Archive for the ‘metafizica’ Category

Aceasta secventa audio (un dialog foarte interesant in care timp de 26 minute asculti cum fizicieni fac filozofie ) in care prof. univ. Mircea Rusu impreuna cu Roman Chirila şi Andrei Banc comenteaza „Cele trei câmpuri care pot asigura reînvierea oamenilor ” (o apariţie la Editura Tehnică ) care ne prezinta o descriere a Teoriei Punctului Omega, care este o teorie fizica testabila pentru un Dumnezeu omniprezent, omniscient, omnipotent, care va invia intr-o zi, in viitorul indepartat, fiecare particica din noi, pentru a trai vesnic intr-un salas care in esenta este Raiul iudeo-crestin… In aceasta lucrare nu voi face apel nicaieri la revelatie. In locul acesteia, voi apela la rezultatele consistente ale stiintei fizicii moderne; voi apela doar la ratiunea cititorului. Voi descrie mecanismul fizic al invierii universului. Voi arata exact modul in care fizica va permite invierea catre o viata vesnica a fiecaruia dintre noi care a trait, traieste sau va trai. Voi arata exact de ce aceasta putere de inviere, pe care fizica moderna o permite, va exista in realitate, in viitorul indepartat si de ce, de fapt, va fi folosita.

Sursa textului aici



„Simţeam că ce spunea Nae Ionescu nu se găsea in nici-o carte…”
(Mircea Eliade – Amintiri)

 

La o gală a cărţii din capitală, funcţionarul de la intrare care verifica şi înregistra invitaţii şi care, evident, nu-l recunoscuse pe Nae Ionescu, îl întrebă politicos: „Numele?” „Nae Ionescu” „Ocupaţia?” „Negustor. Negustor de cărţi. Şi, uneori, mai fac aşa, câte-odată, si pe profesorul universitar.” Aşa a rămas cunoscut Nae Ionescu: ca profesor.

Cred că pe bună dreptate îl putem numi pe Nae Ionescu un „Socrate al Românilor” şi asta nu doar din cauza metodei. „Dar cea mai mare plăcere a mea va fi, desigur, să mă îndeletnicesc să cercetez şi să ispitesc şi pe cei de acolo, ca şi pe cei de aici. Să văd care din ei este înţelept şi care crede numai că este, însă nu este.” (Plato -Apărarea lui Socrate)

Petre Tutea marturisea ca Nae Ionescu „era o inteligenta debordanta… era spontan… extraordinar de inteligent… singurul filozof roman , care are acces -fara neliniste- la transcendenta”.

„Nae Ionescu era o fire contempletativă, de artist, cu o estetică a purtării care îl situa dincolo de bine şi de rău, şi o inteligenţă realistă, ascuţită, care pătrundea toate cutele şi dedesubturile unei probleme încurcate, spre a-i desluşi structura. Ceea ce domina la el, asupra voinţei de a face bine, era curiozitatea, dorinţa de a şti, de a face lumină: „lucem ferre”. Şi, în fond, pe planul omenesc, era un sceptic.” (Mircea Vulcănescu – Nae Ionescu, aşa cum l-am cunoscut)

„Cu cât trecea timpul, cu atât Nae Ionescu îşi preciza mai ferm adevăratul lui rol în cultura românească: acela de învăţător şi arbitru. Era înzestrat cu un dar uninc de a creşte şi a învăţa oamenii, şi avea ca nimeni altul simţul judecătorului şi al arbitrului: ştia să vadă clar datele esenţiale ale problemei, ştia să cumpănească şi ne învăţa cum să înţelegem „şi celălalt punct de vedere”, ca să putem cuprinde realitatea în totalitatea ei. Dacă ar fi avut timp şi de i-ar fi plăcut s-o facă, Nae Ionescu ar fi putut să scrie cea mai obiectivă istorie a civilizaţiei româneşti moderne…; nu era necruţător decât cu pseudomorfozele şi cu hibrizii. Acest ortodox a vorbit cu simpatie şi înţelegere nu numai despre catolicism, protestatism şi iudaism, dar şi despre islamism şi buddism, şi era unul din cei mai adânci cunoscători, pe care i-am avut, al Kabalei şi misticii iudaice.” (George Racoveanu – Convorbiri)

Aşa îşi elogiau profesorul foştii elevi ai lui Nae Ionescu. Pentru a înţelege mai bine cine a fost şi ce-a reprezentat Nae Ionescu în cultura română, va trebui să-l punem în contextul istoric; vorba cronicarului: „Iara nu sunt vremile sub carma omului, ci bietul om subt vremi.” Vom face, deci, o mică incursiune în „vremea” lui Nae Ionescu.

Tot texul

Metafizica Limbajului

Posted: Decembrie 12, 2007 in filosofie, filozofie, limbaj, metafizica

de Paul Sandu  

Desi este destul de putin cunoscut in spatiul filosofic romanesc, Saul Kripke este poate cel mai important filosof analitic contemporan prin realiza- rile sale in domeniile logicii modale, filosofiei limbajului, epistemologiei sau filosofiei mintii. Scrierile sale nu sunt numeroase si de cele mai multe ori nu depasesc cateva zeci de pagini, fiind uneori transcrierile unor conferinte, asa cum este si lucrarea de fata, Numire si necesitate, in mod cert cea mai importanta lucrare a sa. Cele trei prelegeri sustinute la Universitatea Princetown la inceputul anului 1970 sunt insotite de o prefata si de o addenda si sunt organizate in jurul unor probleme extrem de disputate, cum ar fi distinctiile dintre conceptele de analitic, necesitate si apriori, sau teoria Frege-Russell asupra numelor proprii. Chiar daca ,,o mare parte din aceasta lucrare sugereaza un anumit aparat formal“ (p. 135), stilul ei ramane unul colocvial iar intelegerea argumentelor nu necesita competente speciale in domeniul logicii matematice. Insa uneori urmarirea constructiei argumentative nu este, cu toate acestea, mai putin dificila, chiar daca filosoful face de nenumarate ori apel la intuitiile fiecaruia si ofera necontenit exemple.

Tot textul -> pg 47  

Here you can watch 3 hours  about extra dimension of space

BookCrossing.lx.ro

de Gina-Elena Afrasinei

“Iar tu, suflet bun, care simţi acelaşi îndemn ca şi el, culege mângâiere din suferinţele lui şi fă-ţi din această carte un prieten, dacă soarta sau propria-ţi vină te împiedică să găseşti altul.” Astfel sună cuvintele de început la romanul Suferinţele tânărului Werther de J. W. Goethe, care s-ar aplica şi disperărilor tânărului Cioran, din care putem să ne facem “mon semblable, mon frère”, vorba lui Baudelaire. Dacă este adevărat că suferinţa cuiva, povestită, poate avea un efect de consolare, atunci ce poate fi mai benefic, mai revigorant decât lectura Demiurgului cel rău, sau a Silogismelor amărăciunii? Cioran ne oferă vertijul durerii şi vpluptatea de a suferi, el este un mare liric al amărăciunii, al neconsolării, al disperării. Să suferim cu el şi vom ieşi mai lămuriţi, mai limpeziţi dintr-o aventură spirituală a modernităţii târzii.
Omul cuprins de preocupări înalte găseşte întotdeauna punctul de întâlnire dintre cotidian şi sublim: „În cafenea – mai mult ca oriunde – nu mai poţi sta de vorbă decât cu Dumnezeu.” Marile întâlniri nu au nevoie de un cadru deosebit. Socrate perora în agora, în piaţa publică, despre adevăr, republică, democraţie. Cioran are o adevărată oroare pentru locul înalt care se cheamă catedră, el detestă profesoratul, preferând să lase un mesaj obscur decât să recurgă la explicaţii. Un loc distins precum parlamentul adună „perlele” pe care hebdomadarul Academia Caţavencu le colecţionează la rubrica intitulată Bula demnitarului. „Nu haina face pe om”, spune proverbul, nu locul face pe vorbitor, continuăm noi, ba, uneori, îl stimulează să-şi afirme ignoranţa şi semidoctismul.
Tot textul