Archive for the ‘fizica’ Category

Aceasta secventa audio (un dialog foarte interesant in care timp de 26 minute asculti cum fizicieni fac filozofie ) in care prof. univ. Mircea Rusu impreuna cu Roman Chirila şi Andrei Banc comenteaza „Cele trei câmpuri care pot asigura reînvierea oamenilor ” (o apariţie la Editura Tehnică ) care ne prezinta o descriere a Teoriei Punctului Omega, care este o teorie fizica testabila pentru un Dumnezeu omniprezent, omniscient, omnipotent, care va invia intr-o zi, in viitorul indepartat, fiecare particica din noi, pentru a trai vesnic intr-un salas care in esenta este Raiul iudeo-crestin… In aceasta lucrare nu voi face apel nicaieri la revelatie. In locul acesteia, voi apela la rezultatele consistente ale stiintei fizicii moderne; voi apela doar la ratiunea cititorului. Voi descrie mecanismul fizic al invierii universului. Voi arata exact modul in care fizica va permite invierea catre o viata vesnica a fiecaruia dintre noi care a trait, traieste sau va trai. Voi arata exact de ce aceasta putere de inviere, pe care fizica moderna o permite, va exista in realitate, in viitorul indepartat si de ce, de fapt, va fi folosita.

Sursa textului aici



Teoria superstringurilor

Posted: Decembrie 7, 2007 in filosofie, filozofie, fizica

Oare cit de relativa si de limitata este perceptia umana asupra Universului ? Am fost obisnuiti sa credem ca doar ceea ce putem percepe exista cu adevarat. Si totusi… Imaginati-va ca ati fi un peste, intr-un iaz foarte putin adinc, si ca va puteti misca doar inainte, inapoi, la stinga si la dreapta, fara a concepe insa notiunile de „sus” si „jos”, la fel cum o fiinta bidimensionala ar sti sa cuantifice lungimea si latimea, insa niciodata o a treia dimensiune-inaltimea. Orice peste savant care ar vorbi vreodata despre o alta dimensiune, ca, spre exemplu, hiperspatiul, ar fi imediat etichetat drept excentric. Ce s-ar intimpla cu acel peste daca, de dincolo de universul cunoscut, s-ar apropia ceva ce unii numesc „mina”, si l-ar scoate din bidimensionalitatea in care credea ca traieste ? Ar incepe, probabil, sa debiteze noi si incredibile legi ale fizicii: despre fiinte care pot sa se miste fara inotatoare, care pot respira in mod bizar fara branhii, sau care pot emite sunete fara a produce bule… Apare, la un moment dat intrebarea: cum ar putea sti un „om-de-stiinta-peste” ca dincolo de nuferii lacului sau mai exista ceva ? Atunci cind ploua, pestele vede in unduirea apei imagini distorsionate a ceea ce exista de cealalta parte, intrucit, chiar daca el nu poate percepe direct o alta dimensiune, vibratiile acesteia care se repercuteaza asupra lacului sunt evidente, chiar sensibile. Atunci, pestele ar putea inventa concepte „caraghioase” ca forta, lumina, gravitatie, in incercarea de a explica ceea ce vede; bineinteles, noi, cei de afara, stim ca toate acestea nu sunt decit unduirile apei…

[…]

Tot textul

Aici puteti gasi teoria prin ochii Wikipedia

  • Teoria Corzilor este un concept ipotetic din fizică. Termenul provine din denumirea engleză „String Theory”, care ar însemna Teoria Corzii sau poate şi mai bine Teoria Corzilor. Deoarece un element esenţial în construcţia modelului fizic este supersimetria, de multe ori Teoria Corzilor este redenumită Teoria Supercorzilor, dar în esenţă ambele denumiri semnifică acelaşi lucru.
  • Până în prezent sunt cunoscute cinci modele viabile care nu au anomalii şi care sunt consistente într-un spaţiu fizic cu zece dimensiuni, una temporală şi nouă spaţiale. Se crede că aceste cinci teorii nu reprezintă altceva decât diverse manifestari ale Teoriei M (M-theory).
  • În teoria stringurilor particulele elementare sunt alcătuite din stringuri (corzi sau sfori) aflate sub excitaţie. Stringurile trebuie să fie întinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste stringuri nu sunt prinse de un suport, ele plutesc in spaţiu-timp. Tensiunea stringurilor este dată de cantitatea 1 / (2πα’), unde α’ este egal cu pătratul lungimii stringurilor. Dacă teoria stringurilor este o teoria a gravităţii cuantice, atunci mărimea medie a unui string trebuie să fie aproximativă cu lungimea Planck, care este egală cu aproximativ 10-33 cm.
  • Stringurile pot fi inchise (sunt ca o bucată de sfoară sub formă de cerc) sau deschise (ca o bucată de sfoară), cele deschise se pot inchide si ele devenind inchise. Aceste stringuri interacţionează unele cu altele in spaţiu şi timp rezultând particule elementare. Diferitele forme de interacţiune dintre stringuri dau proprietăţile fizice ale particulei.

Tipurile de corzi le puteti gasi aici

Teoria M este o teorie supersimetrică şi este consistentă într-un spaţiu cu unsprezece dimensiuni. Limita de
energii joase a Teoriei M este Supergravitaţia unsprezece dimensională.

Teoria M este ultima versiune la teoria corzilor. Conform vechii şase din cele zece dimensiuni sunt „înfăşurate”, noi putând observa doar universul 4-dimensional cu care suntem obişnuiţi. Aceste extradimensiuni sunt „strânse” într-o regiune a spaţiului (spaţiu Calabi-Yau) prea mică pentru a putea fi vizibilă. Teoria M vine cu ceva in plus: unele din aceste dimensiuni ar putea fi foarte mari, chiar infinite. Tot textul+ istoric
_________________________________________________

Aceste teorii pot fi demonstrate numai matematic neexistand o dovada clara (petru empirici) care sa materializeze teoriile, pana cand va exista o dovada … totul nu este decat filozofie 🙂

BookCrossing.lx.ro

Fizica aristotelica

Posted: Iunie 2, 2007 in filosofie, filozofie, fizica

Aristotel este parintele stiin­telor naturii, carora el le-a inchinat cele mai multe dintre lucrarile sale. Ca intemeietorul stiintelor naturii, Aristotel a fost singura autori­tate in acest domeniu timp de 18 veacuri. Desigur, stiinta lui enciclope­dica are multe lacune si multe erori, aceasta din pricina metodei gresite si mai ales din pricina ca el se fundamenteaza de cele mai multe ori pe credintele populare. Dar Aristotel a fost miscat de o nazuinta fierbinte de a descoperi adevarul si de o neistovita tendinta de a intinde stiinta-cat mai departe in imperiul naturii. Asa se face ca Aristotel a reusit, cu mijloacele precare pe care el le avea la dispozitie, sa intemeieze o serie de stiinte.

1) Fizica. Aristotel afirma ca naturii ii apartine tot ceea ce are ma­teria in sine cat si schimbarea starii acesteia. Stiinta despre natura este teoria despre miscare. Miscarea este, dupa Aristotel, de trei feluri : a) schimbarea spatiala sau de loc; b) schimbarea calitativa sau ma­teriala; c) schimbarea   cantitativa . In limbajul modern primul fel de schimbare constituie temeiul mecanicii, al doilea al chimiei, iar al treilea al fenomenelor organice. Interesant este ca Aristotel n-a avut nici o intelegere pentru mecanica si matema­tica. Dimpotriva, el a combatut vehement atat teoria pitagoreica despre numere cat si speculatiile matematice ale lui Platon. Filozofia lui despre natura se fundamenteaza pe metafizica sa si pe viziunea sa teleologica despre evolutia lumii. Intreaga natura este o uriasa unitate ordonata in vederea unui scop ultim de „Primul miscator”, asa ca temeiul acesteia nu este de natura mecanica ci teleologica, el este un scop sau cauza finala. Din aceasta cauza fiecare aparitie a naturii presupune : a) cele patru principii metafizice : materie, forma, cauza si scop – care pot fi insa reduse la materie si forma – si b) miscare, spatiu si timp. Dar oricat de interesanta este aceasta teorie despre lucruri, ea a constituit to­tusi o piedica in calea fundamentarii stiintelor naturii pe temeiuri mate­matice si pe o explicare cauzala. Din aceasta pricina, fizica, bunaoara, nu s-a putut dezvolta, ca o stiinta independenta, decat la sfarsitul evului mediu, cand a apus autoritatea lui Aristotel. Meritul mare al lui Aristotel nu consta in domeniul fizicii teoretice, in care el se afla mult in urma lui Democrit, ci in descrierea naturii, mai ales a celei organice.

Pentru Aristotel, lumea exista din vesnicie. Din aceasta pricina nu se poate lamuri producerea si inceputurile ei, ci numai structurarea acesteia. Aristotel afirma ca partea cea mai desavarsita a universului este spatiul ceresc plin de eter, a carui miscare circulara este produsa de catre divinitate. Acestuia ii apartine lumea astrelor fixe ce este diri­jata de spirite insufletite si rationale. Mai jos decat acestea se afla sfera planetelor – inclusiv luna si soarele – iar mai jos se afla lumea „sub­lunara” a trecatorului si a nedesavarsitului, globul nostru pamantesc, ce formeaza centrul universului. Pamantul este cel mai indepartat de „Pri­mul Miscator” : de Divinitate. El este constituit din patru elemente : foc, aer, apa si pamant, din amestecul carora se produc lucrurile din lume.

2) Biologia. Din aceste elemente se formeaza mai intai partile orga­nismului, de ex. oasele si carnea animalelor, apoi din acestea partile ce nu sunt la fel: fata, mainile cu partile lor interioare. Animalele inferioare s-au nascut din noroi, iar cele superioare din animale de acelasi fel. Animalele nevertebrate si lipsite de sange sunt inferioare celor vertebrate si cu sange. In ierarhea organicului, ce progreseaza spre o desavarsire din ce in ce mai mare, inferiorul se afla in slujba a ceea ce este superior ca de ex. plantele in slujba animalelor, animalele in slujba omului. Femininul este mai putin desavarsit decat masculinul: cel dintai se ra porta la cel de al doilea ca materia fata de forma. Peste tot se face sim­tita teleologia pentru a culmina in conceptul de organism.

Aristotel recunoaste ca forma cea mai desavarsita ce s-a realizat pe pamant este omul si anume barbatul: acesta este scopul ultim al naturii.

Sursa Paste Crestin