu prea sunt pătate”. Astfel nici un rost n-ar mai avea sintagma „Tatăl nostru”.
Aceşti fii ai lui Dumnezeu „unificaţi prin pacea adâncă” cunosc, în pornirile inimii, doar noţiunea de „bine”, săvârşit cu mare uşurinţă sau cu un efor de voinţă neglijabil. Ei se ridică chiar peste nivelul lui Iov, fiindcă, în cazul în care sunt încercaţi de suferinţă, o suportă fără crisparea inimii, fără să caute explicaţii şi, mai ales, fără să adreseze reproşuri vreunui semen. Şi cu atât mai puţin lui Dumnezeu. La ei, iertarea lucrează drept ceva de la sine înţeles, de multe ori nici nu se pune problema ei. Iar, atunci când nu vine singură, mintea o poate comanda, atrăgând apoi marea libertate interioară, prin care creştinul recunoaşte viaţa aceasta drept pridvor al Împărăţiei Cerurilor, iar nu deşertăciune. De astfel, în această stare, există relaţia generală între mine şi sentiment. Mintea poate comanda sentimentul, alegându-l numai pe cel generos şi înălţător şi lucrul se împlineşte îndată.
Deoarece există „nori de mărturii” (Evrei 12,1) despre o aşa frumoasă stare se poate spune că, în creştinism „fondul sufletesc” a fost înălţat peste tot ce poate fi cunoscut în lume. Aceasta corespunde şi cu cea mai mare valoare a omului ca „fiu pe pământ al lui Dumnezeu din ceruri”. Astfel stând lucrurile, argumentarea pentru orânduirea tuturor în creştinism vine, în primul rând şi liber de orice s-a scris, din „logica fiilor lui Dumnezeu”. Intrebarea firească de pus stă, de aceea, în cuvintele: „pe ce temei facem aceasta?”, iar nu „unde scrie?”.
Plecând de aici, şi Sfânta Tradiţie prinde consistenţa drept loc al „libertăţii” şi „îndrăznelii” copiilor lui Dumnezeu, despre Sfântul Iacob, episcopul Ierusalimului, o cântare bisericească spune: „ca rudă a Domnului ai îndrăzneală”. Or, despre creştini se poate spune că nu sunt „rude” în genere, ci de-a dreptul fii reali ai lui Dumnezeu, pe care i-a născut harul. De aceea înainte de a se împărtăşii creştinii sunt îndemnaţi să Îl numească cu îndrăzneală pe Dumnezeu drept Tată.
Realizarea creştinilor drept, „fii ai lui Dumnezeu” întrece cu mult noţiunea de „chip” şi „asemănare”, amintite la creaţie. Iar, întrucât toată lucrarea Sfintei Biserici are în vedere creşterea sufletească a omului, de ce să nu împlinească aceasta până la transfigurare vorba „a merge pe picioarele lui?”. Aici stă sănătoasa, incomparabila şi de admirat slăvire a lui Dumnezeu fără cuvinte!
Ea s-a lucrat dintotdeauna prin harul sfinţilor şi, mai ales, prin primirea tainei Sfântului Mir încă de la Botez, prin strădania creştinilor şi întăritoarea şi eliberatoarea pastoraţie săvârşită de miile de preoţi cunoscuţi ori necunoscuţi. Preotul era părinte (cuvântul „popă” înseamnă „tată”), deorece creştinii intuiau, în pastoraţia lui, aportul la creşterea lor sufletească până acolo încât cuvintele “om”, „creştin”, „român” să se acopere ca înţeles. În această împrejurare binele vine de la sine, după cum “Dumnezeu coboară în lume fără să fie silit” (Lucian Blaga). Creşterea sufletească a omului după aceea a Mântuitorului îşi află scopul numai după înţelesurile pe care Sfânta Înviere le revarsă asupra Sfintei Naşteri. Astfel se poate folosi cuvântul de la 1 Corinteni 15, 13-14 pentru a desprinde tâlcul creşterii firii omeneşti a Mântuitorului pentru cea pilduitoare a creştinilor. Acolo se spune: “Dacă nu este învierea morţilor, nici Hristos nu a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră.”
Referitor la Sfânta Naştere se poate spune: „dacă nu există sfinţi şi fii ai lui Dumnezeu cu suflet puternic, Hristos nu s-a născut ca să crească. Iar dacă Hristos nu s-a născut ca să crească, zadarnică este atunci toată propovăduirea şi slujirea (adică şi pastoraţia) noastră, zadarnică şi credinţa voastră”. Or există în creştinism mulţi „fii ai lui Dumnezeu cu suflete puternice”, „mulţi copii ai certitudinii”, pentru care „binele vine de la sine”. Dar numai în Sfânta Biserică, care a luat fiinţă după Învierea Mântuitorului când I s-a dat „toată puterea în cer şi pe pâmănt”. (Matei 28, 18).
Sfânta Biserică este plină de Treime şi Lumină. În ea se nasc creştinii. Şi chiar pruncul nebotezat preia din fondul omenesc la care înălţime l-a adus creştinismul deodată şi veacuri de-a rândul. De aceea ei sunt nu numai “fii ai luminii”, ci „fii de lumină”, ca una de recunoscut în profunzime şi de neînlăturat. Căci reprezintă o strălucire a lui Dumnezeu în care binele, frumosul şi adevărul se întâlnesc şi formează una. Este Împărăţia lui Dumnezeu din suflet. (Luca 17, 21)
Dorim ca Sfintele Paşti – 2009 să înlesnească creştinilor înţelegerea despre cuvintele Mântuitorului „mai fericit este de a da decât a lua”.

Hristos a înviat!

Preot Vârlan Ioan –  Parohia Sf. Nicolae – „Chiurchi” –  Iasi
Tel: 0788.645.261

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s