Discuţia despre limbaj a reprezentat şi continuă să reprezinte o temă de mare interes pentru o multitudine de domenii, inclusiv psihologie. Explicaţia ţine de valenţele pe care le are limbajul, atît din perspectiva vieţii noastre spirituale, cît şi din cea a relaţiilor interumane.Pe de o parte, atît este clar că atît sentimentele, cît şi gîndurile noastre nu pot fi exteriorizate altfel decît prin intermediul limbajului. Pe de altă parte, gîndurile care se nasc în mintea cuiva nu pot fi transmise, făcuse cunoscute altcuiva decît prin intermediul limbajului. Interesul trezit de studiul limbajului pentru o largă categorie de specialişti a făcut să se nască şi o serie de controverse, de dispute în legătură cu caracterizarea limbajului, cu funcţiile lui etc.
Pentru a evita obiecţiile ce ar putea decurge din aceste opinii diferite, vom adopta o definiţie foarte cuprinzătoare şi generală:
Limbajul este un sistem complex de semne şi de reguli privitoare la utilizarea respectivelor semne. Este uşor de observat că această definiţie pleacă de la ideea că în structura unui limbaj există două componente:– lexicul sau vocabularul, adică totalitatea semnelor caracteristice acelui limbaj;– gramatica, adică totalitatea regulilor referitoare la utilizarea semnelor.Pentru noi, desprinderea particularităţilor generale ale limbajului pleacă de la ideea de semn ca element fundamental al limbajului.
Semnul
Departe de a fi un element compact, nediferenţiat în interior, semnul poate fi considerat un întreg alcătuit din trei componente: substratul material, sensul sau înţelesul şi regula de semnificaţie.
1. Substratul material al semnului constă dintr-un fenomen fizic perceptibil.
Pe de o parte, ca fenomen fizic, semnul are materialitate, ţine de lumea exterioară; pe de altă parte, el este accesibil simţurilor.Cele mai obişnuite semne sunt cuvintele, caracteristice limbajului natural. Pentru producerea cuvintelor există două variante: rostirea şi scrierea. În cazul rostirii cuvintelor, substratul material constă din undele acustice produse de aparatul fonator al vorbitorului, receptate prin intermediul analizatorului auditiv. În cazul scrierii cuvintelor, fenomenul fizic cu rol de substrat material este reprezentat de combinaţiile de litere notate cu ajutorul unui instrument de scris pe un material, receptat de văz.Alt exemplu: mercaptanul din gazul metan are şi el rolul de semn; substratul material în acest caz este mirosul caracteristic acestei substanţe volatile, receptat de simţul olfactiv. Nu orice fel de fenomen fizic accesibil simţurilor noastre are rolul de substrat material al unui semn. Mai exact, pentru ca un fenomen fizic să reprezinte un semn, el trebuie să îndeplinească alte două condiţii în raport cu cele discutate:
1. Trebuie să fie produs de o persoană, de o fiinţă umană;
2. Persoana care l-a produs trebuie să nu fi făcut acest lucru accidental sau cu altă motivaţie decît intenţia de a lega de el un anumit înţeles.
Din condiţia 1 decurge că limbajul este un fenomen uman, iar din condiţia 2 decurge că limbajul, prin însăşi natura sa, are un caracter intenţionat.Din acest punct de vedere rezultă că o serie de fenomene fizice, accesibile simţurilor noastre, nu reprezintă semne, deşi la nivelul cunoaşterii comune se vorbeşte despre ele ca fiind semne. Exemple: venirea rîndunelelor primăvara, febra unui bolnav de gripă. Acestea sunt reacţii, fenomene naturale produse pe baza legilor naturale, independent de voinţa noastră. Ele au un rol în raport cu comportamentul nostru: ne orientează atenţia către anumite fenomene, naturale şi ele. Se numesc simptome ale unei stări de fapt şi NU sunt elemente de limbaj. Substratul material este o componentă obligatorie a semnului. Să presupunem, prin absurd, că un asemenea fenomen nu ar intra în componenţa unui semn; astfel ajungem la o concluzie inacceptabilă: imposibilitatea de exteriorizare a gîndurilor şi sentimentelor noastre.
2. Sensul sau înţelesul semnului.
Este un element de natură subiectivă, un produs al conştiinţei noastre, un gînd sau un sentiment pe care persoana care a produs substratul material al semnului l-a legat de acesta. Prin intermediul sensului, limbajul este inerent legat de lumea noastră interioară şi, sub acest aspect, limbajul este un fenomen de conştiinţă.Sensul constă din informaţia pe care o recepţionăm atunci cînd a fost produs un anume semn. El are un rol fundamental din perspectiva utilizării limbajului: pe baza sensului care îi este specific, semnul poate fi utilizat ca denumire sau nume pentru ceva.Unele cuvinte au sensuri diferite în împrejurări diferite (Ex: broască).Obiectul la care trimite sensul unui semn se numeşte referent sau denotat al semnului. Dacă se schimbă sensul unui cuvînt, se schimbă şi denotatul. La rîndul său, sensul participă în mod necesar la alcătuirea semnului.Întrucît limbajul este inerent naturii umane şi limbajul are oarecare autonomie în raport cu gîndirea, putem să ne imaginăm simulacre de cuvinte.Exemplu: Piroţii carulează elatic.Cuvintele din propoziţia de mai sus nu aparţin limbii române, pentru că nu au nici un înţeles (nici un vorbitor de limbă română nu le poate găsi un sens).Aşadar, fără sens nu există limbaj.
3. Regula de semnificaţie
Are forma unei prescripţii, a unei norme care arată (impune) ca de un anume fenomen fizic cu rol de substrat material al unui semn să legăm un anume înţeles. Există două forme de limbaj: limbaje naturale (limbile materne) şi limbaje artificiale (limbajul Morse, limbajul chimiştilor, limbajul matematic, semnele de circulaţie etc.)Principala diferenţă între aceste două forme de limbaj este faptul că limbajele naturale au devenit ceea ce sunt astăzi pe baza unei istorii îndelungate, adică istoria comunităţii care foloseşte acel limbaj, în timp ce limbajele artificiale au fost inventate de o persoană sau o comunitate ştiinţifică, cu scopul de a fi utilizate în domenii specializate.În cazul limbajului natural, regulile de semnificaţie sunt tacite, nu sunt evidente; ele apar ca urmare a felului în care s-au format şi a scopului lor. În cazul limbajului artificial, regulile de semnificaţie sunt inventate, o dată cu limbajul în sine, şi trebuie conştientizate în timpul utilizării lor.Fără reguli de semnificaţie, limbajul nu mai poate fi instrument de comunicare. Ţinînd cont de toate acestea, putem defini semnul după cum urmează:
Semnul este un fenomen fizic perceptibil, produs de cineva, şi de care persoana care l-a produs a legat un anumit înţeles, în conformitate cu o anumită regulă de semnificaţie.
Nervi de Sezon 