Distingem două curente de opinie: negativist, care refuză să confere un rol social filosofiei, şi optimist, care subliniază rolul important al filosofiei atât în cunoaştere, cât şi în practica socială:
a) Curentul negativist, reprezentat de o serie de filosofi notabili prin creaţia lor, exprimă neîncrederea în valoarea socială a acestei discipline: Voltaire – „filosofia se ocupă de lucruri pe care bunul simţ le ştie sau pe care nu le va cunoaşte niciodată”; G. Papini – filosofia este un „avorton echivoc al spiritului uman (…) monstru cu sex dubios care nu vrea să fie, nici ştiinţă, nici artă, şi e un amestec din amândouă, fără a reuşi să fie un instrument de acţiune şi de cucerire” [„Amurgul filosofilor”, 1993, p. 7]; H. Marcuse – „valorile filosofice nu îndrumă nici organizarea societăţii, nici transformarea naturii” [„Gândirea negativă: logica infinită a protestului”]; Paulsen – „filosofia are istorie, dar nu are nici un viitor…” [„Sarcinile de viitor ale filosofiei”]; N. Ionescu susţine că „Filosofia nu are nici un rol. Ea există pur şi simplu. Filosofia nu dă reţete, ea exprimă stări de fapt (…) Ştiu că se vorbeşte adesea de rolul filosofiei în transformările sociale (…) să recunoaştem că asta e o prejudecată răspândită mai ales de filosofi, un filosof nu creează nimic, el nu lansează idei pe care vremea lui le primeşte, ci, dimpotrivă, el formulează numai ceea ce vremea lui trăieşte efectiv” [„Neliniştea metafizică”, 1993, p. 147]; E. Cioran – „Exerciţiul filosofic nu-i fecund, nu-i decât onorabil” [„Manual de descompunere”], sau după Ch. Peirce – „Metafizica este un subiect mai mult curios decât folositor”.
b) Curentul optimist se afirmă concomitent cu criza pozitivismului, cu eşecul ştiinţelor particulare în rezolvarea problemelor cu care se confrunta societatea. Chiar şi unii gânditori pesimişti îşi reconsideră poziţia şi sunt gata să susţină argumentat rolul social al filosofiei. Astfel, Paulsen, în studiul evocat, susţine nevoia de filosofie prin următoarele imperative: necesitatea unei ştiinţe generale situată deasupra ştiinţelor (o teorie a cunoaşterii, de fapt o metateorie), necesitatea unei ştiinţe al cărei obiect de cercetare îl constituie principiile generale a tot ce este real (o teorie a existenţei); o reiterare a poziţiei hegeliene care, la timpul său, susţinea că rolul filosofiei constă în evidenţierea principiilor capabile să refacă universalitatea şi totalitatea într-o forma adevărată a realităţii, în care – prin raţiune – toate contradicţiile dintre subiect şi obiect se integrează; necesitatea unei teorii generale privind valorile (o teorie a valorilor). Pentru el, neîncrederea în filosofie a fost generată de amestecul metafizicii în domeniul fizicii, filosofia are sarcini permanente, nu de conjunctură, ea trebuie să regândească problemele în legătură cu esenţa, conexiunea şi sensul lucrurilor. Filosofia pentru specialişti este o inepţie; o filosofie autentică trebuie să se comporte ca o concepţie despre lume şi viaţă, să pătrundă şi cuprindă în final întreaga societate. K. Jaspers susţine, în studiul „Filosofia în viitor”, că aceasta permite dobândirea sensului vieţii, liniştei şi independenţei omului. Misiunea filosofiei este „de a ne transforma în oameni adevăraţi prin dobândirea conştiinţei asupra fiinţei (…) în filosofare omul îşi dobândeşte originea sa” [„Texte filosofice”, 1986, p. 132-133]. Din acest motiv, travaliul filosofic, concluziona autorul, trebuie exersat în orice epocă. J. Piaget era de părere că filosofia, în orice perioadă, a urmărit constant două scopuri: cunoaşterea umană şi coordonarea valorilor [„Înţelepciunea şi iluziile filosofiei”]. P. Ricoeur -„filosofia ne învaţă cum să trăim” [„Filosofia voinţei”]. N. Ionescu, după ce susţinuse o cu totul altă poziţie, revine şi subliniază importanţa filosofiei în procesul personalizării individului şi afirmării identităţii sale. Urmărind să precizeze valoarea filosofiei, B. Russell scria:”filosofia merită să fie studiată nu de dragul unor răspunsuri precise la întrebările ei (…) ci mai degrabă de dragul întrebărilor înseşi; deoarece aceste întrebări lărgesc concepţia noastră asupra a ceea ce este posibil, ne îmbogăţesc imaginaţia intelectuală (…) prin măreţia universului contemplat de filosofe mintea este înnobilată (…)” [„Problemele filosofiei” p. 105].
Rolul social al acestei discipline teoretice se afirmă din plin în perioada contemporană, în zilele noastre. Pornind de la sarcina şcolii de a forma nu numai competenţe, ci şi caractere, J. Naisbitt şi P. Aburdene analizează implicaţiile acestei noi viziuni în sistemul american de învăţământ: introducerea filosofiei în peste 500 de şcoli, a cursului obligatoriu de etică în universităţile din California, Tenesee, New-Jersey, Missouri, Michigan, angajarea de consilieri, cu pregătire filosofică, în administraţia centrală şi spitale, integrarea filosofilor în instituţii de cercetare etc. Nevoia de filosofie apare atât ca obligaţie de extensie cognitivă, cât şi ca datorie morală, deoarece omul este o entitate ce trebuie cunoscută, dar şi justificată axiologic ) [„Anul -2000. Megatendinţe”, 1993, p. 285-286]
Rolul filosofiei se explică, de fapt, prin funcţiile sale: epistemologică (de cunoaştere); metodologică (de model investigaţional); axiologică (de semnificare şi ordonare a valorilor); normativ-educativă (de ghid comportamental); pragmatic-ideologică (de modificare a stărilor atitudinale, se autoimplică în deciziile micro şi macrosociale).
Sursa 511m
Nervi de Sezon 