Stiluri de filozofare

Stilul filosofic este influenţat de idealul de cunoaştere adoptat de gânditorii puşi în discuţie. Putem vorbi de stilul sintetic, specific filosofiei constructive, sistematizatoare de tip Aristotel, Hegel, Blaga etc., şi stilul analitic, specific filosofiei critice, edificatoare, de tip Platon, Kant, Wittgenstein. Aceste stiluri au trăsături comune (ambele se raportează la aceeaşi realitate) şi specifice:

a) filosofia constructivă ambiţionează să confere ordine lumii, coerenţă experienţei, fără recurs la un sistem argumentativ; de exemplu, „Metafizica” lui Aristotel, sau „Monadologia” lui Leibniz; filosofia critică nu urmăreşte realizarea unei construcţii, ci desfăşurarea unei analize logice, critice riguroase, argumentate, verificarea legitimităţii unor presupoziţii; de exemplu, filosofiile lui Hume, Zenon, Kant etc.;

b) filosofia constructivă rezumă ce putem spune despre lume, filosofia critică sintetizează ce nu putem spune, ce nu avem dreptul să susţinem în explicarea legitimităţii teoretice a informaţiilor, metoda sa fiind deconstrucţia;

c) filosofia constructivă presupune monologul, filosofia critică cultivă dialogul;

d) filosofia constructivă poate fi apologetică sau subiectivă, cea critică nu poate fi decât subversivă.
După forma de prezentare putem distinge mai multe tipuri de filosofie:

a) ca filosofie orală (vezi Socrate, P. Ţuţea);

b) filosofia ca dialog (o specie a filosofiei orale, dar redată sub forma unor dialoguri imaginare pe anumite teme; vezi dialogurile lui Platon);

c) filosofia ca poem (L.Carus, Nietzsche);

d) filosofia ca jurnal (Kierkegaard, C. Noica, G. Liiceanu);

e) filosofia ca eseu (Jh.Locke, E.Cioran);

f) filosofia ca aforism (Schopenhauer, G. Papini, C. Noica, E. Cioran);

g) filosofia ca scrisoare (K. Marx, Leibniz, Heidegger);

h) filosofia ca sistem (Aristotel, Kant, Hegel);

k) filosofia implicită (profesată de creatori din alte domenii prin scrieri care aparţin obişnuit altor genuri – ştiinţifice, religioase şi literare – dar care au un mesaj pregnant filosofic).
A. Dumitriu distinge, după criteriul domeniului şi al modului de abordare, două stiluri de a filosofa: a vorbi despre existenţă (caracteristic iubitorilor de filosofie) şi a fi în existenţă (caracteristic înţelepţilor).
De asemenea, funcţie de criteriul clarităţii şi al intensităţii gândirii, Paulsen identifică: stilul obscur, propriu filosofiei germane, şi stilul accesibil, caracteristic filosofiei franceze şi engleze; pentru ca în final să recomande ca model ideal stilul lui Schopenhauer.

Sursa 511m