Archive for the ‘psihologie’ Category

Curs 1 – CE ESTE PSIHOLOGIA SOCIALĂ? Curs 18 – TEHNICI DE INFLUENŢĂ INTERPERSONALĂ
Curs 2 – SCURTĂ ISTORIE A PSIHOLOGIEI SOCIALE Curs 19 – SCHIMBAREA DE ATITUDINE
Curs 3 – STATUTUL ŞTIINŢIFIC AL PSIHOLOGIEI SOCIALE Curs 20 – ACURATEŢE ŞI DISTORSIUNE ÎN AUTO-CUNOAŞTERE
Curs 4 – EXPERIMENTUL ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ Curs 21 – IGNORANŢA PLURALISTĂ
Curs 5 – APLICAREA PSIHOLOGIEI SOCIALE Curs 22 – EMOŢII COMPLEXE: INVIDIA ŞI GELOZIA
Curs 6 – PSIHOLOGIE SOCIALĂ APLICATĂ ŞI METODOLOGIE Curs 23 – AUTO-PREZENTAREA
Curs 7 – EXPERIMENTUL DE TEREN ŞI EXPERIMENTUL DE LABORATOR Curs 24 – AUTO-ÎNDEPLINIREA PROFEŢIILOR ÎN INTERACŢIUNILE INTERPERSONALE
Curs 8 – FACILITAREA SOCIALĂ Curs 25 – AUTO-DEZVĂLUIREA
Curs 9 – NORMALIZAREA Curs 26 – ATRACŢIA INTERPERSONALĂ
Curs 10 – CONFORMISMUL Curs 27 – PSIHOLOGIA SOCIALĂ A DRAGOSTEI
Curs 11 – INFLUENŢA INFORMAŢIONALĂ REFERENŢIALĂ Curs 28 – NEGOCIEREA
Curs 12 – INFLUENŢA MINORITARĂ Curs 29 – COMPORTAMENTUL DE AJUTORARE
Curs 13 – POLARIZAREA DE GRUP Curs 30 – COMPORTAMENTUL AGRESIV
Curs 14 – GÂNDIREA DE GRUP Curs 31 – IDENTITATEA SOCIALĂ
Curs 15 – LENEA SOCIALĂ Curs 32 – DILEMELE SOCIALE
Curs 16 – DEINDIVIDUALIZAREA Curs 33 – TERITORIALITATEA ŞI SPAŢIUL PERSONAL. COMPORTAMENTUL UMAN ÎN CONDIŢII DE AGLOMERAŢIE
Curs 17 – OBEDIENŢA Curs 34 – PSIHOLOGIA SOCIALĂ EVOLUŢIONISTĂ

Sfantul si dreptul Iov – o piesa de teatru in care teologia descopera o noua fata a filozofiei. Piesa recomandata si de blogul lui Adrian Ciubotaru

Dezbraca-te, vreau sa facem filozofie… 🙂

Arta Transformarii

Posted: Februarie 13, 2008 in filosofie, filozofie, psihologie

de Adrian Ciubotaru

Daca m-as intinde pe o canapea psihanalitica, as face un proces asemanator samanului. As cobora in mine insumi, as ajunge contemporan cu inceputul lumii unde distanta dintre Cer si Pamant nu exista inca si astfel m-as cuprinde tot dintr-o privire.

Cand intre Cer si Pamant s-a instituit o distanta, timpul a inceput sa se scurga in fragmentele mentale ale istoriei noastre. In acel spatiu liber imi imaginez ca mintea umana a luat nastere si ca tot ce s-a intamplat si inca se intampla, e rodul unui proces computational al mintii umane. In afara mintii mele nu-mi imaginez ca poate exista nimic (nu e solipsism).

Mintea proprie e un cadru ce ma precede ontologic intr-atat incat nu-i pot privi marginile si izvoarele atat de largi incat nu-mi pot inchipui un inceput al ei (de vreme ce timpul isi are originea in procesele mintii).
Nu exista nici o alta realitate decat inteligenta umana.

Mi-am adus aminte de Hesperus gandindu-ma cat de multe sperante ne putem in suporturile exterioare de cultura: carti, filme, bloguri, media. Speranta la nivelul dezvoltarii personale. Speranta ca astfel evoluam, ne schimbam in alti oameni mai putin mediocri, mai putin anxiosi si mai putin noi insine cei de acum. Probabil ca multi isi gasesc o scuza a gesturilor minore prezente intr-o imagine de sine proiectata in viitor. Acum suntem mici, facem compromisuri, pierdem timp, insa in viitor vom fi altfel, mai puternici, mai echilibrati, mai aproape de ceea ce numim in mod banal implinire.
O imagine de sine extrasa nu din experienta trecuta, ci conturata in lumina unui viitor rascumparator al obisnuitului de acum, al banalitatii prezentului.

Tot textul

Care-i deviza moldoveanului?
Viata-i scurta. Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lata!

Psihologia Aristotelica

Posted: Decembrie 19, 2007 in filosofie, filozofie, psihologie

de N.B.
Asa se face ca Aristotel accepta si el impartirea pe care o face Platon cu privire la suflet. Dar el ii da acestei impartiri un alt sens. Se re­peta si aici raportul dintre materie si forma. Sufletul se manifesta tot in organisme ca un mod al functiunii : ca suflet vegetativ, care este principiul vietii in general sau sufletul apetitiv, pe care-l po­seda numai plantele ; sufletul senzorial , simtirea, care la animale se adauga sufletului vegetativ si sufletul rational, pe care-l poseda numai omul si la care se adauga celelalte doua : sufletul vegetativ si cel senzorial. Aici apare o mare deosebire intre conceptia aristotelica si cea platonica despre suflet. La Aristotel care este numai forma corpului, se stinge odata cu corpul, in timp ce „nus”-ul este nemuritor. Celelalte doua – sufletul vegetativ si cel senzorial – sunt numai materia pentru acesta din urma si ca atare ele sunt trecatoare. Numai sufletul rational nu se distruge prin moarte si nu se amesteca cu corpul, ci le conduce pe celelalte doua, rolul sau fiind gandirea, ratiunea, judecata. In aceasta consta – dupa cum vom dovedi – etica aristotelica – scopul si sensul vietii omului.

Psihologia aristotelica tradeaza o trasatura foarte moderna, mai ales in nazuinta lui Aristotel de a gasi un corelat psihologic pentru toate fenomenele sufletesti. Aristotel nu cunostea inca deosebirea dintre ar­tere si nervi, de aceea el atribuie arterelor functiunea nervilor. Aceasta deosebire a fost descoperita, mult dupa Aristotel, de catre Herophilus si Erasistratus. Transmiterea miscarii senzoriale are loc – dupa Aris­totel – prin artere. El afirma ca, dupa ce a avut loc perceptia senzoriala, in organul senzorial ramane o anumita miscare in stare latenta. Aristotel intrebuinteaza si aici conceptele „potentialitate” si „actualitate”. Cu ajutorul acestora, el cauta sa explice fenomenul memoriei. Exista o me­morie activa si o alta pasiva. Amintirea nu este, pentru acest filozof, decat trezirea unei miscari potentiale, ce a ramas in organul de simt, la actualitate, fara ca inima sa contribuie cu ceva la aceasta. Printr-o in­tuitie geniala, Aristotel ajunge la formularea legilor asocierii si ale re­producerii, ca de ex. legea asemanarii, a contrastului si a simultaneitatii, in felul acesta ajunge la concluzia ca perceptiile senzoriale lasa in suflet anumite impresii sau imagini, care sunt pastrate de memorie. Reamintirea involuntara, cu urmarile ei interioare : reprezentari, senzatii, apetitul, este proprie si animalelor. Dar amintirea constienta nu-i re­vine decat omului. Aristotel pune aici problema constiintei. El vor­beste despre un fel de „unitate a sufletului”, prin care acesta percepe tot ceea ce este posibil. Este vorba despre unitatea activitatii sensibi­litatii, ce se realizeaza in energia specifica a simturilor sau un fel de simt general, care este comun si animalelor.

Tot textul

Inteligenta Spirituala

Posted: Decembrie 12, 2007 in psihologie

Inteligenta spirituala, asa cum o definesc psihologii, este strans
legata de implinirea unei nevoi profunde a fintei umane – accea de a
simti ca totul are un rost. Dezvoltarea ei este insasi garantia sanatatii psihice, spun psihologii. Ea reprezinta insa doar o modalitate de a reuni intr-un cadru stiintific concepte pe care Yoga le cunoaste si le dezvolta de milenii.
In prezent majoritatea oamenilor isi cunosc coeficientul de
inteligenta, celebrul IQ. Angajarea in unele domenii de activitate este
conditionata de existenta unui anumit nivel al IQ-ului. In curand, vom putea sa ne calculam si coeficientul de inteligenta spirituala (SQ), care ne va arata ce calitati spirituale mai avem de dezvoltat.
Psihologii spun ca exista mai multe tipuri de inteligenta…
La inceputul secolului XX psihologii au descoperit metode prin care
sa masoare inteligenta. Calcularea IQ-ului (coeficientul e inteligenta)
a devenit o adevarata moda. La acea vreme inteligenta era privita doar ca o functie pur cognitiva a fiintei umane. Viziunea ulterioara s-a imbogatit luand in considerarea si planul verbal. In final, s-a ajuns ca inteligenta sa fie unanim definita de psihologi ca fiind „aptitudinea de a intelege relatiile care exista intre elementele unei situatii si de a
te adapta in asa fel incat sa iti realizezi propriile scopuri.” (1) O
viziune destul de limitata, am putea spune.
In 1993, William Gardner a aratat ca inteligenta este mult mai mult.
El a atras atentia asupra multiplelor fatete ale inteligentei, aratand
ca nu se poate vorbi doar despre inteligenta cognitiva, ci si despre:
– inteligenta kinestezica – legata de constientizarea corpului fizic,
de un bun control asupra functiilor acestuia, de utilizarea lui
diferentiata si nuantata;
-inteligenta muzicala – legata de constientizarea sunetelor si
armoniilor;
-inteligenta intrapersonala – constientizarea propriilor trairi si
ganduri si controlul acestora;
-inteligenta interpersonala – legata de modul de relationare cu
ceilalti si de succesul social.
In 1995, Daniel Goleman si- a popularizat cercetarile privind
inteligenta emotionala si a generat un nou curent in lumea psihologilor, si in acelasi timp o noua obsesesie care a inlocuit calcularea IQ cu calcularea EQ-ului (coeficientul de inteligenta emotionala). Acesta are la baza inteligenta intrapersonala si inteligenta interpersonala si presupune existenta unor calitati precum: abilitatea de a comunica si mai a ales de a-i asculta pe ceilalti, capacitatea de a accepta feed-back-ul lor, empatia, acceptarea unor puncte de vedere diferite.

Tot textul