Dterminismul

Determinismul

 

Caracterizarea generală a determinismului

 

Determinismul e o parte integranta  a ontologiei . Esenţa lui constă in recunoaşterea existeţei unor relaţii de dependenţa si de  condiţionare obiectivă in virtutea cărora producerea si existenţa tuturor fenomenelor se realizează pe temei propriu .Problema determinismului e fundamentală atât pentru ştiinţă cât şi pentru filosofie . Determinismul relevă faptul că universul nu este un haos total , ci configurează o anumită ordine dată de diversele legaturi cauzale necesare , unele de condiţionare , iar altele mult mai slabe , întâmplatoare , între fenomene .Determinismul exprimă caracterul determinat al fenomenelor prin ele însele şi prin relaţiile reciproce şi studiază totodată aceste forme concrete de determinare si conexiune exprimate prin categoriile determinismului care sunt :

Ø      Interacţiunea

 

Ø      Cauzalitatea

 

Ø      Condiţionarea

 

Ø      Necesitatea

 

Ø      Întâmplarea

 

Ø      Posibilitatea

 

Ø      Probabilitatea

 

Ø      Finalitatea

 

Ø      Libertatea

 

Ideea caracterului determinat al obiectelor , fenomenelor si proceselor s-a născut în  procesul practicii , ca reflectare fireasca a unor relaţii de determinare existente între acestea , în realitatea obiectivă . Constatările aspectelor de ordine din diferite domenii ale existenţei au condus la formularea teoriei determinismului . Conţinutul acestei teorii rezidă în utmătoarele idei fundamentale :

 

Ø      Ideea caracterului ordonat structurat al lumii

 

Ø      Ideea că nimic nu se poate produce fără o cauză determinantă

 

Ø      Ideea ca procesele , fenomenele sunt legate între ele prin interacţiuni complexe

 

Ø      Ideea posibilitaţii cunoaşterii mecanismului de determinare

 Concepţia deterministă  îşi are evoluţia sa istorică ; elemente ale acesteia pot fi întâlnite încă în primele sisteme filozofice ale antichităţii .Spiritul gândirii deterministe a întâmpinat in evul mediu ostilitatea religiei . Acestea au imprimat o orientare spiritualista , mistică în înţelegerea şi explicarea lumii . Ideea determinarii naturale e înlocuită cu ideea de predeterminare divină .Ideea de determinism îşi croieşte  drum in secolele XVII-XVIII. Filosofia acestor vremuri pornea de la afirmaţia ca în natură nu există nici un cel mai mic fenomen fără o cauză precisă şi ca lumea în ansamblul ei se dezvoltă , guvernată de legi specifice , obiective proprii .De un timp încoace ideea determinismului se împleteşte cu viziunea sistemica care s-a impus in chimie , biologie şi ştiinţele sociale .

Determinismul ca teorie filosofică şi ştiinţifică are doua funcţii :

 

Ø      Funcţia teoretico-explicativa asupra lumii

 

Ø      Funcţia metodologică

 

Orice teorie ştiinţifică cuprinde doua feluri de enunţuri :

 

Ø      Descriptive

 Ø      Explicative  Metode ale determinismului Modelul determinismului clasic sau mecanicistAcest model al determinismului se bazeaza pe absolutizarea cauzalităţii mecanice si a legilor dinamice , a unei necesităţi riguroase , excuzând întâmplarea si orice incertitudine . Tocmai pentru că întâmplarea introduce unele elemente de  incertitudine , ea era exclusă . Întâmplarea era socotită doar expresia recunoaşterii cauzelor ascunse ale fenomenelor . Modelul determinismului probabilistÎncepând cu a doua jumătate a secolului XIX , determinismul  mecanicist a venit tot mai mult in conflict cu dezvoltarea ştiinţelor . Mai întâi cu teoria darwinstă a evoluţiei speciilor , care lua în seamă şi variaţiile individuale , întâmplătoare ca factor de evoluţie ; mai apoi cu teoria moleculară a căldurii .

În secolul XX , vechiul determinism a fost infirmat de mecanică , statistică ,etc . Noile ştiinţe apărute în secolul XX precum genetica , noile teorii asupra evolutiei vieţii , cibernetica , teoria informatiei intră şi ele în conflict direct cu concepţia determinismului mecanicist .

 Criza determinismului a însemnat în fond o criză a modelului mecanicist care nu putea admite hazardul si libertatea umană .