Exista Dumnezeu?

Posted: Mai 1, 2012 in filozofie
Etichete:

Un subiect controversat: Există Dumnezeu? 5 argumente pro şi contra

Probabil că nu există subiect mai controversat pentru oameni de-a lungul tuturor vremurilor decât eterna întrebare „Există Dumnezeu sau nu?”. Pagini nesfârşite şi râuri de rânduri au curs şi de-o parte şi de alta a acestei provocări eterne pentru umanitate. Subiectul religios cu pricina a generat mii de puncte de vedere vehemente şi argumente. Oamenii se nasc şi primesc în scurt timp pe procesul educaţiei credinţa că există Dumnezeu, dar la fel de bine alţii consideră că nu este adevărat. Au dreptate unii sau alţii? Discuţia este încă deschisă şi aşa va fi mereu. Specialiştii de la listverse.com au făcut un rezumat a 5 argumente solide în favoarea existenţei lui Dumnezeu dar şi, evident, 5 contraargumente la fel de puternice. Cititorii studiului sunt încurajaţi să îşi expună propriul punct de vedere însă sunt sfătuiţi să rămână calmi şi să argumenteze în limite raţionale şi de respect reciproc faţă de ceilalţi oameni prezenţi la discuţia online. Argumente vechi de când lumea care sunt cel puţin interesante şi pe care vi le supunem atenţiei:

Argumentul ontologic asupra existenţei lui Dumnezeu Prima dată, acest argument a fost formulat de St. Anselm, arhiepiscop de Canterbury, preluat apoi de Alvin Plantinga. “Dumnezeu există cu condiţia să existe logica ca el să existe”. Acest argument este năucitor în simplitatea sa şi a ghidat oamenii ani la rând, se afirmă. Cu alte cuvinte, nu crezi doar în Dumnezeu, ci crezi în necesitatea existenţei lui Dumnezeu. Dacă crezi că ai nevoie de Dumnezeu, atunci în mod evident crezi că El există. Şi cum foarte multă lume are nevoie să creadă într-o forţă a Binelui care îi ghidează viaţa şi o poate ajuta, iată motivul suficient că Dumnezeu există.

Contraargument Criticii spun că argumentul ontologic este o afirmaţie de-a dreptul aberantă, care nu se bazează pe nicio dovadă concretă. În plus, spun combatanţii acestei teorii, ea se constituie într-un cerc vicios: concluzia se bazează pe o premisă care, la rândul ei, are la bază concluzia iniţială.

Argumentul moral asupra existenţei lui Dumnezeu Acest argument este deosebit de vechi şi susţine că Dumnezeu există pentru că: 1. Se observă clar că există moralitate în lume. 2. Credinţa în Dumnezeu este explicaţia acestei moralităţi din lume, mai mult decât oricare alt motiv. 3. De aceea, a crede în Dumnezeu este de preferat decât a nu crede în El.

Contraargument Cei ce susţin vehement contraargumentaţia, afirmă că cele de mai sus sunt corecte din punct de vedere tehnic cu condiţia ca toate trei punctele să fie acceptate şi acceptabile, iar majoritatea criticilor refuză să accepte primul punct, anume că există moralitate în lume. Ei se ceartă între ei, dar totuşi susţin împreună că moralitatea nu este universală. De exemplu crimele făcute de soldaţi în Cruciadele din 1099 când se omorau bărbaţii, femeile şi copiii din Ierusalim erau perfect acceptate conform reperelor de moralitate ale acelor vremuri, dar nu mai aveau urmă de moralitate conform standardelor ulterioare. Thomas Hobbes susţine că moralitatea se bazează întotdeauna de societatea din jurul său, ca atare nu este niciodată obiectivă. La fiecare epocă, alte repere morale sunt valabile.

Argumentul rangului asupra existenţei lui Dumnezeu Această teorie aparţine lui St. Thomas Aquinas în cartea sa “Cele 5 dovezi pentru Dumnezeu” şi încă întreţine vii controverse. Teoria aceasta porneşte de la existenţa gradelor de comparaţie, întrucât au fost descoperite diverse trepte de “mai mult” sau “mai puţin” pentru adevăr, bunătate, nobleţe sau altele. Deci Dumnezeu există pentru că există grade de comparaţie. Şi spunem despre ceva că este dumnezeiesc atunci când se apropie de perfecţiune. Deci, Cel mai bun, Cel mai nobil, Adevărul, întruchiparea perfecţiunii este Dumnezeu. Aşa cum “Mai fierbinte” te duce cu gândul la “cea mai mare căldură”. Mai exact, lucrurile care sunt cele mai adevărate sunt cele mai bune. Focul, “cea mai mare căldură”, este cauza principală a căldurii. Drept urmare, există ceva care este cauza existenţei tuturor lucrurilor, ceva dumnezeiesc, sursa tuturor perfecţiunilor. Iar acesta nu poate fi decât Dumnezeu.

Contraargument Cel mai aprig opozant al acestui argument consideră că nu trebuie să credem în ceva de o intensitate mai mare ca să crezi că există ceva de intensitate mai mică. Richard Dawkins, cel mai cunoscut ateu al acestor vremuri, argumentează pragmatic faptul că, doar pentru că suntem în preajma unui obiect care miroase puternic, de exemplu, nu presupune că trebuie să credem că există neapărat un alt obiect cu un miros cu mult mai puternic decât acesta ca să acceptăm existenţa primului.

Argumentul raţiunii asupra existenţei lui Dumnezeu

C.S. Lewis a venit cu teoria că dacă n-ar exista o inteligenţă (o raţiune supremă) în spatele universului, atunci n-ar fi avut cine să proiecteze omul ca o fiinţă cu creier care să gândească: “Dacă n-ar exista această inteligenţă supremă, atunci ar fi puţin probabil ca celulele din interiorul craniului să se aranjeze singure într-un anume fel şi să genereze reacţii fizice şi chimice, în urma cărora să rezulte ceea ce eu numesc gând. Şi totuşi, în baza a ce să accept eu că ceea ce gandesc este şi adevărul din lume? La urma urmei, ce se întâmplă în creierele noastre şi rezulta drept gând, dacă nu ar fi o Inteligenţă Universală în spate, ar rămâne simple elucubraţii personale. Este ca şi cum eu gândesc să amestec şi să vărs laptele dintr-o sticlă pe jos şi rezultatul să fie harta Londrei. Se poate aşa ceva pentru mine sau pentru ceilalţi oameni? Nu. Dacă nu am încredere în gândurile mele, ar trebui să nu am încredere nici în gandurile care duc la argumentele ateilor. Dacă nu cred în Dumnezeu, nu pot crede nici în procesul de gândire. Deci nu mă pot folosi de gând ca să mă îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu”.

Contraargument Sună puternic argumentul şi judecata sa finală încă este valabila. Dar primul său punct slab este că, în sensul cel mai strict, faptul că minţile oamenilor au capacitatea de a discerne la fel ceea ce e adevărat sau fals nu implică obligatoriu că în spatele acestui proces de gândire există un Dumnezeu care are grijă de această aliniere. Ca atare, acest argument este tratat de atei drept o lipsă de acord cu materialismul natural şi nicidecum nu înseamnă că trebuie să existe şi Dumnezeu ca o consecinţă.

Argumentul cosmic asupra existenţei lui Dumnezeu Cea mai puternică dovadă a lui Thomas Aquinas cum că există Dumnezeu refuză să dispară vreodată. Ea datează de pe vremea lui Platon şi Aristotel şi în termeni de bază sună cam aşa: 1. Fiecare fiinţă finită are o cauză. 2. Nimic finit nu poate să fie propria sa cauză de generare. 3. Un lanţ cauzal nu poate avea o lungime infinită. 4. Aşadar, o Prima Cauză (sau ceea ce numim ceva care nu este efect) trebuie să existe. Un punct de start.

Acest argument este impresionant în mod special cu cât a fost teoretizat de Grecia Antică la o vreme la care nu se cunoştea ca Universul ar avea vreo origine. În ziua de astăzi, fenomenul este cunoscut ca “marele Big Bang,” şi argumentul s-a schimbat în următoarea formă:

1. Orice începe să existe, are o cauză. 2. Universul a început să existe cândva. 3. Aşadar, Universul are o cauză.

Contraargumentul: Secvenţial vorbind, aceste trei puncte sunt adevarate. Dar al doilea punct implică faptul că Universul trebuie să fi avut o cauză şi nu suntem foarte siguri că a avut. “Marele Big Bang” este cea mai prevalentă teorie astrofizică astăzi, dar are proprii săi combatanţi, care spun că, întrucât teoriile matematice care duc înapoi la marele Big Bang nu funcţionează până la punctul de dinainte de Big Bang, înseamnă că aceste teorii matematice sunt invalide să fie folosite de la bun început. Mai mult decât atât, există şi contraargumentul numit “regresie infinită”: dacă Universul a avut o primă cauză, ce a cauzat acea primă cauză? Criticii susţin că nu este corect şi drept ca specialiştii să se certe pentru orice cauză care a generat orice lucru şi cu toate astea să existe o unică excepţie, anume a Primei Cauze care de fapt nu a avut o cauză la rândul ei.

Articol preluat de pe site-ul Sfatulpari u Caietul cu retete Cartea „Vesti-povesti pentru cand cresti” Carucioare copii Ce-e-aici? Poarta catre starea ta de bine Consiliere psihologica si psihoterapie Iuliana Margarit Cooking with my soul Editura Aramis -impreuna pentru educatia TA! Evaluari imobiliare La Lena.ro Retete culinare Mondo Bridal Mondonews Romaningermania.ro Stem SURE – recoltare celule Stem -Banca din Danemarca

Probabil că nu există subiect mai controversat pentru oameni de-a lungul tuturor vremurilor decât eterna întrebare „Există Dumnezeu sau nu?”. Pagini nesfârşite şi râuri de rânduri au curs şi de-o parte şi de alta a acestei provocări eterne pentru umanitate. Subiectul religios cu pricina a generat mii de puncte de vedere vehemente şi argumente. Oamenii se nasc şi primesc în scurt timp pe procesul educaţiei credinţa că există Dumnezeu, dar la fel de bine alţii consideră că nu este adevărat. Au dreptate unii sau alţii? Discuţia este încă deschisă şi aşa va fi mereu. Specialiştii de la listverse.com au făcut un rezumat a 5 argumente solide în favoarea existenţei lui Dumnezeu dar şi, evident, 5 contraargumente la fel de puternice. Cititorii studiului sunt încurajaţi să îşi expună propriul punct de vedere însă sunt sfătuiţi să rămână calmi şi să argumenteze în limite raţionale şi de respect reciproc faţă de ceilalţi oameni prezenţi la discuţia online. Argumente vechi de când lumea care sunt cel puţin interesante şi pe care vi le supunem atenţiei:

Argumentul ontologic asupra existenţei lui Dumnezeu Prima dată, acest argument a fost formulat de St. Anselm, arhiepiscop de Canterbury, preluat apoi de Alvin Plantinga. “Dumnezeu există cu condiţia să existe logica ca el să existe”. Acest argument este năucitor în simplitatea sa şi a ghidat oamenii ani la rând, se afirmă. Cu alte cuvinte, nu crezi doar în Dumnezeu, ci crezi în necesitatea existenţei lui Dumnezeu. Dacă crezi că ai nevoie de Dumnezeu, atunci în mod evident crezi că El există. Şi cum foarte multă lume are nevoie să creadă într-o forţă a Binelui care îi ghidează viaţa şi o poate ajuta, iată motivul suficient că Dumnezeu există.

Contraargument Criticii spun că argumentul ontologic este o afirmaţie de-a dreptul aberantă, care nu se bazează pe nicio dovadă concretă. În plus, spun combatanţii acestei teorii, ea se constituie într-un cerc vicios: concluzia se bazează pe o premisă care, la rândul ei, are la bază concluzia iniţială.

Argumentul moral asupra existenţei lui Dumnezeu Acest argument este deosebit de vechi şi susţine că Dumnezeu există pentru că: 1. Se observă clar că există moralitate în lume. 2. Credinţa în Dumnezeu este explicaţia acestei moralităţi din lume, mai mult decât oricare alt motiv. 3. De aceea, a crede în Dumnezeu este de preferat decât a nu crede în El.

Contraargument Cei ce susţin vehement contraargumentaţia, afirmă că cele de mai sus sunt corecte din punct de vedere tehnic cu condiţia ca toate trei punctele să fie acceptate şi acceptabile, iar majoritatea criticilor refuză să accepte primul punct, anume că există moralitate în lume. Ei se ceartă între ei, dar totuşi susţin împreună că moralitatea nu este universală. De exemplu crimele făcute de soldaţi în Cruciadele din 1099 când se omorau bărbaţii, femeile şi copiii din Ierusalim erau perfect acceptate conform reperelor de moralitate ale acelor vremuri, dar nu mai aveau urmă de moralitate conform standardelor ulterioare. Thomas Hobbes susţine că moralitatea se bazează întotdeauna de societatea din jurul său, ca atare nu este niciodată obiectivă. La fiecare epocă, alte repere morale sunt valabile.

Argumentul rangului asupra existenţei lui Dumnezeu Această teorie aparţine lui St. Thomas Aquinas în cartea sa “Cele 5 dovezi pentru Dumnezeu” şi încă întreţine vii controverse. Teoria aceasta porneşte de la existenţa gradelor de comparaţie, întrucât au fost descoperite diverse trepte de “mai mult” sau “mai puţin” pentru adevăr, bunătate, nobleţe sau altele. Deci Dumnezeu există pentru că există grade de comparaţie. Şi spunem despre ceva că este dumnezeiesc atunci când se apropie de perfecţiune. Deci, Cel mai bun, Cel mai nobil, Adevărul, întruchiparea perfecţiunii este Dumnezeu. Aşa cum “Mai fierbinte” te duce cu gândul la “cea mai mare căldură”. Mai exact, lucrurile care sunt cele mai adevărate sunt cele mai bune. Focul, “cea mai mare căldură”, este cauza principală a căldurii. Drept urmare, există ceva care este cauza existenţei tuturor lucrurilor, ceva dumnezeiesc, sursa tuturor perfecţiunilor. Iar acesta nu poate fi decât Dumnezeu.

Contraargument Cel mai aprig opozant al acestui argument consideră că nu trebuie să credem în ceva de o intensitate mai mare ca să crezi că există ceva de intensitate mai mică. Richard Dawkins, cel mai cunoscut ateu al acestor vremuri, argumentează pragmatic faptul că, doar pentru că suntem în preajma unui obiect care miroase puternic, de exemplu, nu presupune că trebuie să credem că există neapărat un alt obiect cu un miros cu mult mai puternic decât acesta ca să acceptăm existenţa primului.

Argumentul raţiunii asupra existenţei lui Dumnezeu

C.S. Lewis a venit cu teoria că dacă n-ar exista o inteligenţă (o raţiune supremă) în spatele universului, atunci n-ar fi avut cine să proiecteze omul ca o fiinţă cu creier care să gândească: “Dacă n-ar exista această inteligenţă supremă, atunci ar fi puţin probabil ca celulele din interiorul craniului să se aranjeze singure într-un anume fel şi să genereze reacţii fizice şi chimice, în urma cărora să rezulte ceea ce eu numesc gând. Şi totuşi, în baza a ce să accept eu că ceea ce gandesc este şi adevărul din lume? La urma urmei, ce se întâmplă în creierele noastre şi rezulta drept gând, dacă nu ar fi o Inteligenţă Universală în spate, ar rămâne simple elucubraţii personale. Este ca şi cum eu gândesc să amestec şi să vărs laptele dintr-o sticlă pe jos şi rezultatul să fie harta Londrei. Se poate aşa ceva pentru mine sau pentru ceilalţi oameni? Nu. Dacă nu am încredere în gândurile mele, ar trebui să nu am încredere nici în gandurile care duc la argumentele ateilor. Dacă nu cred în Dumnezeu, nu pot crede nici în procesul de gândire. Deci nu mă pot folosi de gând ca să mă îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu”.

Contraargument Sună puternic argumentul şi judecata sa finală încă este valabila. Dar primul său punct slab este că, în sensul cel mai strict, faptul că minţile oamenilor au capacitatea de a discerne la fel ceea ce e adevărat sau fals nu implică obligatoriu că în spatele acestui proces de gândire există un Dumnezeu care are grijă de această aliniere. Ca atare, acest argument este tratat de atei drept o lipsă de acord cu materialismul natural şi nicidecum nu înseamnă că trebuie să existe şi Dumnezeu ca o consecinţă.

Argumentul cosmic asupra existenţei lui Dumnezeu Cea mai puternică dovadă a lui Thomas Aquinas cum că există Dumnezeu refuză să dispară vreodată. Ea datează de pe vremea lui Platon şi Aristotel şi în termeni de bază sună cam aşa: 1. Fiecare fiinţă finită are o cauză. 2. Nimic finit nu poate să fie propria sa cauză de generare. 3. Un lanţ cauzal nu poate avea o lungime infinită. 4. Aşadar, o Prima Cauză (sau ceea ce numim ceva care nu este efect) trebuie să existe. Un punct de start.

Acest argument este impresionant în mod special cu cât a fost teoretizat de Grecia Antică la o vreme la care nu se cunoştea ca Universul ar avea vreo origine. În ziua de astăzi, fenomenul este cunoscut ca “marele Big Bang,” şi argumentul s-a schimbat în următoarea formă:

1. Orice începe să existe, are o cauză. 2. Universul a început să existe cândva. 3. Aşadar, Universul are o cauză.

Contraargumentul: Secvenţial vorbind, aceste trei puncte sunt adevarate. Dar al doilea punct implică faptul că Universul trebuie să fi avut o cauză şi nu suntem foarte siguri că a avut. “Marele Big Bang” este cea mai prevalentă teorie astrofizică astăzi, dar are proprii săi combatanţi, care spun că, întrucât teoriile matematice care duc înapoi la marele Big Bang nu funcţionează până la punctul de dinainte de Big Bang, înseamnă că aceste teorii matematice sunt invalide să fie folosite de la bun început. Mai mult decât atât, există şi contraargumentul numit “regresie infinită”: dacă Universul a avut o primă cauză, ce a cauzat acea primă cauză? Criticii susţin că nu este corect şi drept ca specialiştii să se certe pentru orice cauză care a generat orice lucru şi cu toate astea să existe o unică excepţie, anume a Primei Cauze care de fapt nu a avut o cauză la rândul ei.

Articol preluat de pe site-ul Sfatulparintilor.ro

Comentarii
  1. Diana Gabor spune:

    Vreau sa incep prin a face o apreciere pozitiva sincera asupra blogului ca formula de exprimare si mai apoi sa iti salut spiritul filosofic derivat din incercarea de a pune la dezbatere „Intrebarea” – daca o pot numi asa – ancestrala. Inainte sa fac orice fel de apreciere tin sa imi afirm pozitia – sunt un personaj total lipsit de spiritul religios, sunt non-religios in masura in care altii se considera ca apartinand unei religii. Sunt ateu – desi imi displace profund termenul – in ideea general folosita de catre apologetii teismului, dar ca si o conventie care poate da curs dialogului ma poti considera ca apartinand acestei categorii.
    Poate parea surprinzator insa A-teismul inteles de majoritate poate fi interpretat in mod eronat si chiar este inteles gresit de marea masa de oameni. Exista chiar o cale catre a fi un ateu propice, pe care majoritatea nu o cunosc. Ceea ce multi au inteles gresit in acceptiunea moderna a ateismului este ca el nu reprezinta o forma de – disbelief – cum ar suna in limba engleza, adica ateul nu este cel care NU CREDE in altceva, ci mai degraba este o stare de fapt, care spune despre o persoana care a ajuns la o concluzie bazata pe observatii, experiment si analiza critica a unor fenomene si care nu coincide cu punctul de vedere religios. „Ateu” – este ceea ce ramane dupa ce am raspuns la o serie de intrebari din agenda omenirii, iar orice ateu care spune ca NU CREDE in cutare „dumnezeu” nu este decat un al om religios care a mai taiat de pe lista un Zeu. Exista 2870 de Zei considerati – divinitate individuala – iar faptul ca ai ajuns sa nu crezi in nici unul nu reprezinta o diferenta majora fata de cel care nu crede in ceilalti 2869 ramasi dupa ce se catalogheaza drept Crestin.
    Nu stiu in ce masura observa oamenii ca de obicei ateii militanti de azi sunt focalizati pe a „dezmembra” doctrina crestina, sau musulmana deopotriva pentru ca acestea la randul lor sunt doua reprezentante reactionare ale religiei moderne. Nu prea auzim atei care se leaga de budisti sau jainisti – si nu e intamplator. Pana la urma practicarea acestui tip de ateism – reactionar – este in esenta o imagine in oglinda a acelor religii care „dau din maini si din picioare” ca sa isi afirme suprematia. Un reprezentant invocat chiar de tine al acestui tip de ateism este Dawkins – prin asta nu spun ca Dawkins este lipsit de ratiune sau ca orice el a scris in materie de biologie evolutiva este gunoi – dimpotriva cred ca, in cazul sau, a oferit una dintre cele mai revolutionare puncte de vedere privind evolutia genetica si a speciilor deopotriva, prin „Gena Egoista”. Ci pur si simplu spun ca a inteleg gresit ideea – Sunt ateu🙂
    In varianta lui Dawkins o lume care este ocupata de evolutie automat nu poate fi ocupata si de un Dumnezeu. Insa nu este acesta cazul.
    Si iti spun de ce consider ca foarte multi ajung la aceasta concluzie – chiar si academicieni de renume – Nu sunt adresate intrebarile corespunzatoare. Agenda de intrebari este limitata doar la acelea care pot naste un discurs practic – din FERICIRE🙂 filosofia a fost si ramane o ramura lipsita de scop practic, cel putin in faza incipienta. Incat ce ma opreste sa iti pun o intrebare la fel de imporatanta ca si cea legata de Existenta lui Dumnezeu – si anume Ce este Dumnezeu? cati isi pierd timpul incepand sa discute TERMENII sau CONCEPTELE folosite pentru a formula o intrebare. Vorbim despre Dumnezeu ca si despre ceva comun, evident care este acceptat de toata lumea. Dar cred ca esti de acord cu mine cand spun ca NU ASTA E CAZUL.
    Dumnezeu in cea mai simpla formulare posibila este pentru inceput doar un CONCEPT – iar aici pot revenii asupra termenului inteles de mine ca fiind ateu – Cu siguranta Dumnezeu nu este cel descris de dogma religioasa sau in aceeasi ordine de idei, el nu cred ca poate fi descris in primul rand. A incerca sa-l descriem pe Dumnezeu este ca si cum am incerca sa descriem NIMICUL – un alt concept lipsit de reprezentare. Daca pot spune ceva despre Dumnezeu este ca nu poate fi definit in termeni clasici sau gramaticali cunoscuti – pentru ca el in primul rand este ANTERIOR CREATIEI – orice exista poate fi descris, despre Dumnezeu este impropriu si sa spunem ca exista. Ceva ce exista in realitatea admisa de Noi – este automat supus rigorilor spatiale si temporale – ori Dumnezeu nu intra in aceasta categoie.

    Putem afirma desigur ca Dumnezeu Este – ca antiteza a Nimicului …

    Sursele tale sunt legitime in masura in care nu le analizam prin prisma noilor teologii sau filosofii. In schimb la o analiza amanuntita cateva din ele, cel putin, devin absurde – Nu are importanta cine le-a emis, Platon sau Toma din Aquino au facut interpretari sub incidenta timpului in care au trait. Se cunosc mult prea multe astazi incat sa ramanem aninati de opinii exprimate in urma cu 2000 sau 800 de ani si in acelasi timp indiferenti la criticile propuse in timpul nostru.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s