Posts Tagged ‘Constantin Aslam’

Imaginea tradiționala a filosofiei, ca domeniu al cunoașterii speculative și gândirii critice, impersonale, a suferit multiple reconfigurări, mai ales după ce filosofia feministă a argumentat că mai toate conceptele centrale ale reflecție așa-zis „dezinteresate” nu sunt neutrale valoric, ci prejudecăți intelectuale și culturale înrădăcinate istoric încă de pe vremea vechilor greci.

În paradigma feministă de gândire, cuvintele magice ale filosofiei, „ființă” „esență”, „substanță”, „logos”, „natură umană”, „rațiune” etc. nu sunt concepte operaționale care descriu lumea în mod obiectiv și universal, cât mai degrabă idei care maschează într-un mod extrem de subtil o atitudine masculină față de viață. De pildă, ideea de ego cogito, centrală în gândirea filosofică de la Descartes încoace, susține feminismul filosofic, nu este ceva neutru, dincolo de diferențele sexuale, ci ființa masculină înălțată în mod insidios la concept universal. Pe scurt, gândirea filosofică tradițională este profund marcată, în chiar „inima” ei conceptuală, de poziția social-politică dominatoare a bărbatului și, firește, de atitudinea sa sexistă.

Cum s-a transformat feminismul dintr-o mișcare socială protestatară care a militat și încă militează pentru drepturile femeilor, într-un curent filosofic de mare audiență și profunzime? Ce sensuri decupează cuvintele fundamentale ale gândirii feministe: „diferența sexuală”, „analizele de gen”, „identitatea femeii” „etica grijii”, „logica diferenței”, „deconstrucția sexismului” etc. și ce tipuri de conexiuni sunt implicate cu mișcarea feministă reală? Cum se explică varietatea deconcertantă a orientărilor feministe atât în privința tipului de militantism, cât și a orientărilor teoretice și ideatice care susțin și justifică acțiunile social-politice concrete? Și, plecând de aici, ce mai înseamnă feminism în puzderia de orientări feministe? Există anumite particularității ale orientărilor feministe românești? 

Sunt întrebări pe care le vom adresa, de Ziua Femeii, dnei Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, nume ce s-a impus în cultura reflexivă românească actuală, printr-o serie impresionantă de cărți de autor, studii, articole și traduceri și ca membră a unor asociații filosofice internaționale de prestigiu. Domnia sa a studiat filosofie la București, Roma și Oxford, este poliglotă și posedă o amplă expertiză în mai multe domenii filosofice: metafizică, filosofie politică, etică, filosofia religiei, studii feministe etc.

RadioRomaniaCultural

Miza socratica a filosofiei. Metoda maieutică în gândirea modernă și postmodernă

Socrate, așa cum știm cu toții, a practicat filosofia dialogând cu atenienii în întreaga sa viață, inclusiv înainte de a muri, fără să ne lase nimic scris. Cele câteva aforisme atribuite lui Socrate: „cunoaște pe tine însuți”, „știu că nu știu nimic”, „este mai bine să înduri o nedreptate, decât să o săvârșești”, „filosoful trebuie să fie el însuși făuritorul înțelepciunii sale”, par a fi singurele lucruri pe care el le-a lăsat posterității.

Pe de altă parte, numele lui Socrate este asociat cu filosofia însăși și, prin urmare, dacă filosofăm atunci mintea noastră trebuie să-l ia pe Socrate ca punct de reper. În alți termeni, de la Socrate nu ne-a rămas o filosofie sau o înțelepciune pe care trebuie să o învățăm și s-o aplicăm în viața noastră, ci o concepție asupra filosofiei și adevărului.

Socrate nu a predat o filosofie, ci un mod de a gândi metodic, adică o cale de a ajunge la adevăr urmând anumite trasee privilegiate de reflecție, cum ar fi de pildă, dialogul competitiv amorsat de întrebările puse la „firul ierbii”.  Așa ne explicăm de ce istoricii filosofiei, la unison, susțin că Socrate a trasat harta gândirii europene și că modul lui de a filosofa trebuie văzut similar unei rădăcini care alimentează copacul cu diversele flori ale gândirii contemplative. Pe scurt, metoda sa maieutică fundată pe dialog și dezbatere imparțială, pe examinări critice și argumente  raționale cu scopul de a scruta adevărul par a fi intrat în fondul intim al gândirii filosofice europene.

Ce valoare are metoda sa maieutică dacă privim gândirea lui Socrate plecând pe firul istoriei?

Iată principala întrebare la care vom răspunde în ediția din 5 aprilie a Izvoarelor de filosofie, plecând de la o lucrare incitantă și insolită în spațiul gândirii românești, Metoda maieutică în gândirea filosofică, apărută recent la Editura Academiei Române și semnată de către d-na Oana Vasilescu, doctor în filosofie și cercetător asociat la Institutul de filozofie şi psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Domnia sa posedă o dublă specializare universitară, literatură și filozofie, fapt care ne reamintește de perioada de aur a filosofiei românești, atunci când literatură se afla într-o alianță fericită cu filosofia.

Imaginea tradiționala a filosofiei, ca domeniu al cunoașterii speculative și gândirii critice, impersonale, a suferit multiple reconfigurări, mai ales după ce filosofia feministă a argumentat că mai toate conceptele centrale ale reflecție așa-zis „dezinteresate” nu sunt neutrale valoric, ci prejudecăți intelectuale și culturale înrădăcinate istoric încă de pe vremea vechilor greci.

În paradigma feministă de gândire, cuvintele magice ale filosofiei, „ființă” „esență”, „substanță”, „logos”, „natură umană”, „rațiune” etc. nu sunt concepte operaționale care descriu lumea în mod obiectiv și universal, cât mai degrabă idei care maschează într-un mod extrem de subtil o atitudine masculină față de viață. De pildă, ideea de ego cogito, centrală în gândirea filosofică de la Descartes încoace, susține feminismul filosofic, nu este ceva neutru, dincolo de diferențele sexuale, ci ființa masculină înălțată în mod insidios la concept universal. Pe scurt, gândirea filosofică tradițională este profund marcată, în chiar „inima” ei conceptuală, de poziția social-politică dominatoare a bărbatului și, firește, de atitudinea sa sexistă.

Cum s-a transformat feminismul dintr-o mișcare socială protestatară care a militat și încă militează pentru drepturile femeilor, într-un curent filosofic de mare audiență și profunzime? Ce sensuri decupează cuvintele fundamentale ale gândirii feministe: „diferența sexuală”, „analizele de gen”, „identitatea femeii” „etica grijii”, „logica diferenței”, „deconstrucția sexismului” etc. și ce tipuri de conexiuni sunt implicate cu mișcarea feministă reală? Cum se explică varietatea deconcertantă a orientărilor feministe atât în privința tipului de militantism, cât și a orientărilor teoretice și ideatice care susțin și justifică acțiunile social-politice concrete? Și, plecând de aici, ce mai înseamnă feminism în puzderia de orientări feministe? Există anumite particularității ale orientărilor feministe românești? 

Sunt întrebări pe care le vom adresa, de Ziua Femeii, dnei Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, nume ce s-a impus în cultura reflexivă românească actuală, printr-o serie impresionantă de cărți de autor, studii, articole și traduceri și ca membră a unor asociații filosofice internaționale de prestigiu. Domnia sa a studiat filosofie la București, Roma și Oxford, este poliglotă și posedă o amplă expertiză în mai multe domenii filosofice: metafizică, filosofie politică, etică, filosofia religiei, studii feministe etc.

Realizator: Constantin Aslam

Teoria corzilor, poate ce mai spectaculoasă descoperire a fizicii recente, ce argumentează matematic că particulele elementare sunt de fapt corzi mici invizibile din care „emană materia” prin vibrație, analog cu modul în care noi cântăm la instrumentele cu corzi, readuce în dezbatere nu doar valabilitatea ideii de „muzică a sferelor”, despre care vorbea Pitagora, ci și problematicile legate de modul în care, prin simțurile noastre, avem acces la straturile de profunzime ale realității.Este limpede că dacă plecăm de la aceste teorii care, într-un fel sau altul, susțin că sistemul armonic al sunetelor percepute și cunoscute de către noi reprezintă un caz particular al armoniei cerești, atunci ar trebui să spunem că, în ordinea cunoașterii, simțul auzului are o întâietate în raport de simțul vederii.Putem admite această idee a precedenței epistemologice a auzului față de văz, în condițiile în care noi avem convingerea că vederea este principalul simț în cunoaștere?  Care dintre aceste simțuri detectează mai bine dimensiunile nevăzute ale universului: urechea muzicianului sau ochiul astronomului? Modulațiile sunetelor, a ritmurilor și vibrațiilor preced forma, culoarea și perspectiva vizuală?În jurul acestor întrebări, care se interoghează filosofic asupra corespondenței dintre natura și structura intima a universului cu natura și structura simțurilor noastre – cum ar spune filosofii Renașterii, corespondența dintre macrocosmos și microcosmos – ne vom concentra în dezbaterea din această săptămână a Izvoarelor de filosofie.Invitată în studio va fi dna dr. în filosofie Ramona Ardelean, cunoscută eseistă, autoare de articole și cărți filosofice interdisciplinare, lect. univ. asociat la Universitatea Tehnică de Construcții din București.

Realizator: Constantin Aslam

Cornel Moraru

Scandalul gândirii. Perspective filosofice asupra nimicului

Se spune deseori şi, pare-se, cu îndreptăţire, că filosofia este o încercare de a gândi paradoxalul, adică acele situații de cunoaștere în care logica internă a minții noastre sănătoase intră într-un conflict ruinător cu ea însăşi. Căci cum am putea gândi, de pildă – fără ca gândirea să se autosuspende – ceea ce nu există, neantul, nimicul, neființa etc., în final, lipsa de temei a vieții și moartea ca non-sens absolut?

Asupra acestei stranietăți a gândirii, care este solicitată să gândească dincolo de limitele ei, dar fără să se autosuspende, vom discuta în două ediții succesive ale emisiunii Izvoare de filozofie, luând ca pretext una dintre cele mai insolite cărți din cultura noastră filosofică. Este vorba despre Lumea și nimicul. Coordonatele unei gândiri meontologice, apărută de curând la Editura Universității din București și semnată de tânărul filosof Cornel-Florin Moraru, asist. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte din București. Lucrarea argumentează că cele mai îndrăznețe construcții filosofice, încă din perioada presocratică, deschid tema limitelor gândirii tocmai prin dorința de înțelege „nimicul” și felul acestuia de a fi în lume. Căci, „nimicul” este și nu este în același timp, iar acest veritabil „scandal al gândirii” ne provoacă pe oricare dintre noi la o reflecție asupra existenței non-sensului și a inexprimabilului în lume.

Care au fost cei mai importanți filosofi care au fost „vrăjiți” de înțelegerea nimicului și ce construcții conceptuale au țesut în jurul acestui concept atât de paradoxal?  Ce aflăm oare cu toţii din încercarea de străpungere a ceea ce nu poate fi gândit, fără a-ți asuma suspendarea gândirii? Cum putem gândi „ceea ce nu este” , dar „este” într-un anumit fel? Ce are de spus filosofia contemporană în această privință? Sunt întrebări în jurul cărora vom organiza atât dezbaterea difuzată pe spațiul radiofonic al Izvoarelor de filozofie din 3 nov. 2017, cât și din ziua de 10 nov. 2017.

În prima dezbatere, care va dura doar 30 de minute, între orele 21.30-22.00, vom ataca problema „nimicului” din perspectiva istoriei filosofiei, respectiv a modului în care marii gânditori au încercat să vorbească cu sens despre…non-sensul nimicului. În cea de-a doua dezbatere, care va dura 50 de minute, între orele 21.10-22.00, vom cerceta modurile de apariție a nimicului în marile domenii ale culturii: în știință, ca incognoscibil, în teologie, sub forma ideii „creației din nimic”, în estetica filosofică sub forma ideii de „obiect estetic”. Totodată, ne vom interoga și asupra metodelor de cunoaștere a „nimicului”, așa cum sunt ele practicate în știință, teologie, filozofie și artă.

Articol preluat integral de pe blogul lui Cornel Florin Moraru

De multe ori se spune că viitorul este deja dat în mod potențial în trecut, similar ghindei care va produce viitorul stejar și, prin urmare, cine posedă cunoașterea trecutului ar putea desluși, plecând de la ziua de azi, ceea ce se va întâmpla mâine.

Se aplică această observație, deseori invocată de istoricii de pretutindeni, și istoriei filosofiei românești?

Încotro, filosofia românească? Putem deduce viitoarea configurație a filosofiei românești, practicată în mod profesionist, din trecutul ei fundat mai degrabă pe rupturi, decât pe o lină continuitate? Care este impactul hiperspecializărilor filosofice actuale asupra domeniului filosofiei ca ramură a culturii în orizontul căreia, prin tradiție, au fost deschise și tematizate marile întrebări ale omenirii? În ce condiții mai putem vorbi despre o identitate a filosofiei românești, într-o eră ce va dominată de valori cosmopolite și de la limbajul universal al tehnologiilor digitale? Care sunt profesiile nefilosofice care au nevoie de filosofi?  În final, cum putem desena, cu datele pe care ni le oferă deopotrivă, trecutul și prezentul, „portretul robot” a filosofului de mâine?

Sunt întrebări la care va încerca să răspundă în întâlnirea noastră pe calea undelor din această săptămână filosoful Cristian Iftode –  conf. univ. dr. la Facultatea de filosofie a Universității din București, un cunoscător de profunzime a ambianței filosofice internaționale actuale, cât și a istoriei gândirii românești.

Amorsa dezbaterii noastre o constituie conferința d-lui Cristian Iftode, Cum va arăta filosofia românească de mâine?, prezentată la Colocviul internațional „ Gânditori români în cultura universală”, organizat recent de Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Filosofie și Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu -Motru” al Academiei Române.

„Un gand mai adanc subintinde intotdeauna eseurile pe care Andrei Cornea le scrie pe diverse teme de istoria filozofiei, dupa cum se poate vedea din cateva carti care reunesc asemenea texte aparent disparate („De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis” sau „Cand Socrate nu are dreptate”). Cartea de fata nu face exceptie: ea exploreaza, programatic am putea spune, strategiile pe care le adopta ganditorii, dintotdeauna si de pretutindeni, pentru a-si impune ideile in lumea si in mintea oamenilor, ca si pentru a le face acceptate ca atare. Pentru Andrei Cornea, „personajele” cartii – Platon si Iosia, Plotin si Leibniz, Porfir si Umberto Eco, Nietzsche si Socrate – mizeaza pe demersuri asemanatoare care isi raspund peste veacuri, conturand unitatea fundamentala a neamului omenesc.

Opozitia dintre reformisti si traditionalisti, ca si aceea dintre revolutie si restauratie, vazute ca scopuri ultime, nu e chiar atat de clara si de elementara cum s-a impus ea ideologilor, politicienilor si jurnalistilor de tot felul in ultimele doua secole. Credem, asadar, ca merita sa fie incercata denuntarea antitezei simpliste revolutie-restauratie, ori progres-traditie, fie si numai pentru a scoate gandirea din lenevie si dihotomie simplista. Nu pretindem, fireste, ca vom putea analiza totalitatea, sau chiar majoritatea situatiilor de utilizare novatoare a traditiilor. Nici nu vom incerca. Nu pretindem ca vom intelege complexitatea circumstantelor prin care reactionarii devin revolutionari si invers. Ne va lipsi, pesemne, metoda adecvata. Dar mi se pare important a verifica chiar si asa temeiurile discutabile ale antitezei conservator-reformist, sau revolutionar-traditionalist, care a capatat atatea marcaje ideologice in epoca noastra. Demersul mi se pare cu atat mai util cu cat aceasta epoca pare sa considere tot mai mult si mai nechibzuit ca traditia, oricare ar fi ea, e dispensabila si ca noul absolut e cu putinta.” (Andrei Cornea)

Vom tematiza conținutul cărții Etica mediului. Argumente rezonabile și întâmpinări critice, apărută de curând la Editura Institutul European din Iași, o lucrare de avangardă ce argumentează, în esență, că sub presiunea marilor dezechilibre provocate de activitatea omului în natură și în habitatele de viață ale  animalelor, noi ar trebuie să lărgim sfera moralității dincolo de comunitatea umană.

Etica mediului Către un nou domeniu de expertiză filosofică

Invitat: prof. univ. dr. Constantin Stoenescu, Directorul Departamentului de Filosofie Teoretică, Facultatea de filosofie a Universității din București 

Explorările reflexive pe care le propun unii dintre filosofii actuali contrazic convingerea larg răspândită după care filosofia este o activitate de bibliotecă, iar profesioniștii acestui domeniu nu fac altceva doar exegeze din „fotoliu”, adică produc texte noi, prin metoda compilării, după texte mai vechi care au vagi legături cu practicile curente ale vieții noastre actuale.

Vom argumenta, în trei ediții succesive ale emisiunii, că filosofia nu este doar exegeză, ci și o practică de cercetare similară cercetării științifice care explorează noi arii tematice, răspunzând astfel la o serie de probleme concrete generate de viața și traiul nostru în societatea globală.

Spiritul enciclopedic în acțiune culturală. Simion Mehedinţi – 150 de ani de naștere.
Invitat: prof. univ. dr. Gheorgiță Geană, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române

“În ansamblul vieţii noastre sociale a apărut un tip de intelectual al cărui corespondent nu-l găsim cu uşurinţă în alte culturi, şi anume tipul omului de cultură care nu cultivă numai o specialitate ştiinţifică anumită, ci care reflectă la destinul global al culturii noastre şi care se simte răspunzător de întreaga orientare a civilizaţiei ţării.”
Această concluzie pe care o extrăgea Tudor Vianu, interesat de cunoașterea profilul istoric al elitelor intelectuale românești, se aplică în mod fidel şi lui Simion Mehedinţi (1868-1962), personalitatea pe care o vom evoca, la împlinirea celor 150 de la naștere, în ediția din această săptămâna a Izvoarelor de filosofie.
Cu o înzestrare intelectuală remarcabilă, dar și cu o rectitudine morală exemplară, dominată de patriotism, Simion Mehedinţi a făcut din spiritul enciclopedic, dobândit cu râvnă cărturărească la București, Paris, Berlin și Leipzig, unde și-a făcut studiile, un mod constant de raportare la lumea faptele culturii şi civilizaţiei.
Puterile sale intelectuale sau exercitat, de-a lungul întregii sale vieți, în mai multe domenii deodată. Simion Mehedinţi nu este doar întemeietorul ştiinţelor geografice la români, fapt intrat deja în conștiința publică, ci și un etnolog cu o viziune metodologică ce și-a păstrat relevanța până în zilele noastre, deopotrivă, pedagog și profesor universitar, autor de manuale de geografie și de lucrări cu profil educațional, îndrumător cultural, în calitatea sa de director al revistei Convorbiri literare, conferențiar la Ateneul Român și la Radio și, nu în ultimul rând, un incitant filosof al culturii.
Căci, așa cum remarca profesorul Gheorghiță Geană, „Mehedinţi se apropie de problemele culturii venind din etnografie. Ţelul său mărturisit este acela de a furniza cercetătorilor culturii nişte instrumente de analiză cât mai eficiente. Din joncţiunea între punctul de vedere etnografic şi forţa constructivă a autorului s-a ivit un sistem operaţional de filosofie a culturii.”

Realizator – Constantin Aslam

Cercetarea filosofică azi. Proiecte filosofice integraţioniste în Institutul de filosofie şi psihologie,, C. Rădulescu Motru” al Academiei Române. Invitat acad. Alexandru Surdu – Presedintele Sectiei de Filosofie , Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Romane

Izvoare de filozofie – Istoria filosofiei un domeniu abandonat? Invitat: Dr. Ionut Isac cercetator la Institutul George Barit al Academiei Romane, Cluj Napoca. Realizator Constantin Aslam  

Izvoare de filozofie – Actualitatea clasicilor. Noi interpretari ale gandirii aristotelice – Etica Nicomahică. Invitat: prof.univ. Valentin Muresan. Realizator Constantin Aslam

Izvoare de filozofie – Experienta spirituala si limbajele ei. Perspective filosofice asupra spiritualitatii crestine.Invitat:Georgiana Huian Realizator: Constantin Aslam

Izvoare de Filozofie – despre Mihai Sora cu Mihai Sora, Leonid Dragomir si Constantin Aslam

Izvoare de Filozofie – Stiinta Dreptului si Gandirea lui Simion Barnutiu cu Ionut Isac si Constantin Aslam

Izvoare de Filozofie – 1 Mai pentru Filozofi cu Adrian Nita si Constantin Aslam

Izvoare de Filozofie – despre Lucian Blaga cu Eugeniu Nistor si Constantin Aslam