de Nae Ionescu
1. Succesiuni aparent cauzale
2. Nemijlocirea între cauză şi efect
3. Definiţia cauzalităţii
4. Condiţionarea cauzalităţii de împrejurări.
Elemente esenţiale şi elemente secundare ale cauzei
5. Acţiunea mai multor cauze
6. Cauzalitate şi funcţie
7. Caracterul aparent univoc al relaţiei de cauzalitate
8. Cauzalitatea în ştiinţă
9. Cauzalitatea simbolică
1. Analiza la care am ajuns în prelegerea de ieri, faptele acestea pe cari le interpretăm noi ca legătură cauzală n-au fost din cele mai satisfăcătoare, în sensul că rezultatele obţinute de noi (ceea ce a rămas pozitiv) nu sunt suficiente pentru ca să construim în adevăr conceptul de cauză şi de legătură cauzală propriu-zisă.
Ideea fundamentală care a dominat oarecum asupra întregei discuţiuni a fost, anume, că, într-o legătură cauzală există o aparenţă, o succesiune regulată de fenomene. Dar, dacă vă daţi bine seama, această succesiune regulată de fenomene nu este suficientă ca să îndreptăţească afirmaţiunea legăturii cauzale dintre cele două fenomene. Am vorbit şi altă dată de cazul – care este specific într-o oarecare măsură – succesiunii zilei şi nopţii, care totuşi nu îndreptăţeşte afirmaţiunea că ziua ar fi cauza nopţii sau noaptea ar fi efectul zilei. Cum se explică faptul acesta? Pentru că, vedeţi, succesiunea perfect regulată a acestor două fenomene, zi şi noapte, este absolută. De ce nu este aci legătura între ele, adică, altfel pusă chestiunea, de ce nu putem afirma că ziua este cauză a nopţii sau noaptea, cauză a zilei, ca atunci când afirmăm, de pildă, că scânteia electrică este cauza disocierii unui anumit lichid, cuprins într-un aparat oarecare? De ce [o] anume secvenţă într-un asemenea caz însemnează cauzalitate şi de ce în alt caz nu însemnează? Cu alţi termeni pusă problema, când este valabil: post hoc, ergo propter hoc, cum ziceau scolasticii? Să analizăm cazul zilei şi nopţei. Tot textul
Nervi de Sezon 