de Sergiu Balan
[…]
I.2. Despre Realismul critic
Această lucrare, pe care Noica o apreciază ca pe “una dintre cele mai pure întâmplări ale spiritului petrecute pe pământ românesc”, se desfăşoară într-un permanent dialog al filosofului român cu criticismul kantian, pe care-l consideră ca fiind de o deosebită actualitate. Prin aceasta, Bogza se situează alături de C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, I. Petrovici şi alţii, care au fost, de asemenea, interpreţi ai gândirii lui Kant şi au criticat, totodată, gândirea acestuia.[12] După opinia lui C. Noica, Realismul critic vine cu cel puţin două idei importante: prima dintre ele ar fi că, de fapt, nu percepem realul, ci opoziţia din sânul realului, iar conform celei de-a doua, afectarea sensibilităţii nu se petrece doar prin acţiunea obiectului aspura organelor senzoriale (după cum consideră Kant), ci şi prin dispariţia acestei acţiuni. Or, chiar de-ar fi vorba numai de atât, “două idei mari sunt de ajuns pentru a spune în filosofie ceva nou”[13].
Ideea privitoare la necesitatea unei raportări la kantianism îşi are justificarea în convingerea autorului Realismului critic că există o “criză actuală a fizicii teoretice care readuce în discuţie bazele teoretice ale fizicii, formulate de către Kant în Critica raţiunii pure”[14]. Trebuie precizat că filosoful român şi-a conceput lucrarea pornind de la situaţia ştinţelor aşa cum aceasta se prezenta la începutul secolului XX, astfel că este avută aici în vedere incapacitatea criticismului kantian de a rezolva conflictele ivite în fizica teoretică în perioada respectivă.
Supoziţia fundamentală pe care Al. Bogza îşi întemeiază demersul este ideea că “ştiinţa nu poate dăinui fără baze puse de filosofie”[15]. În situaţii normale, acest fapt este ignorat în mod tacit, dar el se impune cu evidenţă în perioadele de criză, atunci când principiile ştiinţei sunt puse în discuţie, sub impactul unor noi descoperiri pe care teoriile nu le mai pot integra şi explica. În aceste cazuri este necesară formularea unor noi principii, care să asigure ştiinţei posibilitatea de a soluţiona dificultăţile; acest rol de metateorie, consideră filosoful român, îl are filosofia.
Aşa stând lucrurile, ceea ce încearcă autorul Realismului critic este să ofere o soluţie de tip filosofic, metateoretic, problemelor ce se puneau în faţa fizicii, insolubile din perspectiva criticismului kantian şi, pentru aceasta, să propună “un nou criticism filosofic la baza ştiinţei”[16].
Nervi de Sezon 