Natura Constiintei – Cristian Presura si Constantin Aslam

Paradigma feministă în gândirea filosofică actuală cu Tereza-Brândușa Palade si Constantin Aslam

Imaginea tradiționala a filosofiei, ca domeniu al cunoașterii speculative și gândirii critice, impersonale, a suferit multiple reconfigurări, mai ales după ce filosofia feministă a argumentat că mai toate conceptele centrale ale reflecție așa-zis „dezinteresate” nu sunt neutrale valoric, ci prejudecăți intelectuale și culturale înrădăcinate istoric încă de pe vremea vechilor greci.

În paradigma feministă de gândire, cuvintele magice ale filosofiei, „ființă” „esență”, „substanță”, „logos”, „natură umană”, „rațiune” etc. nu sunt concepte operaționale care descriu lumea în mod obiectiv și universal, cât mai degrabă idei care maschează într-un mod extrem de subtil o atitudine masculină față de viață. De pildă, ideea de ego cogito, centrală în gândirea filosofică de la Descartes încoace, susține feminismul filosofic, nu este ceva neutru, dincolo de diferențele sexuale, ci ființa masculină înălțată în mod insidios la concept universal. Pe scurt, gândirea filosofică tradițională este profund marcată, în chiar „inima” ei conceptuală, de poziția social-politică dominatoare a bărbatului și, firește, de atitudinea sa sexistă.

Cum s-a transformat feminismul dintr-o mișcare socială protestatară care a militat și încă militează pentru drepturile femeilor, într-un curent filosofic de mare audiență și profunzime? Ce sensuri decupează cuvintele fundamentale ale gândirii feministe: „diferența sexuală”, „analizele de gen”, „identitatea femeii” „etica grijii”, „logica diferenței”, „deconstrucția sexismului” etc. și ce tipuri de conexiuni sunt implicate cu mișcarea feministă reală? Cum se explică varietatea deconcertantă a orientărilor feministe atât în privința tipului de militantism, cât și a orientărilor teoretice și ideatice care susțin și justifică acțiunile social-politice concrete? Și, plecând de aici, ce mai înseamnă feminism în puzderia de orientări feministe? Există anumite particularității ale orientărilor feministe românești? 

Sunt întrebări pe care le vom adresa, de Ziua Femeii, dnei Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, nume ce s-a impus în cultura reflexivă românească actuală, printr-o serie impresionantă de cărți de autor, studii, articole și traduceri și ca membră a unor asociații filosofice internaționale de prestigiu. Domnia sa a studiat filosofie la București, Roma și Oxford, este poliglotă și posedă o amplă expertiză în mai multe domenii filosofice: metafizică, filosofie politică, etică, filosofia religiei, studii feministe etc.

Internetul si narcisismul virtual – De la realitatea perceptuala la lumea imaginara – Constantin Aslam si Constantin Vica

Miza socratica a filosofiei. Metoda maieutică în gândirea modernă și postmodernă cu Oana Vasilescu si Constantin Aslam

RadioRomaniaCultural

Miza socratica a filosofiei. Metoda maieutică în gândirea modernă și postmodernă

Socrate, așa cum știm cu toții, a practicat filosofia dialogând cu atenienii în întreaga sa viață, inclusiv înainte de a muri, fără să ne lase nimic scris. Cele câteva aforisme atribuite lui Socrate: „cunoaște pe tine însuți”, „știu că nu știu nimic”, „este mai bine să înduri o nedreptate, decât să o săvârșești”, „filosoful trebuie să fie el însuși făuritorul înțelepciunii sale”, par a fi singurele lucruri pe care el le-a lăsat posterității.

Pe de altă parte, numele lui Socrate este asociat cu filosofia însăși și, prin urmare, dacă filosofăm atunci mintea noastră trebuie să-l ia pe Socrate ca punct de reper. În alți termeni, de la Socrate nu ne-a rămas o filosofie sau o înțelepciune pe care trebuie să o învățăm și s-o aplicăm în viața noastră, ci o concepție asupra filosofiei și adevărului.

Socrate nu a predat o filosofie, ci un mod de a gândi metodic, adică o cale de a ajunge la adevăr urmând anumite trasee privilegiate de reflecție, cum ar fi de pildă, dialogul competitiv amorsat de întrebările puse la „firul ierbii”.  Așa ne explicăm de ce istoricii filosofiei, la unison, susțin că Socrate a trasat harta gândirii europene și că modul lui de a filosofa trebuie văzut similar unei rădăcini care alimentează copacul cu diversele flori ale gândirii contemplative. Pe scurt, metoda sa maieutică fundată pe dialog și dezbatere imparțială, pe examinări critice și argumente  raționale cu scopul de a scruta adevărul par a fi intrat în fondul intim al gândirii filosofice europene.

Ce valoare are metoda sa maieutică dacă privim gândirea lui Socrate plecând pe firul istoriei?

Iată principala întrebare la care vom răspunde în ediția din 5 aprilie a Izvoarelor de filosofie, plecând de la o lucrare incitantă și insolită în spațiul gândirii românești, Metoda maieutică în gândirea filosofică, apărută recent la Editura Academiei Române și semnată de către d-na Oana Vasilescu, doctor în filosofie și cercetător asociat la Institutul de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Domnia sa posedă o dublă specializare universitară, literatură și filozofie, fapt care ne reamintește de perioada de aur a filosofiei românești, atunci când literatură se afla într-o alianță fericită cu filosofia.

Care este realitatea realitatii virtuale? De la realitatea perceptuala la lumea imaginara – Constantin Aslam si Constantin Vica

Valuri, Teme ,Controverse si Paradigma Feminista In Gandirea Filosofica Actuala- Tereza Brandusa Palade si Constantin Aslam

Imaginea tradiționala a filosofiei, ca domeniu al cunoașterii speculative și gândirii critice, impersonale, a suferit multiple reconfigurări, mai ales după ce filosofia feministă a argumentat că mai toate conceptele centrale ale reflecție așa-zis „dezinteresate” nu sunt neutrale valoric, ci prejudecăți intelectuale și culturale înrădăcinate istoric încă de pe vremea vechilor greci.

În paradigma feministă de gândire, cuvintele magice ale filosofiei, „ființă” „esență”, „substanță”, „logos”, „natură umană”, „rațiune” etc. nu sunt concepte operaționale care descriu lumea în mod obiectiv și universal, cât mai degrabă idei care maschează într-un mod extrem de subtil o atitudine masculină față de viață. De pildă, ideea de ego cogito, centrală în gândirea filosofică de la Descartes încoace, susține feminismul filosofic, nu este ceva neutru, dincolo de diferențele sexuale, ci ființa masculină înălțată în mod insidios la concept universal. Pe scurt, gândirea filosofică tradițională este profund marcată, în chiar „inima” ei conceptuală, de poziția social-politică dominatoare a bărbatului și, firește, de atitudinea sa sexistă.

Cum s-a transformat feminismul dintr-o mișcare socială protestatară care a militat și încă militează pentru drepturile femeilor, într-un curent filosofic de mare audiență și profunzime? Ce sensuri decupează cuvintele fundamentale ale gândirii feministe: „diferența sexuală”, „analizele de gen”, „identitatea femeii” „etica grijii”, „logica diferenței”, „deconstrucția sexismului” etc. și ce tipuri de conexiuni sunt implicate cu mișcarea feministă reală? Cum se explică varietatea deconcertantă a orientărilor feministe atât în privința tipului de militantism, cât și a orientărilor teoretice și ideatice care susțin și justifică acțiunile social-politice concrete? Și, plecând de aici, ce mai înseamnă feminism în puzderia de orientări feministe? Există anumite particularității ale orientărilor feministe românești? 

Sunt întrebări pe care le vom adresa, de Ziua Femeii, dnei Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, nume ce s-a impus în cultura reflexivă românească actuală, printr-o serie impresionantă de cărți de autor, studii, articole și traduceri și ca membră a unor asociații filosofice internaționale de prestigiu. Domnia sa a studiat filosofie la București, Roma și Oxford, este poliglotă și posedă o amplă expertiză în mai multe domenii filosofice: metafizică, filosofie politică, etică, filosofia religiei, studii feministe etc.

Realizator: Constantin Aslam

De la „muzica sferelor” la teoria corzilor. Ce aflăm despre noi înșine ascultând universul? Subiect dezbatut de Ramona Ardelean si Constantin Aslam

Teoria corzilor, poate ce mai spectaculoasă descoperire a fizicii recente, ce argumentează matematic că particulele elementare sunt de fapt corzi mici invizibile din care „emană materia” prin vibrație, analog cu modul în care noi cântăm la instrumentele cu corzi, readuce în dezbatere nu doar valabilitatea ideii de „muzică a sferelor”, despre care vorbea Pitagora, ci și problematicile legate de modul în care, prin simțurile noastre, avem acces la straturile de profunzime ale realității.Este limpede că dacă plecăm de la aceste teorii care, într-un fel sau altul, susțin că sistemul armonic al sunetelor percepute și cunoscute de către noi reprezintă un caz particular al armoniei cerești, atunci ar trebui să spunem că, în ordinea cunoașterii, simțul auzului are o întâietate în raport de simțul vederii.Putem admite această idee a precedenței epistemologice a auzului față de văz, în condițiile în care noi avem convingerea că vederea este principalul simț în cunoaștere?  Care dintre aceste simțuri detectează mai bine dimensiunile nevăzute ale universului: urechea muzicianului sau ochiul astronomului? Modulațiile sunetelor, a ritmurilor și vibrațiilor preced forma, culoarea și perspectiva vizuală?În jurul acestor întrebări, care se interoghează filosofic asupra corespondenței dintre natura și structura intima a universului cu natura și structura simțurilor noastre – cum ar spune filosofii Renașterii, corespondența dintre macrocosmos și microcosmos – ne vom concentra în dezbaterea din această săptămână a Izvoarelor de filosofie.Invitată în studio va fi dna dr. în filosofie Ramona Ardelean, cunoscută eseistă, autoare de articole și cărți filosofice interdisciplinare, lect. univ. asociat la Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Realizator: Constantin Aslam