Un banc interesant

Care-i deviza moldoveanului?
Viata-i scurta. Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lata!

Filozofia practica a unui profesor - John Taylor Gatto

articol preluat de pe blogul lui  Spranceana

Prima lecţie pe care o predau este : „Stai în clasa în care te afli.” Nu ştiu cine a hotărât ca elevii mei să fie aici, dar nu e treaba mea. Copii sunt numerotaţi şi clasificaţi astfel încât oricare din ei poate fi reîntors în clasa corectă, în caz că încearcă să trişeze sau să iasă. Pe parcursul anilor numărul de moduri în care copii sunt clasificaţi a crescut dramatic, încât este greu să suporţi priveliştea unor fiinţe umane sub povara clasificărilor din care fiecare face parte. Numerotarea copiilor este o afacere rentabilă şi profitabilă, iar afacerea însăşi este concepută pentru a-i cuprinde pe toţi elevii.

Încă o dată nu este treaba mea. Menirea mea este să închid copii în aceste clasificări, or, cel puţin să-i fac să le suporte. Dacă lucrul merge bine, copiii nu se pot imagina pe sine în altă parte, ei invidiază clasele mai bune, le poartă respect şi dispreţuiesc clasele mai proaste. Din acest motiv, de cele mai multe ori, clasa, în general, păstrează un ritm de mărşăluire destul de bun (So the class mostly keeps itself in good marching order). Aceasta este raţiunea de a fi a oricărei competiţii şcolare. Trebuie să-ţi cunoşti locul.

Totuşi, în ciuda regulilor generale, eu am făcut efortul de a îndemna elevii spre reuşite mai mari ale testelor de verificare a cunoştinţelor, promiţând chiar un eventual transfer din clasele mai proaste ca răsplată. Le-am sugerat chiar, răutăcios, că va veni o zi când firmele îi vor angaja în baza rezultatelor acestor teste, deşi experienţa mea personală îmi sugerează că angajatorii sunt de obicei, indiferenţi faţă de aceste detalii. Nu am minţit niciodată făţiş, dar am ajuns la concluzia că adevărul şi activitatea în calitate de învăţător sunt incompatibile. TOT TEXTUL

Iaşi BookCrossing #1 - orice are un inceput

BookCrossing.lx.ro

Pentru o pedagogie actualizată

de  Bogdan Petre
         Circumstanţele şi tendinţele recente impun imperios reforme în sistemul pedagogico-formativ actual în scopul stimulării gândirii indiduale critice, productive şi performante.

Timpul, informaţia şi supravieţuirea materială însăşi au făcut ca de demult deja, homo universalis în forma sa iniţială să nu mai existe, punând până şi astăzi pe fugă specimene rătăcite, disperate să impună valori pierdute ori să se adapteze defectuos cerinţelor actuale.

Se petrece un lucru grav atunci când elitele nu se adaptează şi nu îşi îmbunătăţesc propriile sisteme cu măcar fragmente de achiziţii de ultimă generaţie, ori atunci când noul le repugnă total şi invariabil, mergând până la a nu-i mai obiecta nici măcar cu critici pertinente.

Şi şi mai grav este atunci când tot elitele îşi influenţează discipolii anonimi, profitând de orbirea lor, instigându-i în a le urma metodele şi în a se orienta spre aceleaşi valori.

Este anacronic să îţi întinzi ideile în cărţi de sute de pagini, este imoral să fii lipsit de structură, este depăşit să scrii pedant şi elitist, când în cursul absolut firesc al lumii de astăzi toate acestea sunt redundante, ineficiente şi contraproductive.

Sistemul prezentat aici, se adresează nouă tuturor, celor care hărţuiţi din toate părţile de pilule pedagogice, constatăm că pe de o parte mesajul de a cunoaşte fundamentele profesionist în orice domeniu este unul foarte valid, iar pe de alta, că productivitatea şi ieşirea la rampă este un pas ce în mod natural a devenit obligatoriu şi cât mai recent de înfăptuit. Iar în primul rând că toate acestea trebuie îndeplinite astăzi!  Tot articolul

Memoria

1. O viziune generala asupra memoriei omului.
2. Tipurile de memorie si particularitatile acestora.
3. Particularitatile si legatura dintre memoria de scurta durata si cea de lunga durata.
4. Diferentele individuale ale memoriei la oameni.
1. O viziune generala asupra memoriei omului

Memoria omului poate fi definita ca procesele psihofiziologice si culturale, care joaca in viata rolul de memorare, stocare si reproducere a informatiei. Memoria este cea mai importanta si fundamentala capacitate a omului. Fara memorie ar fi imposibila o functionare normala a personalitatii si dezvoltarea ei. Ne putem usor convinge de acest lucru daca atragem atentia asupra oamenilor ce sufera de tulburari serioase ale memoriei.
 Cu memorie sunt inzestrate toate organismele vii, dar este cea mai evoluata la om. In afara de memoria motorie si genetica, specifica animalelor, omul poseda alte tipuri de memorie mai productive, legate de folosirea unor mijloace mnemonice. Astfel, de exemplu, la om sunt asa tipuri de memorie, ca cea arbitrara, logica,
 In general, memoria omului poate fi reprezentata ca un instrument specific, ce serveste la acumularea si folosirea experientei de viata.  

2. Tipurile de memorie si particularitatile acestora.

 In dependenta de activitatea de stocare a materiei se deosebesc urmatoarele tipuri de meorie: momentana, de scurta durata, operativa, de lunga durata si genetica.
 Memoria momentana (iconica) reprezinta reflectia nemijlocita a imaginii informatiei, receptionate de organele de simt. Are o durata de 0,1 - 0,5 sec.
 Memoria de scurta durata pastreaza imaginea generalizata a informatiei receptionate, pe un intereval scurt de timp (in media de aproximativ 20 sec.). Volumul memoriei de scurta durata constituie 5-9 unitati informationale, ce se determina prin cantitatea de informatie pe care omul o poate reproduce exact dupa o singura prezentare. Cea mai importanta particularitate a memoriei de scurta durata este selectivitatea acesteia. Din memoria momentana in ea patrunde numai acea informatie, care reprezinta un real interes sau necesitate pentru om, sau ii atrage atentia. “Creierul unui om mediu, - spunea Edison, - nu receptioneaza nici a mia parte din cit receptioneaza ochiul”.
 Memoria operativa este prevazuta pastrarii informatiei pe un anumit termen, predeterminat, necesar pentru efectuarea unor operatii. Durata memoriei operative este de la citeva secunde pina la citeva zile.
 Memoria de lunga durata este in stare de a stoca informatie pe un interval de timp aproape nelimitat, si exista (dar nu intotdeauna) posibiltatea de a o reproduce de mai multe ori. In practica functionarea memoriei de lunga durata este, de obicei, legata de gindire si efortul vointei.
 Memoria genetica este definita de genotip si se transmite prin ereditate. Este clar ca influenta omului asupra acestei memorii este foarte limitata (daca este posibila).
 In dependenta de analizatorul dominant in procesul de functionare a memoriei se deosebesc urmatoarele tipuri de memorie: motorie, vizuala, auditiva, emotionala s.a.
 La om dominanta este perceperea vizuala. Astfel, de exemplu, deseori recunoastem o persoana dupa chip, cu toate ca nu ne amintim numele ei.
Memoria vizuala raspunde de pastrarea si reproducerea imaginilor vizuale. Ea este nemijlocit legata de imaginatie. Ceea ce omul isi poate inchipui vizual, poate, de obicei, sa tina minte si sa reproduca mai usor. La chinezii exista proverbul: “Mai bine vezi odata, decit sa auzi de o mie de ori”. Dale Carnegy explica acest fenomen astfel: “nervii, care unesc ochii cu creirul sint de douzeci si cinci de ori mai grosi decit cei intre urechi si creier.”[2, p.340]
 Memoria auditiva - reprezinta o memorare buna si o reproducere exacta a diferitor sunete, de exemplu, muzicale, verbale. O forma aparte a memoriei verbale este memoria logico-verbala, care este strins legata cu cuvintul, gindirea si logica.
 Memoria motorie prezinta memorizarea si pastrarea, iar la necesitate chiar si reproducerea exacta, a multor miscari complexe. Ea participa la formarea deprinderilor si aptitudinilor motorii. Un exemplu elocvent de folosire a memoriei motorii este reproducerea in scris a textelor, ceea ce presupune, de regula, scrierea automata a unor simboluri invatate cindva.
 Memoria emotionala - este legata de retrairi. Ea participa in lucrul tuturor tipurilor de memorie dar mai cu seama se pronunta in relatiile umane. Memoria emotionala sta la baza unei memorari adinci: adica, ceea ce provoaca emotii se retine pe un termen indelungat.
 Posibilitatile memoriilor tactile, olfactive, gustative si a altor tipuri in comparatie cu cele vizuale, auditive, motorii si emotionale sint mult mai limitate si joaca un rol mai putin important in viata omului.
 Tipurile de memorie descrise mai sus doar caracterizeza sursele informatiei initiale si nu sunt pastrate in stare pura. Pe parcursul memorizarii (reproducerii) informatia sufera diferite schimbari: sortare, selectare, generalizare, codare, sinteza, si alte forme de prelucrare a ei.
 Dupa felul de implicare a vointei in procesul de memorizare si reproducere a materialului, deosebim memorie constienta si subcoinstienta.
 In primul caz in fata omului se pune o problema mnemonica speciala (de memorare, recunoastere, pastrare si reproducere), realizata datorita eforturilor vointei. Memoria subconstienta functioneaza automat, fara oarecare eforturi din partea omului, si nu intotdeauna este mai slaba decit prima, iar in unele cazuri o depaseste.
3. Particularitatile si legatura dintre memoria de scurta durata si cea de lunga durata.

Memoria de scurta durata si cea de lunga durata interactioneaza si functioneaza ca un tot intreg. Una din conceptiile ce descrie functionarea lor comuna este elaborata de catre savantii americani R. Atkinson si R. Shifrin.
   Memoria de scurta durata se caracterizeaza prin limitarea volumului ei (inmediu 7±2). Odata cu  umplerea volumului memoriei de scurta durata a omului, informatia venita o inlocuieste pe cea veche, iar ultima dispare. Memoria de scurta durata are rol de depozit si filtru intermediar obligatoriu, care prelucreaza cel mai mare volum de informatie, alegind-o pe aceea care reprezinta interes.
 Procesul de memorizare poate avea loc mai efectiv, daca ne concentram la materialul studiat. Se stie ca, acea informatia se asimileaza mai bine, care este obiectul atentiei si constiintei, si reprezinta un tel. Astfel se reduce volumul de informatie initiala si se usureaza prelucrarea ei.
 Un alt exemplu mnemonic este memorarea prin repetitie.  Acest mecanizm este bazat pe faptul ca materialul repetat se pastreaaz in memoria de scurta durata pe o perioada mai lunga de timp, decit citeva secune, si se mareste sansa de transfer a acesteia in memoria de lunga durata. De obicei insa, fara repetare in memoria de lunga durata nimereste informatia din sfera de atentie.
 Un mecanism posibil de memorare pe termen scurt este codarea vremelnica, adica reflectarea materialului memorizat in forma de simboluri vizuale si auditive. De regula, informatia se codeaza in forma acustica, iar apoi se pastreaza in memoria de lunga durata ca sens. Anume sensul lucrului amintit ni-l reamintim mai repede, iar noi ne putem aduce aminte detaliul necesar, sau , macar, inlocuirea acestuia cu unul cu sens apropiat. Pe acest principiu se bazeaza aflarea datelor cind-va auzite sau vazute.
 O caracteristica a memoriei de lunga durata este aceea ca ea, dupa parerea lui R. Atkinson si R. Shifrin, este practic nelimitata ca volum si termen de depozitare.
 Schema memoriei dupa R. Atkinson si R. Shifrin descrie destul de bine functionarea memoriei de scurta durata, dar nu ia in consideratie legatura inversa intre memoriile de lunga si scurta durata. De fapt aceste tipuri memorii lucreaza in strinsa legatura si in paralel. In memorie are loc intotdeauna lucrul de adresare la experientele trecute, de adaugare a informatiei la ele si de corectare a datelor primite. Altfel vorbind, omul nu are nevoie sa invete ceea ce deja cunoaste foarte bine. Pe asta se bazeaza memoria asociativa.
4. Diferentele individuale ale memoriei la oameni.

Diferentele memoriilor la oamei pot fi cantitative si calitative.
La cele cantitative se atribuie viteza, rezstenta, durata, precisia, si volumul de memorare.
Diferentele calitative sunt acele de dominare a unui anumit tip de memorie: vizuala, auditiva, emotionala, motorie s.a., si a functionarii lor.
O dezvoltare mica la om o au acele tipuri de memorie care se folosesc cel mai des. O mare amprernta la acest proces o pune activitatea profesionala. De exemplu. La savanti se observa o memorie logica foarte buna, dar o memorie motorie relativ slaba. La actori si medici este bine dezvoltata memoria la fete.
Procesele memoriei sint strins legate de particularitatile persoanei, cu starea sa emotionala, interese si necesitati. Acestea determina ce, si cum, omul memoreaza, pastreaza si isi reaminteste. Ceea ce este interesant si are o anumita valoare emotionala se memorizeaza mai bine.
Pe linga asta, memoria omului este strins legata de starea fizica si simtirilor personale. Aceasta se demonstreaza prin cazurile de tulburare a memoriei la bolnavi. In practica, in toate aceste cazuri (ele se numesc amnezii si reprezinta pierderea pe o perioada lunga sau scurta de timp a unor tipuri de memorii) au loc tulburari tipice ale memoriei, care in particularitatile lor reflecta tulburarile persoanei bolnave
Memoria omului nu este permanenta, ci se schimba pe parcursul vietii. Din frageda copilarie procesul de dezvoltare a memoriei a individului are loc pe citeva cai. In primul rind, incepe sa lucreze memoriile afectiva (emotionala) si mecanica (motorie, de miscare), care apoi se completeaza cu cele logice si obiective. In al doilea rind, memorarea nemijlocita cu timpul se transforma in memorare indirecta, legata cu folosirea activa si constienta a diferitor metode mnemotehnice si resurse. In al trilea rind, memorarea inconstienta, care domina in copilarie, la omul matur se transforma in memorare constienta. Pe linga acestea si mijloace-stimuli de memorare se supun unor legitati: la inceput ele apar ca fiind din exterior (de exemplu, impletirea nodurilor din memorie), iar apoi devin interne (vorbire, simt, asociatie, gind, imagine, inchipuire). Este caracteristic faptul ca,  la formarea mijloacelor interne de memorare rolul principal le revine vorbirii, care dintr-un mijloc extern se transforma din ce in ce mai mult in unul intern.  
 

   Bibliografie:
Nemov R. S. Psihologia #1. Bazele psihologiei; Editura ‘centrul VLADOS’, 
1997

Gandirea

 Gandirea este procesul de reflectare genralizata a lumii in creierul omului prin diferentierea esentialului din particularitatile obiectelor, fenomenelor si a relatiilor dintre ele, pe baza legaturilor temporare (asociatiilor) ce se stabilesc nemijlocit prin organele de simt si mijlocit prin cuvant intre perceptii, reprezentari si afectivitate, realizandu-se astfel inlantuiri de notiuni, judecati si rationamente prin care omul cunoaste legile naturii si societatii si se determina liber fara de ele, transpunandu-le todata in limbaj.

 Gandirea mai este definita drept capacitatea psihica de a gasi solutia optima a unei probleme pe baza raporturilor stabilite intre datele cunoscute si cerintele situatiei actuale. Cu alte cuvinte, gandirea exprima activitatea psihica cu cel mai inalt grad de organizare a operatiilor de prelucrare, interpretare si valorificare a informatiilor rezultate din procesul de experienta si invatare.

 Gandirea poate fi analizata in continut prin elementele sale consitutive si anume analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea, concretizarea :

1. analiza si sinteza descompun si apoi recompun elementele unui proces sau ale unui fenomen ;
2. comparatia consta in stabilirea de raporturi intre doua sau mai multe grupuri de fenomene, atat subliniindu-se numitorul lor comun, cat si analizand deosebirile si particularitatile caracteristice fiecarui grup ;
3. generalizarea si abstractizarea sistematizeaza materialul insusit si scoate in evidenta esentialul pe baza caruia se pot face clasificari, emite ipoteze, prezenta teorii ;
4. concretizarea verufuca datele enuntate teoretic prin confruntarea lor cu realitatea. Cu ajutorul concretizarii se pot corecta  eventualele erori survenite. In acelasi timp, concretizarea permite fundamentarea practica a unor ipoteze prin exemplificare, “proba de foc a oricarei teorii” ;

 Gandirea opereaza structural prin intermediul cuvantului ca semnat de al doilea ordin, simbol abstract si general cu potential informational echivalent al notiunii. Asamblajul rational se face prin asociatii de notiuni. Asociatiile sunt realizate prin contiguitate, prin contrast si cauzalitate. Notiunile sunt inlantuite in prezentarea lor sub forma simpla a judecatilor care stabilesc o legatura intre fenomene, fie sub forma rationamentelor, dintre care cele mai tipice sunt silogismele. Rationamentul deductiv de la general ajunge la particular, pe cand rationamentul inductiv porneste de la particular si ajunge la general. Mai rar se folosesc rationamente transductive de la general la general.

 Gandirea omului matur in cadrul elaborarilor sale multiple si complexe se foloseste de adevarate inlantuiri si de rationamente cunoscute sub denumirea de polisilogisme, care au permis omului sa-si optimizeze comportamentul prin programarea unei adevarate strategii a transformarilor exercitate asupra lumii reale.

 Din cercetarile neurofiziologice s-au desprins fcateva consideratii importante pentru intelegerea bazei proceselor de cunoastere reprezentata de neuronul cortical angajat in circuite. Desi omul nu poseda alte tipuri de neuroni decat animalele, totusi, in ansamblul sau, creierul si mai ales scoarta cerebrala - sediul proceselor de gandire - se caracterizeaza printr-un numar mare de neuroni cuprinsi in circuite foarte complexe. Fata de animale, la om exista o crestere semnificativa a numarului de neuroni asociativi de tip Golgi, care realizeaza marea densitate a retelei de legaturi sinaptice, legaturile respective ramanand, totusi, multe daca nu sunt stimulate prin asimilarea comportamentului uman inca din copilarie.

 Tulburarile de gandire sunt cuprinse in doua mari categorii fenomenologice, si anume : tulburari de forma si tulburari de fond.

A.  Cele mai frecvente tulburari de forma apar datorita modificarilor vitezei de desfasurare a proceselor cognitive. Aceasta rapiditate aduce o bogatie aparenta de elemente care impresioneaza la inceput pe cei din jur, dar, analizate mai atent, dovedesc prezenta superficialitatii si hazardului. Ezponentul cel mai cunoscut al acestor tulburari pe plan verbal este logoreea. Bolnavul expune foarte volubil tot ceea ce-i trece prin minte, fara capacitate selectiva inhibitorie pentru elaborarea unor prezentari clare, concise si concrete. Asociatiile de idei se fac rapid, mai frecvent prin asonanta, rima, contrast si contiguitate, decat prin cauzalitate , realizandu-se astfel fuga de idei.
B.  Mentismul este o ruminatie intelectuala in cadrul careia ideile se deruleaza cu rapiditate prin mintea bolnavului intr-un mod incoercibil. Mentismul apare in insomnii si cu precadere in orele de dimineata.

C.  In contrast cu aceste forme, caracterizate printr-un exces de viteza, 
     in depresie, melancolie, in starile de astenie post-infectioasa, apare
greutate, o lentoare in desfasurarea gandirii, tulburare cunoscuta
sub denumirea de bradipsihie : ideatia se desfasoara lent, asociatiile sunt vascoase.

D.  Barajul ideator prin aparitia unei opriri brusce in campul unei
     expuneri, si amestecul de idei caracterizeaza in primul rand   
     disociatia schizogrenica.

E.  Stereotipiile de gandire in sensul perseverarii sau repetarii la scurte
               intervale a unor expresii care paraziteaza mersul normal al
               asociatiilor si ingreuneaza intelegerea continutului.

 Modificarile de fond ale gandirii sunt ideile prevalente, obsesiile si ideile delirante.

Necesitate şi întâmplare

Necesitatea şi în întâmplarea reprezintă două modalităţi polare (diferite, dar corelate reciproc) de existenţă sau de devenire a sistemelor, de realizare a unor tendinţe posibile ale acestora.

Necesitatea reprezintă o modalitate de existenţă sau de manifestare a unor stări, proprietăţi, raporturi sau tendinţe ale sistemelor, care decurge din natura internă a acestora şi în condiţii constante se desfăşoară cu inevitabilitate, într-un anumit fel şi nu în altul. Necesitatea determină esenţa şi integrativitatea sistemelor, direcţia lor principală de mişcare şi dezvoltare, anulând sau subordonând alte trăsături sau direcţii de evoluţie ale acestora.

Opusă necesităţii, întâmplarea reprezintă o modalitate de existenţă sau de manifestare a unor stări, proprietăţi, raporturi sau tendinţe ale sistemelor, care decurge din factori periferici sau exteriori ai acestora şi se caracterizează prin variabilitate şi inconstanţă, putând să se producă sau nu, să se producă într-un fel sau altul, fără să afecteze esenţa şi integrativitatea sistemelor.

Deşi, prin rolul lor diferit în determinarea sistemelor, se opun, necesitatea şi întâmplarea se presupun totodată şi se corelează reciproc. Necesitatea caracterizează determinarea calitativă a sistemului, îi condiţionează esenţa, iar întâmplarea îl afectează în mod ocazional şi inconstant, condiţionând particularităţile fenomenalizării esenţei acestuia.

Necesitatea şi întâmplarea sunt moduri de manifestare caracteristice nu numai realului, ci şi ale posibilului; ele nu pot însă caracteriza imposibilul, deoarece acesta nu posedă atributele de existenţă şi devenire. Ca forme de manifestare ale posibilului, necesitatea caracterizează perspectivele pe care le au sistemele, direcţiile sau tendinţele lor fundamentale de evoluţie, iar întâmplarea creează câmpul de variabilitate în diacronia obiectivă a sistemelor, jocul oscilatoriu al posibilităţilor alternative ulterioare pe care le au acestea.

Aşadar, necesitatea şi întâmplarea sunt modalităţi obiective universale şi complementare ale existenţei şi ale devenirii, aflate într-un raport  de unitate contradictorie. Ele nu se pot manifesta izolat, în stare pură, ci doar în corelaţie şi dependenţă reciprocă, constituind aspecte şi laturi diferite ale structurii şi dinamicii aceluiaşi sistem. Aspectele întâmplătoare însoţesc totdeauna necesitatea, dar se subordonează acesteia, aşa cum particularul se subordonează generalului şi fenomenul, esenţei.

Gândirea materialistă a manifestat în toate epocile preocupare pentru înţelegerea caracterului necesar al desfăşurării necesar fenomenelor; filosofia materialistă premarxistă a mers însă, în mod invariabil, pe linia opoziţiei absolute dintre necesitate şi întâmplare, absolutizând – de regulă – necesitatea şi negând existenţa obiectivă a întâmplării.

În această manieră apare înţelegerea necesităţii lui Democrit, care vede ordinea primară a lucrurilor în mişcarea riguros necesară a atomilor pe verticală. Întâmplarea, considerată de el ca un fenomen necauzal, este exclusă din ordinea lucrurilor, iar afirmarea ei este pusă pe seama ignoranţei.

Materialismul modern a păstrat, de asemenea, convingerea că în natură totul există şi se desfăşoară în mod necesar şi că noi calificăm drept întâmplătoare acele fenomene (necesare) ale căror cauze nu ne sunt încă cunoscute. Spinoza considera, de exemplu, că un fenomen este calificat ca întâmplător din cauza imperfecţiunii cunoştinţelor noastre şi că aprofundarea acestora duce la suprimarea întâmplării .Iar d’Holbach afirma că “noi îi