Metoda si specificul teoriei cunostintei

de Nae Ionescu
          1. Ştiinţe empirice – ştiinţe descriptive. Structura obiectelor lor
          2. Lumea înconjurătoare – preexistentă cunoştinţei
          3. Structura realităţii. Obiect şi valoare
          4. Obiect dependent şi obiect independent de cunoştinţă
          5. Considerarea logică a cunoştinţei
          6. Specificul teoriei cunoştinţei
        
          1. V-am vorbit de multe ori despre aşa-numitul punct de vedere logic în considerarea problemelor şi despre aşa-numita realitate logică a obiectelor. Indicaţiunile pe cari vi le-am dat n-au fost, propriu-zis, explicaţiuni şi nici o cercetare mai amănunţită a problemei, ci erau mai mult indicaţiuni cari v-ar ajuta pe d-voastră să vă aşezaţi în punctele de vedere din cari aţi putea privi la fel cu mine aceste obiecte. Eu am afirmat întotdeauna că există un punct de vedere logic, unul psihologic, unul material şi unul formal, dar nu v-am spus niciodată mai în amănunte ce însemnează acestea. Am evitat să vorbesc de[spre] lucrurile acestea, fiindcă, în adevăr, chestiunea este foarte subtilă şi dificilă; simt însă că astăzi n-ar fi nepotrivit să atac şi cestiunea aceasta.
          Am spus că problema este foarte dificilă. Eu nu pot să vă dau decât câteva argumente, însă nădăjduiesc că o să aducem destulă lumină.
          În prelegerea trecută v-am vorbit despre ştiinţele empirice şi ştiinţele – le-am zice cu un termen foarte vag – speculative; adică, ştiinţele cari îşi găsesc materialul complet ca fiind dat în realitate şi ştiinţele cari îşi creează acest material. V-am vorbit, prin urmare, de ştiinţele, hai să le zicem, descriptive şi celelalte, cari ar intra în grupa ştiinţelor matematice, formal-matematice, nu doar că metoda matematicei ar fi alta decât cea descriptivă, adică nu doar că matematica ar întrebuinţa explicaţia cauzală sau ar explica şiruri de raţionamente. Cine a lucrat cu obiectele acestea matematice îşi dă seama că tot o cercetare descriptivă a materialului este şi în matematică. Şi nu mă raportez numai la geometria propriu-zisă, pe care o învăţăm în liceu, la geometria euclidiană, în care, în adevăr, obiectele au caracterul acesta intuitiv, ci mă raportez în genere la cestiunile de matematică ceva mai subtile; în afară de geometrie, mă raportez la teoria funcţiunilor.
          Când se studiază o funcţiune oarecare, în definitiv, ce facem decât tot privim funcţiunea aceea aşa cum este ea, experimental? Când constatăm variaţia unui termen, urmărim ce se întâmplă cu celălalt. Dar deosebirea este, între o categorie de ştiinţe şi cealaltă, în structura însăşi a materialului, [în] structura obiectelor. Şi tocmai aceasta am încercat eu să stabilesc rândul trecut, că există un material independent de noi înşine şi independent de voinţa noastră, şi există un material care nu devine independent de noi înşine şi de voinţa noastră decât după ce noi am creat acest material. Vasăzică, există un material independent de noi şi există un alt material, prin noi. Tot textul