de Nae Ionescu
1. Metodele teoriei cunoştinţei
2. Procesul de cunoaştere în gnoseologie şi în ştiinţe
3. Teoria cunoştinţei – o ştiinţă empirică
4. Ştiinţele neempirice. Matematica
1. Vom vedea în prelegerea de astăzi cari sunt metodele acestei noi discipline filosofice de care ne ocupăm şi cari sunt izvoarele de unde această disciplină îşi culege faptele.
Problema metodelor teoriei cunoştinţei este o problemă clarificată în literatura filosofică. Ea este clarificată în înţelesul că teoria cunoştinţei nu este o cercetare empirică, ci o cercetare normativă; adică, rezultatele studiului nostru asupra cunoaşterii din punctul de vedere gnoseologic nu afirmă, de fapt, nu încercuiesc fapte, nu definesc realităţi, ci stabilesc norme, etaloane, măsuri pentru o cunoştinţă valabilă.
Vă spusei că problema este clarificată, pentru ca să obiectez numaidecât că această clarificare nu este în cadrul vederilor pe care l-am schiţat eu rândul trecut; adică, această clarificare poate să fie bună pentru altă lume, ea nu rezistă unui examen cât de sumar. Ca o gnoseologie să fie o ştiinţă sau o disciplină a normelor ar însemna ca ea să ne dea nouă, să ne indice căi de conducere, ar însemna ca ea să ne spună dacă cunoştinţa pe care o întrebuinţăm noi este o cunoştinţă valabilă sau nu şi să ne spună cam cum trebuie să lucrăm, pentru ca această cunoştinţă a noastră să fie valabilă.
De fapt, pentru ca să existe în adevăr o ştiinţă normativă în acest înţeles, adică o ştiinţă a reţetelor ştiinţei, trebuie să presupunem că există o altă cercetare a faptelor înseşi, care să fie suportul acestei reţete de întrebuinţare a cunoştinţei; şi atunci, unde sunt ştiinţele celelalte, care dublează oarecum caracterul acesta normativ al teoriei cunoştinţei?
Tot textul
0
Nervi de Sezon 