De pe net culese …

Posted: Februarie 6, 2012 in filozofie
Etichete:,

Un profesor de filosofie i-a intrebat pe studenti o singura intrebare la testul final. Acesata intrebare era: “- Cum vei demonstra ca acest scaun este invizibil?” Majoritatea studentilor au inceput sa scrie texte de 5 pagini, cu demonstratii care mai de care mai sofisticate. Insa nota 10 a luat-o cel mai lenes student. Stiti care a fost raspunsul lui: “

– Care scaun?”

Morala: Nu complica lucrurile!

— La facultatea de filozofie, un elev il intreaba pe profesor:

– Domnule profesor, de ce se numeste inima asa, daca ea este o pompa?

– Pai mai baiatule, tu crezi ca prietenei tale i-ar placea sa-i spui ca o iubesti din toata pompa?!

 

— Examenul final de filosofie:

– Este aceasta o întrebare? –

Doar dacă acesta este un răspuns!

 

— Profa de filosofie: – Spune-ne ceva filosofic, tinere învăţăcel!

– Mă scuzaţi, d-na profesoara, nu pot!…

– Pai… de ce?

– Nu am baut nimic încă…

 

— „Există un oraş în care singurul bărbier îi rade numai şi numai pe acei localnici care nu se rad singuri. Bărbierul în cauză se rade pe el însuşi sau nu? Dacă da, atunci nu se rade; dacă nu, atunci se poate rade“

 

— Asistenta: «Domnule doctor, în sala de aşteptare e un om invizibil». Medicul: «Du-te şi spune-i că nu-l pot vedea acum»

Cum iti dai seama la ce ora esti:

– Daca e verde sau se agita, e biologie!

– Daca pute, e chimie!

– Daca nu functioneaza, e fizica!

– Daca e de neinteles, e matematica!

– Daca nu are sens, e economie sau psihologie!

– Daca e mult si nefolositor, e limba romana!

– Daca e vechi, e istorie!

– Daca ideile simple devin complicate, e filosofie!

 

Am urmat un curs de filosofie existenţialistă la Universitatea din New York şi… ăă, la sfârşit mi-au dat să răspund la zece întrebări şi… n-am ştiut nici una. N-am scris nimic. Şi am luat punctaj maxim. replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen Inteligenta ma urmareste…..dar eu sunt mai rapid.

 

În pădurea cu alune aveau casa trei pitici. Vine pupăza şi spune:

„Simptomatic, idiosincrazia dilematică îşi reverberează atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent şi disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievală, capsulînd filonul crepuscular sincretic şi aluziv metempsihotic al transmigraţiei alchimice înspre circumvoluţiunile interioare ale epocii istorice care tind să formeze adevărate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseistă, într-o veritabilă recrudescenţă de esenţă în ultimă instanţă – ludică, torturant-metafizică a senzorialitaţii iluzorii, dar atât de vibrant hedonistic reprezentate, înţeleasă ca o negare lipsită de rigurozitatea demersului ştiinţific, posesoare a unei naturi mai curând intuitive şi instinctuale a acelor cauze primare, antepostulate de gânditorii clasicismului elen in perioada de maximă înflorire a democraţiei antice, urmată aşa cum ştim încă din tradiţia empirismului occidental care se sustrage inferentelor mediate de deconstrucţia treptată a modelelor eluctabil utopice de inflexiune social-reflexivă, contextual orientate înspre sevele pulsatorii ale neoclasicismului modern, ale cărui ramificaţii pot fi, totuşi, percepute indubitabil mai curând aprioric ca fiind personificări oximoronice volitiv-diminutivale ale stărilor extatice, autosuficiente degajate prin intermediul apropierii omului de incantaţiile onomatopeice ale naturii, împletite într-un conglomerat de relativism amorf cu rol parţial catalizator dar fiind şi un filtru prin catharsisul emanat de  întreaga arborescenţă desemnată convenţional ca „fiinţa universală”, în care se regăsesc avanposturile ultime ale increatului semimaterializat, asta daca privim holistic hermeneutica afirmaţiei mele, bineînţeles, în niciun caz din perspectiva mărginitoare a fracturismului osmozei neeuclidiene, care diverge ca factor de bruiaj în lumina degradantă a cortexului evanescent acestui univers prăfuit de amprenta maculantă a îngrădirilor stranietaţii darwiniene, dezolanţei cioraniene şi frustrării freudiene, pentru a numi doar câteva”.

Testul Filtrului Triplu al lui Socrate… cu final neasteptat

O anecdota adevarata, din viata si filosofia lui Socrate, de eterna actualitate.

In Grecia Antica, Socrate era renumit pentru respectul cu care isi trata prietenii. Intr-o zi o cunostinta l-a intalnit pe marele filosof si l-a intrebat:
“Stii ce-am auzit despre prietenul tau?”

“Stai putin”, a replicat Socrate.”Inainte de a-mi spune ceva as dori sa facem un test. Se numeste testul Filtrului Triplu.”

“Filtrul Triplu?”

“Exact”, a continuat Socrate.”Inainte de a vorbi cu tine despre prietenul meu , ar fi o idee buna sa stam un pic si sa filtram ceea ce vei spune. Acesta este motivul pentru care il numesc testul Triplului Filtru. Primul filtru este Adevarul. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”

“Nu”, spuse omul. “De fapt doar am auzit despre asta si……”

“In regula”, a spus Socrate.”Deci nu stii daca este adevarat sau nu. Acum hai sa incercam si al doilea filtru, filtrul Bunatatii.. Ceea ce vrei sa-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?”

“Nu, din contra………”

“Deci,” A continuat Socrate, “Vrei sa-mi spui ceva rau despre el dar nu esti sigur ca este adevarat. Totusi poti sa treci testul, deoarece mai este un filtru: filtrul Utilitatii.Ceea ce vrei sa-mi spui despre prietenul meu imi va fi de folos?”

“Nu, nu chiar.”

“Bine”, a concluzionat Socrate, “Daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici adevarat, nici bun, nici chiar folositor, de ce mai trebuie sa-mi spui ceva?”

Si astfel Socrate nu a aflat ca il inseala sotia.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s