Archive for the ‘filozofii’ Category

Filozofia Artei in Premodernitate – Constantin Aslam

PARTEA ÎNTÂI
Filosofia artei și felul de a fi al operei de artă
Capitolul I. Estetica și filosofia artei în contemporaneitate.
Evaluări, distincții conceptuale, propuneri teoretice…11
1. Ce este contemporan în estetica contemporană?…11
2. Sarcini cognitive ale esteticii contemporane. Forma subiectivă și forma obiectivă a esteticii…15
Capitolul II. Obiect, obiect artistic, operă, obiect estetic.
Distincții și delimitări conceptuale…21
1. Sensuri ale obiectului…21
2. Sensuri ale obiectului artistic…23
3. Sensuri ale operei de artă…25
4. Sensuri ale obiectului estetic…27
Capitolul III. Ce este filosofia artei?… 32
1. Cele două forme ale esteticii în contextul domeniilor filosofiei…32
2. Filosofia artei ca ontologie a operei de artă…34
a. Sensuri ale ființei și ființării…34
b. Ontologie generală și ontologie regională. Filosofia artei ca ontologie regională…39
c. Tipuri de regiuni ontologice…40
d. Unitatea demersului și metoda de lucru…42
Capitolul IV. Felul de a fi al operei de artă…46
1. Indicarea formală a esenței operei de artă…46
2. Caracterul seducător și ex-tragerea din lumea cotidiană. Faptul de a fi spectatorul propriei vieți…50
3. Farmecul operei de artă și deschiderea unei lumi…51
4. Bipolaritatea atracției și survenirea urâtului în artă…55
Capitolul V. Lumi și imagini ale lumi (Weltanschauungen)…58
1. Înțelegerea naturală a lumii…58
2. Conceptul filosofic de lume…60
a. Modelarea realității în registre perceptuale, intelective, afective și valorice intersectate…60
b. Lume și limbaj – Modelarea lingvistică a lumii…65
c. Sens, semnificație și ansamblu de sensuri…67
3. Viziunea despre lume sau conținutul istoric de sens al lumii (Weltanschauung)…69
4 Cuprins
PARTEA A DOUA
Filosofia artei în Antichitate
Capitolul VI. Filosofia artei în gândirea greacă: privire generală…73
1. Kosmos: conceptul fundamental al Weltanschauung-ului grecesc…73
2. Téchnē și ars – concepte fundamentale ale filosofiei artei din Antichitate…78
3. Frumosul din minte și frumosul din lucruri…82
Capitolul VII. Filosofia artei în gândirea presocratică…84
1. Gândirea magică și gândirea teoretică…84
2. Teorii presocratice despre frumos…85
a. Școala pitagorică și primele reflecții asupra operei de artă…85
b. Empedocle – arta ca amăgire…88
c. Gorgias și farmecul discursului…91
Capitolul VIII. Platon: artă, retorică și farmec…94
1. Sofiști și filosofi. Atmosfera intelectuală din vremea lui Platon…94
2. Scriere, artă și medicină – dependența artei de un suport fizic…95
3. Arta ca imitație și rolul său în societate…100
a. Artă, canon și tipar…100
b. Imitație bună și imitație rea. Alungarea poeților și artiștilor din cetate…102
Capitolul IX. Aristotel și analiza actului imitativ…105
1. Aristotel și filosofia artei…107
2. Proces artistic și imitație…108
3. Natura umană – imitație, discurs și socializare…109
4. Artă ca remediu al neliniștii…111
5. Practicarea fericirii. Artă și educație…112
6. Aristotel și frumosul din lucruri…113
Capitolul X. Plotin și amurgul gândirii grecești…115
1. Neoplatonismul ca sinteză între Weltanschauung-ul grecesc și cel oriental…115
2. Coordonate ale metafizicii plotiniene…117
3. Plotin și filosofia artei…120
4. Frumosul și simțurile. Prezența frumosului în lucruri…122
5. Integralitatea frumosului și judecata estetică. Logica canonică a frumosului…123
6. Plotin și Marea Teorie a Frumosului…124
PARTEA A TREIA
Filosofia artei în Evul Mediu creștin
Capitolul XI. Weltanschauung-ul creștin…129
1. Fundamente ontologico-religioase ale practicilor şi gândirii artistice medievale…130
2. Simbolul – dialectica dintre văzut şi nevăzut…135
Capitolul XII. Arta în lumea bizantină…138
1. Bizanțul și afirmarea Weltanschauung-ului creștin…138
5
2. Trăsături ale mentalității și societății bizantine…139
3. Raportarea bizantină la artă – canonul și simbolismul artistic…143
4. Iconoclasmul – Războiul icoanelor…145
Capitolul XIII. Arta și filosofia artei în gândirea occidentală…148
1. Caracteristici generale ale culturii medievale apusene…148
2. Limbajul filosofic de expresie latină și gândirea medievală…150
a. Esența omului ca creatură și raportarea acestuia la Creator…151
b. Ce este un lucru? Subiectul, obiectul și ființa lucrurilor…152
3. Augustin și începutul filosofiei artei în Apus…154
4. Toma De Aquino și maturitatea gândirii despre artă în Evul Mediu…156
PARTEA A PATRA
Filosofia artei în Renaștere
Capitolul XIV. Weltanschauung-ul Renașterii…161
1. Renaştere şi Renaşteri. Abordări teoretice complementare…161
2. Destrucţia Weltanschauung-ului medieval…163
a. Factorii externi…164
b. Factorii interni…165
3. Particularităţi ale Weltanschauung-ului renascentist…166
a. Umanismul…166
b. Reforma religioasă…167
Capitolul XV. Filosofia artei în Renaștere…171
1. Presupozițiile gândirii renascentiste despre artă…171
2. Teorii renascentiste despre artă…172
a. Teoria proporției…172
b. Teoria perspectivei…175
Capitolul XVI. Marile tratate de filosofia artei din Renaștere…180
1. Artiștii renașterii și imitarea tradiției…181
2. Inovații teoretice ale artiștilor renascentiști…181
3. Marile tratate de filosofia artei din Renaștere…182
a. Nicolaus Cusanus (1401-1464)…183
b. Cennino Cennini (1370-1440)…185
c. Leon Battista Alberti (1404–1472)…185
d. Leonardo da Vinci (1452–1519)…189
e. Albrecht Dürer (1471– 1528)…194
Bibliografie…197

 

Izvoare de filozofie (1) 10.01.2009 – Retrospectiva celor mai importante publicatii  – evenimente – 2008 in raport cu anul anterior.

Proiecte filosofice integraţioniste în Institutul de filosofie şi psihologie,, C. Rădulescu Motru” al Academiei Române. Invitat acad. Alexandru Surdu, Presedintele Sectiei de Fisofie , Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române. Realizator Constantin Aslam

Seminte – Alexandru Dragomir

Azi va recomand o piesa (audio) excelenta. Filozofia reflectata in criza  lui M. Eliade .

Izvoare de filozofie.  Regândind filosofia astăzi. Impresii de la cel de-al XXII-lea Congres Mondial de Filosofie, Seul, Coreea de Sud. Invitat prof. univ. dr.Marin Aiftinca. Realizator Constantin Aslam

Update : Interviu cu prof. univ. dr. Ioan Biriş, directorul Şcolii doctorale de filosofie UVT. Filosoful arădean Ioan Biriş a participat la Congresul Mondial de Filosofie de la Seul.

Update 2 : „Soarta m-a ajutat să fiu prezent la ultimele trei mari momente din viaţa filosofiei”

Fundatia Calea Victoriei va invita, incepand cu 4 noiembrie, la un atelier in cadrul caruia putem gasi impreuna legatura dintre ginditorii Greciei antice si filozofii din zilele noastre. Cursul se adreseaza tuturor celor interesati de filozofie si nu presupune lecturi anterioare obligatorii sau cunostinte aprofundate in domeniu.

De la Hegel incoace, „lucrurile insele“ – atunci cand este vorba de acele lucruri care privesc filozofia – sunt gandite in lumina „spiritului“, definit la randul sau prin istoricitatea sa. Insa accesul la lucrurile demne de a fi privite nu este de la sine inteles. Grecii, si numai ei, ne deschid drumul spre „fenomenele esentiale“. Dar cum au gandit Grecii problemele lor? Marii filozofi ai secolului XX ne ajuta sa raspundem la aceasta intrebare. In fine, ne vom intreba in ce masura aceste probleme mai sunt ale noastre. Intuitia de la care porneste acest atelier este urmatoarea: Grecii mai au ceva sa ne spuna – noua, „ultimilor oameni“ (Nietzsche).

1. PITAGORAS si HUSSERL: Nasterea ratiunii europene in Grecia antica din „spiritul geometriei“. Pentru Husserl, spiritul Europei este cel al filozofiei insesi, iar aceasta nu este atat o disciplina cat o „activitate“ de transformare a lumii vietii, conform exigentelor ratiunii geometrice. Formulata in 1936, teza aceasta nu este nicidecum perimata, in ciuda faptului ca ea nu poate fi preluata ca atare. Vom incerca s-o intelegem si s-o reformulam in contextul filozofiei si al stiintelor umaniste de azi.

2. HERACLIT si HEIDEGGER: Logosul (divin) suveran si lupta omului pentru sens. Heraclit gandeste Lumea ca un intreg, iar esenta lumii este Logosul insusi. Interpretarea heideggeriana a acestei doctrine nu poate fi ignorata; intr-adevar, filozoful german re-gandeste esenta filozofiei pornind de la insipiratia originara a Presocraticilor. Gandirea nu isi reprezinta lucrurile ca „pur-si-simplu-prezente“, ci le surprinde nasterea pe fond de neant. Atat in filozofia arhaica a Grecilor cat si la Heidegger cunoasterea este inteleasa nu numai ca o vointa de stapanire a Naturii, ci si ca o lupta a omului, in prezenta zeilor, pentru sens.

3. PLATON si PATOCKA: Grija pentru suflet ca fundament al politicii si civilizatiei europene. Simplei vointe de putere a lui Alcibiade sau a lui Callicles, Platon („Socrate“) ii opune vointa de cunoastere de sine; ceea ce multimea numeste „putere“ nu este decat slabiciune. Aceasta tema a filozofiei platoniciene este preluata si regandita de filozoful (si disidentul) ceh Jan Patocka, care isi propune sa arate ca „spiritul Europei“ nu este vointa de stapanire a lumii prin „geometrie“ (Husserl) si tehnica, ci vointa de cunoastere si de transformare de sine.

4. ARISTOTEL si HANNAH ARENDT: Omul politic si ethosul sau. Aristotel opune exagerarilor Utopiei platoniciene o conceptie sobra si exigenta a vietii politice, in care idealul democratic al cetatii antice este echilibrat de principiul excelentei, pornind de la exigenta educatiei cetateanului. Viata politica nu este separabila de idealul „omului nobil“. Nu mai putin exigenta este conceptia Hannei Arendt. Totalitarismului modern H. Arendt ii opune ideea de pluralitate ca notiune fundamentala a vietii politice, iar dogmatismelor moderne Arendt le opune constiinta identitatii „mele“ ca fiind in mod necesar duala („doi-in-unu“ ca experienta a gandirii). La ambii ganditori, metafizica joaca un anumit rol in lumea vietii, renuntand totodata la pretentia de a domina lumea precum un ochi atotstiutor.

Tot textul

Izvoare de filosofie. Biografia unei capodopere:,,Sau-Sau”,de Soren Kiekegaard.Invitat: dr. Anca StancaTabarasi,traducatoarea din limba daneza a seriei Soren Kiekegaard:Opere complete. Realizator Constantin Aslam

Izvoare de filozofie – 17

Posted: septembrie 29, 2008 in filosofie, filozofie, filozofii
Etichete:
Filozofie

Filozofie

Izvoare de filozofie  – Realizator Constantin Aslam (fisier audio)

Zen in casa noua

Posted: septembrie 27, 2008 in filosofie, filozofie, filozofii

Text partial preluat de pe Blogul Zen2008.wordpress.com

Doctrina Zen a fost dezvoltata de diverse scoli budiste ce au aparut intai in China (pornind din secolul al VII-lea) si apoi in Japonia (din secolul al XII-lea). Termenul de Zen (in chineza Chan) a patruns in Occident doar de putin timp, fascinand intelectualitatea, in frunte cu celebrul filosof Carl Jung.

Obiectivul acestei filosofii este ajungerea la stadiul de iluminare (satori) ce izvoraste din cel mai inalt nivel al constiintei.Cuvantul zen inseamna meditatie.

Zen este o doctrina religioasa dezvoltata in Japonia, a carei legatura cu taoismul chinezesc si budismul indian, din punctul de vedere al radacinilor lor, este esentiala. Zenul este o experienta nonverbala, inaccesibila abordarii literare, iar pentru a o cunoaste si a-i descoperi intelesul tainic, trebuie sa o practici, sa o experimentezi. Budismul Zen este o cale si o conceptie asupra vietii. Nu este religie sau filosofie, si nici psihologie. Este o cale a eliberarii, similara cu daoismul si yoga.

Tot textul

Mai multe detalii cu privire la Filozofia Zen

Asadar eu sustin ca Propozitia  „Dumnezeu exista” este evidenta prin sine, deoarece subiectul si predicatul ei sunt identice, caci, dupa cum vom vedea mai tarziu, Dumnezeu este propria sa existenta ….” d’Aquino

Presupunem ca X este Y atunci intrebarea „Oare X este Y?” nu-si are rostul sau  nu este „deschisa”. Rezulta ca toate intrebarile de forma „Este Y bun?” sunt „deschise” in acest sens; asadar „bun” este nedefinibil.

Moore – esecul oricarei definitii propuse pentru „bun”

Izvoare de filosofie. Breviar filosofic. Explorări actuale în domeniul filosofiei minţii (VIII) Invitat prof. univ. Mircea Dumitru. Realizator Constantin Aslam

Text preluat de pe blogul paulsiladi.wordpress.com

În anul 2006 editura Humanitas a reeditat Eseul despre experienţa morţii al lui Paul-Ludwig Landsberg. Titlul în sine este unul care atrage atenţia şi, încă de la primele pagini ale prefeţei, semnată de Jean Lacroix, şochează ironia vieţii autorului. P-L Landsberg a fost creştin, el se declara catolic, dar afirma că nu este de acord cu două puncte din doctrina catolică. I se părea că în materie de morală a familiei catolicismul este de un juridism excesiv, iar interdicţia sinuciderii o respingea categoric. Îşi demonstra libertatea faţa de propria sa moarte şi decizia de a dispune de ea în momentul pe care îl va socoti cuvenit purtând asupra lui otravă. Nu voia cu nici un preţ să cadă în mâinile Gestapo-ului (a fost un militant anti-nazist) şi mai cu seamă în iarna 1941-1942 era împăcat cu gândul morţii. În vara anului 1942 părerea însă i s-a schimbat radical şi mărturiseşte „L-am întâlnit pe Christos, mi s-a arătat”. Este punctul în care renunţă şi la otravă. A urmat la scurt timp arestarea de către Gestapo care s-a petrecut în martie 1943. A fost deportat în lagărul de la Oranienburg unde a murit de epuizare fizică la 2 aprilie 1944. Cel care fusese decis să dispună de otravă pentru a nu cădea în mâinile Gestapo-ului renunţă aşadar să facă acest lucru în urma unei revelaţii şi tocmai moartea de care fugea îl cuprinde. Acesta este cred elementul biografic care justifică cel mai mult autenticitatea acestei cărţulii despre moarte (Eseul despre experienţa morţii este urmat şi de un text despre problema morală a sinuciderii).

Punctul de pornire al Eseului despre experienţa morţii al lui P.-L. Landsberg îl constituie afirmaţia lui Voltaire care spune „Specia umană este singura care ştie că trebuie să moară, şi o ştie datorită experienţei.”(p. 15) Această afirmaţie este cea care duce la formularea întrebării fundamentale pentru acest eseu „Există vreo experienţă specifică morţii, în care moartea să se manifeste ca aparţinând omului în deplinătatea experienţei sale personale? Dar această experienţă care ne permite de acum să stabilim un fapt destul de verosimil nu ne pune oare în mod nemijlocit în faţa necesităţii sorţii noastre?”(p. 18)

Tot textul

Izvoare de filosofie. Breviar filosofic. Explorări actuale în domeniul filosofiei minţii(VII) Invitat prof. univ. Mircea Dumitru. Realizator Constantin Aslam

Fisier audio gen interviu intre realizatorul emisiunii si invitatul sau, un distins profesor de filozofie care ma fascineaza

Filosofia cu copiii

Posted: septembrie 13, 2008 in etica, filosofie, filozofie, filozofii

de Vitalie Sprânceană

Filosofia cu copiii este o orientare filosofică recentă, o abordare eretică, oarecum în răspăr cu tradiţia filosofiei academice. Însăşi premisa fundamentală a acestui curent – educabilitatea filosofică a copiilor – este intens discutată. Filosofii sunt foarte divizaţi în această chestiune:

– pe de o parte, filosofi ca Michel Onfray şi Karl Jaspers găsesc copilul înzestrat cu o spontaneitate filosofică specifică, prin „de ce?” – ul lor masiv şi radical. Pentru aceştia, «a filosofa» înseamnă să-ţi pui o întrebare ca pentru prima oară (fr. pour lesquels philosopher c’est se mettre devant une question comme pour la première fois.)

– pe de altă parte, alţi filosofi, deşi acceptă o copilărie a filosofiei (de exemplu, naşterea ei în Occident la presocratici), în nici un caz copii filosofi, pentru că «a filosofa», pentru ei, e a ieşi din copilărie (Descartes) [1]

Controversele teoretice nu au împiedicat însă filosofia cu copiii să se dezvolte vertiginos, mai ales în Statele Unite, unde Matthew Lipman fondează în 1974 Institute for the Advancement of Philosophy for Children (IAPC – Institutul pentru Promovarea Filosofiei pentru Copii). Lipman propune ca scop major al filosofiei cu copiii stimularea gândirii critice, definită de el ca o gândire care (1) facilitează judecata copiilor pentru că se (2) bazează pe reguli şi criterii, (3) se autocorectează şi (4) este sensibilă la context. (“A primary goal of Philosophy for children is to foster critical thinking, defined by Lipman as „thinking that (1) facilitates judgment because it (2) relies on criteria, (3) is self-correcting, and (4) is sensitive to context.”)

Un alt moment important al filosofiei pentru copii este motivaţia politico-socială. Pentru Lipman, între studiul filosofiei şi studiul democraţiei trebuie stabilită o relaţie de interdependenţă. Apariţia şi dezvoltarea gândirii reflexive (abstracte) la copil în sânul unei comunităţi de cercetare va fi un mijloc de a educa democraţia. E prezentă şi o schimbare de registru în ideologia pedagogică, o mutaţie «postmodernă», cu deplasarea centrului de greutate dinspre profesor (filosof) spre elev (copil).

Oscar Brenifier, de la l’Institut de Pratiques Philosophiques (Franţa), formulează 3 atu-uri ale metodei filosofia cu copiii:

– argumentul autonomiei (Copilul trebuie să înveţe să muncească de unul singur, altfel el va căuta întotdeauna răspunsurile la autorităţile stabilite, în loc să scotocească în sine însuşi)

– argumentul valorii (copiii au nevoie de valori pentru a se construi pe sine, au nevoie de puncte de reper fără de care ei nu pot să crească şi să se constituie pentru a deveni adulţi responsabili, valori fără în absenţa cărora un om matur nu este complet. De asemenea, părinţii sau profesorii, în scopul de a educa, trebuie să direcţioneze gândirea copilului spre chestiunile fundamentale: adevăratul şi falsul, binele şi răul, adevărul şi minciuna, frumuseţea şi urâtul, interdicţiile şi obligaţiile, drepturile şi datoriile etc.)

– argumentul îndoielii (afirmând că incertitudinea generează anxietate, părinţii îşi zic: trebuie să protejăm mica făptură. Dar, în acelaşi timp, protecţia permanentă a copilului nu-i permite acestuia să-şi dezvolte forţa psihică. Dacă un adult concepe responsabilitatea sa faţă de copil în mod principal ca o protecţie împotriva lui însuşi şi împotriva lumii exterioare, nu trebuie să fim uimiţi că acest copil va dezvolta o viziune paranoică a lumii, a unei lumi care nu se va asemăna niciodată cu cea care ar fi trebuit să fie, o lume asupra căreia, ca adult, nu va putea interveni niciodată, pentru că niciodată acest copil nu a lucrat asupra capacităţilor sale şi pentru că nu i-a fost dezvăluită puterea proprie. Cum poate cineva să fie generos şi liber, dacă el n-a suferit (resimţit) niciodată angoasa îndoielii, dacă n-a învăţat să lupte cu ea, s-o accepte, s-o rezolve şi s-o iubească ca pe un soi de dezechilibru care hrăneşte spiritul şi-l menţine treaz?») [2]

Metoda filosofiei cu copiii o rupe cu tradiţia idealizării vârs­tei copilăriei (dacă mai era nevoie, or, Freud în psihanaliză, William Golding în literatura universală, pentru a nu oferi decât câteva exemple extreme, au deconstruit, sperăm că pentru totdeauna, mitul inocenţei copilăriei). Apoi, înseşi condiţiile sociale în care unii copii trăiesc sunt foarte dure: plecarea părinţilor, divorţuri, foame, muncă, violenţe, tratament inuman, lipsa de dragoste din partea părinţilor, sărăcie etc. – chiar în ţările aşa-zise dezvoltate. Reflecţia filosofică, în acest caz, va învăţa copilul să ia distanţă faţă de emoţiile resimţite, şi să reziste situaţiilor angoasante. Această metodă este de o utilitate deosebită în cadrul clasei pentru că «e colectivă, pentru că fiecare elev poate să trăiască experienţa ieşirii din solitudinea sa existenţială, să înţeleagă că întrebările sale sunt, de fapt, întrebările fiecăruia, ceea ce creează un sentiment de apartenenţă, de condiţie umană împărtăşită, care-l va ajuta pe copil să trăiască în comunitate.»

Un bun argument în favoarea demersului filosofiei cu copiii este aşa-zisul efect Pygmalion (Rosenthal) – „teacher-expectancy effect” (profeţii care se autorealizează, dintre care cea mai cunoscută este teorema lui Thomas: «Dacă oamenii definesc nişte situaţii ca fiind reale, aceste situaţii devin reale prin consecinţele lor.») – în anumite situaţii, unii studenţi înregistrează performanţe mai mari decât colegii lor din simplul motiv că se aşteaptă de la ei să procedeze astfel. Efectul Pygmalion (Rosenthal) porneşte de la ideea că studenţii internalizează şi transformă în stimuli de acţiune aşteptările superiorilor lor. Or, «există mai multe şanse ca un copil să eşueze, dacă profesorii săi îl cred incapabil, şi invers, unii copii reuşesc doar pentru că pedagogii au crezut în ei. Pe de o parte, aceasta se întâmplă din motivul că, atunci când credem într-un copil, el îşi sporeşte încrederea şi respectul de sine, şi, pe de altă parte, pentru că Învăţătorul va „face” tot posibilul ca aceasta să se producă. În aceeaşi ordine de idei, atâta timp cât în clasă nu se va deschide un spaţiu de discuţii ad-hoc pentru apariţia şi formularea întrebărilor existenţiale, copiii nu au cum să înveţe să se exprime. Atâta timp cât nu vor fi organizate discuţii, elevii nu vor şti să discute, şi asta din motivul că acest lucru se învaţă – atâta timp cât nu se stabileşte în cadrul unei clase o comunitate de cercetare, elevii (copiii) nu vor învăţa să se chestioneze reciproc, să definească, să argumenteze şi să rezolve chestiunile de dispută sau neconcordanţa de idei. La fel, cât timp se va crede că copiii nu sunt capabili să filosofeze, ultimii nu vor face proba unei dorinţe de a o face, pentru că învăţătorul (pedagogul) nu va fi creat nici o condiţie psihologică – de exemplu, comunitatea de cercetare –, sau didactică – cum este viziunea filosofică creată de exigenţele intelectuale ale discuţiei.»

Note:

[1] «La philosophie, une école de liberté. Enseignement de la philosophie et aprentissage du philosopher: État des lieux et regards pour l`avenir», UNESCO, 2007, p.

[2] http://www.brenifier.com/francais/les_questions_des_enfants.htm
[3] «La philosophie…», p. 8

Text preluat de pe http://www.contrafort.md

de Jean-François Revel – Aici puteti asculta recomandarea lui Dan C. Mihăilescu iar aici puteti citi un rezumat consistent al acestei cunoasteri 🙂

de Radu A. Duduica

Articolul prezinta cîteva din temele mai importante studiate de Jacques Maritain (1882-1973), un filozof crestin care a fost cunoscut si în România interbelica.

1. Critica bergsonismului

Maritain s-a format în perioada în care în Franta existau doua curente filozofice importante: scientism/pozitivismul (urmasii lui Taine) si idealismul neo-kantian, acesta dominînd mediile universitare. Reactia lui Bergson fata de aceste doua curente devine cunoscuta tocmai în anii de formare a lui Maritain (1900 -1906). În fata rationalismului abstract si de fapt antiumanist a ceea ce s-ar putea numi cultura dominanta în jurul anului 1900, Bergson reabilita viata, libertatea, timpul, intuitia. Maritain a fost cîtiva ani bergsonian, dupa ce – adolescent – se declarase spinozian.

Teologii catolici priveau însa cu îngrijorare bergsonismul – daca inteligenta nu este adaptata realului, ce devin formularile dogmelor? Catre treizeci de ani Maritain este atras de ceea ce atunci se numea aristotelo-tomism. Adeptii catolici, destul de numerosi de altfel, ai lui Bergson au fost deseori „modernisti“, iar modernismul fusese condamnat de Roma în 1907. De aceea Maritain va întreprinde, în 1913, o critica a bergsonismului: La philosophie bergsonniene, études critiques (Paris, Rivière, 1914).

Dupa Maritain, bergsonismul este un sistem „evolutionist“ care refuza substantele si esentele si se situeaza pe o pozitie anti-intelectualista. Intelectualismul cu elemente empirice al lui Aristotel – asa cum a fost el regîndit de catre Toma de Aquino – este prezentat în paralel cu pozitia lui Bergson. Crestinismul nu se poate acorda cu un vitalism anti-rationalist, cu elanul „evolutiei“, cu primatul devenirii asupra fiintei – el cere o ontologie, si o predominare a inteligentei. Biserica este, ca sa spunem asa, „fides et ratio“. Neo-romanticii crestini – Péguy, Le Roy, care se bazau pe durata si pe intuitia bergsoniana pentru a-si justifica credinta, prin refuzul pozitivismului, se înselau, cum bine arata enciclica Pascendi a lui Pius al X-lea.

Critica împotriva lui Bergson este dura si Maritain o va atenua în lunga prefata (60 pagini) la reeditarea din 1929 a cartii sale. Rolul lui Bergson în renasterea culturala crestina de la începutul secolului nu poate fi negat. Pe de alta parte, chiar din prima editie a cartii se recunostea buna intentie a lui Bergson în elaborarea unui filozofii concrete, spiritualiste si deschise religiei, chiar daca în fapt, efectele bergonismului ar fi „dizolvant“ ( Bergsonisme de fait et bergsonisme d’intention , articol publicat în 1912 în Revue Thomiste si reprodus în La philosophie bergsoniene ).

S-a remarcat pe buna dreptate ca prezentarea ulterioara a tomismului de catre Maritain este influentata în mare parte de felul de a pune problemele, de stilul gîndirii lui Bergson. Tomismul nu poate fi redus la un sistem abstract si atemporal, la un rationalism decorat cu un fronton crestin sau chiar la o ideologie – el acorda importanta ratiunii ca instanta suprema în plan natural, datorita acelei „capacitati metafizice a ratiunii“ despre care vorbeste un discipol al lui Maritain, P. Georges Cottier, sintetizînd mesajul enciclicei Fides et ratio ( Nora et Vetera , nr. 4, 1998).

Sursa

Tot aici puteti citi despre Epistemologia si Filozofia culturii si filozofia politica

Curs 1 – CE ESTE PSIHOLOGIA SOCIALĂ? Curs 18 – TEHNICI DE INFLUENŢĂ INTERPERSONALĂ
Curs 2 – SCURTĂ ISTORIE A PSIHOLOGIEI SOCIALE Curs 19 – SCHIMBAREA DE ATITUDINE
Curs 3 – STATUTUL ŞTIINŢIFIC AL PSIHOLOGIEI SOCIALE Curs 20 – ACURATEŢE ŞI DISTORSIUNE ÎN AUTO-CUNOAŞTERE
Curs 4 – EXPERIMENTUL ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ Curs 21 – IGNORANŢA PLURALISTĂ
Curs 5 – APLICAREA PSIHOLOGIEI SOCIALE Curs 22 – EMOŢII COMPLEXE: INVIDIA ŞI GELOZIA
Curs 6 – PSIHOLOGIE SOCIALĂ APLICATĂ ŞI METODOLOGIE Curs 23 – AUTO-PREZENTAREA
Curs 7 – EXPERIMENTUL DE TEREN ŞI EXPERIMENTUL DE LABORATOR Curs 24 – AUTO-ÎNDEPLINIREA PROFEŢIILOR ÎN INTERACŢIUNILE INTERPERSONALE
Curs 8 – FACILITAREA SOCIALĂ Curs 25 – AUTO-DEZVĂLUIREA
Curs 9 – NORMALIZAREA Curs 26 – ATRACŢIA INTERPERSONALĂ
Curs 10 – CONFORMISMUL Curs 27 – PSIHOLOGIA SOCIALĂ A DRAGOSTEI
Curs 11 – INFLUENŢA INFORMAŢIONALĂ REFERENŢIALĂ Curs 28 – NEGOCIEREA
Curs 12 – INFLUENŢA MINORITARĂ Curs 29 – COMPORTAMENTUL DE AJUTORARE
Curs 13 – POLARIZAREA DE GRUP Curs 30 – COMPORTAMENTUL AGRESIV
Curs 14 – GÂNDIREA DE GRUP Curs 31 – IDENTITATEA SOCIALĂ
Curs 15 – LENEA SOCIALĂ Curs 32 – DILEMELE SOCIALE
Curs 16 – DEINDIVIDUALIZAREA Curs 33 – TERITORIALITATEA ŞI SPAŢIUL PERSONAL. COMPORTAMENTUL UMAN ÎN CONDIŢII DE AGLOMERAŢIE
Curs 17 – OBEDIENŢA Curs 34 – PSIHOLOGIA SOCIALĂ EVOLUŢIONISTĂ

Eugen Simion Timpul trairii, timpul marturisirii – Jurnal Parizian (aici am descoperit o forma subtila de filozofie in care spiritul literar isi face de cap )


Un nou capitol din Filozofia Mintii. Breviar filosofic.Explorari actuale in domeniul filosofiei mintii(V) Invitat: prof.univ. Mircea Dumitru. Realizator Constantin Aslam.

Izvoare de filosofie. Breviar filosofic.Explorari actuale in domeniul filosofiei mintii(IV) Invitat: prof.univ. Mircea Dumitru. Realizator Constantin Aslam

Dr. Mircea Itu, profesor universitar, este decanul Facultatii de Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice a Universitatii Spiru Haret, Bucuresti. Dupa un stagiu de specializare `n India `n hindi, sanscrita, filosofie indiana si religiile Indiei, timp `n care a fost visiting lecturer de limba si cultura rom=na la Delhi University (1997-98), si-a sustinut doctoratul la Sorbona cu teza L’indianisme de Mircea Eliade (1996-99). A obtinut un grant international de la University of Edinburgh, const`nd `ntr-o bursa de cercetare postdoctorala `n religii comparate (2002). A reprezentat Rom=nia la Congresele Asociatiei Internationale de Istoria Religiilor de la Durban (2000), cu o lucrare despre metafizica Upanisadelor `n viziunea lui Mircea Eliade, si de la Tokyo (2005), cu o lucrare despre mistica sf`ntului Ioan Cassian si crestinismul cosmic. Trei ani consecutivi a participat la Forumul Balcanic de Comunicare de la Kavala, Grecia (2005-07). A participat la numeroase conferinte nationale si internat ionale si a organizat mai multe prelegeri despre Mircea Eliade ale unor profesori din strainatate la Universitatea Spiru Haret, la Televiziunea Rom=nia de M`ine si la Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei. Din 2000, sustine cursul Mircea Eliade la Universitatea Spiru Haret. De asemenea, este titular al cursurilor de Istoria religiilor, Filosofia religiei, Hermeneutica si Comunicare interculturala la aceeasi universitate, precum si de Sanscrita, Cultura si literatura indiana la Universitatea Bucuresti. Apublicat mai multe volume, doua dedicate lui Mircea Eliade: Indianismul lui Eliade (1997)
si Mircea Eliade (2007). Un Curriculum Vitae al sau, precum si lista de lucrari, la adresa: http://filosofieromaneasca.uv.ro/mirceaitu.html

Tot textul

de Teodor BACONSKY

N-aş spune că modelul paideic ridicat de C. Noica trebuie demontat. Cultura înaltă, alpină, cultura „catharilor“ (cum zicea N. Steinhardt) rămîne instrumentul oricărui efort serios de a descifra lumea. Filozofia trebuie să reziste, chiar dacă metafizica tradiţională s-a dizolvat în pozitivism, materialism, empirism, nihilism şi alte isme mai mult sau mai puţin vieneze (Freud, Wittgenstein, Popper). Orice naţiune îşi doreşte gînditori elevaţi, capabili de creaţie superioară, geniali! Problema legată de moştenirea lui Noica e cu totul alta: sub comunism, ea a fost – din păcate – unica alternativă la imbecilul dogmatism al gîndirii oficiale, marxist-leniniste. De ea s-au prins cei chemaţi (micul grup al ucenicilor din Jurnalul de la Păltiniş), dar mai ales cei nechemaţi. Epigonii care umpluseră revistele de provincie din anii ’80 cu jargonul lor „nicasian“, tristă parodie de heideggerianism nedigerat şi… indigest. Neavînd alte căi de acces către spirit, promoţii compacte de modeşti veleitari au căzut astfel în capcana unei pseudo-specializări derizorii. Fără să vrea, maestrul lui „Cum e cu putinţă ceva nou?“ a demonstrat că, la poalele Carpaţilor, nu e cu putinţă decît reciclarea periodică a dispreţului bonjurist faţă de „popor“. Difuzată peste măsură, paradigma „culturii înalte“ a funcţionat precum o beţie cu şampanie. Toţi cei ameţiţi de ea au preluat din aer ideea că a face act de cultură înseamnă a păcăli ignoranţa cenzurii cu o frazeologie cît mai criptică şi a suci mintea „bizonului“ cu o pompoşenie cît mai solemnă. În rezumat, toţi aceşti urmaşi nelegitimi au răspîndit superstiţia că eşti cu atît mai bun cu cît te faci mai puţin înţeles.

Tot textul

Izvoare de filosofie. Breviar filosofic.Explorari actuale in domeniul filosofiei mintii(III) Invitat: prof.univ. Mircea Dumitru. Realizator Constantin Aslam

Sfantul si dreptul Iov – o piesa de teatru in care teologia descopera o noua fata a filozofiei. Piesa recomandata si de blogul lui Adrian Ciubotaru

Izvoare de filosofie. Breviar filosofic. Explorări actuale în domeniul filosofiei mintii (III). Invitat: prof. univ. Mircea Dumitru. Realizator Constantin Aslam

jpg Permanentele clepsidrei. O dezbatere filosofică despre relevanţa tradiţiei creştine in Europa Unită. Invitat prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană. Realizator Constantin Aslam