Homo Deus – YUVAL NOAH HARARI

„Pe vremuri să ai putere însemna să ai acces la date, astăzi să ai putere înseamnă să știi ce să ignori” – Homo Deus – YUVAL NOAH HARARI

Despre lucrurile relative

„Merge, a continuat tipul netulburat. Conform instrumentelor mele de verificare, există semnal şi nu sunt defecţiuni. Bine, dar nu se vede nimic, am insistat. Aveţi şi dumneavoastră dreptate, mi-a replicat omul conciliant, însă priviţi aici, la beculeţul aprins! şi eu am dreptate. Beculeţul nu minte. Totul s-a rezolvat din punctul nostru de vedere. Păi, cum s-a rezolvat, dacă eu nu am acces la programe? Domnule profesor, a concluzionat el,în viaţă,lucrurile este relative, n-ai ce să faci. Asta ne învaţă istoria.„

La sfârşitul anului academic trecut a avut loc, în Universitate, un eveniment straniu, ale cărui explicaţii subterane au ieşit abia acum la iveală. O studentă de la Filozofie a sărit pe geam, de la etajul I al clădirii noastre principale, cu intenţii clare de sinucidere, în timpul unui seminar de Ontologie ţinut de profesorul Ciolpan Bibilică. S-a vorbit despre un dezechilibru psihic acut. Recent însă, am auzit că vina pentru incident fusese transferată dinspre studentă către profesor care, iată, devenea subiect de anchetă. Întâmplarea a făcut să-l întâlnesc pe Ciolpan deunăzi prin campus. L-am întrebat ce se întâmplase cu adevărat. „Totul a pornit de la un televizor nou”, a răspuns el trist, „pe care mi-l cumpărasem prin luna mai. Era din generaţie recentă, apt adică să funcţioneze cu televiziune digitală, integrată, printr-un device special, direct în aparat, ce făcea inutil vechiul mediabox. Nu sunt un tip priceput la tehnică, dar am studiat atent ofertele, atât pe cele ale fabricantului plasmei, cât şi pe cele ale furnizorului de televiziune. Am vrut să mă asigur de compatibilitatea micro-circuitului cu tehnologia staţiei căreia îi aparţin. Toate sursele m-au asigurat că aşa era. Am achiziţionat, prin urmare, televizorul şi am solicitat device-ul de la centrul de cablu. Acasă – surpriză! Nu funcţiona. Am sunat la recepţie, solicitând o echipă de intervenţie. Au venit băieţii şi au meşterit o vreme, după care mi-au arătat un beculeţ aprins în vârful unei baghete metalice bizare. Uitaţi, merge, a spus vesel şeful grupului. Am crezut că-şi bate joc de mine. Ecranul avea purici de sus până jos. Cum merge? am întrebat mirat. Merge, a continuat tipul netulburat. Conform instrumentelor mele de verificare, există semnal şi nu sunt defecţiuni. Bine, dar nu se vede nimic, am insistat. Aveţi şi dumneavoastră dreptate, mi-a replicat omul conciliant, însă priviţi aici, la beculeţul aprins! şi eu am dreptate. Beculeţul nu minte. Totul s-a rezolvat din punctul nostru de vedere. Păi, cum s-a rezolvat, dacă eu nu am acces la programe? „Domnule profesor, a concluzionat el, în viaţă, lucrurile este relative, n-ai ce să faci. Asta ne învaţă istoria.”

„Îţi spun sincer”, a strigat Bibilică după un scurt moment epifanic, pe parcursul căruia ochii i s-au dilatat monstruos, „că remarca individului – în viaţă lucrurile este relative – m-a lovit precum un trăznet. Petrecusem decenii în interiorul subtilităţilor ontologice şi nu realizasem încă acest adevăr elementar, exprimat atât de frust de un om simplu! Din clipa respectivă mi-am revizuit brutal materiile didactice şi le-am impregnat ad-hoc cu spirit relativist. Pentru numele lui Dumnezeu, da,  da, da: pretutindeni, în orice zonă ideologică ori existenţială, dar, cu precădere, în filozofie, toată lumea are dreptate. Cum de nu-mi dădusem seama de-a lungul anilor lungi de studiu?… La cursul şi seminarul de Ontologie, o aveam – de aproape un semestru – pe studenta asta care s-a aruncat de la fereastră. Gicuţa Contra a Facultăţii. O cunoştea corpul profesoral ca pe un cal breaz. Una-două, ea se contrazicea, la ore, cu cine se nimerea. Cadre didactice sau studenţi, nu conta. Fata avea păreri. Se înţelege, diferite. Nu spun că nu ar fi fost citită. Ştia carte, însă nu sedimentase bine ideile şi conceptele. Trăgea lucrurile de păr numai ca să enerveze şi mai era, s-a văzut prea bine, şi temperamentală. Mă obişnuisem cu bruiajul ei. La fel şi colegii. Polemizam un timp, apoi i-o retezam scurt, zicând că trebuie să mergem mai departe. La seminarul respectiv, primul, repet, după revelaţie, individa mi-a sărit iar în cap, strigând ceva despre esenţa lucrurilor la Parmenide şi Aristotel. Sesizase o disjuncţie între ce menţionasem eu, citându-i pe Toma de Aquino şi pe Leibniz, şi ce conspectase ea de la antici. I-am precizat, clar, că toţi, absolut toţi, aveau dreptate. Adevărul, copii, am adăugat, rămâne o chestiune de situare, nu una de stipulare. Cum, s-a răstit ea atunci speriată, până şi eu am dreptate? Da, am răspuns, şi dumneavoastră aveţi dreptate. Asta a decompensat-o subit. O dată o văd, cu mină schimonosită, sărind peste bănci direct la geam şi, până să ne dezmeticim, ţuşti, a şi zburat afară. Jur că, în cădere, am auzit-o urlând – Mă-ta are dreptate, nu eu! Totuşi, ceilalţi studenţi neagă amănuntul.”

„Bun”, îl întreb pe Bibilică, „şi de ce eşti anchetat?” „Ah, ancheta!” a răspuns Ciolpan dumirit. „E pentru ce s-a întâmplat după. Există şi un epilog, din păcate…” Profesorul s-a oprit o secundă tulburat. A continuat, după o clipă de reflecţie, suspinând: „M-a mâncat undeva, admit, să mă duc după ea în ambulanţă şi să-i comunic marea concluzie: Vedeţi dumneavoastră, domnişoară, în viaţă, lucrurile este relative! Pacienta a început să zbiere ca o apucată, şi-a smuls acele cu perfuzii şi i le-a înfipt asistentei de la Urgenţe în frunte. Ca atare, în prezent, sunt investigat pentru abuz psihic, cu circumstanţe agravante.”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Ziaruldeiasi.ro

Aplicații terapeutice ale filosofiei. Psihoterapia existențială și originile sale în existențialism – un dialog între filosofie și psihologie

 Încă din Antichitatea greacă, filosofia s-a definit ca un demers terapeutic ce își propune să îmbunătățească modul de trai al omului. Fie că ne gândim la filosofie ca „pregătire pentru moarte”, așa cum este ea definită de către Platon, sau ca „medicină a sufletului”, cum o considera Cicero, rol terapeutic a fost central până la sfârșitul Evului Mediu creștin. Începând însă cu Descartes și cu proiectul filosofiei ca „știință universală”, acest rol terapeutic a fost, încetul cu încetul, marginalizat de către filosofi în favoarea unei orientări mai degrabă teoretice, interesată de posibilitatea unei cunoașteri absolute și infinit adecvate a realității. Astfel, în secolul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, rolul terapeutic al filosofiei a fost, cel puțin la nivelul practicilor societății în care trăim, transferat către psihologie, odată cu scrierile fundamentale ale lui Sigmund Freud și Carl Gustav Jung.        Dar reorientarea filosofiei către existența individuală și problemele acesteia, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, a creat discuții aprinse atât în domeniul psihologiei, cât și în domeniul filosofiei, născând două curente de gândire care, deși se revendică de la aceleași surse, promovează viziuni despre om și problemele existenței sale simțitor diferite. Este vorba despre existențialismul filosofic și psihoterapia existențială.        Pentru ediția din 11 octombrie, vă propunem un dialog între filosofie și psihologie, care are ca miză punerea în discuție a unor idei centrale pentru omul contemporan și stabilirea punctelor comune și a diferențelor dintre înțelegerea lor psihologică și cea filosofică. Ce este anxietatea și cum putem scăpa de ea? Care este sensul existenței umane? Este lumea în care trăim atât de absurdă pe cât pare în anumite momente? Cum putem face față ideii că moartea este singurul eveniment sigur al existenței noastre?        

De la aceste întrebări va porni dezbaterea de săptămâna aceasta alături de invitații noștri: Victor Popescu, doctor în filosofia valorilor, specialist în etica mass-media și în fenomenologie, actualmente redactor de științe socio-umane la Editura Trei, și Petre Rădescu, psihiatru, psiholog specializat în psihoterapie analitic existențială și membru fondator al SAEL – Societate română de Logoterapie, Consiliere, Însoțire și Psihoterapie Existențială Analitica.

Realizator Cornel Florin Moraru

Sursa

Natura Constiintei – Cristian Presura si Constantin Aslam

Wild Wild Country (best series) — equilibrium

Wild Wild Country | IMDb | Wikipedia | Bhagwan Shree Rajneesh (Osho) | Ma Anand Sheela Sub privirea atentă a secretarei sale, Ma Anand Sheela, gurul spiritual Bhagwan Shree Rajneesh (Osho) își mută ashramul din India în Oregon în 1981. Adepții extravaganți ai lui Bhagwan îi irită pe localnici, care dau în judecată comunitatea. Dar […]

Wild Wild Country (best series) — equilibrium

Dialog despre „Dereglări ale lumii contemporane”, cu Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, moderat de Mirela Nagâț. Eveniment desfășurat în cadrul Conferințelor „Despre lumea în care trăim”

Ce e binele? Ce e un om bun?