Istoria ideilor si credintelor religioase ( 2 ) – Mircea Eliade

Cât priveşte Fiinţele supranaturale atestate în religiile triburilor de vânători, distingem însoţitorii sau „spiritele păzitoare” teriomorfe divinităţile de tip Fiinţa Supremă-Stăpânul Animalelor, proteguind atât vânatul cât şi pe vânători spiritele junglei şi spiritele diferitelor specii de animale.
în plus, un anumit număr de comportamente religioase sunt specifice civilizaţiilor de vânători: omorârea animalului constituie un ritual, implicând credinţa că Stăpânul Animalelor veghează pentru ca vânătorul sa nu ucidă decât atât cât are nevoie spre a se hrăni, şi să nu risipească hrana; oasele, în special craniul, au o valoare rituală considerabilă (probabil pentru că se credea că ele găzduiesc „sufletul” sau „viaţa” animalului şi că, pornind de la schelet Stăpânul Animalelor va face să crească o carne nouă); de aceea craniul şi oasele lungi se expun pe crengi sau pe înălţimi; la anumite popoare, sufletul animalului ucis e trimis către „patria sa spirituală” (cf. „festivalului ursului” la comunităţile Ainu şi Gilyak); există, de asemenea obiceiul de a oferi Fiinţelor Supreme o bucată din fiecare animal doborât (pigmeii, negritoşii din Filipine etc.) sau craniul şi oasele lungi (samoyezii etc.); la anumite populaţii din Sudan tânărul, după ce şi-a doborât primul vânat, mânjeşte cu sânge pereţii unei peşteri.

 Tot articolul