de Anton Adamut
Demersul hermeneutic este constitutiv oricărei încercări de tip filosofic. Rămîne de văzut dacă el este si eficace. Dacă este negator sau poartă cu sine pecetea judecătii implicate dar nu total părtinitoare. Actul hermeneutic este intentional în integralitatea lui. El vizează nu un sens, ci sensul ca atare. Acesta devine multiplicitate de sens si se transformă în semnificatie. Actul hermeneutic este deci unul eminamente substantial si substantializator. Are nevoie însă, pentru a se împlini, de ceea ce Gadamer numeste „constiintă istorică a eficientei”. Această eficientă o descoperă Gadamer în analitica existentială a temporalitătii din Sein und Zeit. Analitica heideggeriană a temporalitătii Dasein-ului arată că întelegerea nu este un mod de comportament al subiectului printre altele, ci modul de fiintare al Dasein-ului însusi1. Întelegerea, comprehensiunea (cuminecarea, cum îi spune Noica) e determinatia universală a Dasein-ului. Ceea ce este însă de subliniat, si aici putem afla un apendice substantialismului, este caracterul de proiect al comprehensiunii, altfel spus orientarea comprehensiunii către viitor2. Comprehensiunea, ca analiză hermeneutică, devine astfel anticipativă, iar anticiparea este structurată ontologic. Relevă Gadamer că Heidegger nu s-a interesat de problema hermeneutică si de critică în istorie decît pentru a degaja, într-o intentie ontologică, structura anticipării comprehensiunii3. Este vorba de structura circulară a întelegerii care vizează temporalitatea Dasein-ului. Circularitatea se insinuează cu discretie si în substantialism desi, expres, nu este afirmată nicăieri. Dar conceptul de organicitate, de care substantialismul face atîta caz, este expresia nedezvăluită a circularitătii. Tot articolul
Nervi de Sezon 